Țipătul vieţii ṣi amuţirea tobelor în taiga

ICĂ SĂLIȘTEANU

despre
TOBELE  MUTE
de Emilian Marcu
   Romanul „TOBELE MUTE”, apărut la editura PIM din Iaṣi în 2014, ne dezvăluie o lume pe care n-am ṣtiut-o, dar care după lectură, admitem că era necesar s-o cunoaṣtem, fiindcă grozăviile vieţii într-o taiga necruţătoare trebuie să le luăm în calcul cȃnd gȃndim ṣi asumăm că asemenea lucruri n-ar trebui să se mai întȃmple vreodată.    
    „Tobele mute” (romanul) nu-i decȃt o metaforă a unui sunet care anunţa ceva catastrofal pe de o parte, ṣi pe de altă parte nu-i decât o stare stranie a unui loc în care nu se întȃmplă nimic special în afara destinaţiei pentru care a fost creat. Lagărul de muncă forţată nu este tulburat decȃt de bataia tobelor care anunţa ceva neobiṣnuit, evadare, moarte, accident, mobilizare în vederea unei inspecţii aṣa zis inopinate.
    Regula vieţii simple, de aṣezare dupa tipicul tuturor localităţilor, este imediat adoptată d-un firesc al asumării traiului în comun.

EPISTOLARUL lui ROMEO (Scrisori de dragoste irosită)

ICĂ SĂLIȘTEANU

Motto:
“mai ṣtii cȃnd ţi-am spus că Seneca zicea că nu este puţin
timpul pe care îl mai avem, ci mult cel pe care l-am risipit deja ?”
       Ioan Romeo Roṣiianu   
    
    N-am întȃlnit ṣi văzut la nimeni atȃta risipă de emoţie, ca la Ioan Romeo Roṣiianu, exprimată în “Scrisori de dragoste irosită” (risipită).   
    Scrisorile n-au încercat să mărturisească zbuciumul unor voluptăţi trăite sau imaginate, ci mai degrabă zădărnicia ṣi irosirea sentimentului care la vulcanicul Ioan Romeo Roṣiianu seamănă mai degrabă cu trasul cu tunul după ţȃnţari, decȃt cu trasul la ţintă cu armă cu lunetă.
    Și totuṣi este vorba numai de dragoste, cu toate păcatele ei, cu bucuriile ṣi cu durerile ei ṣi că dacă tot ce-a simţit cȃnd (exaltat de intensitatea emoţiei) a scris, s-a chemat dragoste, atunci da, a iubit, a iubit pȃnă la abandon. 
    Ḯn felul acesta ṣi-a făcut zestre de amintiri, poate sfȃṣietoare ṣi dureroase (dar de neṣters de nicio metodă de spălat creierul) ṣi asta înseamnă viaţă, poate cu suferinţă, dar cu siguranţă netrăită în zadar.

URMAȘUL LUI ENOH, SAȘA ILICI AMBASADOR ḮN CER

ICĂ SĂLIȘTEANU

sau despre : LUMEA DUPĂ SABATUL COCORILOR de EMILIAN MARCU

           Motto:
                    “Se cuvine să stărui asupra unor
                         scriitori anume ṣi să te adapi
           din ei, ṣi mai ales asupra cărţii din
           care citeṣti, peste veacuri dacă
           voieṣti să ai un folos care să te
           ţină datornic în spirit!”
                               Emilian Marcu
            
    Pregătirea plecării lui Saṣa Ilici pe nesfȃrṣitele ape spre sălaṣul cocorilor, pentru a dovedi tuturor ṣi mai ales sieṣi că este cel mai priceput să rezolve problemele nordului nemilos (al Siberiei) atȃt pe pămȃnt cȃt ṣi pe nesfărṣitele ape, pare să coincidă cu apariţia în gura peṣterii (unde călugărul Sofronie îṣi îndeplinea treburile) a femeii (adusă de cămila oarbă care părea să ṣtie locul „unde se pare că ar mai fi fost mult mai demult”) care ar fi fost menită, parcă special pentru a tulbura dumnezeirea călugărilor care se nevoiau acolo spre a ţine piept invaziei furnicilor roṣii ṣi parcă pentru a-l contrazice pe călugărul Sofronie care era încredinţat că „Dumnezeu este singurătatea oamenilor”...

Între două asfințituri

Ioan Romeo Roșiianu

Patty Ferariu aduce-n poezia românească o anumită singularitate ca rod imediat al unicității, a propriului demers de înfruntare a complexului atitudinal al lumilor și luminilor acestora, din toate poeta decupând fericit un spațiu teluric în care irosește nețărmurit materialul și îmbrățișează transformarea a ceva în altceva.
Sub scutul rezervării anui anumit limbaj poetic, într-o lume (prea) frământată de irosire și experimente care dăunează actului inspirativ în sine, poeta își modelează fericit imaginile și versurile, o transpunere luminată a imaginilor imaginate marcate de o cât mai necesară sigură formă de exprimare, o artă ca dăruire dacă vreți, un talent ca expresie.
Patty se lasă înconjurată de un anume ireal al imaginilor reale, fapt ușor regăsibil într-o cât se poate de fluentă scriitură amprentată de emoție, sensibilitate și rost, totul devenind un întreg, o imagine cu aspirații planetare, o viziune și o imaginație a unor planuri temporale ale unui timp altfel consacrat trecutului tumultuos și dorit ca sprijin în contemporaneitatea gândurilor și actului poetic.

PATTY FERARIU-volumul de poezii „ÎNTRE DOUĂ ASFINȚITURI” | VIAȚA DULCE ȘI AMARĂ PRECUM DORUL

Olimpia Mureșan

Motto: „Frumos ca-n Draxeni de Vaslui
Nicăieri în lume... Nu-i!” -Patty Ferariu
Dor, dor și iar dor...de anii copilăriei, de vise/visări, de locul natal, casa părintească și de sat- la braț cu verde-crud și roșu-visător,/„prin arșița timpului văd verdele zborului”...,/„de misterul dintr-un nor” cu o floare care-i zâmbește/la malul mării-și odihnește destinul...pe pluta dragostei de oameni („hora lacrimilor” din dragoste de țară); de istoria zbuciumată a poporului din care face parte; trece-n zbor o săptămână prin vara viselor și toamna cu speranțe...cu „destine nebune pe vioara melancoliei/inimii/; în grădina sufletului cu dor de viață și copilărie”-acestea ar fi ideile care animă versurile!
„Do...dorul mă cuprinde iară
Re...rezemată-ntr-un condei
Mi...mi-amintesc un colț de vară
Fa...fața ta și ochii tăi
Sol...solitară-n pragul serii
La...o margine de țară
Si...singură la malul mării
Do...dorul mă cuprinde iară!”-(Solfegiul dorului)

SINCRETISMUL ARTELOR

Valentin Lupea

Dacă la începuturile sale, intr-o acceptare largă a cuvântului sincretismul era o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbinau elemente ale unor sisteme diferite de gândire sau credințe la fel de diferite, care de multe ori, în loc să producă apropiere între ele produceau îndepărtare, într-o acceptare puțin mai restrânsă, sincretismul a devenit o tendință de manifestare în special pentru secolele al II - lea, al III - lea şi al IV - lea după Hristos, tendinţă prin care se încerca contopirea într-o singură figură divină a unor atribute şi calități caracteristice aparținând mai multor divinități, pe undeva înrudite.
       În momentul de față, sincretismul vizează acea pluritate stilistică prin care forme ce aparțineau trecutului sunt redescoperite şi readaptate unor forme moderne. Cu lucrul acesta se ocupa POSTAVANGARDA, acel curent artistic - literar care a susținut superioritatea valorilor tradiționale, lucru care face posibilă apariția acelei stilistici eclective prin care artistul selectează elemente din alte lucrări combinându-le într-o lucrare nouă. Apoi, artele socotite tradiționale, poezia, pictura, sculptura, grafica, arhitectura, nemaifiind încadrate în granițele lor fireşti de manifestare, încep să se interfereze din ce în ce mai mult cu mijloace de exprimare diferite, dând naştere la acel sincretism artistic, la...

Poezii de Violeta Bobocea

Violeta Bobocea

Prin gara speranțelor

Prin gara speranțelor mai trec câteodată,
Dar...gara-i pustie, nu-i ca altădată.
Ce tineri frumoși eram, Doamne, odată
Și vântul prin plete zbura doar cu noi,
Iubirea ne era hrană pentru- amândoi.

Făceam câteodată doar un scurt popas,
În ziua de azi amintirea-a rămas,
Un searbăd început la fiecare haltă,
Doar regrete târzii în lume se-arată,
Prin gara speranțelor mai trec câteodată.

Poezii de Elena-Alina GRECU

Elena-Alina GRECU

AMIAZĂ DE VARĂ

E ziua-n amiaza mare,
Soarele-i foc ce lucește,
Zăduf în văzduh plutește,
E ziua-n amiaza mare.
Pământul e-un cuptor mare,
Unde tăcerea domnește,
E ziua-n amiaza mare,
Soarele-i foc ce lucește.

Poezii de Violeta Bobocea

Violeta Bobocea

Doar o pasăre-n zbor...

Sunt o pasăre-n zbor,
o frântură de vers,
într-un mic Univers;
dau glas dimineților,
străbat depărtările,
imensitățile cerești;
în drumul spre galaxii
simt nostalgia cerului,
răstălmăcirea lunii,
pământul cum suferă
sub talpa neputinței,
oameni care se răsucesc

Poezii de Volodimir Havrilovici Roșco

Volodimir Havrilovici Roșco

ІЗ ЗУБАМИ, ЦИ БЕЗ НИХ

Іванко́, та гі уге́нь,
Бі́гать, ска́че цілы́й де́нь.
Ни́ нашто часу́ не ма́є,
Фурт ся да́чим загуря́є.
А́ни ї́сти не усти́гать,
Рі́дко ма́тери помы́гать.
Не послу́хать, хôть застрі́лься,
А вадь плач, а вадь засмі́йся.
На́пасть, а не дітвачи́на,
З нього росте́ бітани́на.
В пе́ршый клас зача́в ходи́ти,

MĂRGĂRITARELE FLORILOR

Geta Stan Palade

          În fiecare dimineață, Rodica, o fetiță de șase anișori obișnuia să se ducă în grădină, să stea de vorbă cu florile și cu toți copacii din livadă. Fiecăruia le găsise un nume și-i striga cu vorba peltică, când voia să le spună câte ceva sau să se destăinuie ca în fața unor prieteni adevărați.
          - Bună dimineața, Viorica! I se adresă Crizantemei pe care o considera, că ar proveni dintr-un neam de regine.
          - Bună dimineața, Prințesă Rodica! Uite, ți-am păstrat bobul acesta de rouă, să-ți privești chipul  frumos în oglindă!
          - Chiar așa? ,,Oglindă oglinjoară lumina ta mă înfioră! Spune-mi dacă eu sunt cea mai frumoasă Prințesă din împărăția grădinilor și livezilor!?” Îmi văd chipul și ochii! Rosti mirată fetița.
          - Te înfățișez așa frumoasă cum ești Prințesă Rodica, îi șopti convingătoare oglinda rotundă a bobului de rouă.
          - Dacă vrei să te convingi, du-te să-ți privești chipul și-n oglinzile celorlalte flori! Și ele îți pot spune, cât de frumoasă ești! În grădină sunt cu miile! I se adresă Mărul plantat lângă gardul cu streșină din șindrilă căruia fetița îi dăduse numele Alexandru.

GIUVAERUL DIN PALMĂ

Geta Stan Palade

          În ziua aceea, Victor se afla pe malul Bistriței. Venise la pescuit împreună cu prietenul lui, Andrei. Un băiețel cu trup înalt și subțire ca trestia. Avea fața plină de pistrui mici și maronii de parcă mâna unui pictor poznaș îi aruncase cu penelul, acolo. Era bun la suflet, prietenos și vesel din fire ca și Victor de-ai fi zis că sunt frați gemeni.
          Ziua aceea pentru cei doi pescari amatori se dovedi, a fi destul de norocoasă. După câteva ceasuri bune de pescuit la undiță, se întorceau acasă, ducând în sacoșe câteva kilograme de păstrăvi argintii și crapi dolofani, pe care îi simțeau încă zbătându-se în spate.
          După ce au urcat voinicește poteca, ce duce spre sat, de unde puteau vedea ițindu-se casele cățărate pe dealuri, s-au oprit la umbra unei tufe de măceș să-și mai admire o dată  crăpuștenii și păstrăvii, înainte de a-i servi la cină. În apropiere auzi un oftat îndurerat, venit parcă de undeva din adânc.

INIMA STRĂINULUI (14)

Eugen Oniscu

În acea dimineață pe la orele nouă, Eusebiu plecă într-un parc frumos pe care îl știa de mult timp. Pătrunse în acel parc unde era un lac pe fața căruia mai multe rațe pluteau și se bălăceau în apa în care razele soarelui de toamnă se oglindeau. Copacii cu frunze îngălbenite, covorul de frunze pe care călca și acel minunat soare de toamnă, îi dădeau lui Eusebiu o dorință de viață imensă și mai ales dorea să se împace cu Dumnezeu, și să înceapă din nou să trăiască o viață spirituală. Urcă pe lângă lac pe o terasă unde vara acolo erau înflorite diferite varietăți de trandafiri, se așeză pe o bancă și admiră peisajul toamnei ce părea ai ura un bun venit din nou la viață.
Și ca de obicei când era la o răscruce de drumuri în viața sa, se puse pe gânduri pentru a găsi o soluție. „Sefora nu mai este și lipsa ei mă îndurerează nespus, dar trebuie să depășesc totul, și am speranța că în dimineața învierii ne vom revedea. O, ce glorioasă speranță pentru omenire! Iar acum mă aflu în șomaj și stau la această pensiune, dar prea mult nu mai pot sta, va trebui ori să-mi caut ceva de muncă și o nouă locuință, ori să mă întorc acasă. Poate că ar fi cel mai bine ca pentru un timp să mă întorc în România.

Pietre și oameni

Andrei Ungureanu

Vijelia a izbucnit pe la ora 2. Era o duminică liniștită, puținii oameni care mai locuiau încă în satul Burnești se întorseseră de la biserică, aveau o biserică mică, de lemn, făcută de niște canadieni, adică români emigrați în Canada, și nu se știe de unde și până unde aflaseră despre ei, despre satul lor, și cum n-aveau de niciunele și iarna trebuiau să care morții cu caii peste deal până în vale, să îi îngroape la cimitir, și uneori, când erau zăpezi mari, stăteau cu mortul neîngropat și câte-o săptămână până se domolea viscolul, și le făcuseră o bisericuță mică, dar frumoasă, unde venea din când în când să slujească preotul din vale. Odată cu ridicarea lăcașului s-a înființat și cimitirul, pe un teren în coastă, la nici 100 de pași de biserică, donat de un bătrân care a fost, de altfel, și primul om îngropat acolo. Să tot fi fost 15 ani de atunci. Deschiderea cimitirului fusese o dorință mare a oamenilor din cătun, dar unii dintre ei păreau acum să regrete, căci biserica și satul începuseră să se golească în timp ce cimitirul creștea și morminte proaspete răsăreau în fiecare an. Acuma, la drept vorbind, n-aveau de ce să le pară rău, era un lucru bun că aveau și ei un loc al lor de odihnă veșnică, și satul se golea nu din cauza cimitirului, ci pentru că era un cătun izolat, unde se ajungea cu greu, peste dealuri, fără locuri de muncă, fără semnal de telefonie și tinerii plecaseră déjà în alte locuri, peste deal în Valea Popii, în Schitu Golești, în Mioveni, unde puteau să-și câștige traiul. Școala se închisese de mult, afară de nepoți veniți în vizită, copii nu mai erau în sat, rămăseseră cu toții vreo 14 familii, 50-60 de oameni care își...

Fata babei se mărită

Ana-Cristina Popescu

(Teatru pentru copii)

Piesă într-un act

Personajele: X, Y, Fata babei, Fata moșului, Sfânta Duminică, Fiul risipitor, Floarea 1, Floarea 2, Floarea 3, Cain, Abel.

Decorul: O stradă mărginită de câteva case țărănești.

Se aude cântecul „Mi-a zis mama ca mi-o da“ – „A zis mama ca mi-o da, / Văleleu, văleleu, / Zestre când m-oi mărita, / Văleu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne mici, / Văleleu, văleleu, / Toate pline cu furnici, / Văleu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne mari, / Văleleu, văleleu, / Toate pline cu ţânţari, / Valeu, văleu, văleleu. / Douăzeci de perne moi, / Văleleu, văleleu, / Toate pline de gunoi, / Văleu, văleu, văleleu.“

Lovindu-te de faima lumii

Andrada Brîndușa Keszeg

Piesă de teatru într-un act

Decorul: Un amfiteatru

Personaje:
Copilul
Lumea
Faima

Copilul: Am învățat, încă de mic că trăim într-o lume frumoasă. M-am bucurat de frumusețea a tot ceea ce mă înconjura și astfel încercam să văd doar partea frumoasă a lucrurilor  din jurul meu. Eram feicit... Atât de fericit eram, până într-o zi, o zi în care am aflat un adevăr ce m-a cutremurat. În acea zi mi-am dat seama că odată cu trecerea timpului, frumusețea locului în care trăiam rămăsese neschimbată dar oamenii, oamenii s-au schimbat.

SHAKESPEARE - TIMON DIN ATENA

Valentin Lupea

În comparație cu alte opere ale lui Shakespeare, subiectul acestei piese se caracterizează printr-o mare simplitate, dar această simplitate a unei arte înalte este dobândită cu prețul unor îndelungate căutări. De data aceasta, Shakespeare nu a avut nevoie de un subiect complicat, pentru că ar fi eclipsat astfel ideea fundamentală a unei lucrări caracterizate printr-o neobişnuită profunzime.
       Piesa este atât de simplă, atât de laconică, atât de săracă în ceea ce priveşte jocul întâmplărilor, încât este aproape cu neputință să-i povesteşti conținutul. Oamenii l-au înşelat pe un om, pe Timon din Atena, un om care-i iubea pe oameni. Aceiaşi oameni şi-au bătut joc de cele mai sfinte sentimente ale lui Timon, lipsindu-l de credința în demnitatea omenească, motiv pentru care omul acesta, Timon, a prins ură pe oameni şi i-a blestemat . Asta este tot. Dar forma în care este exprimată această idee, conținutul piesei, amănuntele ei, sunt atât de mărunte, atât de neînsemnate şi, totodată, atât de bine cunoscute, încât ar fi plictisitor să le povestim.

Impozitarea progresivă, sau pe bază de cotă unică ?

N. Grigorie Lăcrița

„Societatea poate decide să sacrifice eficienţa în favoarea echităţii. Conflictul dintre eficienţă şi echitate reprezintă una dintre cele mai grave probleme pe care societatea trebuie să le rezolve”. (Paul Samuelson, pg 180).
„. . . statul poate reduce inegalităţile dintre venituri aplicând cote superioare de impozit pe veniturile mari şi acordând ajutor bănesc persoanelor cu venituri mici”. (Paul Samuelson, pg 181).

Cuprins:
1. Rolul sistemului de impozitare a veniturilor din muncă
2. Evoluţia sistemelor de impunere a veniturilor din salarii,  în România, în ultimii 30 de ani
3. Impozitarea pe baza cotei unice în România. Consecinţe
Anexa nr. 3/1. Baremul anual de impunere pentru anul fiscal 2004, prevăzut prin art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Anexa nr. 3/2. Baremul lunar de impunere pentru anul fiscal 2004, prevăzut prin O.M.F.P. nr. 1.848/2003 dat în aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
4. Situaţia comparativă, în impozitare, cu altă ţări