flVINO
 
Vino, că te-aștept cu dor
Cu surâsul tău pe buze,
Fără tine simt că mor
Pierdut în gânduri confuze
 
Pe câmpuri înseninate
De soare și primăvară,
Îți plâng dorurile toate
Plânge și drumul spre moară.


 
Vino că nu mai am stare
Copacii sunt grei de flori,
Vântul umple cu petale
Drumul nostru. Vină-n zori.
 
Cu brațele larg deschise
Voi zâmbi în calea ta,
Cu dorințele-mi aprinse
Gura ți-o voi săruta.
 
În brațele mele calde
Să te ghemui, să te culci,
Să-ți sărut mâinile albe
Și buzele tale dulci
 

UN MĂRȚIȘOR MI-AȘ FI DORIT
 
Un mărțișor mi-aș fi dorit,
Ș-un ghiocel în floare,
Un ghiocel alb înflorit
Cules de unde ne-am iubit,
La zi de sărbătoare.
 
Eu pentru tine am cules
Cinci toporași din deal,
Să-ți amintești locul ales
Unde ne întâlneam noi des,
Prinși de-al iubirii val.
 
Te-am așteptat visând în zori,
Cu ochi deschiși visam,
Cinci toporași plini de fiori
S-au scuturat de câte ori
Ramuri băteau în geam.
 
Luna pe cer a răsărit,
Raze pătrund în casă,
Buchetu-ntreg s-a vestejit
Plângând cu lacrimi istovit
Cu petale pe masă.


DRAGOBETELE
 
Cine-i Dragobetele
Ce sărută fetele?
Pe pământ e de când lumea
Zeul dragostei, minunea.
Eros, Cupidon sau Zeu
E dat de la Dumnezeu.
 
El poartă cușmă sau clop
Pălărie sau cojoc,
Poartă ițari și opinci
Ști a spune vorbe dulci,
La măndruța lui cea dragă
Când stau amândoi pe iarbă.
 
E la hora satului,
E fiul românului,
Care știe în câmp să întoarcă
Iarba cosită din brazdă,
Pământul reavăn să-l are
Cu boii sau cu tractoare.
 
Pentru el fata eternă
Pune busuioc sub pernă,
Și din zăpada topită
Își face apă sfințită,
Să-și spele fața și părul
Când își întâlnește Dorul.
 
În ziua de Dragobete
Se adun băieți și fete,
La case de oameni buni
Obicei vechi din străbuni,
Tinerii să se-ntânlească
Și apoi să se iubească.


CASA CU GUTUI LA GEAM
 
Trecui prin satul meu, acum, plin de salcâmi,
Unde au mai rămas, doar câțiva bătrâni,
Văzui căsuța părintească, care era-n ruine
Am coborât ochii-n pământ, cuprinsă de suspine.
 
Casa copilăriei mele, cu gutui în pervaz
O văd cu ochii minții, prin amintiri și azi,
Le culegea măicuța din omăt câteodată
Punându-le la geam, încet, ca să se coacă.
 
Eram copii săraci și brăduț nu aveam,
Căsuța de Crăciun, cu gutui o găteam,
Aveau puf fin pe ele de culoare gălbui,
Privesc casa-n ruine, nimic din ce-a fost nu-i.
 
Privesc ograda care, o măturam cu drag
Pomii din jurul casei, uscați de așteptat.
Bărdacii și cu merii, pe toți i-a ucis mana,
Au putrezit de dor de când a murit mama.
 
Poarta dărăpănată, închisă cu-n zăvor
Nu mă lasă-n ogradă, nici dacă-ar fi să mor,
Azi are alți stăpâni, nu mă lasă să trec
Să calc prin mărăcini, să mai stau în antret.
 
Chiar dacă s-a dărâmat, casa nu mi-e străină,
Au mai rămas la geam, perdele-n etamină,
Cusute de măicuța, la umbră de salcâm,
Schimba câte o vorbă, cu trecători, la drum.
 
Șopronul prin minune, încă mai stă-n picioare,
El a ferit de ger, turmele de mioare,
Pe care le păstea, tatăl meu drag și bun
Tot anul cu răbdare, pe ploaie și pe vânt.
 
Pe casă încă-i hornul, parcă așteaptă, încins,
Dar soba e dărâmată, focul de mult e stins;
Cei care-l aprindeau, nu mai sunt, ei au fost,
Părinții mei iubiți, ce-n lut au adăpost.



PENTRU TINE VA FI
 
Toamna cu frunze de aur, ce-a venit ca o boare,
Pentru tine va fi, toamna cu flori de noroc.
Te aștept să vii, pe ultima rază de soare
Cu-n noian de iubire, peste trupu-mi de foc.
 
Cocori zbor în unghiuri, pe cerul plumburiu țipând,
Eu las ochii-mi căprui, să se piardă prin ei;
Îmbrăcată-n iubire, cu emoție-n gând
Pentru tine voi fi, Regina toamnei de vrei.
 
Te-aștept. Nu spune nimănui, că-n toamnă rămâi la mine,
În miros de gutui, uitând de drumuri străine.
Vom privi frunze căzând, ploaie de stele mărunte,
Ramuri în geamuri bătând, în nopțile lungi și ude.
 
Vom privi arțarii-n taină, cum le zboară frunza-n vânt,
Eu te voi iubi în taină, și-ți voi scri poeme-n gând.
Îți voi șopti ,,te iubesc ", cum îți spun când ești departe
Să îmi fii romanul meu, să te citesc ca pe-o carte.
 
Toamna cu frunze de aur unde-a îngenunchiat privirea,
M-ai îmbrățișat cu doruri, dezbrăcându-mă de stele,
,,Pentru tine va fi" toamna, când mi-ai dăruit iubirea,
Călcând pe suspini și patimi, ștergând lacrimile mele.


HANNI
 
Tânărul pictor ieșise, să picteze-n parc ceva,
Era un începător, dar talentul nu-i lipsea.
Văzu pe bancă o fată cu păr lung, ochi măslinii,
Îi căzu îndată dragă, tânăra cu ochi căprui.
 
-Ești frumoasă, Domnișoară! Tare-aș vrea să îți știu anii.
Vocea ei, cânt de vioară, răspunse;
-Mă cheamă Hanni.
-Tare-aș vrea să te răpesc, să plec în lume cu tine
Dar abia-mi pot să-mi croiesc bietul drum doar pentru mine.
 
Ochii lui frumoși albaștri, pătrunse în ochii ei,
Ea vedea în ei doi aștri, vedea zbor de porumbei.
Fața i se -mbujorează, se ridică rușinoasă,
-Mă scuzați, cred că burează, ai mei mă așteaptă-acasă.
 
Am lucrat o zi întreagă, mulțumesc că-ți sunt drăguță
Dar poate n-ai observat, că aproape sunt desculță.
-Te rog să mai stai un pic, o, misterioasă Hanni.
-Ai mei n-au mâncat nimic, acas'm-așteaptă sărmanii.
 
Tânărul rămâne mut, abia putu să îngâne;
-Mergi cu bine, dragă Hanni, ne putem vedea și mâine?
Toată ziua n-a pictat, gândul îi zbura la ea
S-a plimbat, întors acasă, n-a dormit toată noaptea.
 
S-au văzut 5 ani de-a rândul, 5 ani întregi s-au iubit,
El era pictor și sculptor, de oameni bogați, plătit.
A venit cu-n plic în mână, în el erau mii de lei;
-Pentru tine-s Hanni banii, poți să-i iei pentru ai tăi.
 
Eu te las, și plec departe, fată bogată-am găsit,
Vreau și tu ca să ai parte, să-ți găsești omul iubit.
Chiar de ea nu o să-mi placă, cu ea să mă-nsor, aș vrea;
 
Ia te rog banii și pleacă, și nu mă împiedica.
Din ochii ei măslinii, fluviu de lacrimi curgea;
-Ține-ți ale tale mii, Hanni n-o poți cumpăra.
Te vor striga pe-al tău nume, marea-n spume, iarba-n brazdă,
Când te vei gândi la mine, la toată dragostea noastră.
 
Mereu o să-ți zboare gândul, că te-ai dus spre nicăieri,
Nu te va ierta pământul, uitând dragostea de ieri;
Bun ești azi, în tot și-n toate, în ai mei ochi ești melc mic
Care-și cară soarta-n spate, ești grâu rău, ascuns în spic.