nicolae dabija 280Dacă cetățenii altor state sunt puși în situația de a alege, la scrutinele electorale, între un candidat bun și un altul foarte bun, cetățenii noștri sunt, de regulă, puși în situația de a alege răul mai mic, adică – să aleagă între răul mare și răul și mai mare.
Pentru prima dată consângenii noștri au avut de ales între bine și rău.
Și ei n-au mai ales răul.
Această Victorie se datorează în bună parte Diasporei.


Un sfert de milion de voturi acordate Maiei Sandu! În afara republicii, pentru Dodon au votat doar ambasadorii și soțiile lor (Iar unde a avut 3 voturi – și amantele, pripășite și ele prin ambasade). Am putea spune că Diaspora a trezit lumea noastră.
Și nu întâmplător. Acolo se află cei mai buni fii ai ei. Moldovenii plecați la muncă în UE sunt adevărata Republică Moldova.
Consângenii noștri au făcut, unii, mii de kilometri, au stat ore în șir în ploaie și frig, și au făcut-o nu ca să se răzbune pe un handicapat moral, care a declarat că Ea e „nețară”, ci – din disperare.
Mesajul ei a fost:
– Nouă ne pasă! Nu suntem indiferenți de ceea ce se întâmplă cu voi, cu țara, cu viitorul vostru și cu viitorul nostru.
După primul tur de scrutin am spus unui post de radio: aș vrea să emigrez și eu ca să fiu cu ei. Conștiința acestui neam e acolo. Președintele meu e acolo!
Și în turul doi diaspora s-a mobilizat, manifestându-se ca o mare forță.
Votul ei vorbește de faptul că ea intenționează să revină Acasă. Ca să facem împreună din Republica Moldova o țară prosperă, „o Elveție”, cum au promis alți șefi de stat, preocupați mai mult de prosperitatea proprie decât de cea a patriei lor.
Ea nu se crede străină de destinele țării, spre deosebire de „străinii” de la conducere, de la Dodon la Chicu, la Greceanâi, la Furculiță, la Bătrâncea, la Novac, la Țârdea, care au numit-o „electorat paralel”, lipsit de patriotism, pentru că n-a rămas aici, ca să flămânzească și să se lase condus de ei.
Ne-am săturat de mult de mutrele lor.
În ultimele luni, ori de câte ori deschideam televizorul vedeam numai dezastre peste tot: Dodon vorbind pe toate cele 200 de programe. Ori de câte ori voiam să telefonez sau îmi telefona cineva – tot fizionomia lui îmi răsărea și din telefonul mobil. „Pfu, drace!”, zicea lumea ca să scape de clovn. Toate buletinele de știri ne anunțau de câte ori pe zi se scărpina la ceafă individul de la Sadova, emisiunile mai multor posturi reducându-se la un monolog nesfârșit al acestuia. Scopul lui a fost să ne mai păcălească o dată, pentru încă 4 ani de zile. Dar iată că nu i-a reușit.
În cei patru ani ne-a umilit, cu prostia și chipul lui unsuros de slugă. Certat cu Ucraina („Crimeea trebuie să aparțină Rusiei), România („Îmi pare rău că-n 1812 rușii n-au ocupat Moldova de până la Milcov”), UE („A ne dori cu UE înseamnă să fim în NATO”) etc. Ca președinte dodonul n-a putut discuta cu Putin decât așezat în genunchi. Unicul președinte cu care acesta a discutat de la egal la egal a fost Irina Vlah.
Acum el își pregătește bagajele. Ce va face dânsul fără Condrița? Or, în beciurile de acolo mai păstrează rezerve importante de „tușonkă” pentru ziariști, încă pentru vreo 10 ani, și de borcane de murături pentru autorii noii Constituții care și-l imaginau pe Dodon președinte până în anul 2050, cel puțin. Ce se va face el fără vilele de la Holercani? Fără binecuvântările mitropolitului Vladimir ori de câte ori sughiță atunci când îl pomenește Putin?
Prin votul consângenilor nu a fost pedepsit atât Dodon, cât Minciuna și Obrăznicia.
Iar acestea sunt alte sinonime ale Sărăciei, ale Corupției, ale Urii, ale Străiniei. Acum el va trebui să răspundă în fața legii. Dodon trebuie deferit justiției, și pentru banii veniți din Bahamas, și pentru „Kuliok”, și pentru trădarea de patrie, și pentru minciunile impardonabile, și pentru miliardul furat, care se află parțial în buzunarele lui (despre acest lucru știu prea bine Platon și Stoianoglo), și pentru că a scos bandiții din închisori, decorându-i cu cele mai înalte distincții ale statului, și pentru acțiunile lui de spionaj orientate contra Republicii Moldova, și pentru că a acordat cetățenii dușmanilor țării noastre, și pentru că, împreună cu Z. Greceanâi, sunt autorii schemelor frauduloase de sărăcire a poporului, cu „mafia cărnii” ș.a.
Rusia a pierdut: omul ei n-a câștigat aceste alegeri.
Dar ea ar fi pierdut și mai mult, dacă omul ei le-ar fi câștigat.
A conta pe acest individ laș, agresiv, lacom, mărginit, mincinos, „cel mai prost președinte de pe glob”, cum l-a numit ziaristul rus Aleksandr Nevzorov, ar fi însemnat o șifonare continuă a imaginii Federației Ruse în Republica Moldova și România.
Putin ar trebui să-i mulțumească Maiei Sandu pentru că l-a scăpat de un „pupcurist” prea insistent și un „linge blide” prea zelos.
„Hulubașul” păcii (de fapt – a prostiei) își ia zborul. Spre Rostov-pe-Don, unde se află Ianukovici? Sau spre Penitenciarul nr. 13, unde va trebui să răspundă cu ani de închisoare pentru toate furtișagurile sale?
La 15 noiembrie s-a închis una din cele mai sumbre pagini din istoria noastră recentă.
Așteptăm să avem un nou Parlament și un alt Guvern.
Președintele Maia Sandu ar trebui să propună acum pentru funcția de prim-ministru un reprezentant al Diasporei. Ar fi logic și firesc.