app2Sete de Dragobete

în cupe cu lapte se scaldă nebune
priviri care-nalță și cresc înspre astre
o lume intensă, nebună de lume
tresaltă nurlie ca visele noastre

pe coapse s-ar prinde în horă fierbinte
doar mâinile-ți tandre, vibrând carnea tare
din noi, doar o sferă, profund necuminte,
ivită din apa-mi sorbită de soare



fiorii se-ntrec, cavalcadă albastră,
vulcanii tăcuți, s-au aprins, se preling
trăirea-i mirarea sublimă, măiastră,
vreau setea de tine, cu tine s-o sting...


Gara

Am pierdut toate trenurile
rapide, accelerate, personale
(chiar și mărfarele)
unele reci, altele calde,
unele vesele, altele triste,
călători grăbiți
(mulți plângând)
toți mergeau undeva
eu nu am putut urca în niciun tren
eram doar o gară pustie


Şoapta de taină

Sub cetina ninsă a brazilor
Aceiaşi sfinţi priveau îngăduitori
Trecerea lumească a sufletelor...
O altă zăpadă-ncălzea trandafirii (atât de frumoşi, astă-vară!)
Aceleaşi rugi curgeau din inimă, înălţându-se spre cer,
Căutând răspunsuri în zborul de pasăre pribeagă
Sau în lumina pâlpâindă a lumânărilor destinate
Fiecăruia dintre cei pomeniţi...
Vântu-ncerca să prindă şoapta de iubire,
S-o-ngheţe, s-o înece-n zăpezi,
Dar căldura ei şi-a întregii lumini
A topit troiene şi a fost binecuvântată de Însuşi Dumnezeu,
Când mâinile ni s-au căutat şi împreunat,
Iar vântul a fost învins, devenind mesagerul ei către sufletul tău,
A ajuns la tine şoapta de taină?



Iarnă polară

Azi îmi dezbrac haina de iubire...
Mă strânge sau mi-e prea largă
Sau nu-i culoarea potrivită
Sau decolteul nu-i prea adânc...
Mă lepăd de ea şi de doruri... în zăpezi ninse pe cetini,
Căci vreau să rămân goală sub ele,
Cu sufletul gol, fără amintiri şi fără de tine,
Să mă-nvelească iarna rece,
Să devin doar un sloi... atât,
Rece ca iarna,
Cu ochii închişi, să coboare iarna-n troiene,
Să fiu de azi doar... o iarnă polară



În orașul pustiu

În orașul pustiu nicio stea nu tresare,
În orașul pustiu trec doar umbre de morți
În orașul pustiu, nu răsare nici soare,
Bate vântul dement, rânjind pe la porți
În orașul pustiu are-agendă și moartea
Și își scutură coasa peste liniștea grea,
În orașul pustiu se termină și cartea,
Cartea lui, cartea ei, cartea mea
În orașul pustiu zboară păsări pribege
În orașul pustiu și de mult adormit
Doar chemarea iubirii ar vrea să dezlege
Cât de mult te iubesc, cât un cer infinit...


Două fix

Și e atât de fix acest două
Și e atât de adevărat
Că există iubire
Și copilul nostru s-a născut
Aici și acum
Într-o lume perversă și rea
Dar am născut așa cum se naște o stea
Cu toată ființa
C-așa a fost vruta mea
Fiindcă știu să iubesc
Cum nimeni nu va putea
Cum nimeni


Naștere
Am înfășat gândul în mătase de stele
un copil albastru născut într-un timp neștiut
o naștere ușoară
asistată de-o moașă înger
cu aripi puternice
n-a scâncit
a plâns sănătos
primind 10 / 10 pe-o tipsie de doruri
pornind să escaladeze munții mirării
din noi


Trăire

Când nopțile dorm și mâinile-s treze
Și tremură ochii-n dorințe de jar,
Când sfere adânci se-ntrec să vibreze,
În pieptu-mi te zbați, în alint, iar și iar...


La tâmpla mea dreaptă tronezi... primăvară
Al tău suflet respiră în inima mea,
În ochi mă privești, trupu-mi saltă... vioară,
Mâna ta e arcuș cu lumină de stea...


Iar zorii deschid geana lor tremurândă,
Zâmbind ștrengărește-nspre patul cu stele
Și taina sporește-n ardoare flămândă
Și freamăți sublimul din toate-ale mele...