dd 280În ultimul timp rugăciunea „Tatăl nostru” a stârnit nenumărate discuții, mai ales după ce francezii  au făcut deja modificări în textul rugăciunii, dar și Papa Francisc a sugerat că ar putea fi modificată aceeași frază neînțeleasă de mulți: „Și nu ne duce pe noi în ispită” cu „Și nu ne lăsa pe noi ispitei”, considerând că cea mai importantă rugăciune a creștinătății a fost tradusă greșit.
Însă părintele Eugen Tănăsescu ne sugerează că termenul grecesc era anume: „Și nu ne duce pe noi în ispită”, afirmând totodată că nu este de acord cu schimbarea făcută de catolici: „Și nu ne lăsa…”, pentru că din acest cuvânt se presupune că omul se află deja în ispită.


Sfântul Ioan Gură de Aur ne lămurește că atunci când Iisus Hristos spune: „Și nu ne duce pe noi în ispită”, prin aceste cuvinte Domnul ne arată lămurit nimicnicia noastră și ne potolește trufia, învățându-ne să fugim de luptele sufletești și să nu le căutăm. Sau atunci când rostește: „Sfințească-se numele Tău”  (o altă frază care derutează pe mulți pentru că nu se înțelege de ce trebuie să se sfințească numele Domnului când Acesta este deja sfânt), Ioan Gură de Aur afirmă că „Dumnezeu are deplină slava Sa și este întotdeauna același”. Totuși Hristos poruncește ca acela care se roagă Să-l slăvească pe Tatăl, ca Tatăl să fie slăvit și prin viața noastră. Prin urmare „Sfințească-se” înseamnă „Slăvească-se!”, așa cum și fraza „Tatăl nostru care ești în ceruri”, Domnul nu o spune ca să-L închidă pe Dumnezeu în cer, dar ca să-l îndepărteze de pământ pe cel care se roagă și să-l ridice la locurile cele înalte și la locașurile de Sus.
În legătură cu textele biblice și cu alte rugăciuni, părintele Ilie Cleopa ne îndeamnă să nu judecăm faptele după mintea noastră omenească , pentru că putem fi duși în eroare cu ușurință, dându-ne un exemplu cu propoziția: „Ridicat-ai la mare caii Tăi, tulburând ape multe”, omul înțelegând că aici e vorba de mare și de cai și de ape. Dar, marea-i toată lumea, caii sunt apostolii care au alergat să predice în toată lumea cuvântul lui Dumnezeu, iar apele multe fiind popoarele păgâne, care au fost tulburate de predicarea Evangheliei.
Dar, probabil că cel mai în măsură să ne explice semnificația Rugăciunii Domnești este Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania, traducătorul Bibliei în românește, care ne spune așa:
„Tatăl nostru, care ești în ceruri,
Sfințească-se numele Tău” „Numele lui Dumnezeu e sfânt prin definiție. A sfinți numele lui Dumnezeu înseamnă a-I rosti întotdeauna numele cu sentimentul că și noi participăm, prin iubire, la sfințirea Lui, că numele Său se sfințește înăuntru nostru”.
„Vie împărăția Ta”, „Împărăția e ținta, iar noi suntem călătorii care ne îndreptăm spre ea, adică în ultima instanță, spre Dumnezeu. „Vie împărăția Ta” implică, neapărat și mărturisirea disponibilității noastre, a fiecăruia, de a-i ieși în întâmpinare”.
Facă-se voia Ta, precum
în cer și pe pământ.
„Aici e vorba de cerul spiritual. Voia lui Dumnezeu însă se cere realizată pe pământ după etalonul ceresc”.
Pâinea noastră cea spre ființă
dă-ne-o nouă astăzi
„E singura cerere din Rugăciunea Domnească” în care îi solicităm lui Dumnezeu ceva material. Prin urmare, cerând și dobândind necesarul, evităm stresul goanei după acumulări și îmbuibări. Dar există păreri, cum că pâinea ar avea un sens și spiritual, chiar euharistic”.
Și ne iartă nouă greșelile noastre
Precum și noi iertăm greșiților noștri
„De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc.”
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău
„În mentalitatea și vorbirea curentă, cuvântul ispită este înțeles păcat. În realitate, sensul prim (și principal)  al cuvântului original, din textul grecesc, înseamnă: încercare, test, probă, examen, experiență, o cumpănă din care poți ieși biruitor sau înfrânt. Când cineva spune că a trecut printr-o mare ispită, înseamnă că a trecut printr-o  mare încercare (de ordin financiar, moral, politic sau social) sau printr-o boală amenințătoare, din care a scăpat cu bine.
Ispita, după sensul său principal este acela de încercare,  apoi acela de tentație spre rău, proprie naturii omului de după cădere. Autorul ei, direct sau indirect, este diavolul, și niciodată nu vine de la Dumnezeu. Petru că Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e atras și momit de ea. Ispita, ea poate fi evitată sau depășită nu doar cu și prin ajutorul lui Dumnezeu, dar și prin voința omului de a beneficia de asistența divină.
Așadar, cererea „Și nu ne duce pe noi în ispită” înseamnă: „Și nu ne duce pe noi în situația de a fi tentați să facem râul!” În nici un caz ea nu poate avea sensul de: „nu ne duce pe noi în (sau la) păcat, ci: nu ne duce pe noi în încercare.”
„Că a Ta e împărăția și puterea, și Slava. Amin”. „Deci dacă a Lui este împărăția, nu trebuie să ne temem de nimeni, pentru că nu este nimeni care să I se împotrivească și cu care să împartă stăpânirea.”
În concluzie, fiecare cuvânt din Rugăciunea „Tatăl nostru” își are rostul lui. Și nimic nu este rostit la întâmplare. Nu putea Iisus Hristos să lase omenirii o rugăciune spusă incorect! Iar noi, nu avem dreptul să ne „băgăm” în rugăciuni sau texte biblice după capul nostru sau să le tălmăcim după mintea noastră. Pentru că suntem încă nepregătiți pentru a le înțelege!