o sava2ECLIPSĂ

Luna este eclipsată
Şi pe cer nu se arată.
Numai câte-o stea apare.
Norii plâng de supărare.
Vârcolacii lacomi vor
S-o mănânce-ncetişor
Şi, cu toate că e plină,
S-o golească de lumină,
Strălucirea să-i distrugă.
Norii însă-i pun pe fugă.


Tunete au scos, pe toate,
Şi săgeţi înflăcărate.
Bieţii vârcolaci aleargă
Pe cereasca boltă largă
Şi în fugă chiar ,,văd stele”,
Căci se-mpiedică de ele.

CARUL MARE-I OBOSIT!

Două stele, cam ştrengare,
S-au pitit în Carul Mare.
Curioasă-am întrebat:
-Pentru ce v-aţi tupilat?
Ele însă mi-au răspuns:
-Ne-ai văzut, nu-ţi e de-ajuns?
Carul mare, protector,
Mi-a şoptit, zâmbind uşor:
-Nu mai fi aşa mirată?
Au venit şi altădată!
Însumi eu le-am invitat.
Singurel, m-am săturat
Şi mă tem să nu-mi dispară
Străluciera milenară,
Că, de când tot strălucesc,
Simt că-ncep să obosesc.
Ajutor nu pot să cer
Stelelor, să spun că pier.
Dar, venind în ospeţie,
Pentru mine pot să fie
Licărul cel tineresc
Şi m-ajută să trăiesc.
Iau în schimb celebritate
Printre stelele surate!

ZORI DE ZI

Cu un strat de nori dungaţi
Cerul s-a acoperit.
Dintre unii, tremuraţi,
Iată, soarele-a privit
Cu un ochi cercetător
Şi cu altul adormit,
Dar mulţimea razelor
Dintr-o dată s-a trezit.
Dumnezeu a răsturnat
Tolba sa cu nori pufoşi,
Care-ncet s-au revărsat,
Mititei, dar numeroşi,
Iar acum, ştrengari, zâmbesc
De pe bolta de azur.
Unii parcă se grăbesc
Să privească împrejur.
Alergând, un nor zglobiu
Dintr-o dată i-a-nghiţit
Şi, apoi, din cenuşiu,
Albicios a devenit.

PÂNZA CERULUI S-A RUPT !

Soarele, vulcan erupt,
Pânza cerului a rupt,
Undeva la asfinţit
Şi pe boltă s-au ivit
Flăcări, magmă, şiroind
Şi tot cerul înroşind.
Norişorii mititei
Au fugit ca vai de ei,
Speriaţi, unde-au putut,
Nimeni nu i-a mai văzut.
Ca venit din lumea toată,
Alt nor se arată-ndată,
Lung şi foarte dantelat,
Însă cam întunecat.
Înfoiat ca un păun,
Lacom ca un căpcăun,
El înghite la un loc
Magmă, dar şi limbi de foc.
Creşte fără încetare,
Devenind enorm de mare,
Iar apoi stăpân se crede,
Că pe cer doar el se vede.
Însă razele de soare
Îl împart în felioare.
Norişori mai mărunţei,
Ce aleargă între ei,
Jucăuşi, au invadat
Tot apusul pe-nserat.
Multe raze se aprind
Şi în jocul lor se prind,
Printre nori se risipesc,
Bolta o înveselesc.