c serghiescuDouă inimi

Două inimi şi-o îmbrăţişare
s-au topit în razele de soare,
gândul s-a rostogolit în mare,
într-un val s-a cuibărit o şoaptă,
buzele au gust de mură coaptă .
Două suflete şi-un vis de flori
s-au contopit prin lacrima din nori,
săgetează pe aripă de cocori,
înfloresc în ochi de rouă-n zori,
cresc un foc speranţei în ninsori .


Două gânduri şi-un singur cuvânt
cern într-o clepsidră vechiul legământ,
trec prin ciob de viaţă visul neînfrânt,
cresc  în armonie iedera cea vie,
rătăcesc în cercuri clipa cenuşie .
Două mâini şi un grăbit fior
ocrotesc în palme sferele de dor,
modelează din lumini sărut uşor,
larg deschid cărări în dimineaţă,
înfloresc luminile în ceaţă .
Două inimi prin viaţa toată
învârt cu răbdare-aceeaşi roată,
nicio clipă nu le-a fost furată,
din iubirea lor adevărată,
înfloreşte primăvara toată .

Primăvară

În palme creşte globul ţesut din efemer,
din gânduri săgetează aripa prin eter,
colindă fluturi roşii prin câmpul viselor,
un mugur râde verde pe pleoapa stelelor .
Între pământ şi ape, păianjeni de argint
clădesc cu măiestrie al vieţii labirint,
întortocheate căi cresc fire de speranţă,
clepsidrele pândesc, cern flăcări de viaţă .
Pe lespezi prea tăcute, zac cuvinte mute,
se înfioară stânci în ace prea durute,
prin aşchii de lumină, secunde se strecoară,
adânca rădăcină străpunge-n primăvară .
Se leagănă în frunze iubiri amăgitoare,
pe cer rotesc lumina aripi călătoare,
amurgul violet se-mbracă în aramă,
în suflete se-ntinde a grijilor maramă,
o inimă zdrobită plăteşte iarăşi vamă .
Din discul de lumini, în orizont topit,
se scurg cioburi de şoapte cu gust de infinit,
se cuibăresc în ierburi, înfiorând mătase,
pulsează liniştit, prin clipele rămase .


Secţiuni

Prin gândurile noastre colindă vise-albastre,
în şoaptele rotunde, lumina se ascunde,
pe buzele de rouă, cântă iubirea nouă,
în genele curbate, râd lacrimi vinovate .
Prin palmele fecunde, voinţa se ascunde,
pe degete grăbite, stau flăcări înflorite,
în pumni, muguri de stâncă sparg tăcere-adâncă,
prin braţe de oţel, fapte mocnesc rebel .
Prin zile însorite scriu aripi prea grăbite,
pe ceruri mohorâte, din primăveri zdrobite,
trec slove aurite, să scrie-n suflet dor,
cu aripi de cocor, care pulsează-amare,
pe-oglinzi fierbinţi din zare .
În sufletul deschis, se ţese nor de vis,
cu lacrimă de ploi, izvorul creşte-n noi,
lumini din asfinţit, văpăi de violet,
din timpul amuţit, din timpul prea concret .
Minunea e în noi, cu flori pe umeri goi,
cu paşi care sărută în iarba cea tăcută,
prin văi adânci pe frunte speranţa ţese punte,
să trecem râul vieţii cu vraja tinereţii,
din pleoapa frumuseţii, prin taina dimineţii .

Contrarietăţi

În zile prea scurte fericirea se-ascute,
în nopţi foarte lungi amintirea o plângi ...
Petalele roşii presară o cale,
izvoarele albe duc pietre la vale,
petalele sure presară cenuşă,
un gând rătăcit caută uşă .
Zile şi nopţi cu sferele grele
rostogolesc vise rebele,
inima râde, inima plânge
speranţa e zbor sau săgeata îşi frânge .
Balanţa tăcută talere mişcă,
cântăreşte soare sau frig care pişcă,
galbene vise cu aripi deschise
sau cioburi de gheaţă în ţurţuri învinse .
Un ochi se deschide , altul se-nchide,
o pleoapă se zbate, alta răzbate,
o lacrimă-i caldă, de bucurie,
alta e neagră, plăteşte simbrie .
O palmă adie, pumnul zdrobeşte,
fuior de lumină se risipeşte
sau se sfărâmă şi tăcerea o creşte,
în muguri de stâncă se rătăceşte .
Prin greu şi uşor se ţese covor,
pasul sărută sau frânge un dor,
pune pecete de floare sau foc,
urmele strigă după noroc .
Neobosit gândul vuieşte,
din forţa iubirii flacăra creşte,
închide în grota abisului verde
clipe ce ard când iubirea se pierde .
Din începuturi, spre ternul sfârşit,
ne-agăţăm printre vise, în spin obosit,
ne sfâşie colţi ascuţiţi din zenit,
noi creştem cu valul din infinit .

Efemeri

Din glob de Lună se scurg fire de gând,
se revarsă tăcere din clopotul blând,
izvoarele susură din ochi de pământ,
sufletul ţese prin vise veşmânt .
Noaptea rotundă râde prin stele,
pe şiruri de dor se frământă mărgele,
lumini ascuţite prin luturi prea seci
scriu cu argint şerpuite poteci .
Pe ciobul de nor stă şoapta ovală,
ultramarinul risipeşte petală,
un regret violet suspină prelung,
din vântul plecării amintiri mă ajung .
Pasul se frânge în ace de brumă,
copacii durerii au braţe de spumă,
prin ierburi uscate se-nşiră iluzii,
ard aripi rotite în gol de confuzii .
Clepsidra amară cerne secunde,
ore se-ascund în tainice unde,
inima plină pulsează lumină,
speranţa învie în lacrima lină .
Ochiul petrece un şuier de vânt,
în floarea iubirii e-un jurământ,
încălzit cu ecouri de tainic veşmânt,
din pecete de foc, cu gust de pământ .
Efemeră e clipa, efemeri suntem noi,
ne plouă prin suflete, pe umerii goi,
ducem iubiri în palme tihnite,
sămânţa luminii spre zări infinite .

Viaţa noastră

Viaţa noastră... sunet de cristal în melodie,
petală albă, rouă-n iarba sidefie,
petec de vis pe-o frunză arămie,
un crin de foc, în palme de câmpie .
Prin zile-ovale care ne-au fost date,
culegem razele de soare frământate,
ne-mpodobim cu lacrimi colorate,
ne-ascundem visele în seve luminate .
În râul de speranţe, rostogolite unde
ne-mbrăţişează-adânc cu sunete rotunde,
tristeţea sură cu săgeată ne pătrunde,
o-nlănţuim prin goluri de secunde .
Ne mângâie din toamne ploi amare,
din primăveri miresme călătoare,
din macii verii furăm strop de culoare,
pe pleoapa iernii fremătăm ninsoare .
Mână în mână, gând contopit cu gând,
păşim pe cioburi avântate de cuvânt,
pe umeri ducem fragedul veşmânt,
ţesut din gene largi de vânt .
Cu fire de-amintiri suntem legaţi în dor,
din ochi ne şiroieşte neobosit izvor,
ecoul toarce dragoste din albul lui fuior,
aripile de flăcări deschid albastrul zbor .
În cerc de suflet tu îmi eşti pecetea vie,
ce râde roşu prin lumina aurie,
eşti nor zdrobit de lacrima pustie,
parfum adânc din roi de iasomie .

Cu gene atinse

Cu gene atinse în lacul tăcerii,
îngână ecouri nuferii mierii,
cu vis fremătat de albul vegherii .
Lumini din petale vibrează în zare,
cu aripi aprinse de depărtare,
în şoapte rotunde dreaptă chemare .
Sideful din unde în verde se-ascunde,
peceţi de albastru îngână fecunde,
tăcerea râde în roşii secunde .
Potirul din soare cu prafuri amare
cerne din galben cu chihlimbare,
clipe topite în aşteptare .
Ochiul deschis vibrează atins,
cuprinde minunea în necuprins,
sufletul lăcrimează învins .
Prin puritate visul se zbate,
răneşte o pleoapă cu gânduri curate,
argintul roieşte în noapte .
În palma umbrită e-o stea cuibărită,
toarce o şoaptă rostogolită,
scânteia e-n dor ocrotită .
Cu gene aprinse în lacul iubirii
îngână ecouri nuferii firii,
în inimi adie zefirii .