d bNorii negri se imbulzeau si se buluceau dinspre Luciu spre satul întins ca in palmă de pe malul Calmatuiului. Vântul isi proptise foalele în înaltul cerului si involbura praful de pe ulițele neasfaltate. Grigore, a pus mâna streașină la ochi si a scos o înjurătură printre dinții galbeni de la mestecatul tutunului, o meteahnă veche din tinerețe :
- Grijania mătii de vreme!
Era cu oitele, pe un islaz in apropiere de Pogoane. Fusese oier de cand se stia si nu avea de gand sa renunte vreodată la câmpul si stelele lui. Acolo, pe islaz vroia să isi doarmă somnul veșniciei langa mioarele lui in sunet de dor si jale, doinite de fluierele ciobanasilor, in freamăt de frunze si in vajait de vânt!
Stia ca moartea pândeste, hâtra dar încă nu se dădea cu una, cu două desi avea saptezeci de ani. Era înalt, subțirel dar adus de spate si tara usor după el piciorul drept. Dormitul sub cerul liber isi luase tributul si oasele lui bătrâne il cam dureau, mai ales când se schimba vremea, ca acum.


Fata ovală dar simetrica cu linii domoale, avea obrajii supti ce erau înnegriti de soarele verii, batuti de crivatul iernii, ridati de timp pe la colturile buzelor subtiri ce pareau un arc deasupra barbiei neregulate. Nevasta, Floarea zicea că numai oamenii dracului au buzele subtiri si pe la colturile ochilor de o culoare putin neobisnuită. Dusi in fundul capului, irisul negru era înconjurat de un verde crud presărat cu firicele aurii rupte parca din soarele verii iar genele lungi faceau femeile sa moara de invidie in timp ce sprancenele groase sporeau farmecul. Nasul drept si putin in vânt era in prelungirea unei frunti late cu santuri adanci, ascunse de un par ondulat care spre surprinderea oamenilor era încă negru ca pana corbului. Una dintre vecine de-o seama cu Matusalem, se inchina de cate ori il vedea....zicea că il are pe Necuratu' in el. Grigore, râdea si striga după ea:
- Nu mai umbla bre pe drum că nu te gaseste moartea p-acasă!
Privit ca un tot chipul lui era cel al unui bărbat ce odinioară fusese frumos. Capul era sustinut de un gat lung si părea că bietul corp abia il susține. Era îmbrăcat simplu cu o camasa albastră peste torsul osos, o pereche de pantaloni maro din lână sustinuti de o curea lata de piele, sosete de bumbac negre in picioarele aproape descarnate si incaltate cu galosi verzi iar pe cap o pălărie de fetru de culoare gri. Era un tablou pestriț al omului ce trăia din roadele pământului.
A strâns toiagul cioplit dintr-o creanga ruptă de vânt si a pornit cu oile spre casă desi era amiaza devreme. Daca nu ar fi venit ploaia, ar fi tras un pui de somn la umbra unui copac si abia la lasarea serii ar fi pornit spre casa. Mai avea doar cativa metri cand cerul si-a deschis baierele si puhoaie de apă au năvălit spre pământ, îmbibând oameni, pământ si animale deopotrivă.
Portile mari erau deschise, semn ca nevasta îl astepta. Il astepta dormind dusă pe patul din sopron , camera imensa de la intrare. A inchis oile in saivan si a intrat cu apa siroind pe mandretea de covoare primite ca zestre de femeia lui când se luaseră cu cununie si toate cele in urma cu juma' de veac.
- Floare, scoala ca ti-o venit petitorii! Ptiuu! Da' nu da fuga că te impiedici si io urcai sculele-n pod!
Femeia rotofeie cu opt ani mai mica decat el, a sărit arsă din pat:
- Valeu, ce- i ? Ce împiedicat neispravitule că nu pusei gura pe țuica azi!
- Nici io de dimineață si plânge sticla aia după mine.
- Ce sticla? Ca nu mai am!
- Decat sa caut, sa o gasesc si sa o beau pă toată sa ma fac muci, mai bine ad'o tu de bunăvoie ca nu vrei sa te silesc.
Erau oameni muncitori si aveau o gospodărie mare cu de toate dar tare le mai plăcea băutura. In special lui Grigore care in loc de apa bea vin rosu ca sângele de taur din toamna in toamna iar inainte de masă un pahar mare de țuică, de orice ar fi fost: pruna, tescovina, corcoduse, afumata, neafumata....numai sa fie. Muierea, si ea mare amatoare de zeama tare de pruna, il cam fenta pe Grigore, indoia rachiul cu apă. Cum el era mai tot timpul cherchelit nu prea băga de seamă.
Floarea, si-a urnit trupul greoi dar sprinten, sa faca placul nebunului ca nu mai avea altfel trai bun. Ii mai pitea furtunul de la butoiul in care vinul nu apuca sa se invecheasca dar omul cu scoala vietii era siret si făcea o țeava din stuf.
Anii nu o ocolisera nici pe ea. Fata mica si rotundă, alba ca spuma laptelui desi ridata asa cum era firesc la o varsta inaintata, era luminată de doi ochi cenusii, mici si sireti cu gene scurte si umbriti de sprâncene groase si negre in contradicție cu parul alb ca neaua. Nasul carn si putin cam mare, trona deasupra buzelor pline si vinete din cauza unei boli de inimă. Bărbia ferma era putin mai in afara fata de fruntea îngustă . Când o priveai aveai senzația ca seamana cu un viezure. Nu se punea problema ca gâtul scurt, asezat pe umerii puternici, sa nu poată susține capul ce nu prea era obisnuit cu probleme existentiale. Nu stia decat sa muncească iar brațele dolofane o ajutau de minune. Pieptul generos altădată plin, acum lasat, alaptase trei băieți.
Abdomenul cobora putin peste picioarele puternice, ce nu suportau încălțămintea. Vesnic o vedeai chiar si prin curte doar in sosete flausate. Corpul era înfășurat intr-o rochie rosie cu flori albastre peste care avea musai un sort negru iar peste părul împletit, o basma verde cu flori multicolore. O alta aparitie la fel de pitorească a femeii obisnuite cu munca pământului.
I-a adus paharul cu tărie si a asezat masa. Pâine facuta la cuptorul de cărămidă ridicat de mâinile ei in fata casei, ciorba din măruntele de cocos cu taitei de casă si acrita cu bors acru facut de ea si pilaf cu salata de rosii, ceapă si castraveti. Floarea, strangea masa când a venit vecina din fata casei. Grigore, a mormait cand a vazut-o ca vine:
- De popa nu scapi nici la groapa!
Nevasta l-a mustruluit:
- Taci prostovane si nu ma face de ras!
A servit-o ca o gazda buna ce era, cu un pahar de tărie si niste biscuiți adusi de unul din baieti de vreo luna. Se părea ca toata lumea obisnuia sa bea prin satul acela prăfuit si batut de soartă.
Femeia o guraliva inraita, s-a lăudat vreo jumatate de ora ... ce a mai cumparat, ce bine o duc copii ei. Obosita de cat a melitat, a dat sa plece. S-a uitat la hambar si a clătinat din cap:
- Nu va ajunge porumbul pana la cules!
Grigore, a mustacit:
- Vecina, cine ti-a luat ventilu' ca ti s-au lăsat cauciucurile la papuci si mergi ca o rată leseasca! Ptiuu! Îmi cubezi mie hambaru'! Câinele moare de drum lung şi nebunul de grija altora!
A luat fluierul si sunete de dor si jale pluteau pe aripi de vant pana departe, peste veac doinind despre un cioban si mioarele lui.