terebesi 2E TOAMNĂ DIN NOU

E toamnă din nou,
iar gândurile-mi zboară,
precum frunzele-ngălbenite
ce se desprind din copaci,
căzând în voie peste șuvoaiele de adieri,
care le cuprind și le flutură în toate părțile, încercând să le înveselească
și să le dea speranță.
Dar uneori le izbesc cu putere de pereți
sau le scapă nemilos pe pietre și le părăsesc.     


M-am supărat pe toamnă!
Pentru ale ei intenții.
Vine, uscă, suflă dureri. Nu-i pasă.
Intră în grădini ca o stăpână,
rupe vise, așterne doruri,
tace și zâmbește
sau trece ca o furtună.
Dar nu mă pot împotrivi venirii sale.
Mă cheamă,
mă-nconjoară cu brațele-i calde încă,
îmi suflă frunzele în față,
dorind parcă să mă întrebe:
-Țin de cald?
Eu mă gândesc că țin.
Și sufletul mi-l încălzesc.
Așa le-a învățat toamna să facă.
Mă învelește cu a ei iubire,
mă îmbracă cu a ei cămașă
ca o toamnă de catifea.

UNEORI

Uneori, cred că e mai bine să asculți foșnetul frunzelor ce zburdă-n valuri, în muzica duioaselor adieri...
Uneori, cred că e bine să taci, ca apoi să tresari la bătăile insistente ale gândurilor în negura nopților de toamnă...
Uneori, e mai bine să îți reții emoțiile ascunse în adâncimile codrului ce a căpătat nuanțe ruginii... de frica ploilor ce le-ar putea frânge cu lacrimi de durere...
Uneori, privind prin grădini, ne rătăcim în mii de culori. Mă întreb, dacă culorile s-ar păstra, toamna rămâne și ea?
Uneori, e bine să fii... în tăcere, într-o suflare, într-un zâmbet, în adieri ce te înconjoară...

PASĂRE MĂIASTRĂ

Dacă te-aș păstra într-o colivie
Mi-ar fi greu să te iubesc,
Cântece să cânți în a ta sclavie
Din dorințele încătușate ce te înrobesc.

Mi-ar fi greu să aud de alături
Triluri melodioase ale vremii răsplată,
Când îți văd în privire sfârșituri
Și trăiri pierdute de altă dată.

Captivă-ntr-un tril sfâșietor
În mult râvnitele doruri,
Cu aripile-ți tăiate de un chin necruțător
Și pași încremeniți în ale viselor zboruri.

Zbori, tu, pasăre măiastră, spre a ta menire
Cu trilul tău triumfător înălțat spre cer,
Îmbrățișează nemărginirea, al libertății lucire,
Deschide-ți aripile asupra întinderilor, într-un gest lejer.

CÂNTĂ UN CÂNTEC

Când culorile gândurilor
care au format odată un curcubeu
pălesc pe cerul sentimentelor tale…
cântă un cântec…

Când adierea ușoară de vânt
venită la chemarea tulpinii,
cu dorința de a se undui în ritmul muzicii sale și de a se ridica grațios
și plin de încredere spre cer,
nu o mai înconjoară cu șoapte de dor
și parfumul dragostei…
Cântă un cântec…

Când norii nu îți mai oferă picături de ploaie
să crești…
Când aștepți la fereastră razele steluței
să îți intre în odaie
și să se așeze pe jumătatea pernei tale…
să se odihnească pe umărul tău
și să te mângâie cu o atingere caldă
care să acopere cu aripa nopții
adierea răcoroasă a sufletului tău…
de noapte bună…
Cântă un cântec…

Când asculți un pian…
dar de fapt asculți gândurile sufletului tău… dorințe, vise, nesiguranță,
nemulțumiri, temeri…
sentimente confuze…
Cântă un cântec…

Când crezi că ți-e dor să te întinzi
lângă frumusețea macului
și să adormi liniștit, vegheat de parfumul lui… Când vrei să săruți șoaptele dragi
și să le adăpostești la pieptul tău…
Când vrei să te lași dus pe aripile gândurilor tale… de dor…
Cântă un cântec…