giucaO   floare

Am înflorit!!!
Eu...ciot  noduros
prăvălit la marginea
pădurii.
Nu știu cum
m-am trezit din noapte...
O pasăre a poposit
m-a mângâiat cu aripa,
nu  mi-a cântat,
nu  mi-a plâns,
nu  mi-a șoptit...
a stat cuminte și m-a privit.


O fi fost aripa ei
O fi fost un roi de stele, sau un stol de licurici
care m-a atins...?
S-a născut o floare
pe un lujer verde
al scoarței  mele pustii.
Nu îndraznesc s-o ating
sau să mă laud  în soare.
E atât de fragilă
 mirabila floare
și clipele-s atâta de târzii...

Fantezie

Ea ...era
Ca năluca unui vis
Eu..ca un stâlp de sare
îi priveam trecerea
și mi se topeau încet
toate cristalele nopții.
Ea...
ca un dans al luminii
eu... pietificat
îi sorbeam
fiecare mlădiere
și-i mângâiam
cu ochii
aripile de fluture.
O  iubeam
ca pe un vis
de nedescris, de neatins
ce nu e zis
și nu va fi vreodată.
Ea...îngerul meu
Eu...copac
înghețat la marginea lumii.
Și ,Doamne,
ce frumoasă era
în argintarea lunii
desprinsă de chinga humii
într-un dans amețitor
al sufletelor.

Ochii

Ochii...acei ochi
buni ca pământul
care hrănește iarba
și poartă roua cerului.
Ochii...acei ochi
în care citești jucăușă
pâlpâirea focului
dar și prima frunză tremurată
desprinsă din ram.
Ochii...acei ochi
ai unei povești nerostite
picurate în taină.
Ochi...ca două mâini calde
ce vor să îmbrățișeze.
Te scalzi în apele  lor de odihnă
și toată truda
și zbuciumul dispar.
Ochii...o fântână asufletului
cu găleți aurite
pentru însetatul călător.
Am  poposit la porțile lor
într-o zi
și de atunci...
mi-e tot dor!

Visul meu

Te înfășor
În brațele catifelate
Ale gândului.
Îți mângâi pârul
Cu degetele subțiri
Ale visului.
 Și îți ating  pleoapele
prin sărutul luminii
risipindu-mă
în fasciculele ei.
Te strâng la piept
cu aripi de înger
respirându-ți  parfumul
cu fiecare pană.
Ești visul meu frumos
și de neatins.
Iubirea
crește valuri în jurul tău
și-a îngenuncheat
la poarta ființei tale.
Ești  un vis de neatins
dar ești visul meu frumos
și puterea care mă însuflețește,
acea sămânță de divin-stea de aur
pentru inimi de poeți.

Iubirea ta

Iubirea ta e-o binecuvântare
Un murmur lin, înseninat, de cer
Iubirea ta chiar și când slove n-are,
e un adânc, tăcut și cald mister.
În ochii tăi, ce tac ades sub pleoape,
Un cald  izvor de alinare simt.
Iubirea ta e îngerul de-aproape
Iubirea ta –i  liantul  meu în timp.


Te picur

Te picur în gând
și te chem murmurând
o,iubire.
Să-mi fii adăpost
și cântec și rost...
și sclipire.
Te deapăn și plâng
În brațe te strâng
amintire.
Mi-ai fost cânt amar
și-n clipă hotar
și trăire.
Te strig și te urc
Tu, treaptă -n amurg
O, speranță.
Să-mi fii freamăt  lin
și-al dorului alin ,dimineață.
Mă-nalț și cobor
Sunt foc și  izvor...
Pâlpâire.
Ghețar și altar,lumină,
Hotar,o umbră ce cat
Nemurire.

Numele tău e :iubire

Atunci când peste ochii mei
Doare liniștea
Îmi desenez în inimă
Fiecare linie a chipului tău
Ca să se imprime și mai adânc
 în țesătura ei.
E minunat tabloul...
Îi mângâi fiecare părticică
Și îngân un cântec.
E cântecul tăinuit al inimii mele,
 un cântec de leagăn
pentru iubirea
 ce stă la marginea ființei
copilaș nou născut.
Închid din nou ochii
si te regăsesc
În cuvânt, în cânt,
în desmierdare
Și toate...au numele tău.