dd 280Acum când frigul se retrage în ungherul lui, primul care înfrumuseţează pământul e firul de iarbă. Care aşteaptă cu nerăbdare să ne aducă primăvara şi să ne amintească că putem fi tot atât de simpli şi nepretenţioşi, cum este şi el.
Însă cel mai mult mă miră firul de iarbă care ştie să-şi croiască drum printre pietre sau prin asfalt. Dându-ne un exemplu de tărie şi ambiţie. Şi chiar dacă stă înghesuit acolo prin întuneric şi suferă, sub piatra aceea neclintită, tot nu se lasă învins. Dar se zbate ca să supravieţuiască, doar ca să mai vadă încă o dată  lumina soarelui. Şi apoi, că e mic şi firav, nu se sperie.


Nu-i este teamă nici de vânt, de frig, furtună sau de moarte. Dar se înarmează mereu cu speranţă şi răbdare.
O răbdare pe care uneori n-o are nici omul…
Şi aşteaptă resemnat să treacă prin toate etapele vieţii lui.
Numai noi, cei care credem în nemurire, vrem sa trăim veşnic, dar nu şi să murim…
Însă iarba îşi ştie rostul ei şi ne dă exemplu de bucurie şi simplitate.
Pentru ca să aşternem şi noi, fiecare-n sufletul celuilalt,primăvara.