ANTOLOGIA „POEZIA BĂIMĂREANĂ DE PANDEMIE”

OLIMPIA MUREȘAN

Motto: „Poezia este filozofia unei idei, vibrația unei trăiri reale, e matricea lirică a zbaterilor și întrebărilor existențiale”-(Viorica Șuțu, n.1955, membru L.S.R.-jud. Mureș)

Creatorii de frumos artistic și scriitorii nu au  astâmpăr, se asociază, editează și fac să apară antologii cu cele mai frumoase poezii.

 Un promotor și un sprijin de nădejde al acestei aspirații este editorul și poetul Ioan Romeo Roșiianu. În paginile antologiei denumită mai sus apar ca debut mulți autori tineri-dar și alții consacrați în scrierea de poezii originale care-i propulsează în câmpul literaturii române și-n atenția cititorilor și iubitorilor de poezie. Astfel printre alții publică poezii: Ioan Andreica, Carmena Băințan, Vasile Bele, Radu Botiș, Gelu Dragoș, Mihai Ganea, Vasile Dan Marchiș, Vasile Morar, Olimpia Mureșan, Ioan Potop, Ioan Romeo Roșiianu, Vasile Tivadar, Radu Ulmeanu, Aurelia Velea…și mulți alții.

Costel Neacşu: „Domnul nostru Iisus Hristos este cu noi, prin Biserica Sa, până la sfârşitul veacului!”

Gelu Dragoș

Am primit la sfârşitul anului trecut două cărţi de la profesorul Costel Neacşu, un membru marcant al Ligii Scriitorilor, motiv pentru care am să scriu, succint, câteva cuvinte despre ele.
Am să încep cu volumul „Sfârşitul lumii”, editura „Emma Books”, Sebeş,2019,  Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, o carte „Întru slava Sfintei şi celei de o fiinţă, de viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi”.
Despre această carte pr. prof. univ. dr. Mihai Valică afirmă în prefaţa cărţii: „Întrucât lucrarea de faţă aduce în prim-plan profeţiile eshatologice, interpretate şi expuse patristic, încearcă să recunoască semnele vremurilor actuale în contextul revelaţiei divine, mărturiseşte prezenţa şi lucrarea Sf. Treimi în lume şi sancţionează moral unele derapaje ale societăţii, ale unor persoane din spaţiul creştin, care încearcă să muşamalizeze istoria recentă, sau relativizează până la secularizare revelaţia divină, toate acestea mă fac să afirm, cu toată convingerea, că această lucrare este o contribuţie substanţială la îmbogăţirea teologiei ortodoxe române”.

Confesiuni din... Yin și Yang

Petronela Apopei

„Poezia e despre noi... / apoi am plâns / și plânsul nostru / a umplut cerul / și ne-am luat în brațe, / s-au rostogolit privirile / și-au crescut muguri” spune cu mândrie Mihaela Huțanu în volumul de poezie pe care îl semnează apăsat împreună cu Nicolae Toma, „Niciodată nu vine prea târziu”, apărut la Editura Castrum de Thymes, din Giroc, în 2020.
    Da, din privirile lor au crescut „muguri” de vers, oferind cititorilor confesiunile a două suflete – sferă a plenitudinii iubirii.
    Apărut ca o lumină la capăt de tunel, într-un an în care oamenii au fost îndepărtați unii de ceilalți, volumul demonstrează puterea dragostei, a cuvântului ce leagă strâns, a muzicii intrinsece din sufletele dornice de întregire.
    Conștientizarea rolului poetic le revine amândurora, astfel că asiști la un vals, într-o imensă sală de bal în care unica pereche umple privirea prin executarea impecabilă a pașilor exersați de nenumărate ori...

Pledoarie pentru irimă

Daniel Marian

(Teodor Laurean – „sinele şi sinea lui”, Ed. Rafet, 2020)

             Ecografie urmată de stroboscopie, o serie de senzori şi motoraşe convocate pentru un experiment pe sinele deschis. Ce e acela sine şi cum se comportă el, ce se ascunde în sinea lui. Are noimă dacă e dezlegare la sinea sinelui, poate trece aceasta de capul ei dinăuntrul înafara stării de agregare obişnuite?  
             Dacă se va întâmpla ca alcătuirile să se clatine ca nişte şalvari pe idei de căpătâi, atunci ce facem, cum mai băgăm sinea la loc în matricea sinelui? Ce şanse sunt ca angrenajul iniţial să mai lucreze conform instrucţiunilor, dacă se inventează un alt sine mai puţin cooperant şi care ar putea deranja echilibrul construcţiilor mai elaborate, promovate ca inalienabile?...

Cartea zilelor noastre | Senioru'

Adrian SIMEANU

 Corneliu Coposu, desigur. Intelectual de netăgăduit. Patriot incontestabil. Politician de nivel înalt. Pe care boala cea grea ni l-a răpit nemilos când încă țara-și putea ajuta fructuos. Și cum suferința să nu-l supună după amaru` trăit în comunismu` feroce? Anchetat, torturat, urmărit, umilit de torționarii nemernici ai epocii roșii. Înjosit uneori chiar postdecembrist, neocomunist. L-am cunoscut binișor și l-am respectat pentru luciditatea, înțelepciunea și fermitatea posedate din plin și folositor. Simțul politic relevant. Și stăruința de nezdruncinat întru democrație adevărată nici azi avută-ntrutot și consolidată, din nefericire...
 Scriu aceste rânduri, la un sfert de veac de la moartea lui, după recitirea unui volum*. Binevenit închinat vieții și necazurilor ce nu l-au ocolit niciun pic. Creator inspirat, ziaristu` Tudor Călin Zarojanu.

Cântecul toamnei în antologia „Toamna sentimentelor”

Petronela Apopei

„Am strâns toamnă după toamnă / Și-acum gândul mă îndeamnă”, spun versurile autorului Harry Negrin într-o celebră piesă muzicală, iar gândul m-a îndemnat să purced asupra unei noi antologii marca „eCreator” și anume „Toamna sentimentelor”, apărută în luna decembrie a anului 2020.
    Cu firescul devenit obișnuință, antologatorul, creator de frumos, Ioan Romeo Roșiianu a cules roadele toamnei unui an zbuciumat pentru suflete, așezând cuminte 85 de autori, cântăreți ai versului acestui anotimp.
    Vreme a culesului, toamna are multiple semnificații, una dintre ele fiind maturitatea ca vârstă, înțelepciunea ce se așază peste spiritul omului.
    Provocarea înțelepciunii în scris fiind aruncată, autorii cunoscuți sau aflați la porțile afirmării, au dat drumul izvoarelor de suflet pe care le posedă.

Poezii de Ioana Cîrneanu

Ioana Cîrneanu

RESEMNARE

Din palma deschisă a înserării
se-ntind haite de nori
și-n lumina desculță
se aude liniștea unei tăceri,
mintea stă ghemuită
și-n suflet se pun întrebări
între devreme și târziu
gândurile torc slove
și din umbra unui cuvânt
se înalță ortografia vieții

Poezii de Denisa Zobu

Denisa Zobu

Durerea Mării...

Acoperă-mă Mare cu zestrea ta de aramă, turnând mercur în sânge și în valuri pat de teamă în care îți ascunzi amarul de gutuie, plouat pe buza nopții cu perle de tămâie.

Arată-mi puritatea neputinței tale ce îmi întinde palma ridată de metale, sub care viețuiește abisul veșniciei născut de alge moarte sub platina magiei.

De ce mânia sumbră a cailor sihaștri, îți pătrunde pieptul țesut de aștri albaștri... când mâna ta devine căuș de scoici pribege, veninul din privire nisipul îți culege.

Poezii de Gabriel Razvan Dinu

Gabriel Razvan Dinu

Nu se-ntâmplă nimic

Nu se-ntâmplă nimic.
Nici o stație,
nici o gară.
E doar o zi oarecare
în care nu ninge, nu plouă,
doar se moare.
Nu se-ntâmplă nimic,
e doar o floare.

Poezii de Gabriela Schuster

Gabriela Schuster

Privind delfinii

dumnezeule
privind delfinii delicat
printre inele de apă
mi-am dat seama brusc
ce frumoasă este viaţa
aproape că uitasem
în fiecare săptămână trebuie
să îmi cumpăr delfini
şi puţină apă de mare
chiar dacă vinerea mi-e frică
să nu fiu prea sărată
înainte de liturghie

Freamatul timpului

Daniela Baciu

Norii negri se imbulzeau si se buluceau dinspre Luciu spre satul întins ca in palmă de pe malul Calmatuiului. Vântul isi proptise foalele în înaltul cerului si involbura praful de pe ulițele neasfaltate. Grigore, a pus mâna streașină la ochi si a scos o înjurătură printre dinții galbeni de la mestecatul tutunului, o meteahnă veche din tinerețe :
- Grijania mătii de vreme!
Era cu oitele, pe un islaz in apropiere de Pogoane. Fusese oier de cand se stia si nu avea de gand sa renunte vreodată la câmpul si stelele lui. Acolo, pe islaz vroia să isi doarmă somnul veșniciei langa mioarele lui in sunet de dor si jale, doinite de fluierele ciobanasilor, in freamăt de frunze si in vajait de vânt!
Stia ca moartea pândeste, hâtra dar încă nu se dădea cu una, cu două desi avea saptezeci de ani. Era înalt, subțirel dar adus de spate si tara usor după el piciorul drept. Dormitul sub cerul liber isi luase tributul si oasele lui bătrâne il cam dureau, mai ales când se schimba vremea, ca acum.

FRUCTUL INTERZIS E DULCE (ESTE VIAȚA O BALANȚĂ?)

Liliana VIERU

Sufletul, inima Crinei ajunseseră sa se întrebe, sa analizeze, sa judece, să rabde și să-și răspundă la cele ce o preocupau.
... Viața, ca un râu nesecat, ca un fluviu din care adeseori se revarsă un zâmbet amar, dar și dulce, orgoliul rănit, dar și o stare de mândrie înălțătoare, oameni decăzuți, dar și divini, plâns isteric, dar și benefic, dragoste pe muchie de cuțit, dar și secrete tenebroase... Viața cu toate trăirile ei, frumoase și mai puțin frumoase, plăcute și neplăcute, i-au demonstrat de nenumărate ori că există în toate o unealtă de măsură, o limită, o cumpătare. Există acea balanță care îi dă fiecărui om atât cât merita, atât cât poate duce. Din toată viața sa, ea sesiza că orice faptă-i cu răsplată, orice lucru este cu măsură, cu limită. Balanța stă mereu de veghe. Totul este bine cântărit de Sus. Dar și pregătit de noi. Ca și fiecare om trecut prin viață, a înțeles că este imposibil ca în lume să fie numai bine sau numai rău.

FRUCTUL INTERZIS E DULCE (GREȘELILE NOASTRE – LECȚII ALE VIEȚII!)

Liliana VIERU

Prin suferințe creștem, ne călim, ne perfecționăm, și dacă dorim, învingem! Cineva se căsătorește și-i nenorocit, altcineva divorțează și-i fericit! Banale aparențe, dar există, din păcate, ca niște paradoxuri nedorite... Căci, dacă e să fim sinceri, cine nu și-ar dori să aibă o familie, copii, să fie fericit împreună cu alesul, aleasa? Cred că toți aspirăm și visăm la o viață de poveste. Dar viața nu-i un basm, un vis, sau un film de scurt metraj... În viată se întâmplă multe... În toate cazurile depinde de persoanele implicate în relații conjugale.
Dar dacă nu depinde numai de noi fericirea visată? Atunci, toate dorințele noastre se spulberă, se sfarmă, mor, dispar, pier...
Viața e ca o balanță, ca o cumpănă care se mișcă când spre bine, când spre rău... Și fiecare dintre noi vede „același bine” sau „același rău” diferit. Într-o situație, când totul dispare fără nici un puseu de conștiință, se ruinează, se risipește, adică se duce totul la pierzanie, cu siguranță că „soluția binelui” ar fi chiar „soluția răului”. De unde se trage atare filozofie? Din faptul, că divorțul este tratat ca un deznodământ negativ... Dar, adeseori, doar el este soluția fericită. Ruperea unei relații, de obicei nesănătoasă, poate servi ca bază pentru alte relații, cu adevărat – fericite!

FRUCTUL INTERZIS E DULCE (PEREPEȚIILE LUI IGOR)

Liliana VIERU

Tânăra familie acceptă trecerea cu traiul la părinți. Se liniștise și Crina, gândind că soțul ei va avea rușine și respect față de părinții ei. Dar, vorba ceea „pielea rea și răpănoasă, ori o bate ori o lasă”... Timpul demonstra ca Igor nu era omul care să-și schimbe apucăturile. Nu venea acasă cu zilele sau dacă venea, aducea cu el și prietenii săi, prezentându-le familia lui frumoasa. Venise într-o zi acasă și-i zise Crinei:
— Gata, am dat apartamentul nostru în chirie!
— Ce, cum așa, cui l-ai dat?
— Păi, iată așa, tu nu lucrezi, stai acasă și nu faci nimic toată ziua, de lucrat lucrez numai eu ca un măgar, așa că niște bani în plus, n-au să ne încurce!
— Bine, dacă zici, doar ca avem pe acolo lucruri...
— Nu-ți face grijă de lucruri, le-am pus deoparte și chiriașii n-au sa-și bage nasul în ele!

PENTRU O BUCATĂ DE PÂINE

Lazar Claudia Jasmina

Actul I

Personaje: Boierul Tinaxe, Vasile Mugur (un ţăran), Sluga Gheorghe (un alt ţăran)

Scena I

Personajele: Vasile şi Gheorghe

Decorul - Un câmp

(Vasile şi Gheorghe erau pe câmp la seceriş.)

Vasile: Hai, Gheorghe, mai repede, că n-avem timp până la anul!

Gheorghe: Termin imediat.

Vasile: Spui asta de o ora!

Gheorghe: Da' ce-i cu graba asta?

CHEIȚA DE LA SCRINUL MAMEI

OLIMPIA MUREȘAN

CONVORBIRI SPIRITUALE
Italianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:
„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).
M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mică erai/ dar marea era înlăuntrul tău.
Mașina timpului nu-i adusese încă
pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!

Ultima fotografie a lui Mihai Eminescu. În trei ani s-a schimbat aproape cât în trei decenii

Mihaela STOICA

 Tulburarea psihică de care suferea şi-a pus amprenta asupra chipului poetului Mihai Eminescu, a cărui înfăţişare s-a transformat vizibil în ultimii ani din viaţă.
„Între fotografia de la Iaşi, din 1884, când avea 34 de ani (studioul Nestor Heck), şi cea din 1887 (studioul Jean Bieling, Botoşani) e o distanţă de trei ani, dar transformarea chipului lui Eminescu arată, parcă, o trecere a timpului pe trei decenii. Poetul este acum (în 1887, la 37 de ani) în perioada de instalare totală a bolii psihice, decăderea fizică e vizibilă, iar celebra privire tăioasă şi penetrantă e deja amintire; ochii privesc golul interior, ca şi pe cel din afara propriei fiinţe, o deşertăciune a existenţei prinsă cu atâta profunzime în opera sa”, scrie muzeograf Liviu Apetroaie din cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” într-un articol care însoţeşte ultima fotografie a poetului postată pe site-ul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Povestea primei mari REGINE a României

DC

La 17 decembrie 1843 s-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916)

Printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani cand a venit in Romania, in 1869, pentru a i se alatura, ca sotie, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, principele domnitor, si el de obarsie germana, care conducea tara din 1866. Cand, in 1881, Carol I a fost proclamat rege, Elisabeta a devenit cea dintai regina a Romaniei.