Dumitru FanateanuCăutând prin biblioteca personală o carte anume am dat peste volumul de versuri al prietenului familiei noastre şi a lui Ion Georgescu Muscel -„Iluminările Înaltului”, Editura „Grinta” Cluj Napoca, autor Dumitru Fânăţeanu, căci despre el am să vorbesc.
M-am  gândit cât de neglijat sau dacă vă pare termenul prea dur, atunci cât de omis a fost de-a lungul timpului şi este în continuare  acest „Poet al Nordului” cum l-a numit  în prefaţa volumului - Ion Cristofor!
Pe Dumitru Fânăţeanu l-am cunoscut în vechiul regim, adică înainte de 1990, prin anul 1987 dacă nu mă înşel, la o triplă lansare de carte la Baia Sprie (scriitoarea Florica Bud, regretatul om de televiziune şi de condei  Octavian Butuza şi fratele meu, poetul Ioan Dragoş), unde Domnia sa avea calitatea de director al Casei de Cultură Baia Sprie. Manifestarea a fost de nota 10! Şi nu a fost singulară! Oamenii de cultură băimăreni preferau să meargă în oraşul vecin pentru atmosfera deosebită pe care o întreţinea, cu profesionalism şi prietenie Dumitru Fânăţeanu.


Revin la volumul pe care-l recitesc cu plăcere, fiindcă avem de-a face cu o poezie lirică scrisă pe un ton confesiv, simplu şi sacru în acelaşi timp, folosind când peniţa fină când penelul la poeziile pastel despre locurile natale, Tăuţii de Sus.
Prin poezie, Dumitru Fânăţeanu cred că încearcă să se ascundă de lumea de azi: murdară, indiferentă, indolentă, violentă. Prin poezie, caută frumosul ce-a mai rămas de odinioară şi încearcă să-şi creeze o lume doar a lui, fiindcă timpul trece necruţător şi va veni ceasul din urmă când se va trage linie! Va veni vremea când va da socoteală ce a isprăvit cu talanţii primiţi!
Temele abordate sunt vaste: scurgerea timpului, raportul cu Divinitatea, rugăciunea, copilăria, familia, iubita, patria şi eroii neamului românesc, geniul neînţeles, natura, locurile natale, muzica, lumina-întunericul, limbajul culorilor, etc.
La autor  există o legătură tainică şi adâncă între Creator şi copilul, adolescentul şi adultul Dumitru Fânăţeanu, o legătură pe care şi-ar fi dorit-o şi mai închegată, acum la anii bătrâneţii! Poetul stă de vorbă cu Dumnezeu deschis, rugător, într-o limbă numai de ei ştiută! Cert este că  timpul eternelor căutări ideatice este măsurat de clepsidra necruţătoare!
Despre condiţia omului, despre efemeritatea lui, despre păcatul primordial scrie atât de înţelept în poezia „Doamne, Lasă-mă-n Lumina Cuvântului Tău”: „Doamne, ce sunt eu, Omul/dacă nu, un biet muritor/în care zădărniciile/s-au cuibărit, mistuindu-mă.//Lumina din Cerul Tău Sfânt/o răsfrângi pe pământ/biruind viclenia păcatului.//Se clatină lumea-n deşertăciune,/neputinţa-i sfidătoare/şi înverşunată la rău//Mă istoveşte minciuna/şi ura de oameni,/dar Credinţa mi-e toată, în Tine”.
Multe poezii sunt dedicate satului copilăriei sale, tinereţii şi vieţii fără grijile care te împresoară o dată cu înaintarea în vârstă. Un poem-confesiune este şi „Pădurea din satul natal”: „Mi-e dor de cărările tale umbroase/Pădurea mea dragă din satul natal.../Zbenguiau printre frunze, culorile verii/Jucăuşe lumini m-alintau matinal/Nesfârşite concerte mişcau Cerul, frenetic/Din acel dumnezeiesc caval.//O lume de basm în orele sfinte/Arcuia împrejurul împlinindu-mi visarea/Adâncul ştiut din propria-mi viaţă/Tainice doruri sub umbre de cetini, mirarea...”.
Nu lipseşte nici poezia patriotică, acest sentiment uman pe care tinerii de azi parcă l-au uitat sau poate că nu mai doresc să şi-l afişeze, cum înaintaşii noştri au făcut-o, ba s-au jertfit pentru apărarea gliei: „Ce aş putea Patrie să-Ţi ofer/Mai mult decât pe mine însumi/Cu tot ce am, cu visele mele/Spre înălţimile Tricolorului Sfânt/Cu cel mai de preţ legământ/Afirmat prin demnitatea faptelor.//Cum aş putea să-Ţi mulţumesc/Pentru izvorul iubirii din Tine/Când codrii şi valea răsună de dor/Şi izvoarele-şi cântă destinul/În fluvii de lumină spre rod.//Ce măreţie aş putea să-Ţi închin/Decât veşnica mea conştiinţă curată/Limpezită cu jertfele înaintaşilor noştri”.
Muncind atâţia ani într-un oraş mineresc, întâlnim şi poezii dedicate minerilor, astăzi o profesie şi o lume pe cale de dispariţie, cum ar fi: „Minerii” sau „Minerii din adâncuri”, care pentru poet erau nişte „fraţi de sânge”: „În străfunduri de-ntuneric/Ceasul urcă în scrâşnire/Cutezanţa omului,/Mi-s ortacii, fraţi de sânge/Drum şi flăcări,/Zări sfinţite/Amintiri pe-acest pământ/Despre noi, cu tot ce-am fost/Peste timpul de argint”.
O emoţionantă poezie, de evocare a trecerii timpului, de confruntarea dureroasă cu singurătatea şi bătrâneţea, de lipsa prietenilor adevăraţi este „Scrisoare către un prieten de departe”: „Te năpădesc amintirile,/prietene bun/ca un izvor al cărui şipot se frânge/în ecou pătimaş pe ţărmul/de viaţă străbun./Ţi-a rămas tinereţea aici/pe aceste meleaguri de rouă/unde ai trăit cândva, demult/la braţ cu iubita./Dar anii s-au dus tot mai departe/cum norii când plouă.../Nu cu aceeaşi fluturare de aripi/Azi, te ia în zbor fantezia./Unde sunt acei ani plini de trăiri/când urcai voiniceşte/pe Golgota vieţii-nspre mâine...”.
Distinsei soţii Zamfira şi sentimentului unic al fiorului dragostei sunt poeziile: „În potire de aur”, „Iubito, noi”, „Anii noştri, iubito” ori „Iubito”: „Pe urmele paşilor tăi/au mai căzut/atâtea frunze pe alei/încât aş vrea spre împăcare/să-mi fii aproape dacă vrei...//De-atâtea ori, viaţa/mi-e nobil ctitor şi uimire/dar fără tine de-acuma/nu-mi poate fi-nspre fericire.//Aidoma columnelor din vatră/în trilul Ei, e un foc nestins/măiastră legănare.../în vis măreţ ce ne-a cuprins”.
La final, am să apelez la acelaşi confrate clujean Ion Cristofor: „Spre deosebire de poeţii cotidianului invadat de scorii, Dumitru Fânăţeanu optează pentru o viziune purificatoare a realului. El privilegiază un imaginar în care domină luminozitatea, materiile ce sugerează puritatea: cerul e mereu înstelat, râurile curg mereu argintii, pădurile strălucesc, în oglinzile de rouă timpul alunecă spre zori, ploile de vară îşi desfăşoară mătăsurile peste coline, vântul se îngână cu luna ce îşi răsfaţă chipul în strălucirea unor adieri de vremi trecute, din care pâlpâie plenitudinea iubirilor de altădată, ce revin învăluitoare”.