Liliana Vieru 2Prin suferințe creștem, ne călim, ne perfecționăm, și dacă dorim, învingem! Cineva se căsătorește și-i nenorocit, altcineva divorțează și-i fericit! Banale aparențe, dar există, din păcate, ca niște paradoxuri nedorite... Căci, dacă e să fim sinceri, cine nu și-ar dori să aibă o familie, copii, să fie fericit împreună cu alesul, aleasa? Cred că toți aspirăm și visăm la o viață de poveste. Dar viața nu-i un basm, un vis, sau un film de scurt metraj... În viată se întâmplă multe... În toate cazurile depinde de persoanele implicate în relații conjugale.
Dar dacă nu depinde numai de noi fericirea visată? Atunci, toate dorințele noastre se spulberă, se sfarmă, mor, dispar, pier...
Viața e ca o balanță, ca o cumpănă care se mișcă când spre bine, când spre rău... Și fiecare dintre noi vede „același bine” sau „același rău” diferit. Într-o situație, când totul dispare fără nici un puseu de conștiință, se ruinează, se risipește, adică se duce totul la pierzanie, cu siguranță că „soluția binelui” ar fi chiar „soluția răului”. De unde se trage atare filozofie? Din faptul, că divorțul este tratat ca un deznodământ negativ... Dar, adeseori, doar el este soluția fericită. Ruperea unei relații, de obicei nesănătoasă, poate servi ca bază pentru alte relații, cu adevărat – fericite!


Nimeni nu ar fi de acord cu divorțul... Familie destrămată, copii împrăștiați, înstrăinați... Dar decât acte violente, certuri, acțiuni nesăbuite și stresante, ce pot transforma viața în coșmar, clipele devenind calvar al cotidianului, oare în asemenea cazuri, n-ar fi mai potrivită despărțirea? Îmi asum curajul argumentului în favoarea divorțului!
Dacă frunzele unui ram dintr-un pom sunt mâncate de omizi, pentru a salva copacul, ce va face un bun gospodar? Desigur, ar tăia creanga vătămată și astfel ar salva copacul. Dar dacă omului nu-i pasă de acest pom, lăsându-l în voia sorții, ce se va întâmpla cu el? E simplu de imaginat, pomul va muri...Astfel, se va duce pe apa sâmbetei toate îngrijirile și munca de sădire, așteptarea creșterii. Din cauza ne-dorinței de a-l curți de omizi, nu va fi posibil ca omul să ajungă să-i guste roadele...
Tot așa e și cu viața unui om. Cineva i-a dat zile, l-a îngrijit, apoi el, singur, a trecut multe teste de rezistentă...Cineva l-a crescut, și-a pus toate speranțele în el, și așteaptă să-i vadă roadele. Roadele ar însemna rezultatele obținute din grija acordată creșterii. Dar despre care roade s-ar putea vorbi în cazul, când i s-ar permite vlăstarului din om, adică tot omului, să se ruineze, să se îmbolnăvească, ca într-un sfârșit să moară...
Spun aceasta, deoarece o femeie sau un bărbat, bătut, violat, maltratat și torturat, fie fizic sau moral, deja nu mai poate da nici un rod, nici un rezultat pozitiv și nu lasă nicio urmă bună pe pământ. Vrând-nevrând, și el se poate transforma într-un monstru setos de răzbunare, căci reminiscențele trecutului, obsesiv oscilează în lupta interioară, ce îl preschimbă, îl provoacă cu toată forța, să ia decizii nesănătoase, nesăbuite.
Deci, este important să spargem tăcerea, indiferența, să încercăm să măsurăm faptele altui om dintr-o perspectivă a binelui, să judecăm... Pentru că cel mai ușor lucru din lume, este acela de a vedea greșelile altora și nu pe cele proprii. Oare e mai bine sa faci regulă în casa vecinului, decât să fii gospodar în casa ta?
Desigur, e mai ușor sa scuipi in farfuria aproapelui, uitând că altcineva a scuipat în farfuria ta... Sunt nenumărate exemple și subiecte de meditații la această temă. Cred că fiecare om s-a confruntat în viața sa cu probleme de acest gen. Deoarece, nu există viață fără necazuri. Iar dilemele, fără încercări, nu-și găsesc rezolvare. Fără probleme a fost doar la începuturi, în Gradina Edenului, înainte „de neascultarea de Domnul” a primilor oameni pe pământ.
Fericirea-i scurta, dacă nu știi s-o păstrezi și sa-i creezi condiții adecvate! Și strămoșii noștri: Adam și Eva, au gustat din această fericire doar că foarte puțin, pentru că și-au făcut-o singuri cu mâna lor (vezi, Geneza din Biblie). Noi nu suntem cu nimic mai presus și nici mai buni decât ei. Nu suntem decât moștenitorii și continuatorii păcatelor. Le înmulțim zi de zi, oră de oră. Numai că fiecare vede mai degrabă paiul din ochiul vecinului și nu-și vede „bârna din ochii proprii”...
Toți greșim și fiecare avem probleme. Numai că la fiecare dintre noi, necazurile sunt diferite. Și fiecăruia i se pare, că suferințele lui sunt cele mai mari, dar nu se gândește, că poate la vecinul său fratele din preajmă, suferințele sunt mult mai grele și, în loc să-l susținem, să-l ajutam la vreme de cumpănă în destinul său, noi turnăm gaz în foc!
Așa suntem noi toți și așa ne este viața, ca și noi. Viața este o cumpănă care oscilează mereu - ba într-o parte, ba în alta. De aceea, nu trebuie sa uitam de omenie, de bunul simț și de Stăpânitorul cerului - Dumnezeu. Trebuie sa-i fim mulțumitori și pentru bune, și pentru rele, așa cum a fost cuviosul Iov. Trebuie să le acceptăm pe toate bune și pe toate rele de la viață ca pe-o lecție care ne învață cum sa procedăm în cotidianul visat fără probleme, dacă suntem în stare să facem concluziile corecte!




CONCUBINAJUL ȘI CONSECINȚELE LUI


Uneori ne simțim bine singuri, alteori doar când avem pe cineva lângă noi. Sunt oameni pentru care singurătatea e un lux, nu, însă, pentru toți... Din care cauză, nu avem dreptul să-i judecăm pe-o categorie sau pe cealaltă, adesea noi, singuri, neștiind cum e mai bine. Important este, sa conștientizăm greșelile, să ne ridicăm, să le corectăm, dacă e posibil, sau, cel puțin, să nu le repetăm. Ori de câte ori cădem în mocirlă, e necesar să găsim putere de voință în noi, pentru a ne ridica și a ne spăla de noroi prin fapte bune, în felul acesta depozitând în inimă și creier experiență, înțelepciune... Nimeni nu este scutit de greșeli. Nici eroina noastră nu s-a limitat doar la câteva greșeli, doar că din toate, totuși, a tras anumite concluzii... Crina seducea, prin felul ei de-a fi și-a arăta.
Multe persoane bune, interesante nu sunt cunoscute, deoarece oamenii rar de tot pot fi înțeleși cu adevărat.
Munca Crinei era destul de complicată. Revenită din concediul de maternitate, aflase ca funcția pe care a deținut-o până la plecarea în decret, pe care a îndeplinit-o cu abnegație șl pe care o râvnea cu toată ființa, a fost ocupată de altcineva. Șefii afirmau că motivul principal pentru care a fost substituită, era familia ei întemeiată și copiii apăruți. Cu siguranță șefii aveau dreptate, fiindcă dacă ar fi fost pusă în situația de-a alege între copii și cariera, Crina, desigur, ar fi ales și ar alege - copiii.
Se mai scurseră patru ani din viața ei. Patru ani ca patru zile... între timp în viața Crinei mai apăru un bărbat, unul mai tânăr ca ea, dar ea, ne-acordând atenție diferenței, a hotărât să-și încerce norocul: „Poate, își zicea dânsa, acesta va avea mai multă minte decât bărbații mai în vârstă. Nici nu știi, de unde sare un iepure și de unde sare un lup...”
Și-au început relația, de îndată ce părinții Crinei le-au dăruit o casă minunată. Crina cu feciorașii: Ianoș și Dragoș împreună cu noul iubit, Alex, trecură cu traiul în casa primită și încercau să depene viața în liniște și înțelegere... La început, totul decurgea binișor. Alex o sorbea din ochi pe Crina, era îndrăgostit de ea nebunește și, nici Crinei nu-i era Alex indiferent. Ce-i drept, cu copiii, Alex era sever. Se impunea drept exemplu pentru fii ei.
Pe Alex îl întâlnise într-o zi de mai, pe aproape de locul ei de muncă. Inspectoratul de Poliție în care-și îndeplinea serviciul, se afla în incinta unei gări din capitală.
Întâmplarea făcu ca prin intermediul a doi frați cunoscuți de Crina anterior, să-l cunoască și pe-al treilea frate - Alex. Pe Albert îl cunoștea de câțiva ani. Era un mare fustangiu și chiar escroc..., încercase sa-i facă Crinei ochi dulci, dar nu era ea duduia care sa-i răspundă așteptărilor. Și lui Ruslan i se aprinseră călcâiele când o văzu pe doamna locotenent-major, trecând prin incinta gării. Se afla la cantina din gară, lua masa acolo. De cum o zări pe Crina, se ridica de la masă, măsurând-o cu admirație... Ea nu-i dădu nici o atenție, mai bine zis, nici nu-1 observa, până când apăru Albert, care o recunoscu și o salută:
— Salut, Crino!
— Bună, Albert!
— Vă cunoașteți?, îl întrebă fratele lui pe Albert.
— Da, ea e Crina, ofițer pe minori, aici, la sectorul din gară...
— Buna ziua, stimată domnișoară!
— Buna ziua!
— Apropo, faceți cunoștință, acesta e fratele meu mai mare, Ruslan.
— Îmi pare bine!
— Ei, dară mie! O, Dumnezeule, ce femeie... adevărată comoară...
În gara apăru un al treilea ins.
— Ei, Alex, vină încoace, îl strigaseră cei doi.
— Buna... buna ziua!
— Buna ziua!
— Acesta e fratele meu mai mic, Alex, faceți cunoștința!
—Măi, Albert,... d-apoi tu câți frați ai? Chiar cu toți, pe câți azi îi vei întâlni, o să mi-i prezinți drept frații tăi?
— Nu, nu glumesc. Serios, suntem frați!
— Da! toți de la aceeași mama!
—Da, unul smolit, altul bălan, și al treilea nici alb, nici negru... toți așa diferiți unul de altul...
— Apoi noi semănăm care mamei, care tatei, care...
— Vecinului..., zâmbi Crina.
— Suntem trei frați și mai avem și două surori...
— Alex al nostru e viitor avocat!, zise Albert.
—Da, peste vreo două săptămâni ne părăsește, pleacă la studii in Italia...
— Nu mai spuneți, ca să vezi... felicitări, avocate!
Și din acel moment domnul avocat hotărî sa găzduiască la Crina acele doua săptămâni, până la plecarea la studii. Din prima zi a sosirii lui în gospodăria Crinei, i se păru că o cunoaște pe femeie de-o viață... Totul izbucnise așa de repede, de parcă cineva sau ceva îi grăbea undeva. Dornici și grabnici de a se cunoaște, de a se deprinde unul cu altul, de-a se dărui unul altuia și-a deveni fericiți... Din prima seara rămăsese la ea și trăise împreună o noapte pasională de neuitat...
Astfel, Alex rămase sa locuiască la Crina.
— Peste două săptămâni pleci in Italia, deci...
— Da, demult visez să-mi fac studiile acolo, la juridică...
— Cu Doamne ajută!
—Mulțumesc. Am sa te iau și pe tine, am sa va iau și pe voi cu mine. De cum ajung in Italia, vorbesc cu avocatul meu, îmi e prieten bun. E stabilit demult acolo... Am să-i zic că vreau să vă aduc și pe voi cu mine...
—Dar cine ți-a zis, că eu îmi voi lăsa casa și cariera aici și voi merge pe uși străine sa șterg funduri la babe și moșnegi aristocrați?
—D-apoi nu la lucru, doar să fii cu mine, sa ne căsătorim, sa trăim fericiți!
— Nu te vei mai duce tu nicăieri!
— De ce, de unde știi?
— Intuiția..., zise Crina zâmbind.
Într-adevăr intuiția sau poate experiența de viață rar de tot o puneau pe Crina în situația de-a greși. Alex așa și nu s-a mai dus la studii în Italia. De atunci au rămas împreună. Alex își găsi o slujbă acasă. Ambii munceau, băieții mergeau la grădiniță. Serile devenise magice în sânul familiei. Copiii îl adorau pe Alex și el pe ei, iar pe mămica lor, pur și simplu, nu o mai scăpa din ochi. Nici pe-o zi nu se depărta de ei. De parcă erau o familie de când lumea. Mama lui Alex, a aflat ca doamna polițistă nu-i doar stăpâna gazdei fiului, dar ceva mai mult și hotărî sa o invite la ei în ospeție.
— Alex, ce-o să zică mama ta despre relația noastră? Eu sunt mult mai în vârsta decât tine, ba mai am și copii?
— Știi, asta cel mai puțin contează pentru mine. Va trebui sa accepte alegerea mea, dacă nu, treaba ei!
Au plecat în ospeție la părinții lui Alex. Au făcut cunoștință cu familia. Doamna Olga era o soacră, e-he-he... O luase pe Crina la întrebări, vrând sa afle ba una, ba alta.
— Câți ani ai, Crino?
— Apoi mata, ia-ti un scaun, aşază-te, ca să nu cazi, când vei afla!
— Iaca, sunt așezată!
— Apoi, stimată doamnă, văd că vă frământa multe întrebări, de aceea, să discutăm despre tot ce vă interesează, ca să nu existe în continuare neînțelegeri, zise Crina.
— Apoi te ascult!
— Eu sunt mai mare decât fiul matale cu 12 ani. Am, după cum vezi, doi copii. Am o slujbă și o casă, în care locuim la moment. Nu-s nici bogată, nici săracă... Sunt așa cum mă vedeți și am impresia că nu vă sunt dragă, că nu sunt tocmai ceea ce-ați fi visat pentru fiul matale.
— Dar vârsta nu-i o problema, las-că ești încă tinerică, înțelegere sa fie!
— Mulțumesc, doamnă!
— Doamnă? Nu, nu doamnă, dar mamă, zi-mi mamă! De azi înainte iți sunt soacră, nu-i așa?
— Bine, mamă-soacră!




ÎNTÂMPLĂRI NEAȘTEPTATE, EVENIMENTE NEDORITE


Viața de cuplu le pria tinerilor visători. Crina obișnuită să fie stăpâna și regina vieții sale. Alex se adaptase la noul statut de tătic și soț, deși nu oficiase relația lor, Crina cam tărăgăna. Ea se fripsese deja cu căsnicia și nu mai avea chef să se înfățișeze la biroul stării civile. Apoi mereu i se părea că Alex va sta câțiva ani cu ea, apoi va întâlni o fată tinerică și o va abandona. Nu-și dădea seama încă, e familie sau glumă situația lor? Parcă părea a fi o familie ca la toată lumea, mamă, tată, copii... Dar, ceva o ținea, ceva nu-i permitea să oficializeze relația ei cu Alex.
— Eu te iubesc, Crino, și nu am de gând sa plec de la voi!
— Înțeleg, și eu te iubesc, doar că ești cu mult mai tânăr decât mine, iar eu sunt pregătită pentru orice situație...
— Dar, nu aștepta, nu te voi părăsi niciodată!
— Nu te cred!
— Vei vedea, eu o singură dată iubesc, asta-i pe viață!
În afară de funcția pe care-o îndeplinea, Crina avea o mare pasiune, încă de mică, pentru desen. Cum avea o clipă liberă, cum muia penelul în vopsele. Deseori participa la diverse concursuri naționale și internaționale de desen și pictură. Devenise membră a Uniunii Plasticienilor din Țară. Reușise să inaugureze multe expoziții și era bine-cunoscută de multă lume.
În una dintre zilele călduroase de vară, tânăra familie se pregătea de plecare în ospeție la părinții lui Alex. Erau invitați la ziua de naștere a surorii mai mici Alexandra, care împlinise 10 anișori. Totul părea sa fie bine. De cum ajunseseră, o felicitară pe omagiată. Crina pregătise un cadou minunat. Fata părea fericită. La masa de sărbătoare oaspeții ii urau fetiței sănătate, fericire și mulți ani. După masa festivă, toți ieșiseră afara la dans. Muzica răsuna și veselia era în toi. Un oaspete mai in vârsta îi făcu Crinei o invitație la dans. Crina acceptă invitația. După ce muzica se opri, bărbatul îi făcu Crinei complimente...
— Sunteți o doamnă extraordinară, sărut mâna!
— Mulțumesc, Dom-le!
— Va apreciez mult, sunteți atât de drăguță și picturile dvs. sunt excepționale!
„O-pa-na!!! Hai că am să te însor cu o femeie cu copii gata făcuți!”, i-a răspuns doamna Olga, soacra Crinei.
— Ce-i cu mama ta?
— Nu-i da atenție, Crino, s-a cam amețit...
— Bine, zise ea și intra în casă.
Intre timp Alex și cu acel domn se încăieraseră din motiv ca acela îl insultase cu cuvinte jignitoare pe tatăl său...
— Ce fel de soție ești mata, dacă permiți acestui om sa-ți înjosească soțul?
— Închide gura, mucosule. Acest om are dreptate! Tatăl tău e un nimic pe lângă el!
— Ce, ce-ai zis de tata, cum îndrăznești? Tatăl meu a muncit o viață și a avut grijă de noi, toți, și de mata, pe când singură n-ai lucrat nici o zi nicăieri!
— Taci, prostule!
Și maică-sa îi pocni o palmă peste gură! O altă palmă i-o atinse și acel bărbat lui Alex.
— Sa nu îndrăznești, nemernicule, să mai scoți o vorba de tatăl meu, e om gospodar și muncitor, iar mata un profitor și un ipocrit!
— Taci, blestematule, interveni maică-sa și-l luară la bătaie pe fiul ei.
— Apoi mata, dacă nu ți-i de tata, du-te la acest nemernic, cu el iți petreceai nopțile, pe când tata era plecat la muncă peste hotare! Tata te-a făcut mare gospodină cu banii munciți de el, pe când mata ne lăsai singurei noaptea în casă de dragul acestui mizerabil!
Se încinse o mamă de bătaie și de ceartă dintre cele zdravene. Crina parcă nimerise într-un film de groază. Își dădu seama ca întâmplarea e reală, când își auzi numele în haosul de acolo.
— Uita-te la tine, în ce hal ești, ai ajuns de râsul găinilor, ai femeie de-o seamă cu măta! Și cu „baistruci” făcuți gata!
— Da, am o femeie și copii am!
— Și cine-i nevasta-ta, ce, e mai gospodină decât mine, e mai frumoasa, cu ce-i ea mai buna? Ți-a pus poalele-n cap, te-a îmbrobodit târfa!
— Închide gura, mamă, ca eu nu răspund de mine, dacă o ți-i tot așa!
— Cred că ai și soacră? Mare gospodina-i și aceea, e învățată, da?
— Da, am și soacră, și-i femeie învățată, nu-i ca mata... o depravată!
— Să te bată Dumnezeu și să te trăsnească, copil nenorocit, să mori la cununie!
Crina își lua copiii și ieși pe poartă...
— Nu te duci nicăieri, aici e casa lui tata!
— Nu mai stau un minut aici!
— Stai, Crino, nu o lua în seamă pe Olia, așa-i de când o știu... Adu-ți copiii și-i culcă, e noapte afara!
— Va mulțumesc, tată, dar nu face...
Acea scena a determinat-o pe Crina, să nu o mai considere de soacră pe acea femeie... Alex, de asemenea, fusese foarte întristat de la acel eveniment neplăcut. A zis că mai mult nu mai are mamă și nu mai vrea să știe nimic de ea.
Timpul trecea și cam după vreo doi ani de zile, arțăgoasa doamnă îl sună într-o zi pe fiul său, îi ceru iertare și îl rugă să-i facă un serviciu. Crina înțelesese că era vorba de niște infracțiuni săvârșite de fratele lui Alex, Albert, care mereu le dădea bătăi de cap la toți. Permanent era un „Alfonso” și un mare escroc. Adică era cam certat cu legea. Crina a hotărât sa nu se implice în problemele lor.
Dar nu a fost să fie așa. Albert era fără de obraz, venea des în casa lor și avea o comportare, care lăsa mult de dorit. Crina de nenumărate ori se certa cu Alex din cauza lui Albert. De cum îi vizita, permanent câte ceva dispărea din casă. Era cu mana lungă și îndrăznea chiar și de la fratele lui să fure. Unde mai pui, că avea și nerușinarea să aducă în casa lor și fel de fel de mândruțe, cu care să se distreze. Dar porcăria porcăriei a fost cu totul de altă natură... Pe când Crina fusese într-o deplasare de serviciu, Albert se mutase cu traiul în gospodăria lor. Alex era la serviciu și așa-zisul moș al copiilor întrecuse orice lege omenească. A avut neobrăzarea să îndrăznească să atenteze la copil - lumina ochilor Crinei. La întoarcerea mamei lor, Dragoș se apropie și cu durere îi spuse:
— Mămică, m-am săturat de badea Albert!
— Ce s-a întâmplat, dragul mamei, viteazule?
— Albert a făcut ceva urât cu mine... și apoi își punea picioarele lui în cap la mine...
— Cum așa? Dragoș, zi-mi neapărat ce s-a întâmplat?
— Mami, acest om nerușinat m-a dus sus, la al doilea etaj, în ultima odaie a casei, și și-a scos... din pantaloni... lucrul acela...
— Și, ce a urmat?
— Mi-a zis să i-o sug... Apoi își băgă degetele lui la el în fund... și mi le dădea mie să i le sug...
— O, Dumnezeule, îl omor! îl distrug cu maniile mele, imbecilul, pedofilul!...
O furie de care nici nu bănuia că este capabilă, îi fierbea în piept. Simțea cum îi crapă venele de la circulația rapidă a sângelui... Capul i se desfăcea în bucăți... Sângele îi răbufni pe nas și gură. Era ca o tornadă, ca o grenadă gata să explodeze. O fierbințeală în clocot era întreg organismul său. Doua săptămâni s-a gândit cum sa-1 pedepsească pe răufăcător.
Nu avea liniște nici zi, nici noapte. Știa destul de bine cum are sa acționeze legea, pentru a-1 pune la punct e nevoie de probe, martori, ș-apoi dacă se efectua și o expertiză medico-legală, chiar de era demonstrat că avuse loc violul, unde era dovada ca anume Albert era făptașul?
— O, Dumnezeule, dă-mi putere, dă-mi răbdare, dă-mi înțelepciune!!! E vorba de copilul meu, e vorba de trup și suflet din mine!!!
Se gândea la consecințele acestor acțiuni perverse, la ce traumatizare morală, psihică și fizică urma sa fie supus fiul ei... Dar cum să-1 lase nepedepsit pe infractor, cum? E vorba de cumnatul ei. Deja știa ca nu-i va fi deloc ușor să lupte, să se resemneze, să învingă!
— Nu știu cum o voi face, dar îl voi pune la punct, îl voi băga la răcoare. De toate l-am iertat, cât m-a furat, mi-a defăimat casa, dar să permit sa-mi distrugă tot ce am eu mai sfânt și scump pe lume? Nu! Nu! Nuuu!!!
S-a înfățișat direct la procuratură, unde a depus o reclamație-plângere - explicație (toate la un loc), atenționând atât despre acțiunile perverse, precum și despre obiectele dispărute din gospodăria ei, învinuindu-1 pe inculpat.
Un proces destul de complicat, o anchetă deloc ușoară pentru Crina, doua dosare penale dintr-odată. Unul pe furt și escrocherie, altul - tentativa de viol și acțiuni perverse asupra minorilor. Audiențe... cercetări, întrebări - răspunsuri pline de emoții, nervi pierduți, momente de suspans...




MAMA - CEL MAI BUN PSIHOLOG PENTRU COPILUL PROPRIU


Destinul mamei e să nască vieți noi pe Pământ, să crească și să îngrijească prunci. Dar asta nu e tot. Exemple de sacrificiu ale mamei în numele puilor ei, sunt milioane, sau mai bine spus, câte MAME, atâtea exemple. Crina și-a adunat gândurile, și-a răscolit prin cuget, și-a pipăit instinctul matern. Și-a chemat și inima și sufletul, și rațiunea în ajutorul soluționării problemei.
A hotărât sa lucreze singură cu copilul său și cu sine, de altfel. Ambii primiseră o lovitură și o traumă psihologică mare. Mai cu seamă, trebuia salvat copilul, căci lui i s-a aplicat lovitura care ar fi putut să-l traumatizeze pe viața întreagă. Anumite fapte ce ni se întâmplă, niciodată nu se uită. Oricât ne străduim să le uităm, nu putem. Ceea ce s-a făcut anterior, e imposibil de recuperat... Nimic nu se uită, nimic nu se întoarce... Dar viața este viață și nu se oprește aici. Ea continua, avem nevoie să fim la timp auziți, înțeleși, ajutați, consolați, iubiți.
— Scumpul mamei, Dragoș, tu ești tot ce are mama mai scump pe lume!
— Cine, eu?
— Desigur, comoara mea, tu, Dragoș, și frățiorul tău Ianoș pentru mine sunteți totul, totul! Vă iubesc!!!
— Și noi te iubim, mămico!
— Știu, scumpul meu. Să fii sigur că te iubesc pe tine mai mult decât pe ochii mei, fiindcă ești tot ce am mai scump pe lume, ești feciorul meu crescut la inima mea, eu sunt mama ta, numai eu, fiind părintele tău te pot asculta ca să te apăr, să te înțeleg și să te susțin în toate.
— Chiar în toate?
— Da, dragul meu, în toate, chiar de gândești bine sau rău, eu sunt aceea care te va asculta, părerea ta contează pentru mine. Îmi pasă de tine și de viața ta și te voi susține și ajuta a înțelege corect viața și unele momente, pe care noi nu le putem accepta, nu le dorim, dar ele se întâmplă. Vreau sa fii cel mai bun copil din lume și tu o să mă ajuți, ca eu să devin cea mai bună mămică pentru tine, vrei?
— Da, cu siguranță, tu și așa ești cea mai buna mămică din lume!
— Mulțumesc, iubitul mamei copil.
— Cu plăcere, mămicuțo!
— Dragoș, te rog, încearcă sa privești la viață calm și orice s-ar întâmplă, chiar de nu dorești să se întâmple, te rog, sa ai răbdare să primești pe toate ca pe ceva... de la care poți sa devii mai bun, mai puternic și sa devii învingător!
— Dar cum e posibil așa ceva, mămică? Tu ne înveți sa nu facem lucruri rele, doar bune, pe când...
— Așa este, scumpule, nici un părinte nu-și învață copilul de rău, dar dacă tu, trecând pe stradă, vezi un om inconștient de faptele lui, beat, de exemplu, sau bolnav, sau poate îl observi că intenționat face un lucru rău, tu cum vei proceda?
— Eu nu ascult de prostiile ce le spune el, doar tu m-ai învățat să nu stau de vorbă cu omenii răi, să fug de ei, nu-i așa mămică?
— Așa e, scumpule. Dar dorim noi, sau nu dorim, lucrurile rele se întâmplă, din păcate. Indiferent de dorința noastră, oamenii rai există, așa cum există și oamenii buni... Desigur, noi îi evităm pe cei răi, dar și asta până la un timp, sau până la o limită...
— Ascultă, puișor, cum primim noi, oamenii, toate lucrurile bune?
— Cu bucurie!
— Așa este, dar pe cele rele cum trebuie sa le primim?
— Pe cele rele nu vrem să le primim in viața noastră... sau le primim cu tristețe...
— Spre regret, așa este, dar hai sa încercăm aceste lucruri rele să le primim ca pe o experiență, ca pe niște lecții de viață, lecții din care putem lua ceva bun.
— Cum așa?
— Iată așa, dragul meu. Desigur, aici și apare problema, noi, oamenii, nu putem accepta lucrurile și evenimentele rele, neplăcute și nedorite din viața noastră, nu ne putem împacă cu ele, vrem să ne răzbunăm pentru ele... Anume din acest motiv trebuie să privim viața cu alți ochi.
— Cum adică cu alți ochi, dacă avem numai doi ochi, alții de unde să-i luăm?
— Așa este, omul are doar doi ochi și asta e normal, dar expresia „cu alți ochi”, ne învață să privim lucrurile ce ni se întâmplă altfel.
— Da, înțeleg, dar ce înseamnă altfel?
— Altfel, în cazul nostru, înseamnă sa ne împăcăm cu ideea ca nu totul este perfect în lumea noastră, adică și acest lucru rău, chiar dacă nu l-am dorit, dar s-a întâmplat, totuși, e cazul să-l comparăm cu alte fapte bune ce ni s-au întâmplat, să cântărim șl să alegem cum vom proceda noi, vom comite doar fapte bune, sau... vom repeta faptele urâte care ni s-au întâmplat, dar nu ne-au plăcut.
— Da, mămică, eu am înțeles de-odată ca acest lucru a fost rău și eu niciodată nu voi proceda așa!
— Corect, feciorașule! Noi deja cunoaștem ce înseamnă „bine” și ce înseamnă „rău”. Noi știm să deosebim aceste doua categorii: binele și răul.
Tot așa le putem evita și privi cu ochi de învingători, care primesc lovitura de la inamic, o cântăresc, o analizează, conștientizează că e un lucru rău și înțeleg câtă durere poate produce acest lucru nedorit... Pentru a putea pedepsi persoana ce a comis infracțiunea dată, adică omul care a făcut acest rău, ce este necesar de făcut? Să nu tăcem, sa nu ne rușinăm, nici să nu ne stresăm, dar să spunem totul fără frică, fără a ne fi rușine, să povestim așa cum a fost. Desigur, acest lucru nu-i deloc ușor. Dar e necesar. Altfel rămânem cu durerea faptei rele în suflet, ca un fel de maladie nevindecată. Infractorul nu e pedepsit, și va continua sa facă rău șl altor persoane. Tu vrei ca el să înceteze de-a mai face rău cuiva?
— Da, vreau ca el să nu mai facă rău, să răspundă pentru faptele sale și să înțeleagă că a greșit.
— Bravo, Dragoș, deja ești un învingător! Prin curajul, dorința și răbdarea de-a asculta, a înțelege și a conlucra cu mine, mama ta, apoi și cu Legea, pentru a face lumină și dreptate!
Dragoș, grație străduinței și abnegației, răbdării mamei sale a înțeles că există o Lege pentru toți. Exista binele și răul. Exista oameni diferiți, cu gânduri diverse, dar care se conduc de Legi unice... Și nu există situație din care să nu existe ieșire.
Crina deseori le explica copiilor săi ceea ce și ea singură de fapt înțelesese: viața e ca o balanță, are și bune, are și rele. Da, omul, este pus la încercare, suferă, plânge, cade, se ridică din patul suferinței și al durerii, își șterge lacrimile și învinge prin curajul și dorința de-a lupta, de-a le accepta pe toate ca pe o lecție din care învață și devine puternic, adică învingător!