LUAŢI SEAMA

Unde se adună trei vâlcele. Loc răcoros pe seară. Drumuri încolăcindu-se pe după huceaguri de carpen. În dosuri, ferigi. Zvelte. Înăltuţe, flăcări verzi pâlpâite de vânt. Dâmburi cu iarbă tânără până-n genunchiul oii. Rânduri de pruni tineri. Muguri plesniţi prin crengi. Ploi albe de petale purtate de adieri. Cărăruia şerpuind peste pietrele din vâlcea. Apă limpede de poţi bea. Şapte pietre trecând se face curată.

             Unul era beţiv, celălalt tânăr, altul mai înalt, cărunt.

             „Douăzeci de cai o rămas legaţi de gard în târgu din Seini.

De grumaz le spânzurau cartoane de la lăzile cu marmeladă pe care scria: «De vă trebe luaţi-i». Dăbulea din Cap Mic o luat vo tri, i-o dus în târgu din Lăpuş şi i-o vândut. Mai pă nimica, da tăt o făcut de câţiva mititei ş-o ladă de bere. Nu cumpăra nime cai atuncea că erau tulburi vremurile. O mâncat ş-o băut „La Moise” –n Mănăştur cu fărtaţii din Preluci. Fărtaţii o avut horincă de mălai. Pleasnă s-o făcut. Pă dimineaţă s-o apucat la bătaie cu hamfauăle de la cară, da pă la prânz s-o împăcat. Să ţucau de le puşcau frunţile. Dăbulea o vrut să mai facă o cinste, da n-o mai avut bani şi s-o dus după alţi cai în Seini. Nu mai erau în târg, păşteau pă prundiş pă lângă Someş. O luat vreo şapte şi înapoi. N-o ştiut că-s trecuţi în inventaru ceapeului. L-o urmărit miliţia şi l-o prins pă Pietrar. La post în Mănăştur l-o scărtinat pă stinare cu vâna de bou. Hăt mult o stat în Aiud la puşcărie. Că seinenii d-aia şi-o lăsat caii în târg, să nu trebuiască să-i dăie la colhoz. Le-o fo milă de ii.”

            Mai şuşotind prin colţul pădurii vântul. Până hăt departe fumegă dealurile. Focurile de primăvară. Ard frunze uscate şi crengile doborâte de omături. Femei legănând greblele pe umăr. Ciopoare de oiţe către sat. Le mână dinapoi prunci desculţi. Salută: „Hristos a-nviat!” Cel cărunt răspunde.

            „«Vezi mă, nici cămeşa de pă tine nu-i ca lumea, dacă te-ai interesat tot de alţii, în loc să-ţi vezi de treburi». Deşiratu, trăgând de capătul funiei, tăcea. Nimic nu o zis. Tăcea, mă, ca porcu la troacă. Ia-n aşă i-o zâs doctoru veterinar când o fo la jugănit. Gemete. Armăsarul trântit răsufla greu. Io l-am auzit pă doctor.”

            Peste dealuri nări uriaşe suflau fum. Furnalele de la Baia. În Arşiţa îi tare curat aerul. „Numai bun de ticlăzit plămânii”, zice Moş Grigor de pe Pusta. Domnii din oraş îşi fac aici case de vacanţă. Oraşul monstru cu solzii de beton. Soldatul din colţul cazărmii urcă-n foişor. Ca într-o nacelă de balon. „Pază şi apărare”, consemnul. Mai sus cerul, departe suspinul către iubită.

            Singur un cal bătrân pe drumul de lut. Trop, trop, copitele despotcovite. Trist, escortat de muşte, intră în pădure. Stejarii plini de cărăbuşi. Zumzet înfundat. Cel tânăr, cel cărunt şi beţivul se uită după cal.

            „Lepu din Vad vine seara de la pădure. Legată de o rudă uscată, pe car, straiţa cu mâncare. Opreşte la bufet să beie o bere cu mine. «La Mariana» – am fost. Măgaru lu Tălpuş din Handal, slobod pă stradă, strângea pachete de ţigări. Vine la car şi roade straiţa lu Lepu. Iesă Lepu, nervos mă, că mai ave slănină-n straiţă şi ar hi îmbucată după rom, că o luasem pă rom după bere, iesă Lepu, poc, apucă măgaru-n braţe. Tare mutu! Zup cu el păstă bordură-n râu. N-o perit mă, n-o perit, s-o luat pă râu în sus, unde-o dat că-i ţărmu mai jos o ieşit şi s-o scuturat de apă.”

            Cel tânăr: „Da ce sat îi aista?” „Bontăieni…”, beţivul, „îi zâce aşă că s-o bontănit mult când o tăiet pădurea de stânjeri care-o fo pă locu aista. Stânjării erau fără de samă de mari. În Bontăieni, demult, o trăit doi veri ce stăteau mai jos de biserică. Amândoi colduşi, aveau case mici, acoperite cu goz. La unu îi zâce Flecea, că mere în pădure cu cioflâncu după lemne, numa când ploua mai tare şi era flece pă drum. Flecea ave în podu căsî nuci uscate. Nucile s-o aprins de la horn. O luat foc şi gozu de pă casă. Văru-su de păstă drum stătea pă prag, răzâmat de tocu uşii şi vede focu. Strâgă «Săriţi oamini buni că arde casa lu Flecea», da nu să clinteşte. Flecea de pe pragu lui: «Taci că nu arde capu tău», şi nici el nu s-o clintit că erau puturoşi amândoi.”

            Iar cel tânăr: „Da ista ce sat îi?” „Arşiţa…”, beţivul; ”fain sat… şi ce pomărie… tăte dealurile-s meri şi pruni…”, cel cărunt.

            Ici, colo case. Printre ele pomi înfloriţi. Petre Curteanu, învăţătorul din Arşiţa. Stă la masă sub bolta de vie. Potop de miresme. Via are frunza încă fragedă. Vine pă drum Aviatoru. Dă bineţe cu un râs. Drumeţii înţeleg şi-i răspund. Curteanu îl cheamă în curte. Pe masă un talger cu plăcintă. Scrijelele aburesc. La îmbietura învăţătorului, Aviatoru apucă două. Una o bagă-n jeb. Din cealaltă muşcă hulpav. Dinţi lopătiţi, sănătoşi. Râde şi mestecă. Râde. Se şterge cu dosul palmei la gură. Râde, apoi povesteşte: „Ilă Agarici, fain om. Pretin şi coleg cu mine, ha, pretin, dom învăţător, coleg de escadrilă… să cânta atunci: «… a plecat Agarici, Agarici / să vâneze bolşevici». O plătit ruşii spioni să-l omoare. Câte trei avioane dobora o dată.”

            „Tălpuş săracu o făcut şi temniţă pântru măgar. Cinci ai, mi se pare. Multă puşcărie o mâncat şi arşiţenii pântru pământ, cu colectivizarea. Până nu i-o năsădit pă tăţi, nu i-o lăsat.

            Pân cinzăci păreţii din Cap Mic erau plini cu afişe. Scria cu litere mari, trăiască-n sus, trăiască-n jos. Ce mai trai o fo şî atunci… Măgaru lu Tălpuş, altu nu aista cu straiţa,   le-o mâncat pă toate într-o noapte. Baiu o fo că l-o văzut plutonieru Cora când venea de la curve. Avea una pă Valea Albă care amu umblă cu şoferii. Cora, prost om şî gras cât o budă, o făcut urgent raport sus. «Pă lângă afişe, o scris, măgaru de măgar, o ros ş-o scânteie sus cu roşu». Asta n-o mai specificat-o Cora, da o specificat că Tălpuş l-o pus pă măgar să facă «agitaţiuni împotriva statului». Pă Tălpuş l-o umflat, iar pă măgar l-o împuşcat plutonieru cu pistolu. Sus pă râu să nu pută-n oraş.

            Luaţi sama, oamini buni, luaţi sama la ce vă spui io, vin vremuri câcăcioase.”

            Căruntul, beţivul şi cel tânăr ies din Arşiţa. Tot pe drum. Drumul pe lângă o cruce de piatră. Sus pe deal, între brazi, Aviatoru strigă ceva. Toată lumea îl aude, dar nu înţelege nimic. Soarele, copil cuminte, se culcuşeşte după spinarea unui deal cocoşat.