berciuTrăim zilele pandemiei cu noul corona virus închiși în apartamente, conform ordonanțelor militare a căror număr crește. Suntem avertizați constant pe toate canalele, că trebuie să stăm acasă! Am încercat să îmi umplu timpul în diverse moduri, iar acum am luat hotărârea de a-mi îndeplini o dorință mai veche, aceea de a scrie povestea vieții mele. Aș vrea, ca într-o zi să găsesc aceste întâmplări într-o carte scrisă de o altă persoană, astfel aș putea vorbi despre ele cu prietenele mele, să le aflu părerile și poate să aflu măcar câteva răspunsuri la întrebările pe care le frământ în minte. Aș vrea să îmi pot da seama, cât din ceea ce am trăit se datorește alegerilor mele, ori, lucrurile s-ar fi întâmplat la fel chiar dacă eu încercam să le fac să fie altfel?
Numele meu este Felicia, mă apropiu de venerabila vârstă de patruzecișicinci de ani. Am un copil, căruia îi spunem Mitru, deși în acte este Dumitru. Este acum elev, în ultimul an la un liceu bun și este foarte preocupat să își pregătească sfârșitul de an școlar, examenele de bacalaureat și cele de admitere care vor urma.


Am avut o viață normală, banală, până am terminat liceul. Această perioadă nu îmi iscă întrebări, fiindcă eram ascultătoare, făceam cât puteam de bine ceea ce mi se cerea acasă și la școală. Eu doream să am o meserie care să nu pretindă să fac o facultate, dar să îmi permită să fiu oarecum independentă și să fac banii pentru mine. Părinții mei m-au lăsat simgură în apartamentul în care eram toți împreună înainte, ei mutându-se împreună cu fratele meu, la țară. Era acolo mama tatălui meu singură și bătrână, într-o casă mare, bună și cu pământ care trebuia lucrat. Visul fratelui meu era să facă agricultură modernă, adică se gândea că va cultiva legume în seră, sigur împreună cu părinții noștri.
M-am orientat împreună cu două colege spre cursurile de coafură, manichiură și masaj. Eu am mers la cursul de masaj. Doream ca apoi, cu diplomele în mână să închiriem un spațiu, în care să funcționăm noi, după reguli formulate de noi. Adică, clientele se vor planifica telefonic, iar noi vom face astfel încât să avem o viață lejeră. Le vom primi numai pe cele care ne convin, la ore care ne convin, astfel nu va fi nevoie să stăm în programe lungi, zilnic , ci vom fi în secție doar când avem cliente.
Cursul a durat trei luni, am învățat o mulțime de lucruri despre anatomia organismului uman, despre boli, despre tehnici de masaj atât teoretic cât și în pracrică. Mi se părea interesant, am prins ușor mișcările diferite prezentate de o doamnă, apoi le-am exersat unii pe alții, între noi cursanții. La finalul cursului am fost examinati, atât din teorie cât și o proba practică.Am reușit apoi, în scurt timp să avem propria noastră afacere, fiindu-ne de folos mama uneia dintre noi, care era de mulți ani coafeză. Primele luni, primele cliente, au fost și cu emoții și cu satisfacții, doar ce câștigam era mai puțin decât ne așteptam noi.
Apoi, a început adevărata mea poveste....
M-am dus  singură la un vernisaj, la galeria de artă, fiindcă îmi păreau tare interesanți acești oameni care pictau atât de frumos.Mi se părea că sunt speciali! Priveam pânzele expuse când m-am întâlnit cu o cunoștință, care nu era singur, ci împreună cu un bărbat. Ne-am salutat, apoi am făcut cunoștință  cu persoana necunoscută. Mă întrebam dacă e pictor, mi se părea că ar putea fi, fiindcă era special, era prezent fizic și totuși parcă era departe de noi, părea că ascultă conversația noastră, dar nu participa efectiv.  Ne-am despărțit apoi, fără să știu despre el decât că îl cheamă Dumitru S.
După o vreme, aproape îl uitasem, ne-am întâlnit iar, pe o terasă, unde eu savuram  un suc, nedorind să mă întorc în apartament pe o vreme atât de frumoasă. Era singur și nu știu dacă m-a recunoscut, ori din întâmplare mi-a cerut voie să se așeze la masa mea. Eu am folosit ocazia și i-am amintit că am făcut cunoștință la vernisaj, dar că acolo nu am aflat dacă pictează și el. M-a privit o vreme, apoi mi-a spus că doar îi plac picturile, dar nu știe, n-a încercat niciodată să picteze. Este doctor, lucrează la o clinică de stomatologie, dar are mult timp liber, fiind singur.
L-am întrebat dacă e atât de pretențios încât nu a găsit persoana demnă să îi fie pereche, fiindcă doream să mai stăm împreună, acolo pe terasă. Cred că nu dorea nici el să plece, fiindcă mi-a spus că a găsit aceea persoană care l-a făcut să creadă că poate fi fericit, că a fost fericit fiindcă au fost soț și soție vreme de trei ani, dar s-au terminat toate lucrurile bune , când ea a făcut un infarct care i-a fost fatal. După o tăcere pe care eu am respectat-o, el a continuat să-mi spună că e surprins că mi-a spus aceste lucruri, fiindcă nu a mai vorbit cu nimeni despre viața lui.
Am gândit că se va simți mai confortabil, dacă îi povestesc și eu câte ceva despre mine. Mai ales că sunt singură și am mult timp pe care nu știu cu ce să il umplu. I-am povestit despre părinții mei, care sunt o familie fericită, așa cum îmi doresc să am și eu. Că am fost învățată să prețuiesc timpul, să fac bine lucrurile pe care le fac, să nu fac lucrurile pe care le fac doar pentru bani ci să fac acele lucruri care îmi plac dar mă ajută și să trăiesc , să mă prețuiesc pe mine și pe oricare om cu care interacționez.
Apoi m-am oprit brusc, mi se părea că am vorbit prea mult, că poate nu era nimic interesant pentru el, în vorbele mele. Aș fi vrut să mai vorbim, dar am zis că ar fi mai potrivit dacă el ar avea această părere. După o mică pauză, el mi-a spus că îi par foarte interesante cele spuse de mine, că i-ar plăcea să mai stăm de vorbă. Mi-a propus să facem schimb de numere de telefon, ca să ne putem întâlni mai simplu.  
Cred că deja visam, în drum spre casă. Îl vedeam îndrăgostit de mine, cerându-mă de soție, ...părinții mei fericiți și apoi copiii care urmau să ne facă mai plină viața. Eram deja îndrăgostită total! Au trecut câteva zile, din ce în ce mai lungi pentru mine, fiindcă așteptam mereu un semn de la el.Dar degeaba! Abia după trei zile a sunat, foarte senin, neemoționat, cu o voce neutră, să mă întebe cum sunt și dacă am timp să ne întâlnim în ziua următoare. Nu am prea stat să mă gândesc, am zis DA!, am stabilit ora și am început iar să plutesc.
Eram  aproape de începutul verii anului 2000. Cu serviciul mă obișnuisem deja, aveam o clientelă formată, câștigam atâta cât să trăiesc confortabil. Nu îmi cumpăram multe lucruri, ci preferam să iau lucruri de calitate, care nu erau țipătoare ci plăcute, în care mă simțeam deosebită.
M-am îmbrăcat frumos, cu grijă, în picioare aveam pantofi cu tocuri destul de înalte, fiindcă credeam despre mine că singura parte din trupul meu care e mai acceptabilă sunt picioarele și încercam să le pun în evidență. Când am ajuns la terasă, el era deja acolo.S-a ridicat în picioare înainte de a ajunge eu lângă el, m-a privit cum mă apropiam și am simțit că îi plac. Parcă eram ușor emoționați amândoi, apoi ne-am revenit.  Era îngrijit îmbrăcat, în culori pastelate care îi puneau în evidență un fel de noblețe a feței. I-am propus să povestim despre planurile verii care urma.Sigur că nu aveam concedii prea lungi, mai ales el, așa că trebuiau chibzuite  acele ocazii. Nu a acceptat propunerea mea ci a propus el, să fiu eu de acord să îi fac o vizită în locuința lui, motivând că s-ar simți mai comod  să stăm de vorbă doar noi doi, nu înconjurați de lume, mașini, ...Parcă m-a surprins ușor neplăcut, ...Oare crede că asta îmi doresc, să ajung în patul lui?  Am rezistat tentației de a-l refuza, fiindcă pierdeam o ocazie de a fi cu el. Știam că nu doream să fiu o relație oarecare pentru el, aveam încredere în mine, că îi voi putea dovedi ce cred eu despre mine. Am acceptat, i-am dat adresa mea și urma ca el să vină cu mașina să mă ducă acasă la el.
Au urmat iar zile în care treceam de la agonie la extaz,...ba mi-l închipuiam încercând să mă convingă să mă las dezbrăcată de el,....ba  reveneam plină de speranță, la scene calme, ca între prieteni buni care se prețuiesc reciproc, care doresc să fie împreună fiindcă se simt bine.
Zilele s-au scurs mai repede acum, nu mă hotăram ușor cum să mă îmbrac, mă tenta să merg în pantaloni și cu pantofi sport, ca să dau impresia că nu am dorit să fiu pregătită special pentru această ocazie, apoi mă răzgândeam, ...Mi-am dat seama că el urma să sosească când mai erau puține minute, așa că am îmbrăcat o pereche de pantaloni, un tricou și mi-am prins părul de parcă urma să merg într-o excursie .Când am deschis ușa apartamentului meu și i-am văzut ținuta atletică, purta un trening  subțire prin care se ghiceau ușor mușchii, aproape că mi-a venit să îl rog să rămână cu mine, la mine. M-am abținut, l-am urmat la mașina lui, apoi după câteva minute, în apartamentul lui.
Față de apartamentul meu, al său era foarte liber, lejer, cu puțină mobilă . Am remarcat o bibliotecă ce ocupa un perete întreg și alături două fotolii imense, care păreau foarte confortabile. Lângă  celălalt perete era o canapea, având în fața ei o măsuță mică. Pe perete erau câteva picturi, peisaje, iar pe jos erau mochete mici cu desene abstracte, viu colorate. M-a poftit să șed pe unul dintre fotolii, m-a întrebat cu ce doresc să mă servească, apoi a venit cu un coș cu fructe, fiindcă eu nu am dorit nici cafea, nici ceai ori suc.
Abia apoi s-așezat și el, m-a mai privit o vreme fără să spună ceva. În minte eu îi eram recunoscătoare că nu m-a dus să îmi arate dormitorul.
-Aș vrea să știi câteva lucruri despre mine.Te rog să mă asculți, apoi am să te ascult eu pe tine. Ai devenit importantă pentru mine, dar aș vrea să știi mai multe despre mine.  Am întâlnit marea iubire deja. Am fost fericit, eram jumătăși ale unui întreg. Ne potriveam perfect, ne completam perfect. Sunt recunoscător universului pentru această șansă. Dar, din momentul în care am rămas singur în urma unui infarct survenit fără nimic care să îl prevestească, am rămas gol, nu cred că mai sunt capabil de sentimente. Ești prima persoană pe care am ascultat-o vorbind, îmi face plăcere prezența ta, ești  o  o fată cuminte, putem fi prieteni, dacă tu înțelegi că nu vei fi soția mea și accepți acest lucru. Poți să te gândești, nu trebuie să îmi răspunzi imediat.
Fără să stau deloc pe gânduri, i-am spus că eu nu vreau încă să mă mărit, că îmi convine să fim prieteni. Avusesem câteva încercări de a forma un cuplu cu câte un bărbat întâlnit  în viața mea, dar nu se finalizase niciuna, pentru că eu știam că vreau să fiu fată mare în noaptea nunții, aceasta fiind garanția că toate se vor petrece în mod fericit în continuare. Atât mama cât și bunica mea, susțineau acest lucru.
Mă simțeam atât de bine în prezența lui, era tare plăcută senzația că e cu mine nu pentru a avea relații intime, și chiar credeam că îi produc și eu lui, o stare de bine. Am mai povestit puțin despre întâmplări petrecute în jurul nostru, apoi el m-a condus acasă. Simțeam că am intrat într-o stare de bine, pe care am să încerc să o mențin cât voi putea, cât va dori și el. Nu doream să se schimbe nimic, eram fericită, împăcată cu viața și vremea trecea calmă.
Dar, o dată pe lună cel puțin, mă duceam la țară, la părimții mei. Era un prilej de bucurie să îi aflu sănătoși, fratele neu era mulțumit de rezultatele pe care le obținea deși muncea mult, părinții îl ajutau cu drag. Exista însă și o nemulțumire pe care o simțeam tot mai puternică, din partea mamei, care aștepta și dorea mult să apară în viața mea un prieten, cu care să am o relație frumoasă și care într-o zi să vină în fața lor și să le spună că mă vrea de soție.
Știu că îmi dorea binele, îmi înșira avantajele unei femei care are un soț, o familie iar apoi și copii.
-Nu trebuie să fii atât de pretențioasă, dacă tu vei fi corectă față de el așa va fi și el față de tine, nu poți amâna la nesfârșit, fiindcă vremea trece și ai să observi că nu e bine singură, când va fi prea târziu. Și copii e bine să ai cât ești mai tânăr, cât ai putere și răbdare să îi crești, îmi spunea mama.
-Nu sunt pretențioasă, pur și simplu, la serviciu fac masaj numai la femei,salonul nostru e doar pentru femei, pe stradă nu m-a oprit nimeni să mă întrebe dacă sunt singură și vreau o schimbare, ...chiar spuneam adevărul. Nu era tot adevărul, fiindcă nu credeam că ar înțelege relația mea specială cu Dumitru. Au trecut multe luni, fără nicio modificare în viața mea.Dar, ușor, ușor, am început să cred că mama mea avea dreptate, nu putea fi întreaga mea viață petrecută în așteptare orei sau orelor în care mă întâlneam cu el.
Trecuse un an de când ne cunoșteam, fără nicio modificare în purtarea lui.Nu îmi trecea prin minte să îi spun că aș vrea să am o familie, ar fi putut fi interpretat ca o cerere adresată lui și mă convinsesem că el nu se abține, ci pur și simplu nu simte nevoia să mă prindă în brațele lui, să ne apropiem trupurile.
Trebuia să observ că nu e singurul bărbat, dar nu știam cum și ce să fac, ca să fiu observată, să se apropie de mine un alt bărbat, să ne cunoaștem, poate chiar să avem apoi o relație.
Pe aceeași scară a blocului cu mine, locuia o femeie în vârstă, care îmi părea interesantă. Era mereu senină, de multe ori se afla pe banca de lângă intrare și mă îmbia să mă așez lângă ea.
-Dece ești singură? m-a întrebat odată.
-Fiindcă nu mi-a spus nimeni că ar vrea să fie cu mine, i-am răspuns abătută.
-Faci o mare prostie! Acum cât ești singură, nu te poți bucura de viață! Uită-te la mine, am 80 de ani, dar nu voi fi singură în noaptea de revelion, am găsit pe cineva care va veni să facem revelionul împreună!
-Cum l-ați găsit?, am întrebat, de dragul de a o asculta povestind.
-M-am dus de multe ori în parc, acolo mă așez pe o bancă și mă uit la cei care trec. Dacă văd un om singur, care îmi pare potrivit, îl întreb dacă se grăbește, dacă poate sta de vorbă cu mine, ...Sunt unii care nu îmi răspund, alții mă înjură ori vorbesc prostii, dar, dacă am răbdare, vine și câte unul care se așează, povestim frumos, ...și așa l-am întâlnit pe cel care s-a bucurat când i-am propus să facem revelionul împreună.
-Mă tem că nu am atâta încredere în oameni. Dar, poate că voi întâlni omul potrivit, dacă am răbdare.
 -Și a venit!! Aceeași băbuță, s-a interesat printre locatari și cunoscuții ei și a descoperit un bărbat necăsătorit, muncitor, harnic, cuminte, tocmai bun de însurat. Era nepotul unei vecine, care chiar era preocupată să îi afle o fată bună! Au complotat vecinele și după câteva zile, ne-am cunoscut.
-El este Emil, ea este Felicia, a făcut prezentările vecina octogenară.
Apoi cuminte, ne-a spus că ea trebuie să plece în oraș, noi am rămas de vorbă, pe banca pe care eram. Mă jenam să îl privesc direct, cred că la fel se simțea și el. Dar, apoi am început să vorbim, aproape simultan am propus să mergem la o terasă .Acolo am povestit, fără grabă, pe rând, ceeace ni se părea că ar trebui să afle celălalt, ..unde muncim, câți ani avem , .ce așteptări avem de la viață....
El era foarte deosebit de Dumitru, asta m-a surprins că i-am comparat instinctiv.Mai mic de statură, dar mediu, mai plinuț, cu o față de om care se descurcă, mulțumit de sine dar și de lume, ...vorbea mult, despre orice. Era bine îmbrăcat, curat, cu mâinile îngrijite, părul pieptănat, pantofii lustruiți.Era angajat al unei intreprinderi de produse de panificație, lucra ca agent de vânzări. Îi plăcea ceea ce avea de făcut, fiindcă nu avea program făcut de alții, el avea evidența vânzărilor făcute către magazine , lua comenzi pentru următorul interval de timp, aduna valoarea mărfii de la magazine și ducea banii la contabilitate. Avea la dispoziție o mașină pe care o îngrijea cu pricepere, îi zicea „DRAGA MEA”,era ajutorul lui. Acum se descurca binișor , dar la început îi fusese tare greu, fiindcă nu cunoștea nici orașul, nici magazinele și vânzătorii cu care trebuia să fie în relații bune.
Am zâmbit ,aceste vorbe aducându-mi aminte de primele mele luni la salon, când nu aveam cliente, dar nici prea multă experiență. I-am povestit cu ce mă ocup eu, că sunt mulțumită acum de viața mea. Se părea că ne acceptăm cu plăcere unul pe celălalt, am dorit să ne mai întâlnim.
După ce am ajuns acasă, am început să am remușcări, fiindcă mi-am dat seama că nu sunt dispusă să renunț la Dumitru, nici să îi spun că am cunoscut pe Emil nu îmi venea, dar și să mă mai întâlnesc cu Emil doream. Adică simțeam că întru într-o altfel de viață, unde voi minți cu bună știință, lucru pe care nu îl făcusem până acum.
Trebuia să închei atunci relația mea cu Dumitru? Nu puteam, fiindcă eram îndrăgostită de el. Să îi spun că l-am cunoscut pe Emil, mi se părea jalnic, adică parcă aș fi vrut să îl silesc să mă împiedice, dar știam că nu ar face-o. Față de Emil nu aveam remușcări, nu aveam sentimente, era un cunoscut pe care urma să îl cunosc mai bine, evident nu mi-a trecut prin minte să îi povestesc despre relația mea cu Dumitru .
Anul care a trecut am fost în vâltoare, deloc stăpână pe ceea ce fac, ce mi se întâmplă. După cîteva luni, i-am spus mamei că mă întâlnesc cu Emil, am făcut-o fericită, a vrut să îl cunoască și când s-a întâmplat asta, l-a plăcut și era reciproc..Nu îi spuneam nimic lui Dumitru despre acestea, dar cred că și-a dat seama, fiindcă s-au rărit întâlnirile noastre, erau mai scurte și uneori cu tăceri.
Într-o zi, Emil mi-a cerut să ne întâlnim cu părinții lui, care ar vrea să mă cunoască, erau  ca și ai mei oameni de la țară. Am fost la ei, aveau o gospodărie îngrijită, se vedea mâna de gospodar, mama lui  a pregătit multe bunătăți, a stat frumos de vorbă cu mine, m-a întrebat direct ce cred despre copilul ei. Apoi m-a întrebat despre părinții mei, despre ce vreau eu să fac cu viața mea, dacă sunt mulțumită cum trăiesc ...am înțeles că îl prețuia pe Emil și dorea ca acesta să fie fericit, să aibă noroc.
După o vreme, lucrurile s-au precipitat, Emil întrebându-mă direct dacă vreau să fiu soția lui. Am cerut un răgaz de gândire, nu era ușor să spun nici nu, nici da, oscilam.Am vrut să stau de vorbă cu Dumitru, să văd cum vede el rezolvarea acestei situații.
Eram emoționată, nehotărâtă, când am ajuns la el. Am vrut să fac un fel de introducere, înainte de a vorbi despre Emil, dar m-a oprit blând.
-Știu că ai un prieten și bănuiesc că acum el te-a cerut de soție. Eu te prețuiesc mult ca om, ești deosebit de importantă pentru mine, dar încă nu m-am vindecat de suferința pierderii soției mele. Nu am dreptul să te opresc, e viața ta și dacă tu crezi că te înțelegi cu el, cred că e bine să vă căsătoriți. Vom rămâne unul în amintirea celuilalt, vom fi prieteni în continuare!
Am plecat de la el și tristă, dar și fericită fiindcă avusesem curajul să îi spun aceste lucruri, să aflu părerea lui și că mă îndemnase să am grijă de viața mea.I-am spus lui Emil DA in ziua următoare și au început pregătirile pentru nuntă.
Dar sentimentele mele față de Dumitru, nu mă lăsau în pace.Nu îl puteam scoate atât de simplu din viața mea. L-am sunat și l-am rugat să vină până la mine, într-o seară. A venit, am stat puțin pe cele două fotolii, apoi eu m-am așezat pentru prima dată în brațele lui și i-am spus că am o dorință, pe care dacă mi-o îndeplinește, mă face fericită.
-Vreau să ne întindem amândoi pe pat, nu se va întâmpla nimic fără voia ta, doar să mă ții în brațe te rog, să am o noapte petrecută cu tine!
-Nu cred că e bine să facem asta, eu am dorit de multe ori să te prind în brațe și nu am făcut-o, ca să nu  îți tulbur viața. Ar fi o încercare grea doar să te țin în brațe.
M-am ridicat din brațele lui și ținându-l de mână, m-am apropiat de pat, apoi m-am întins și i-am făcut loc lângă mine. El încă ezita, dar în cele din urmă, eram alături, a trecut o mână ca să mă apropie de el, eu l-am mângăiat ușor, așa cum îmi imaginasem de atâtea ori că aș vrea să o fac. Tăceam, dar eram încordați amândoi. Eu nu avusesem relații intime cu nimeni, dar acum îmi doream mult să se întâmple asta. Aș fi avut ce să îmi amintesc, să retrăiesc în minte, atunci când îmi va fi dor de el.
Pe de altă parte, faptul că eram fată mare mi se părea că ar putea să nu fie plăcut lui Emil, care ar putea crede că nimeni nu m-a vrut., sau ar fi motiv să fie mândru că el m-a convins, iar eu știam că lucrurile se întâmplaseră așa, de la sine. Dar, îmi venise mie acum ideea că vreau să se întâmple cu omul care mi-e drag, măcar să știu că am încercat!  Urma să îi fiu credincioasă soțului meu, așa îmi vedeam viitorul.
Cred că îmi doream atât de mult, încât i-am transmis starea mea, ...m-a sărutat ușor de tot, întâi pe păr, pe față și eu i-am răspuns, nestăpânită, eram flămândă de îmbrățisările lui. Am vrut să îl simt, mi-am dat ajutată de el, jos rochia, apoi l-am ajutat eu pe el să rămână fără haine și nu știu decât că am intrat pe rând fie în foc, fie în adierea brizei, fie în zbor pe cer.Am rămas împreună toată noaptea, iar când m-am trezit eu, el plecase, nu mai era.Mă întrebam dacă am visat, nu era ușor să cred, dar încă erau urme proaspete că tot e adevărat.
Nu am avut curaj să îl sun și n-a făcut-o nici el, m-am ocupat doar de nunta care urma. A fost frumos, a fost bine, eu mă simțeam împlinită. A urmat nunta, noaptea nunții în care eu încercam să retrăiesc niște stări, dar nu am putut. Parcă îmi părea rău acum, că știam cum ar putea să fie și vedeam cum este, cu Emil.  Cu el aveam un fel de ritual, aproape mecanic, care mă făcea fericită cînd nu dura prea mult.
Văd că îmi vin multe amintiri în minte, dar am să revin la cele importante. Mă străduiam să fiu corectă, pricepută în bucătărie, să fie curat în casă, o atmosferă plăcută când eram amăndoi. Mi se părea că e de datoria mea să rezolv tot-așa eram obișnuită dinainte-, așa că el venea de la serviciu, mânca, apoi se așeza în fața televizorului. Rar, din ce în ce mai rar ieșeam să ne plimbăm, fiindcă el era sătul de drumuri, iar eu nu insistam.
A fost o zi minunată pentru mine, când am fost sigură că sunt însărcinată.
Nu aveam certitudinea că e copilul lui Dumitru, dar eu am dorit mult să fie așa, am gândit tot timpul sarcinii că e copilul lui și am fost mereu fericită. Emil se bucura de bucuria mea, evident era convins că e copilul lui și lua ca o dovadă de iubire din partea mea pentru el, starea mea de bine. M-am abținut cu greu să nu vorbesc cu Dumitru despre sarcina mea, mă temeam că mi-ar citi gândurile și bucuria mea.Dar, odată, după ce sarcina avea deja șase luni , i-am spus despre bucuria mea că voi fi mămică.
Nu voi povesti acum despre acele luni de incertitudini, odată gândeam că doresc să fie copilul lui Dumitru, dar asta mă făcea să fiu nedreaptă atât cu el, cât și cu copilașul meu care ar fi crezut că tatăl său e Emil și nu își cunoștea tatăl adevărat , ...Apoi gândeam că dacă e a lui Emil,  lucrurile s-ar petrece mult mai simplu.
Am născut și din prima clipă, eu am crezut că e copilul lui Dumitru. Toată familia susținea că seamănă bine cu noi doi, adică și cu Emil, el era mândru de copilul său. Oricum aș fi avut multă grijă față de copil, dar acum, era neprețuit pentru mine. Chiar neglijam curățenia casei, ori bucătăria, ca să nu mă deslipesc de el. Nici cu Emil nu mai eram atât de atentă, uneori își căuta singur ce să mănânce, ori o cămașă curată, dar nu se supăra, nu ne certam, era foarte înțelegător.Cred că spera că după un timp am să revin așa cum eram înainte.
Dar, mie acum chiar nu îmi mai păsa de el, de nevoile lui.Odată când mi-a atras atenția că nu mă mai interesează viața lui, i-am propus să iasă în oraș, să stea cu prietenii, eu fiind acum preocupată de creșterea copilului. Am vrut să se cheme copilul Mitru, și acum puteam spune la nesfârșit numele acesta drag.Am stat acasă până a avut 2 ani Mitru al meu, apoi l-am dus la creșă, iar eu m-am întors la masaje.
Mi-am reluat viața de gospodină în casă, mă îngrijeam să fie tot în ordine, credeam că e și Emil mulțumit. Nu bănuiam că se pregătea o furtună, în apropierea mea. Eram mulțumită că Emil nu venea prea des cu pretenții de soț, nu am sesizat că nu îl mai interesam ca femeie.
Până într-o zi, când am primit un telefon , o femeie dorea să stăm de vorbă.Am acceptat fără să știu despre ce va fi vorba. A venit o femeie gravidă, care mi-a spus că are nevoie de ajutorul meu, fiindcă ea s-a împrietenit cu Emil, acesta spunându-i că are o familie din care vrea să plece, că se gândește să divorțeze și încet , încet, i-a câștigat inima, dar acum când ea e gravidă, el nu vrea să divorțeze, o amână mereu. Sincer, nu înțelegeam, parcă îmi căzuse un munte în cap...
Nu fusese vorba de divorț niciodată între mine și Emil, nu îmi imaginasem că el ar dori altceva decât ceea ce aveam noi împreună. Eram amândoi corecți cu banii care îi câștigam, îi puneam împreună și îi cheltuiam împreună. I-am răspuns femeii că voi sta de vorbă cu Emil, să văd dacă îmi confirmă cele spuse de ea, dar că deocamdată nu se pune problema unui divorț, fiindcă eu nu am niciun motiv.
După ce a plecat femeia, l-am sunat pe Dumitru să îi povestesc cele întâmplate și să îl rog să îmi dea un sfat. Nu știu ce așteptam de la el, dar am fost surprinsă eu de  mine, de faptul că nu l-am sunat pe Emil. Acasă m-am purtat ca de obicei, fără să îi pomenesc de vizita avută. Așteptam părerea lui Dumitru.
Acesta a limpezit toată situația. Mi-a cerut să merg să stăm de vorbă, m-am dus tremurând, fiindcă nu îl văzusem de tare mult timp, credeam că va fi schimbat. Dar, era acelaș, doar purtarea lui era altfel. M-a cuprins în brațe când m-a văzut, mi-a spus că a suferit mult în vremea aceasta în care nu am fost împreună, că am reușit să îl vindec de durerea din trupul și sufletul lui, că își dorește mult să fim împreună, ca soț și soție. Adică, să fiu de acord cu divorțtul, că s-ar rezolva și problema copilului care urmează să se nască din relația lui Emil, ,iar noi am putea fi fericiți împreună..Când mi-a spus că va avea grijă de Mitru  ca și când ar fi copilul lui, am înghețat.
Să îi spun că e al lui?Am amânat, crezând că e bine să fiu foarte atentă cu această problemă. M-am întors acasă, i-am povestit lui Emil despre vizita avută, iar apoi, foarte sec i-am spus că trebuie să divorțăm, că nu mai pot avea încredere în el și că va fi tată pentru copilul care se va naște, iar eu voi avea grijă de Mtiru , că nu am nevoie de ajutorul lui, nu vreau pensie alimentară ci doar să ne lase în pace.
Degeaba a încercat să mă îmbuneze, nu a reușit nici el, nici părinții mei cărora le-a cerut ajutor.Am cerut divorțul, ajutată de femeia care aștepta un copil  l-am obținut relativ ușor. A urmat o pauză în care așteptam să se liniștească apele, dar eram fericită, cu toate că nu mă întâlneam cu Dumitru. El a propus să nu ne căsătorim imediat, că s-ar fi putut înțelege că aveam și eu o parte de vină că am ajuns la divorț.
Mulți cunoscuți mă compătimeau că am rămas să-l cresc singură pe Mitru, fiindcă ei nu știau câtă liniște e în sufletul meu. Am trecut cu bine peste vremurile acelea, apoi am devenit soția dragului Dumitru, ne-am mutat împreună în casa cumpărată de el între timp. Eram atât de fericită multe ore pe zi, cât eram împreună.Dar, singură fiind, mă copleșeau spaimele. Cum și când voi plăti atâta fericire câtă aveam acum?
Mă găndeam să îi propun să facă un test de paternitate Dumitru, să afle  că e fiul său, mă gândeam că aș vrea să se schimbe pe certificatul de naștere a lui Mitru numele tatălui, încât dacă eu pățeam ceva, copilul să fie urmașul de drept al tatălui său. I-am propus să facă testul, a acceptat și rezultatul  a deeclanșat un uragan în sufletul meu.Trăisem mereu convinsă că e copilul omului drag mie, niciun moment nu îl privisem ca posibil fiu al lui Emil și totuși nu era copilul lui Dumitru, ci a lui Emil.
Mă întrebam acum cât sunt de vinovată, că nu l-am lăsat pe Emil să se apropie de copilul lui, să aibă bucuriile  unui părinte, poate că nu s-ar mai fi îndepărtat de noi!   Deveneam iritată de câte ori se apropia de copil, nu îl lăsam să îl ia în brațe, doream să fie străini unul altuia!
Iar Dumitru m-a uimit, nefiind deloc supărat că nu este el tatăl. Știa că nu poate avea copii și acesta a fost unul din motivele pentru care nu a dorit să se căsătorească cu mine, mai ales pentru că eu vorbeam cu drag despre copiii pe care mi-i doresc.
Au trecut anii, suntem acum o familie întreagă,bine sudată.. Relațiile dintre Dumitru și Mitru sunt cele dintre un tată și fiul său, sunt sentimente puternice între noi. Dar, au rănas multe întrebări în fața mea...
Trebuia să rămân, să fiu mulțumită de relația mea cu Dumitru și să nu doresc să fiu căsătorită, adică, dacă nu mă puteam căsători cu el, trebuia să mă mulțumesc cu cât aveam lângă el? Am fost artistă, am jucat cât am putut de bine rolul soției lui Emil, oare cât am greșit făcând asta?
Au trecut anii, Mitru e un copil tare cuminte, silitor la școală, știe că e fiul lui Dumitru și cred că are doar în minte ceva nelămuriri despre relația cu Emil, care îl caură tot mai rar, ca să îl vadă doar, în calitate de prieten al mamei lui.
M-am întrebat care e forma lui BIGAM, când e vorba despre o femeie care are relații simultane cu doi bărbați?  Să aștept, va urma o pedeapsă pentru mine?
Acum trăim vremuri grele, eu stau în casă, mai ies prin grădină, dar avem interdicții multiple , în scopul opririi infectărilor cu virusul corona COVIT-19. Sunt oprite toate activitățile care ar pretinde să fie împreună , alături, mai multe persoane.S-au închis cabinetele stomatologice, dar Dumitru este în rând cu medicii, în lupta pentru vindecarea celor infectați. Cu toate că e foarte obosit, vorbim la telefon și reușeste să ne pară optimist, cu încredere că vom reveni la viața normală, peste câteva luni.
Am să mă opresc acum , dar simt că mi-a făcut bine formularea acestor întrebări, poate că am să primesc răspunsurile cândva.