raul2  În vârf de munte, singur și slăbit, bătrânul Erold încerca să aprindă focul în căsuța lui modestă. Știa că va veni iarna, dar parcă anul acesta a venit mult prea devreme. Abia apucase să se bucure de soare și de roadele pământului din care nu a adunat prea multe. Lumina slabă de la lampă contura câteva umbre și deseori îi părea că mai este cineva, dar nimeni nu mai trecuse pe la el de mai bine de câteva luni.
  Erold își făcu un ceai și se așeză lângă foc, când dintr-o dată se aude o bătaie în ușă. Ridică privirea și oftă. „Of, ce vânt puternic!” se gândi bătrânul. Mai luă o gură de ceai și pentru câteva clipe închise ochii. Un strigăt se auzi din spatele ușii:
  - E cineva acasă?
  Bătrânul clipi de câteva ori. „Poate mi se păru...” își zise. Din spatele ușii iar se auzi bătăi. Se ridică și merse să deschidă ușa. În fața ușii era un tânăr fecior ce părea aproape înghețat.
  - Poftim! Intră înăuntru!


  - Ce bine că m-ați deschis! Mă numesc Aaron. Nu mai pot de frig și foame! Rătăcesc pe acest munte de câteva zile.
  După ce intră înăuntru, Erold îi făcu o cană de ceai fierbinte, îl așeză lângă foc și îi dădu o pătură să se încălzească mai repede.
  - Eu nu am prea multe bunătăți, zise bătrânul, dar dacă îți place, îți ofer cu drag din mâncarea mea.
  Acesta îi întinse un bol de ciorbă. Tânărul mâncă cu poftă și după ce termină îi spuse:
  - Nici nu știu cum să vă mulțumesc!
  - Nu trebuie să-mi mulțumești. Oricum, nu am prea mulți oaspeți. Dar tu cum ai ajuns aici?
  - Am fost într-o expediție cu colegii, dar m-am îndepărtat de ei și m-am rătăcit. După două zile, nu am crezut că voi mai supraviețui. Am rămas fără provizii și fără nici un reper. Bine că v-am găsit pe dumneavoastră!
  - Acum nu trebuie să te îngrijorezi, dar, pe timp de iarnă, nimeni nu urcă până aici. Cred ar fi bine să rămâi aici până la primăvară să te poți întoarce acasă în siguranță.
  - Nu! Nici gând! Dimineață devreme pornesc la drum. Dacă am reușit să urc, reușesc și să cobor.
  - Eu nu te opresc, dar gândește-te bine. Crivățul e foarte aspru, iar zăpada crește văzând cu ochii. Practic este imposibil să găsești cărarea spre casă.
  Aaron refuză categoric. Dimineață la prima oră, se trezi și pregăti rucsacul. Bătrânul Erold, văzând că nu-l poate convinge să rămână, îi pregăti din ce avu puțină hrană să pună cu el și o pătură groasă. Aaron îi mulțumi și porni la drum.
  Merse el cât merse, dar vântul aprig îl încetini iar zăpada trecea de genunchi. Întunericul se lăsă repede și Aaron se opri, ridică cortul într-o poieniță, adună câteva crengi și făcu focul. Nu-și mai simțea picioarele, iar mâinile îi erau amorțite, când de-odată auzi un mârâit. Niște ochi roșii îl urmăreau din depărtare. Știa că nu e de bine. Își dădu seama că era înconjurat de o haită de lupi. Primul lui instinct a fost să o ia la fugă. Asta a și făcut. A fugit și a tot fugit până nu a mai putut. Obosit și înfrigurat, se împiedică și căzu. Atunci, unul dintre lupi îl ajunse și îl mușcă de picior. Se zbătu și din reflex lovi capul lupului cu celălalt picior, așa scăpă, dar nu atât de ușor. Piciorul îi sângera și simțea o durere insuportabilă. Credea că i-a venit sfârșitul. Când aproape să renunțe, văzu o lumină în depărtare. Cu ultimele forțe, înaintă grăbit, strigând după ajutor.
  Se auzi un foc de armă și lupii se îndepărtă.
  - Hai, să te ajut, sprijină-te de mine!
  Aaron de-abia își târî picioarele și cu greu a ajuns în fața casei. Atunci văzu că era Erold. Și-a dat seama că tot acest timp merse în cerc.
  - Nu pot să cred! Am mers în cerc o zi întreagă!
  - Eu am vrut să te conving să nu pleci, dar ești foarte încăpățânat! Știu că vrei să ajungi acasă, dar acum nu poți face asta. Bine că ai scăpat cu viață!
  - Îmi pare rău, nu vroiam decât să merg acasă. Acum, nici dacă aș vrea nu aș putea.
  Erold văzu piciorul sângerând destul de tare. Îl așeză pe tânăr pe pat, îl descălță, spălă bine rana cu apă caldă, o dezinfectă și pe urmă o bandajă.
  - Nu fi îngrijorat, totul va fi bine! Hai, bea o cană de ceai fierbinte, că până la primăvară mai este, și avem tot timpul din lume pentru povești.
  După câteva săptămâni, piciorul tânărului s-a vindecat complet. Și uite așa, Erold a avut companie întreaga iarnă. Ba mai mult, Aaron mai aducea din când în când câte un iepure. Începuse să se priceapă la asta.