alex 1(Alex Ivanov – „Balerinul din curtea spitalului”,
Ed. Dinasty Books Pro Editură şi Tipografie, 2020)

             Timpurile sunt memorabile şi întâmplările aşijderea, iar poetul ţine pasul cu pictorul, însoţindu-se apocaliptic, cu tot instrumentarul necesar pentru a nu se confunda momentele, grele încât de neegalat, cu altele trecute sau viitoare.
             Vitrina cu scamatorii este deschisă publicului, cu minime măsuri de protecţie pentru a nu da cu capul să se spargă şi să curgă minunile, din vitrina sau din capetele sparte. Alex Ivanov e un împătimit al situaţiilor inexplicabile şi cu atât mai puţin de justificat pentru a nu le fi stricată frumuseţea. Dincolo de aceasta, este neasemuită percepţia aproape holografică asupra dramelor despre care nu mai pridideşte aritmetica şi povestea...
            Alcătuiri din elemente despre care s-ar fi putut crede numai la modul expirat sau apus, şi între care elementul principal, cel uman, se comportă neconform, câteodată barbar.  „Balerinul din curtea spitalului” se adună şi se desface în părţi componente, atunci când nu e gonflabil.


            Lucrurile se petrec de aşa natură încât să zburlească orice posesor de logică sistemică, prin celelalte feţe ale cubului făcând parte din aceeaşi nebunie cognitivă contagioasă. Spitalul desigur fiind unul pentru cazuri deosebite, iar pacientul tocmai un astfel de caz deosebit...  
            „Doctore, curând vom sărbători primăverile veșnice!/  Vom aduna nebunii de pe tablele de șah,/ marinari, pictori, poeți, şamani/ și dame cu reputație îndoielnică./ Vom culege verdele din paradisul de taină,/ se va topi albastrul peste noi/ și flori vom duce ofrandă rochiilor goale./  Se vor deschide coliviile, totul va fi lumină,/ iar moartea se amână până când va trece veșnicia!// Încă îmi porți ochii prin iarna mea indecentă și târzie./ Încă mai este sânge în fanteziile mele ruginite./ Mi-ai îngropat cearcănele în umărul tău stâng./  Și, totuși, îmi țin respirația în albastrul de Prusia,/ cojindu-mi toate visele cu tine./  Nu mai am nici unghii.../  Toate au rămas în pielea ta,/ de când pianul cântă romanțe uscate!” (Romanţă uscată).
             Un fel de epifanie îngerului morţii, care poartă halat alb şi stetoscopul atârnat de gât în formă de şarpe, pentru a contabiliza şi păcatele, nu numai respirările. Astfel de grozăvii sunt de înţeles, în măsura în care s-a dat foc magaziei cu normalităţi din vecinătate cu morga spitalului. De aceea, nici măcar nu mai poate fi considerat un spital, iar făpturile perindate pe aici nu au chip de oameni, ci chipul durerilor şi spaimelor lor, cu puţine şotii .
             Să nu-l pierdem din ochi pe poet, cine ştie unde e în stare să ajungă, pe urmele balerinului său care la un moment dat va evada din  coşmarul-spital... „Câinii din calea Griviței sunt la dietă,/ îmi spuse femeia cu pâinea sub braț!/ Știam. Toți erau obosiți de asfalt./  Până și eu eram obosit și decolorat/ în vara aceea, când nu mă găseai.../  Căram ipoteze și incertitudini.../ Domnule, mai spuse femeia, cineva v-a furat Dumnezeul!/  Mi-am ridicat capul printre obraji/  și am văzut că erai tu./  Ultima femeie din viața mea...” (Când nu mă mai găseai).
              În „A patra secundă”, poetul spune despre sine: „Să fiu oare dependent de narcoticul autoflatării,/ sub presiunea neputinței de a iubi?/ Dimineața mă trezește mereu cu dureri de oase./  Pot să iubesc doar ca un bătrân furat de secunde,/ ca un bătrân în plin soare de tinichea...” Pare o inversiune a polilor în materie de retorism, o ezitare la un prag de cerneală, ca şi cum de dragul spovedaniei, când de fapt iubirea este taina sa mai mare a celui care ţine pieziş oglinda.  
             Tăria esenţelor este determinată de constanţa trăirilor la limita noţiunii de trăire, într-un exclusivism propriu, cu etichetă de conformitate. Sunt frecvente şi aproape de netrecut pasajele unde inegalabilul se produce. O poezie moizacală, fără a împunge pe la colţuri sau a zgâria în vreun fel. Crâncen şi determinat în suprarealismul său special, ca de la capătul unei lumi furibunde, Alex Ivanov.