conciuHOȚUL

Tu ai venit să-mi furi
primăvara,
m-ai dezbrăcat de cămașa
de stele a întuneriului
să mă poți gusta în lumină,
cu priviri de păduri virgine
m-ai destrămat în franjuri
de vise.



Când mi-ai sorbit sufletul crud,
pe buzele tale a răsărit iarba.

Printre degete de muguri
plesniți
m-ai pierdut în fiorul atingerilor
și am renăscut în silabele
dorinței,
ce în fiecare noapte își cheamă
Luceafărul!


ÎNCEPUTUL

Visul se umple de lumină
când mă cauți cu palmele
orbului,
în trup îmi țipă un flutur
abia născut din omidă,
iubirea roșește în oglinda
ochilor.
Din trupuri   împletite și
fierbinți,
foamea de lup
mestecă bucăți e viață.

Începutul se înalță
pe vârfuri de picioare lungi
să sărute dimineața!



FEMEIA FLUTURE

În somnul ei către divin,
omida dragostei îmi
mestecă din carnea vieții.
Sub pielea mea
vor plesni aripi diafane,
încrustate cu chipul tău,
ce îmi vor seduce vintrele
într-un vis amețitor.
Voi fi femeia fluture,
cu prunci înaripați,
ce îmi vor devora macul
din suflet,
pe care s-a odihnit roua
unei iubiri nepermise,
femeie fluture ce va trăi căt
...o secundă,
pe buzele tale!


ZBURĂTOR

Ca un zburător bălai
mi-ai răscolit întunericul
ființei,
cu degete de Cupidon
și s-a născut lumina!
Mi-ai sorbit voluptatea
în dorințe nelegitime,
ofilindu-mi mugurii  încă
neplesniți
ai castității.
Petalele brațelor mele,
bolnave de adorație
ți-au căzut covor la
picioare,
buzele mi-au renăscut în
picurii de rouă ai
extazului,
sărutându-ți tâmplele aurite.
Coapsele mele s-au topit în
ceara palmelor de miere,
sânii mi- au ars în candela
sărutărilor fierbinți
și sufletul mi-a devenit icoană în
catedrala poeziei tale!


OARE CE CULOARE
ARE SUFLETUL?

În poezia de mâine
mă voi naște verde,
mă voi naște mugur.
Mă vor uda iruși albaștrii,
vor plesni sub mângâieri
albe de aripi
în visul unui vers
neexplorat!


COINCIDENȚĂ

Între două stații
iubirea a trecut tandră
pe lângă mine.

Purta pe umeri
manta de înger
și umbra apusă
ce poposise pe muchie
de inimă
s-a transformat în rouă.

Pașii mei călcau
florile căzute din stele
și viața dansa prin iarba
dintre două orizonturi!


IUBIREA DIN CER

În ziua când m-am întors
din sânge
a înflorit trandafirul.

Am rătăcit umbrele,
ploaia secundelor s-a
oprit
și seninul a cernut stele.
Prin vintre s-au scurs aripi
de îngeri
carnea s-a îmbăiat în dorință.
Sfârșitul se vrea infinit
ce aștene vise!

De-ar fi să- mi pierd mințile
în al nouălea cer,
ajtă-mă...să te respir!


PRIMĂVARA  ALTEI GALAXII

Cu plete pe sternul
celui venit din altă galaxie
înghit clipa asta uriașă
cât universul

Știu că eu n-am să trăiesc
cât va dăinui ea și sunt
fericită!
Fericită că voi
mușca răsuflarea ta,
rupând din același vis
într-un singur petec de viață,
rătăcind adâncul unei singure
nebunii!

Omizile din stomac au adormit
înaintea zorilor în care vor plesni
în aripi, luminând necuprinsul
din gustul cerului!
Păsările ce-ți zboară pe pleoape
poartă în pântece orizontul
și în aripi buze crude!
Brațele surâd împletite în trupuri
și mierea mângâierilor plutește-n pas de vals!
Degetale tale înmuguresc
atingeri,
pe pielea mea răsare iarba
și coapsele frământă
galbenul păpădiei!

Suspinul sărutului îmi trezește
din somn fluturii
și-n raza dimineții respir
primăvara... altei galaxii!