F. M. Ciocea Mic tratat filosofic(F. M. Ciocea – „Mic tratat filosofic despre îngeri, tractorişti şi femei nebune”, Ed. Detectiv literar, 2016)

             Construcţii care scânteie dezinvolt, pe o muchie subtilă a detaşării amănuntelor de la corpul comun existenţial, dar care poartă mult suflet în ele. Îmbulzeală de noţiuni aduse din concret şi din iluzie, să fie de mirare şi de învăţătură de minte. Asocieri aparent fără noimă sau cu o noimă străvezie, însă vom vedea cum cresc adevăruri dintr-un fundament fertil.
             Sub titlu stufos în ironia sa, se desfăşoară o sarabandă de fenomene, de situaţii, de efecte, insinuate     pe considerente de existenţă naturală, nefardată şi necoafată. Ca în stilul ’smuls’, când e de ridicat la puterea înţelesului, chiar şi cea mai măruntă întâmplare.


             F. M. Ciocea intră în biblioteci cu o raritate de idee şi expresie, acest „Mic tratat filosofic despre îngeri, tractorişti şi femei nebune”, de predat în condiţii de meditaţie intensă, nu neapărat la biserică, pe câmp ori în balamuc. Că ne-om cruci, om culege pisici cu pene ori vom delira mai apoi, oricum rămâne frumuseţea faptului împlinit.
             Astfel de ars poetica şi astfel de autoportret, desigur nu aţi mai văzut: „Tractoristul este fiinţa aceea care seamănă dragostea/ În sufletele chinuite şi aride;/ Tot el omoară moliile/ De pe aripile albe ale luminii/ Cu un insecticid aşa de sublim/ Încât acestea încremenesc pe vecie/ Între două ondulaţii succesive./ Poate fi beţiv,/ Afemeiat,/ Bogat şi sărac în acelaşi timp,/ Dar pe mantia uriaţă a bunului Dumnezeu/ Se plimbă fericit cu tractorul lui,/ Sau lucrează,/ Sau moare în numele vostru,/ Ori poate visează o lume/ Care capătă culoarea visurilor sale.../ Mă numesc F. M. Ciocea.../ Tractorist! (24. Tractoristul).
             Şi, de parcă n-ar fi de ajuns, este adăugată şi un soi de primă carte de vizită, din aceea poleită megnetic pentru deschis uşi secrete, după care ne poate aştepta vreo revelaţie sau vreun bau-bau... „Florin Ciocea este cel mai nebun nebun;/ Sufletul său trăieşte ca un şarpe de casă/ Prin hrube reci şi obscene./ Florin Ciocea este cel mai nebun nebun;/ Se joacă de-a viaţa şi de-a moartea,/ E conchistador/ Şi poliţist într-o piesă de Brecht,/ E îndrăgostit,/ Sau nu este?/ E răzvrătit,/ Este întotdeauna el,/ Sau nu este?/ Rămâne, deci, cel mai nebun nebun!” (39. Cuvânt despre mine). Cu menţiunea că acest poem a fost scris prin 1975, când altfel mijeau cuvintele, căutându-şi înfrigurate umbra să vadă în ce nuanţe de gri se scaldă, iar nebunia putea fi lesne confundată cu o atitudine antisocială...
             Ei, şi a doua carte de vizită, într-o revenire mai aproape de vremurile de acum, unde ceva totuşi s-a întâmplat cu Florin Ciocea, pare un Florin Ciocea mai dat pe brazdă, se simte ceva paloare în taina nebuniei, şi o febrilitate de platou, zburat-a careva cocoaşă din curba exponenţială. Dar e tot Florin Ciocea, de asta putem fi siguri: „Câteodată F. Ciocea este trist;/ Fântânile lui de tristeţe/ Au fost săpate cu mult timp înainte de a se naşte,/ Iar când bea din ele/ tristeţea sa devine/ Metronomul bucuriei lumii întregi./ Dacă F. Ciocea n-ar fi trist uneori/ Istoria noastră s-ar scrie cenuşiu,/ Cu războaie vesele şi execuţii în masă zglobii,/ Relatate cu haz în revistele de umor./ Fiindcă nu se întâmplă aşa,/ Este pentru că şi voi aveţi propriile fântâni de tristeţe,/ / Din care sorbind înţelegeţi profund,/ Misterele secrete ale universului apropiat/ Şi necesitatea de a traversa demn/ Segmentul de timp pe care DOMNUL/ Ni l-a oferit cu generozitate.” (59).
             Poet atipic, Florin Ciocea. Carte exemplară, acest mic tratat filosofic, a se citi ’carte de bucate’ pentru doze de realitate ceva mai cuneiformă decât celelalte parcurse până acum.