Dimineată. Cu ghiozdanul în spate, Alina pășește încet, pe coridorul școlii. Ajunge în dreptul clasei ei, deschide ușa, intră salutând:
-Bună dimineaaața!
-Bună dimineața, Alina! Poftim, mergi la banca ta!
-Doamnaaa, am vrut să vă spun…Am citit  că un copil rău a stricat cuibul unor păsarele. Și cred că plângea mama lor, pasărea. Am văzut-o.
-Este o veste tristă, Alina! Acel copil nu știe câte foloase ne aduc nouă, păsărelele.  
Alina se așază în bancă și ascultă. Doamna învățătoare le spune:
,,Copii, păsările nu  au fost create de Dumnezeu, ca să fie ucise de noi! Pe lângă cântecul lor frumos, cu care ne încântă, ele ne fac servicii pe care trebuie să le cunoaștem și să le prețuim.


Era odată un sătean care se supăra în fiecare vară pentru că aduna din grădina sa câțiva pumni de cireșe ciugulite. Furios, s-a hotărât să-și păzească pomii, alungând , el știe cum, toate păsărelele. Urmarea: în vara aceea, grădinarul nostru nu a gustat nicio cireașa. În locul păsărelelor care i ciuguleau câteva cireșe coapte, omizile au mâncat rodul, de când era în floare. Înțelegeți dar, că păsărelele nu veneau în grădină pentru cireșe, ci pentru omizi și dacă ciuguleau  câteo cireașa, o făceau doar ca să-și astâmpere setea  ori să se îndulcească după un vierme amar.
Multe țări  au lucrat ca acest grădinar  neînțelept, dând porunca să fie ucise păsărelele, vrăbiile mai ales, ca să nu mai strice fructele și holdele.
Bucuria omizilor și a tuturor celorlate insecte  care s-au înmulțit în așa număr, încât sărăcia nu a întârziat să se ivească.  De aceea, multe locuri din lume  sunt pustii azi pentru că locuitorii au distrus păsările. În alte locuri, s-au luat măsuri de protejare a cestora, ridicându-se adăposturi, la răscruci de drumuri și li s-au așezat cuiburi, făcute de copii sau de meșteri, prin grădini sau prin păduri.
Bătrânii prețuiau mult vrăbiile. Se spune că Moise a poruncit credincioșilor  săi să le cruțe, dacă vor câmpii roditoare. Romanii aveau dispreț pentru cei ce ucideau vrăbiile  și au avut grădini și holde minunate.
Știe oricine ce mare dușman al pomilor este cărăbușul, iar viermele sau (viermele alb), distruge pomișorul, porumbul ori vița de vie, la rădăcina cărora trăiește. Cine ne poate scăpa de cărăbuși? Numai vrăbiile. Cineva , numărând cu răbdare resturile de aripi de cărabusi, căzute de  la un  cuib de vrăbii,  a aflat că în 12 zile vrăbiile cu puii lor au mâncat 1000 de cărăbuși. Aceleași mari servicii le face și rândunica. În gușa și pipota sau rânză unei rândunici, un învățat a numărat cu microscopul  resturile a 480 de insect, mâncate într- o singură zi, ceea ce face peste 14.000 de insecte pe lună.
Un agricultor povestește că o lucernărie a sa, pe jumătate distrusă  de insecte, a fost salvată când s-au întors rândunelele.
Fiecare plantă are insecta sa care o ucide. Grangurul, cucul, ciocânitoarea, salvează arborii. Pițigoiul, pitulicea, privighetoarea, se iau la întrecere ca să distrugă viermii și omizile. Un singur pițiogoi distruge într-un an sute de mii de purici de arbori și de ouă de purici. Mierla și sturzul stârpesc lăcustele : graurul curătă vitele de insecte. Să mai vorbim oare de barză? Ea  este moartea șoarecilor de câmp.
Cum vedem, în cele mai multe dintre păsări, agricultorul  are prieteni.  Nu e păcat să le stârpim? Locul părăsit de păsări ajunge pustiu, iar grădina noastră fără ciripitul lor își pierde toată  veselia sa.
Din ce ne-a dat Dumnezeu  nouă, să dăm și noi păsărelelor. Numai așa vom asculta cu sufletul împăcat dumnezeieștile lor cântări: cântece de laudă lui Dumnezeu și de mulțumire omului și copilului care le cruță
Copiii ascultă. Liniștea din clasă este întreruptă de către  MATEI, copilul din ultima bancă:
-Doamna învățătoare, eu am grijă de păsărele și niciodată nu le fac  rău! Eu le iubesc!