În data de 25 februarie 2024 am semnalat faptul – pe Facebook – că (a)numita Iulia – Florentina Paciurea a publicat, în antologia „Fior de argint” - recent apărută la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu, coordinator Izabela Tănasă – un...
Continuare
Etalată-n iulie canicular de Ziua Națională a Hexagonului. La Filarmonica Pitești. Ce a programat, onorant, un recital cameral cu DUO CATHARSIS. Format inspirat din doi muzicieni bucureșteni de calitate. Soprana...
Continuare
Dorul este sentimentul universal și unic ce reprezintă un amalgam de trăiri intense, sub povara căruia s-au născut și se nasc adevărate capodopere literare.
Titlul prezentului volum „Dorul dintre...
Când eram copilă și mă întreba cineva câți prieteni am, afirmam cu încredere că aceștia sunt câteva sute sau chiar câteva mii.
Și nu înțelegeam de ce adulții îmi zâmbesc...
CORINA ISABELLA CSISZÁR
Fata Pădurii în casa părăsită
Aveam vreo zece, doisprezece ani și ne jucam sara, vara...
ContinuareCorina Isabella Csiszár
Viaţa evoluează cu paşi repezi pierzându-se obiceiurile vechi în locul cărora apar altele noi. Vechile...
ContinuareLB
Zi mare în calendarul creștin, 15 august prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, momentul în care Sfânta...
Continuare
”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)
Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș
-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am...
Continuare
-răspunde scriitorul Ioan Romeo Roșiianu-
Ștefan Doru Dăncuș: Cum vă simțiți ca mare scriitor?
Continuare
III. „Muzica folk este de fapt muzica poeziei”
- Mă întreb ce şanse are tânăra generaţie din provincie, chiar asta din nordul ţării, să afle sau să vadă pe viu un...
Continuare
La poalele Munților Nemira, umbrit de culorile vremurilor, orașul Dărmănești a fost un izvor curat de suflete tari (intenție vădită după semnificația numelui său). La finalul unui octombrie răsucit pe axa firescului, se aprinde un...
Continuare
„Verdele este culoarea principală a lumii
și de-aici ia naștere frumusețea”.
(Pedro Calderon de la Barca)
Pornind de la esența acestui citat, îmi „recolorez’’ si eu cuvintele, inspirându-mă din titlul mai mult decât sugestiv ...
Asociaţia LIGA Scriitorilor Români prin Comitetul Director al Ligii Scriitorilor din România oferă anual Medalia Virtutea Literara scriitorilor în viață, a căror operă promovează idei umaniste de tolerantă, valori ale patrimoniului national și a căror...
ContinuareAdriana Crăciun
Dănuț Cepoi este un poet contemporan care se remarcă prin profunzimea meditațiilor sale și capacitatea de a aborda subiecte delicate, cu nuanțe filosofice și teologice. De-a lungul carierei sale literare, el a publicat două volume de poezie și a fost inclus în diverse antologii. Poezia este una a introspecției, a unei nostalgii care frizează melancolia, dar care nu cade în desuetudine, păstrând mereu o ancoră în realitățile vieții cotidiene și sociale.
Volumul „Ritualuri poetice” este structurat într-o serie de poeme libere, fiecare explorând teme variate, de la iubire și natură până la reflecții asupra condiției umane și existențiale. Cartea se încheie cu o serie de aforisme care sunt descrise drept „scântei de înțelepciune”.
Poeziile din acest volum sunt marcate de o tematică în care iubirea, timpul, moartea și existența sunt abordate cu un amestec de amărăciune și luciditate. Autorul utilizează un limbaj poetic eufonic, iar versurile sale sunt adesea caracterizate de un lirism care ne invită să gândim mai mult. În plus, există și poeme cu o notă socială sau politică, arătând implicarea autorului în contextul socio-cultural contemporan.
Mihai Vintilă
Volumul de versuri „Aura lui Sebastian”, publicat de Sebastian Golomoz în 2024 la editura „Neuma”, se remarcă printr-o voce poetică profundă, care sondează trăirile interioare cu o sinceritate dezarmantă. Poezia lui Golomoz este una a intimității, a căutării personale și a unei meditații adânci asupra singurătății și fragilității umane. Versurile din această carte nu doar că surprind stări de spirit și emoții, dar le și transformă în imagini poetice sugestive, evocatoare și pline de sensibilitate.
Aflat la cel de al șaselea volum, Sebastian Golomoz vine în atenția cititorului cu o neliniște interioară care „se regăsește misterioasă în miezul cotidianului aparent banal” după cum observă pe coperta a IV-a Horia Gârbea.
Titlul volumului, „Aura lui Sebastian”, sugerează o perspectivă personală, un univers interior care gravitează în sufletul poetului, dar care reușește să ofere cumva un ecou universal. Are în acest caz multiple valențe pornind de la lumina interioară și ajungând la ființa dragă de alături.
Liliana Moldovan
Detectez în volumul de versuri „Amalgam emoțional” al scriitoarei Liliana Gabroveanu aceași bucurie de creație pe care am întâlnit-o în cartea de proză scurtă „Amalgam de suflete”. Titlurile ambelor cărți, demonstrează, cât se poate de clar, faptul că scriitoarea nu este adepta rigoriilor creatoare, ci preferă manifestările literare spontane și flexibile.
Astfel, ceea ce captează atenția cititorilor, în cazul recentului volum său de poezie, este tocmai această dinamică a gândirii sale poetice, susținută și de abilitatea autoarei de a jongla cu cuvintele, punând în lumina reflectoarelor o gamă diversă de strofe, croite în vers tradițional, construite după scenarii lirice originale, care pleacă de la nevoia autoarei de a-și expune gândurile în aspectele lor cele mai profunde și de a rosti adevăruri dureroase. Sunt versuri generate de nevoia Lilianei Gabroveanu de a intra în horă cu muzele, inventând împreună cu ele, poeme jucăușe și încântătoare pasteluri.
„Am ambalat mesaj în poezie./ Un joc pe-a monitorului hârtie” – declară la începutul volumului poeta, apoi se aruncă în vâltoarea creației așternând pe hârtie 70 de poeme, pe care le așează în paginile acestei cărți structurată pe 3 în secțiuni : „Gânduri printre rânduri”, „Versuri populare. Pamflete, parodii, fabule”, „Din...
Gabriela Dimitriu
Prozatoarea Liliana Gabroveanu aduce în atenția noastră o carte inedită cu povești, adresată în special copiilor, carte ce poate fi citită însă cu plăcere de fiecare dintre noi.
”La Gura sobei” este face parte din Colecția PROZĂ (este a patra carte de proză a autoarei). Tipărită la editura ECREATOR Baia Mare, în anul 2024, conține povești inspirate din lumea reală a oamenilor, animalelor și păsărilor.
Luna trecută am scris prefața la volumul său de poezie: ”Amalgam de suflete” apărut la aceeași editură și pot să afirm că am rămas plăcut surprinsă de noua carte cu povești, carte care m-a purtat inevitabil în lumea copilăriei, în universul fantasticului și al imaginației creatoare a prozatoarei.
Poveștile s-au transmis din generații în generații, oral sau scris. Ce poate fi mai frumos pentru un copil, decât să stea ”La gura sobei” și să asculte prin glasurile părinților și ale bunicilor, poveștile citite de aceștia, din care să aprofundeze învățămintele necesare?
Sinonimul pentru ”poveste” este ”basmul”. Poveștile Lilianei Gabroveanu au narațiuni ample care includ în paginile cărții supranaturalul și fantasticul.
Valentin Lupea
Da. Cred că da. Televiziunea poate fi socotită cea de-a opta artă, care generalizează, totalizează, strânge şi uneşte la modul tehnico-artistic, prin sincretismul artelor, pe toate celelalte arte, fiecare cu specificul şi caracteristicile ei, arte care pot intra în acţiune sincretică una cu alta, sau una cu altele, în momente şi-n situații bine determinate artistic, dar nu total ṣi nu în totalitate, motiv care mă face să socotesc, sau cel puțin să mă gândesc la faptul că televiziunea, nu numai că poate fi încadrată printre arte, printre artele momentului, dar poate fi socotită chiar şi mama artelor, nu în sens creator, ci singura în stare să strângă la un loc şi în sânul ei ocrotitor toate celelalte arte, concomitent, construind acel sincretism complet, total al artelor, îmbinând elemente eterogene aparținând unor arte diferite, dacă expresia este fericită, aducând sub formă de imagine artistico-tehnică elemente artistice specifice tuturor celor şapte arte, în fața auzului şi văzului nostru, în fața tuturor simțurilor noastre, imagini şi coloane sonore artistic realizate, care fac posibilă rapid şi imediat, perceperea ṣi asimilarea tuturor acestor imagini.
Dacă până acum se considera că literatura este cea mai accesibilă dintre arte, iată că, ea, televiziunea devine...
Al.Florin Țene
Poet al al meditației profunde și al nostalgiilor, Dănuț Cepoi este autorul a două volume de poezie publicate și prezent în mai multe antologii.
În acest volum eul frisonează la aducerilor aminte, la trăirile mult visate, născându-se o cartografie a unui pastelist, autor de idile nostalgice, însă lirismul lui Dănuț Cepoi urmează și un calendar care nu este doar al nostalgiilor, ci și al civilizației frământate de speranțe:
”viața mai zvâcnește azi greu fiindcă tinerețea s-a dus.
doar ambiția mai ține capul sus și inima cea plăpândă în lucru.
care continuă să muncească scandând ca un ceas orele lui
tic tac toc tac tic tac... iată că mai pot și mai lupt!
albul cerșafurilor mă năucește aducându-mi în minte un film” (visând raiul).
Adriana Crăciun
Domnul Grigoraș Ciocan, autorul cărții „Bancuri și iar bancuri,” născut în 1952, într-un sat din Maramureș, a fost pasionat de poezie încă din copilărie, scriind primele sale versuri la doar 14 ani.
Deși viața l-a dus pe diverse șantiere din țară și străinătate, poezia și umorul au rămas constantele sale în toate aceste călătorii.
Această carte, publicată în 2024 la editura eCreator din Baia Mare, este o colecție de bancuri versificate, adunate „De la popor luate” și date înapoi lumii într-o formă umoristică.
La autor fascinează capacitatea de a transforma situații banale sau chiar grele în momente de râs.
De exemplu, bancurile sale surprind esența umorului românesc, aceea de a găsi ironia și absurdul în viața de zi cu zi, de la discuțiile dintre vecini, până la glume despre Bulă la școală sau despre viața de familie.
Grigoraș Ciocan pare să fie un om care a văzut multe, ceea ce se reflectă în scrierile sale.
Vlad Opran
Oraș de câmpie
Aici, unde câmpul ia foc în amurg
Se înalță așezările noastre
Din lutul prin albia căruia curg
Atât de îndepărtatele astre.
Brazde adânc semănate cu umbre
Străbat ținutul acesta de aur -
Demult, oameni cu privirile sumbre
Au vărsat sânge aprins de balaur.
Uneori, după vreo rară furtună
Când frunzele străzii picură șoapte,
Poți auzi cum ascuns după lună,
Monstrul acela se tânguie-n noapte.
Liliana Gabroveanu
Toamna se ține de glume
Copacii nu s-au lămurit.
Unii prea degrabă că s-au desfrunzit,
fructe coapte pe alese ni le-au dăruit,
cămările le-au parfumat și-mpodobit.
Când, într-o întunecată dimineață,
porni o ploaie cu bulgări de gheață.
Păsările de plecare deja s-au pregătit.
Cuiburile și le-au curățat și părăsit.
Puii iute au crescut.
Gheorghe Pop
Mă aflu aproape la capătul de drum
iată mă aflu aproape la capătul de drum
al itinerariului care mi-a fost dat să-l parcurg anume
de când am fost trimis să ființez în Lumină
și nu găsesc cuvinte să pot să vă spun
cât de mult am dorit și așteptat
Clipa supremă Care să-mi aline
Dorul tainic fără de margini
ce-l port în Suflet neîncetat
precum Bolta cerească pe fruntea sa
poartă stelele, soarele, luna
fără să pot înțelege de ce și cum, clipă de clipă
Vlad Babiciu
Septembrie
Este un decor realist
Într-un tablou care plange mereu
Cu lacrimi ce se scurg pe trupul
Unei frunze orfane pe copacul cenușiu
Care stă mereu inăuntru meu
Iar frunza de toamnă plange mereu
Cu lacrimi de septembrie
Iși trăieste ultima clipă prin frunza moartă
Prin delirul toamnei răvășită după vara lungă
secetoasă , caniculară si sumbră.
Maria Bacău
M-am lăsat azi să- ți fiu floare
și din mirosul meu
am să-i dau vântului strop
să dea iubirii o culoare
și celor ce n-au încă noroc...
și din petale de crud-verde
să-și pună soarele o umbră
când se va duce către stele
dor să devină cu gust de ambră
Codrut Constantinescu
1 august 2016
Am citit şi eu celebra "listă a lui SOV cu numele celor din mass-media plătiţi de mogul" şi mă încearcă o mare admiraţie faţă de SOV. Omul ăsta chiar a crezut în formatorii de opinie din Valahia şi i-a plătit împărăteşte cu sute de mii de lei şi chiar milioane. Ce generozitate! Ce naivitate! Credea că le cesionează conştiinţele însă s-a înşelat big time, cine îşi vinde conştiinţa o dată, o va face şi a doua oară şi a treia oară. Să semnezi contracte de cedarea de drepturi de autor pentru mii de euro! Daţi-mi voie să visez. Şi cei mai mulţi au fost plătiţi doar să-şi dea cu părerea. Merci, la asta orice român este mare expert. De exemplu eu aş putea să am acum o părerea despre absolut orice pentru doar 500 de euro, doar m-am întors din vacanţă cam lefter. Daca există vreun mogul interesat, îl rog să ma contacteze. Mulţumesc.
Ioana Precup
La poalele unui munte trăia, cândva, o familie de țărani. Casa lor a fost învrednicită cu doi copii, un băiat și o fetiță, veseli și iubiți ca zilele de sărbătoare.
Pe lângă casa acestora își ducea zilele o familie de cai, ajutându-și stăpânii care le ofereau toată atenția ,să uite de asprimea traiului la țară. Într-o zi de primăvară, iapa dădu naștere unui mânz sănătos, sprinten , cu părul negru și lucios ca pana corbului, căruia copiii stăpânului îi dădură numele de Negruț.Acesta însenina zilele celor din jur. Creștea de pe o zi pe alta . Se lăsa admirat, răsfățat și mângâiat de parcă ar fi fost o jucărie însuflețită.Seara, părinții cu greu își convingeau copiii să meargă la culcare.
Într-o dimineață, pe când Negruț alerga, lipsit de griji, la marginea pădurii, îi sări în cale un animal ce semăna tare bine cu Maxilică, câinele stăpânilor.Ar fi vrut să se joace cu el, dar acesta se propti în fața lui cu o privire amenințătoare și mârâi, arătându-și colții.Un fior de spaimă îi cuprinse trupul pentru prima dată. Dar poate e doar o părere...Își făcu curaj și-i spuse:
-Bună ziua! Eu sunt Negruț. Vrei să te joci cu mine?
Zina Dorina Pancu
De câteva nopţi somnul meu e nesomn, gândurile se risipesc în întuneric, în haosul ce mă absoarbe. Categoric, serile de mai nu sunt romantice, sunt cianozate. Tristeţea e mai seducătoare decât fericirea, aşa că azi vreau să fiu romantică. dar dacă nu-mi iese, dacă realismul dur e mai puternic şi mă învinge?
În loc să-mi aducă liniştea, parfumul teilor îmi deschide tenebrele minţii, mă sufocă, ochii mi se înroşesc din cauza amintirilor ascuţite care nu vor să rămână-n trecut, imagini ascuţite revin pe retină, iar pleoapele refuză să se-nchidă. Pulsul accelerat îmi face pielea să vibreze, cad la pământ. patul meu e gata de moarte.
Copacul meu are ramurile arse de picături otrăvite, de lacrimi sticloase, de răni deschise.
Ion Dulugeac
Discutând cu doi foști colegi de școală generală, Brâncoveanu se întoarse din senin şi le arătă o carte despre caii lipițani, pe care o înmână celor doi ce doreau autografe, după ce coborâse să meargă la măcelăria lui Nas, situată lângă părculețul aflat aproape de casa părintească. După ce a mers câţiva paşi către portbagajul mașinii, pentru a lua un stilou, să le scrie autografe celor doi prieteni din copilărie, se auzi glasul fetei din mașină, strigând agitată pe geam:
― Domnul Ion, uitați-o pe mama dumneavoastră, trece strada la măcelăria lui Nas.
Când acesta a văzut-o pe mama lui, pe doamna Elena, a simţit punându-i-se parcă un nod în gât. Bărbatul o iubea foarte mult pe mama sa, apreciindu-i eforturile mari pe care le făcuse, pe vremea când acesta era copil. Brâncoveanu ţinea la mama sa, mai ales pentru multele mizerii îndurate de la soțul ei, Marin, un oltean gelos din zona Drăgășani. Astfel că semnă grăbit autografele celor doi și apoi plecă pe urmele femeii.
Soţul doamnei Elena îi fusese tată vitreg luiIon; acesta își aminti cum, adesea, mama sa, îndurase multe mizerii de la olteanul de la Dobroteasa, pentru a-i putea da o educație aleasă fiului său, mai ales că Marin nu-i trata la fel pe Ion şi pe cele trei surori ale sale. De aceea, atât mama, cât şi fiul, suferiseră în tăcere, umplându-şi sufletul de amărăciune şi nemulţumire.
Raducan Gheorghe
Auzi și nu-ți vine să crezi! S-a trezit (perș)edintele! Omul surdo-mut a început să vorbească!
Da. Vorbește și vorbește prost! Din visul contondent și bleg(oslovistic) ne spune că trebuie să facem armată. Să meargă și femeile în armată, chiar și cele mai în vârstă, chiar și jeluitoarele de la cimitire.
De ce armată, nene? Ce să apărăm? Țara cui? Mai avem noi, poporul de proști, țară? Să apărăm fabricile și uzinele? Crede-mă, nea’ Joha, le-ați mâncat de mult! Nu știi!? Și mai grav! Lăcrima Dunărea sub barjele de fier vechi!
Să ne apărăm pădurile!? Care păduri, Doamne, că le-ați Kelemenit și le-ați hrebenciucit!
Să ne apărăm câmpiile!? Care câmpii, băi, omule!? Chiar așa de dus cu pluta ești!?
Marian Ilea
Personajele:
Eva Dragoman (64 de ani, văduvă): fostă casieră şi fostă nevastă de farmacist, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Braier Fisu (71 de ani, văduv): fost fotograf de evenimente oficiale şi fost terapeut de ocazie, în scaun cu rotile, nu are un picior.
Cei doi dorm în aceeaşi cameră. Trezirea şi forfota de dimineaţă.
Totul se petrece din zori şi până la lăsarea întunericului.
ContinuareGeorge PETROVAI
Întreaga acţiune se petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul acoperit, loc amenajat nu doar pentru destindere şi odihnă atunci când căldura devine sufocantă, ci şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice cancelariei celui mai important demnitar roman din zonă: consfătuiri, audienţe, punerea rezoluţiilor, alcătuirea rapoartelor şi a răspunsurilor la adrese.
Deşi e dimineaţă devreme şi soarele de-abia s-a avântat pe bolta sticloasă a cerului, deja aerul a devenit irespirabil, semn neîndoielnic că vine furtuna.
Deocamdată, înveşmântat în togă albă, cu căptuşeală sângerie, procuratorul se plimbă gânditor pe aleile ireproşabil întreţinute din preajma havuzului, savurând prin toţi porii aerul înviorat de stropii apei cântătoare şi jucăuşă. Trupul ciolănos, înalt şi drept este al unui militar de carieră, care circa jumătate din cei peste...
Dan Lupescu
Canon pe voci prietene
Dan: România a rămas săracă…
Danko: Românii de pretutindeni au rămas foarte, foarte săraci…
Daniel: Ideilor/idealurilor de românism, românitate, panromânism li s-a pierdut cheia de boltă, le-a fost spulberată şansa de a se mai plini vreodată.
Dincă: Greu, foarte greu va fi ca românii să mai rămână popor. Lunecarea, prăbuşirea, căderea liberă spre neantul stadiului primitiv de populaţie (fără trecut, prezent şi viitor, fără identitate) se vor accelera instantaneu şi ireversibil.
Ducu Berţi: De la dânsul am învăţat că trebuie să ai coloană vertebrală şi să te simţi liber mereu.
Valentin Lupea
În primul rând, frumosul în sine e stabil (BANCHETUL, 211). Frumusețile multiple se nasc şi pier. Niciun obiect concret, fie fizic, fie spiritual, pe care l-am putea elogia numindu-l frumos, nu ar putea rezista la această încercarea a permanenței frumuseții absolute. Trupurile şi podoabele, legile şi deprinderile omeneşti, ştiințele, oricât de bune, de frumoase şi de adevărate ar fi ele, sunt totuşi mărginite şi pieritoare.
Pentru Platon, contrastul dintre idei sau esențe şi existențele sau cazurile particulare implică, de fiecare dată, opoziția dintre Unul neschimbător şi Multiplul schimbător.
În cazul ideii de frumos, constanța caracterului ei are o semnificație deosebită pentru un suflet în formare. Cerința noastră cea mai intimă este de a ne prelungi şi stabiliza binele sau ceea ce suntem în esență (Ibid.,206, 207e-d.). Această necesitate instinctivă, care nu este altceva decât lucrarea lui Eros în sânul nostru, îi apare în chip vag conştiinței noastre cotidiene drept o năzuință după viața nemuritoare, o năzuință către nemurire, care se manifestă la rându-i în noi ca îndemnuri de a procrea, deoarece prin generaţiile ce izvorăsc din pântecele noastre ne zugrăvim pe noi înşine ca tipuri nemuritoare.
Eva Monica SZEKELY
„Explicaţia şi comprehensiunea
nu constituie polii unui raport de excluziune,
ci momentele relative ale unui proces complex
care ar putea fi numit interpretare." (Paul Ricœur)
Abstract: The communicative imperatives of the contemporary world impose upon the return of the textual & discursive complexes in the essence of present formative programs, with the vast problematic lying at the both her moments, comprehension and interpretation, at the intersection of some reference subjects like “the death of ideologies”, the priority of hermeneutics as a practical philosophy in the present, when the interpretation seems to became “the only game in town” (Stanley Fish). Our intention is to capture some new modeling elements in order to continue our first part of this article able to render the features of the interpretative strategies for a structuring pattern of the great textual or discursive complexes in its double dimension: as a cognitive model and as a legitimate cultural negotiation pattern.
Valentin Lupea
Socrate se încumetă să găsească el însuşi o definiție pentru acest termen, motiv pentru care se apropie, fără să-l atingă, încet, încet, de conceptul pe care îl explicitează dialogurile târzii. Astfel, frumos este tot ceea ce poate să-şi împlinească bine rostul propriu, sugerează el; aşadar, nu s-ar putea oare ca frumosul să fie o funcție îndeplinită cu succes?(HIPPIAS MAIOR, 295c-d, traducere parțială de Constantin Noica în ARTE POETICE). Însă, nu întârzie să constate faptul că şi această definiție trebuie amendată pentru că nimeni dintre noi nu ar accepta să laude ṣi să socotească drept nobilă acea destoinicie de a face rău.
Ar fi posibil ca frumosul să fie "prielnicul". Aici întâlnim o prefigurare a tezei platonice conform căreia frumosul este binele.
Se va ajunge la un impas cu această definiție, din cauza distincției dintre puterea producătoare si produsului finit.
Dacă frumosul este cauza binelui, binele şi frumosul se deosebesc în aceeaşi măsură în care tatăl se deosebeşte de fiu sau autorul de opera sa. În consecință, şi frumosul trebuie să difere de bine, ca o necesitate, adică trebuie să fie un nou-bine, concluzie inadmisibilă (Ibid., 296 c-d).