DSCN8480aDe mai rămâi

Viaţa mea uşor grizonată
mi se uită în ochi
FIX
şi mă întreabă
vrei să mai rămâi pe aici
pe lume?
să mai auzi râsul răutăcios
condimentat cu scuturături
rapide de pleoape?
să mai auzi minciuna
foşnind atonal
în tăcerea prietenilor


să mai simţi pumnalul în piept
la fiecare îmbrăţişare
pentru că nimeni nu te ia în braţe
degeaba
să mai stai în geamul care nu dă
nicăieri
grădina a ars de mult cu păsări cu tot
să mai vezi bolboroseala vremilor
în gura alchimistului care face bani din bani

cine să îţi închidă ochii
după ce ai tras cu arcul
în cer
de ai încurcat limbile pământului
ai rătăcit cuvintele
şi oamenii nu s-au mai înţeles
între ei

cine să te întrebe
într-o limbă necunoscută
dacă mai ai vreo dorinţă
cui să îi laşi cu limbă de moarte
că moartea moare şi ea
în veşnicie?
Fiului?

De gând

***
Dacă aş avea ciumă
m-ai arunca în stradă
în mizerie şi frig?
spune da ca să te cred
***
Incapabil de empatie
care-i mai om
dintre noi?
numai Dumnezeu nu iubeşte
şi nu urăşte pe nimeni
***
De la o vârstă
oamenii nu mai trebuie vindecaţi
ar putea deveni nemuritori
***
Într-un timp fără margini
nu există când
într-un spaţiu fără margini
nu există unde
m-am născut oricând
şi oriunde
***
Universul meu umblă
prin univers
căutând universuri gemene
baloane care se sparg
lovindu-se unele de altele
***



Măcar o oră

Lumea se roteşte bezmetic
de una singură

rămân pe loc
în gândul meu
în cuvântul meu
în ce am ridicat
şi pe mâna altora
am dat
grădina cu gutui
trandafirul agăţat
de ziduri
hamacul cu dantelă
bujorii

când într-o zi constat
că viaţa mea e o minciună
ce fac
îmi iau lumea în cap?
nu
îmi iau moartea în cap
să mă apere
de zădărnicie
să mă apere
de rânjet şi impostură
de violenţă şi înşelătorie

când într-o zi constat
că viaţa mea e o minciună
aş vrea să plouă
în biblică grandoare

aş vrea o oră
să fiu Dumnezeu
acolo unde cuvântul cel dintâi
înfiripează
viaţă


De mascaradă

Copile vreau să uit
că vei ajunge mare
că ai venit pe lume
în mijlocul durerilor mele
că vei pleca din mijlocul
durerilor tale
vreau să uit toată mascarada
asta
cu viaţa
cu moartea
cu supravieţuirea speciei

o linişte universală
nu stă ascunsă nicăieri
între corpurile astea cereşti
care fug şi fug

mi-e noaptea zi
şi ziua noapte
mi-e frică de curaj
şi vreau să uit, copile
că mi-eşti tot mai străin
la fel fântâna uriaşă
cu lanţul ruginit
în care m-am privit
când culegeam porumbul
în nesfârşirea bărăgană

mi se strecoară timp
în vene
eşti tot mai mare
şi creşti tot mai departe
şi-mi eşti tot mai străin
şi vreau să uit
copile...


De risipă

De ce se hrăneşte tristeţea cu nopţi
cu umbre misterioase
după care
aleargă goală prin mine
se loveşte de gânduri şi
nu-şi găseşte odihna?

să bem prieteni
să ne umplem de vin
de lucrurile pe care nu
le-am trăit

în oglindă se perindă
surâsurile şchioape la care
nu am răspuns
nu mai pot risipi nici o
clipă cu lucruri pe care
nu vreau să le fac
voi înceta să dorm
voi înceta să uit
voi înceta să joc
spectacolul bucuriei
s-a terminat

de ce m-ai părăsit
viaţă albastră
m-am scufundat în tine
cu freamăt
cu nebunie
în şirul de dansatori lascivi
orbiţi de muzică şi iluzie
nimeni nu ştia încotro
ne unduiam în cerc
în mijloc moartea
înşfăca în delir câte unul