Liliana Vieru 3Sufletul, inima Crinei ajunseseră sa se întrebe, sa analizeze, sa judece, să rabde și să-și răspundă la cele ce o preocupau.
... Viața, ca un râu nesecat, ca un fluviu din care adeseori se revarsă un zâmbet amar, dar și dulce, orgoliul rănit, dar și o stare de mândrie înălțătoare, oameni decăzuți, dar și divini, plâns isteric, dar și benefic, dragoste pe muchie de cuțit, dar și secrete tenebroase... Viața cu toate trăirile ei, frumoase și mai puțin frumoase, plăcute și neplăcute, i-au demonstrat de nenumărate ori că există în toate o unealtă de măsură, o limită, o cumpătare. Există acea balanță care îi dă fiecărui om atât cât merita, atât cât poate duce. Din toată viața sa, ea sesiza că orice faptă-i cu răsplată, orice lucru este cu măsură, cu limită. Balanța stă mereu de veghe. Totul este bine cântărit de Sus. Dar și pregătit de noi. Ca și fiecare om trecut prin viață, a înțeles că este imposibil ca în lume să fie numai bine sau numai rău.

Se gândea mereu că e fericită, că Dumnezeu i-a dăruit băieți și nu fete, că adeseori fetele sunt violate, bătute... Dar uite că și cu băieții, nu-i deloc mai ușor. Gândul neadormit al celui rău, mișună peste tot. Pentru rău nu exista vârstă, sex, rasă, statut... Răul este rău și bunul este bun, și punctum! Mereu visa la „prințul pe cal alb”, oare l-a avut? Mereu lupta pentru adevăr. Și-a dorit să devină o mamă bună, o soție ideală, dar... Parca avea de toate și în același timp parcă i se lua ceva din existență. Avuse momente și stări diferite, stări de decepții și deziluzii în viată: viol, violență, căsătorie, divorț și acum concubinaj. Dar și progrese în diverse ipostaze: studiile, cariera, hobbyul, bunăstarea, părinții, copiii.
A înțeles ca e imposibil sa trăiești și să nu guști din toate. Așa că a hotărât totuși, să se lase cucerită de Alex. Anii s-au spulberat și ambii au înțeles, că viața împreună e mai veselă, indiferent de stările și evenimentele prin care e supus să treacă omul, că se pot ajuta, sprijini, susține și pot împreună învinge, depăși barierele care le apar în cale. Bucuriile sunt mai bucurii împreună... „Unde-s doi puterea creste”, este adevărat acest proverb înțelept șl binevenit. Nu în zadar Dumnezeu a făcut bărbat și femeie. Știe Creatorul mai bine decât muritorii, ce să facă cu fiecare dintre noi. Mai presus de toate este Dumnezeu și copiii. Familia și atmosfera din cuibul familial cu toate aspectele: dragostea, respectul, răbdarea, înțelegerea, ajutorul reciproc, susținerea, ascultarea- alcătuiesc o floare cu tandre petale, fragile în caz că nu se depune efort pentru a le păstra și înmulți. În caz că familia trăiește în armonie, e frumoasă și Floarea Fericirii, crescută cu dăruire.




FELIA FERICIRII


Alex coborî din taxi. Deschise poarta, intră în casă. În mâna dreaptă ținea trandafiri albi și roșii. În mâna stângă o tortă și două seturi de jucării pentru fiii lor. Se opri în sufragerie, unde se jucau copiii. A tăiat tortaîn feliiși-i servi pe Dragoșși pe Ianoș. Apoi le dărui fiecăruia câte-un set de jucării. Lăsă copiii sa se bucure de daruri, dulciuri și copilărie...
Intră în odaia lor. Crina îl privi uimită. Nu-1 mai văzuse așa de emoționat. Se apropie de ea, o sărută pe obraji, pe frunte, pe mâini. Apoi puse trandafirii în apă. Scoase din buzunarul drept de lângă piept doua inele de cununie.
— Stimată doamna și femeie iubită, ești de acord sa-mi devii soție la bine și la rău până când moartea ne va desparți?
— Cred ca aș putea încerca...
— Crezi, ca doar vei încerca, sau chiar dorești sa devii soția mea?
— Da, accept!
Peste o săptămână Crina și cu Alex s-au înscris ca soț și soție și s-au cununat la biserică. Iar peste patru luni Crina născu o garofiță de fetiță. Era un copil de toată frumusețea. Frățiorii fericiți, bucuroși își făcură multe poze cu surioara lor. Părinții își admirau cu dragoste copiii și se bucurau împreună cu ei.
— Zâmbiți, dragilor, zâmbiți! Viața e frumoasă! E minunată, să ne bucurăm de ea din plin și să ne iubim, căci iubirea este cel mai frumos și mai divin sentiment dăruit oamenilor de către Dumnezeu!