Într-un an închinat Centenarului Marii Uniri, cu largul sprijin al Consiliului Judeţean Maramureş, revista „eCreator”...
Continuare
România se numără printre ţările din Uniunea Europeană în care guvernele alocă cele mai mici...
Continuare
Primii creştini nu se ghidau strict după textele biblice. O nouă descoperire şi traducere a...
Continuare
O casă care rezistă de 105 ani, clădită de doi artişti mari şi îndrăzneţi pentru...
ContinuareOana Bujor
Pe 27 iulie, unele persoane au fost martore la cea mai îndelungată eclipsă totală de...
ContinuareeCreator.ro
Despre frumoasele fecioare zanatice se spune ca traiesc in inima padurii, iar in puterea noptii...
ContinuareRadu Alexandru
Invierea Domnului reprezinta evenimentul ce se afla la temelia credintei crestine. In acest sens, Sfantul...
Continuare
Transilvania-ținut cu evoluție milenară, locuit din vremuri străvechi-ultimele descoperiri arheologice atestă existența așezămintelor omenești de peste șase milenii- a dăinuit în timp datorită satelor ce au creat și păstrat frumuseți...
Continuare
Economistul şi scriitoarea italiană Loretta Napoleoni a lansat la Bookfest volumul "Coreea de Nord. Între fascinaţie şi teroare" (Editura Corint) şi a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre distanţa dintre...
Continuare
Interviu cu poetul, jurnalistul şi criticul DANIEL MARIAN:
R: Daniel Marian, nu aș vrea să încep cu întrebările clasice: „când”, „unde te-ai născut”, să primim răspunsuri şi date ce nu interesează...
Continuare
În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României, Județul Maramureș intenționează să susțină și să promoveze, prin colaborare la nivel interinstituțional, proiectele privind celebrarea acestui...
Continuare
În 1881, s-a născut poetul George Bacovia.
George Bacovia a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez.
El este autorul unor volume...
Se știe că Maramureșul este unul dintre cele mai reprezentative județe în ceea ce privește activitatea scriitoricească pe segmentul literar. Scriitori renumiți la nivel național...
ContinuareDan Lupescu
Pe cât de interesantă, poate, pe alocuri, ușor/ vag bizară, pe atât de carismatică, fragilă și inocentă pare doamna Rodica Nicoleta Ion – ca om îndrăgostit de visătorie și de a scrie necontenit, de a publica în cascadă, fără a se autocenzura câtuși de puțin, de parcă altfel s-ar sufoca, nu ar mai putea respira și ar trece instantaneu în neant.
Cel puțin aceasta este prima impresie, după ce îi parcurgi sumedenia de plachete, volumașe și volume tipărite până acum: 14 subintitulate versuri, ori poezii, altele șase titrate Cartea glosselor, de la I la VI, șapte antologii cu creații lirice, un volum de catrene și epigrame, altul de pamflete și un roman. Se sparie gândul – cum ar zice cronicarul din Evul Mediu -, când parcurgi lista conform căreia mai are în manuscris (în sertar) alte 14 posibile apariții editoriale: trei volume de versuri, unul de epigrame și pamflete combinate cu creații lirice de facturi diverse, și – nici mai mult, nici mai puțin – de nouă …romane, dintre care unul în cinci volume, iar altul în două părți ! Devine, astfel, cât se poate de clar că stacheta conștiinței artistice și a responsabilității pentru cuvântul așternut pe hârtie, cu...
Daniel Marian
(Geo Galetaru – Lumea abia mărturisită, Ed. Eurostampa, 2016)
Pare-se că noi chiar am exista, uneori frumos, alteori cum se nimereşte, şi tot pare-se că s-ar găsi cel puţin o lume pe care să se petreacă această existenţă. Dar singularitatea nu înseamnă nici eficienţă, nici satisfacţie deplină. Suntem făcuţi pentru reconstrucţie ideatică dacă nu cumva şi faptică, pentru că imperfecţiunile sunt vizibile la tot pasul. Ne ferim de multe ori să acceptăm şi să mărturisim lumea cea dată de-a gata; abia după ce-o dăm noi de-a dura cu propria personalitate.
Geo Galetaru ajunge tocmai în acest inedit punct viu care se înşurubează în vârful unui unghi aparent umbrit dacă nu chiar mort. A sa “Lumea abia mărtusită” vine ca un jurnal necesar, aşteptat, în care lucrurile odată scoase din vitrine, încep să umble libere până îşi găsesc locul potrivit. Astfel, entropia poate fi în cele din urmă dresată într-o realcătuire mai aproape de năzuinţe.
Regăsirile se succed firesc, deşi unele obişnuite fiind urmate de altele neobişnuite. Asistăm în acest periplu la tablouri rezonante, cu o latură cognitivă, cu o latură iniţiatică şi cu două laturi lăsate libere pentru interpretări şi pentru legături la trecerea...
Daniel Marian
(Alina Narcisa Cristian – Te iubesc, dar nu rămân cu tine – Ed. eCreator, 2018)
Semilună de ce nu eşti tu lună, mai repede te faci săptămână îmbrăcată într-o zi de joi complicată duminică. Cum oare cum o fi cu iubirea asta care doare în timp ce se împarte de la doi la infinit de doi. Relativitatea lui doi ai crede dacă nu cumva completitudinea lui doi. Conform dex: ‘completitúdine sf [At: DEX2 / E: ns cf fr complétude] (Log) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată’.
Poezia nu poate fi demonstrată, cu toate că ar părea deductibilă, doar ar părea; însă şi (in?)destructibilă iar încă şi încă în timp ce se scrie şi rescrie cu de la sine putere devine tot mai ea însăşi poezie. Iar să rămână doar ipotetică, ar fi maaare păcat, nici nu se pune tema, teza de aşa ceva.
De câte ori nu aţi încercat să făptuiţi o propoziţiune de la cap la coadă şi v-aţi trezit cu ea rostogolindu-se până-n omenire de zăpadă de iarbă de cer, frământându-se într-un aluat pentru cozonaci cu zăpadă cu iarbă cu cer cu tot cu...
Daniel Luca
Costel Stancu propune o nouă ocupație pentru includerea în nomenclatorul activităților economice din țara noastră: Înghițitorul de creioane (Editura Tim, Reșița, 2009). A fi înghițitor de creioane e chiar mai periculos decât să fii înghițitor de săbii, atât pentru coșmarurile provocate („Mi-a mărturisit că într-o noapte s-a visat / strâns de gât de acestea”), cât și pentru că vârful acestor instrumente de scris e de două ori ascuțit: odată fizic, apoi prin ceea ce lasă în urmă: cuvintele, care adastă să fie așternute pe coala albă („Când scrii, treci din albul pietrificat al hârtiei / în ființa ei curgătoare”).
Ș totuși, oricâtă teamă ar provoca, întotdeauna există loc pentru mângâiere („Îi era teamă să le / mai lase / să umble libere prin casă, le închidea / într-un dulap scoțându-le de acolo numai când / avea o reprezentație ori i se făcea dor să le / mângâie”).
Așa cum înghițitorul de creioane este un jucător, fiecare om se joacă, la rându-i, cu viața și moartea, care sunt inseparabile („Viața și moartea-s două zaruri / ce nu au numere perechi”). De altfel, între aici și dincolo există o punte extrem de fragilă, iar Dumnezeu își pune mereu creația la...
Iulian Bitoleanu
Cartea lui Cristian Gabriel Moraru, Generatia 27 și textele ei doctrinare (Alexandria, Editura Tipoalex, 2010), riguros construită, cu 4 capitole clare, un Argument, Concluzii și Bibliografie, este o lucrare de sinteză ce esențializează opurile de referință ale lui Eugen Ionescu (Nu), Emil Cioran (Schimbarea la față a României), C-tin Noica (Mathesis sau bucuriile simple), având țintă programul estetic al unui grup interbelic, elitist, cu șef recunoscut — M. Eliade și un strateg — Nae Ionescu, rampa spre legionarism, dar si tribună a talentului prin ziarul „Cuvântul”, unde nu puțini și-au făcut ucenicia, cu și fără glisări spre politica vremii.
Grupare de scriitori și eseiști (M. Eliade, E. Cioran, E. Ionescu, A.Holban), filosofi (C-tin Noica), sociologi (Traian Herseni), esteticieni (Petru Comarnescu) și alți cărturari cu operă (M. Vulcănescu), această promoție interbelică propune și altceva decât marile doctrine din epocă — modernismul, avangardismul și tradiționalismul... O anume frondă și nealiniere la tezele unui mentor deja celebru, cu intuiții și verdicte confirmate (E. Lovinescu), dar cu obiective ferme: sinteza, paideia și „experiențialismul”, concept paternalizat de Petru Comarnescu.
Mircea Doreanu
Cei ce își odihnesc mintea și o păzesc de pericolul invaziei unei limbi străine nu știu ce pierd: încântarea (vine de la cântec) de a asculta muzica unui text bun fără a picoti cu arma dicționarului sub pernă.
Identică este șansa unui autor de a fi foarte bine tradus. O traducere bună amplifică vocea auctorială, iar atunci când limba traducerii este cea a obișnuințelor noastre muzicale, engleza, rezultatul este mai clar și, poate, superior originalului… sau doar pare așa datorită deschiderii congenitale a românilor către tot ce este străin; nu valul snobismului contemporan care mătură aproape tot mă face să consider traducerea lui Dragoș Barbu una necesară. The old hunter, primul text din carte, e o deschidere cum nu se poate mai bună, un blues în care auzi bolborositul acvatic al chitării pe fundal, iar peisajul devine perceptibil în totalitate, fără a fi altfel decât sugerat prin nota finală:
We can hear now his trudge, in a sad melancholy
His old rifle was already sold
He caressed his beloved greyhound
And shed a tear for the incoming winter…
Daniel Luca
Volumul de eseuri Puncte de sprijin, semnat Constantin Dehelean (Editura Eurostampa, colecția preTexte,Timișoara, 2018) pune în discuție valoarea, acel ceva nedefinit care formează (sau ar trebui să formeze) un fundament pentru dezvoltarea individului, societății, dar și a culturii și care în prezent e căzut în derizoriu prin promovarea falselor valori.
Este structurat în trei părți: Eu, cititorul, și războiul meu; Pagini de pe frontul de west (prospecțiuni de geografie literară) și Meridiane istorice într-o geografie literară.
Prima parte este o adevărată apologie a cititului, singurul în măsură de a dezvolta spiritual omul și aducător de liniște și pace: „Cărțile salvează tot ce nu putea fi salvat pe câmpiile de bătaie” (Preambul). Este firească, așadar, asemuirea librăriei cu un templu, aici omul redevenind o persoană, o ființă, redobândindu-și puterea de analiză proprie, rațiunea, fiind „un pas spre Purgatoriul care delimitează ștergerea creierelor (...) de curiozitatea umană (...)” (Librăria, un sanctuar). Totodată, doar lectura poate face o diferență între literatura bună și cea slabă, totul trecând prin filtrul subiectivității, dincolo de canoanele instituite și acceptate ori nu (bunăoară, Alistair Fowler numește șase tipuri de canon: potențial, accesibil, selectiv, oficial, personal, critic), iar taina acesteia poate fi cu adevărat descoperită numai...
Elena-Alina GRECU
AUTUMNAL
Ziua mică și rece ca de gheață ’ncepe iară
Cu-al păsărilor melodios glas afară,
Iubitoare de patria lor sau oaspeți de iarnă,
Afară cu freamătul de copaci jucăuși duios se-ngână.
Codrul cu ochii două stele,
Obrajii rumeni, buzele ruginii ca frunzele,
Îți șoptește liniștit, ca un fericit,
Că de iarnă-i pregătit.
Alina Narcisa Cristian
Scrie-mi în suflet cu LUMINĂ
Te-am zărit prin dimineți albastre de cer scris cu dor și lacrimi în aripi de îngeri
Ca o zâna cu cosița împletită în spic de cer cutreierai lanuri de grâu culegând maci pentru ia ta.
Dulapul tău era dureros de plin de rochii pictate cu amintiri și inima mea goală
De plecarea ta.
Ți-aș fi umplut brațele de maci și lanuri de vieți prinse în rochia de crăiasă
Să nu simți gustul dorului smuls din rădăcini împietrite de apus primăvăratec
Ți-aș fi sărutat pleoapele cu întuneric să nu vezi patul...
Elena Lucia Spatariu
Carte de colorat
Voi scrie într-o zi,
o carte de colorat.
Voi despărți cuvintele
În linii...
Linii frânte,curbe,elicoidale...
Nciodată drepte,
Niciodată infinite.
Voi desena cu ele
primăveri în toamne triste
și voi face arborii
să râdă in hohote
Marian Visescu
Cerne-mi veșnicia
Răscolește-mi liniștea
și pătrunde în spațiul gol
și rătăcit din mine.
Alungă-mi ordinea ostenitoare
și fă-mi gălăgie în timpul meu nebun și surd.
Trezește-mi toate simțurile
căzute în somnul cel adanc
și apoi cântă-mi ceva despre iubire
și de dragostea aceea nemaiîntâlnită.
Cerne-mi șoapte și mângâieri
pe care le voi frământa în toata liniștea mea.
Elena Lucia Spatariu
Despre noaptea asta
Aș putea să spun
Că e un ceai negru
În care
am stors o felie de lună...
Nu-i de mirare
că pe tavan
umbrele alungite
ale cuvintelor nerostite
dansează dansuri bizare.
Mugurel Sasu
Este destul de greu să ne imaginăm că ar putea cineva să aproximeze momentul în care a apărut violența omului, cea îndreptată împotriva semenilor săi. Când or fi apărut armele ca obiecte cu ajutorul cărora răutatea gestului violent să se poată amplifica? Dar toate acestea există și au evoluat și încă evoluează simultan cu evoluția speciei care se consideră, poate chiar este, stăpâna planetei. La început au fost forme primitive de violență și forme primitive de arme, apoi, când s-a ajuns la timpurile pe care scriitorii de altădată le considerau ale domeniului fantastic, nu numai armele au fost perfecționate, ci și utilizatorii lor. Astfel că modestele școli de gladiatori din antichitate au fost înlocuite cu centre de perfecționare, aici deja se creează artificial oameni cărora li se oferă o zestre genetică corespunzătoare asigurându-li-se dezvoltarea acelor caracteristici de care are nevoie luptătorul perfect, antrenat, dar și suficient de limitat în ceea...
ContinuareDumitru Augustin Doman
Cadrul: o linie de munte împădurit, o şosea, Oltul, altă linie de munte împădurit. La câţiva paşi, Mănăstirea Cozia, liniştită ca o turmă de oi toropită de căldură la umbra sălciilor pletoase. Simion, Luca, Teofil, Gherasim şi toţi ceilalţi stau înghesuiţi în jurul unei mese pline de pahare. Că de aia sunt prietenii pe lume, zice Simion (sau poate Gherasim), de asta sunt prietenii, să pună umăr lângă umăr şi să se unească împotriva tăcutei urgii.
*
Apa Neagră este un fir mai subţire decât firul de păr şi care nu seacă totuşi niciodată şi străbate lumea, nevăzută, neauzită, după meandre de nimeni ştiute. Cine nu bea niciodată nici un strop din ea nu mai moare. Până acum nu i s-a întâmplat nimănui.
*
De moartea vecinului meu, om avut şi generos, care dăruia oricărui trecea pe stradă 50 de lei, spun impresionaţi cei din...
Dana Toader
Îi iubea felul în care pășea, felul în care se urca în tren și modul în care reușea să nu atingă oamenii decât din priviri. Îi iubea privirile pe care oamenii i le intoarceau și modul discret în care ea le evita. Îi iubea genunchii strânși cuminți sub ea, fusta în carouri așezată cu grijă și curiozitatea prost disimulata a bărbatului din față.
Îi iubea felul în care nu îi plăcea să poarte conversații cu necunoscuți și diplomația de care dădea dovadă de fiecare dată când răspundea doar afirmativ sau doar negativ, îi iubea pauzele prin care dădea de înțeles, spațiile dintre ea și ceilalți prin care delimita, felul în care se prindea de bară să nu cadă când trenul frâna neașteptat de brusc.
Îi iubea poezia ascunsă sub o șuvița blondă și încapacitatea de a da la o parte trecutul odată cu șuvița. Îi iubea încăpățânarea cu care...
Dana Toader
"Marți se trezise într-un pat de hotel de mâna a doua. Privise printre vise fereastra murdară și descoperise mirată o stradă îngustă care se termina într-un gard de plasă gri. Un porumbel zăcea învins, între două bucăți de lemn și, de undeva de departe, se auzea un copil care plângea. Nori grei și gri dădeau să cadă peste orașul de pe malul canalului. Mirosul era pregnant acru și probabil că asta o si trezise. Nu-și mai amintea nimic. „Un peisaj de-a dreptul dezolant" își spusese și apoi comandase o cafea neagră și 2 cornuri moi umplute cu ciocolată.
Băiatul care venise cu comanda era timid. Avea o privire care nu privea și un zâmbet care nu zâmbea. Părea să facă totul ca și cum n-ar fi fost deloc. Și totuși, era. Înalt, bine făcut, extrem de bine crescut, avea nevoie de slujbă aceea de rahat ca să-și plătească studiile...
Vasile Moiș
„Uneori ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care am luat-o ca să ne ferim de el...”
La Fontaine
Mathilde a adormit cu gândul la ceea ce i-a spus Valeriu despre ursitul ei și de aceea, probabil, a visat că este îmbrăcată cu rochie de mireasă și se îndreapta spre altar, fără să-i poată vedea fața mirelui. S-a trezit dimineața supărată și indispusă, hotărâtă să nu-i povestească nimic iubitului ei. Nu știa dacă visul era un semn bun sau un semn rău și de aceea a decis să aștepte seara de Crăciun. Valeriu dormea liniștit, cu o respirație ușoară și regulată. Îi admiră buzele cărnoase, care o sărutau atât de excitant și, fără să se gândească, își lipi gura de ele. Valeriu deschise ochii ușor și-i luă fața în palme, o sărută pe frunte, după care se ridică din pat. Mathilde a simțit acest gest atât de tandru...
Ana-Cristina Popescu
Piesă de teatru într-un act
Decorul: Camera de lucru a înțeleptului, un birou pe care sunt împrăștiate mai multe cărți, un scaun pentru birou, iar într-un colț al camerei se află o măsuță, un scaun, o canapea.
Personajele: Înțeleptul, Alcoolul, Bețivul, Conștiința bețivului, Femeia, Mincinosul, Minciuna, Adevărul, Domnișoara, Omul Lacom, Lăcomia, Cumpătarea, Invidiosul, Nevasta, Moartea, Copilul, Vecinul, Solistul, nuntașii, îngerii. figuranți.
Scena I
Înțeleptul 1 (se află pe scaun, la birou și caută prin cărți. Pe birou se află o plachetă pe care scrie înțeleptul. La un moment dat se ridică și se plimbă prin cameră rostind): Puternice sunt viciile, Doamne! Cum mănâncă ele trupul și sufletul omului! O clipă îl ia de mână de parcă l-ar mângâia, pe urmă îl leagă la ochi și-l târăște prin toate mizerile. Când omul devine aprope neptincios îi dezleagă ochii, îi eliberează mâinile și-l lasă să se târască fără niciun...
Ana-Cristina Popescu
Piesă într-un act
Personajele:
Omul ce culege raze de soare
Vânzătorul de iluzii
Iov
Ignatie Teoforul
Iona
Noe
Bogatul căruia i-a rodit țarina
Îngerul 1
Îngerul 2
Îngerul 3
Sfântul Pantelimon
Bătrânul
Mihai Atanasie Petrescu
Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt
De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se aşezaseră la masă două delegaţii oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegaţii se transformară în prieteni de când lumea. De la discuţiile legate de scopul delegaţiei franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrăţită cu orăşelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimţite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidenţe şi promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunţat şi imposibil de memorat, iar soţul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai uşor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ţi se limbă plimba-n...
Virgil Pană
Peste amintirea lui Emil.A. Dandea, personalitate marcantă a luptei pentru Marea Unire şi apoi a consolidării noului stat naţional român, s-a aşezat, o bună perioadă de timp colbul istoriei unui regim roşu, care a pus pe primul plan, la începuturile sale, purificarea politică, prin înmormântarea, la propriu şi la figurat, a elitei româneşti şi chiar a simbolurilor naţionale. Mai catolici decât ceilalţi supuşi ai „papei” Stalin, comuniştii români au dovedit, pentru aşa-zisul regim al democraţiei populare, care promitea raiul pe pământ, dar care a sfârşit sub ghilotina nemiloasă a unei istorii înşelată şi fraudată, un debordant exces de zel în a-şi ignora şi distruge înaintaşii, îndeosebi pe cei provenind din rândurile burghezo-moşierimii şi de a rămâne doar cu cenuşa acestora, spre bucuria şi satisfacţia duşmanilor.
O astfel de soartă a avut şi tânărul combatant pentru cauza Unirii, Emil Aurel Dandea, născut la Bucium, lângă Abrud, la 22 ianuarie 1893, într-o familie ce avea rădăcini extinse printre revoluţionarii români de la 1848-1949 şi mai târziu printre fruntaşii mişcării naţionale româneşti din Transilvania.
Vasile Moiș
„Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut.”
Mark Twain
În Maramureș, rostul colinzilor este vestirea Nașterii Mântuitorului, iar colacul primit constituie o răsplată pentru aducerea acestei vești.
Pomul de crăciun a apărut, prima dată, în casele sașilor din Ardeal, ca un reflex al unui obicei păgân precticat de către vechii goți, care împodobeau copacii cu ocazia unor sărbători tradiționale. De aici, obiceiul s-a extins în casele germanilor din București și apoi în casele românilor bogați.În final, împodobirea pomului de crăciun a devenit o tradiție pentru toți românii. Cumpărarea bradului și împodobirea lui cu fâșii de hârtie colorată, cu lumânări și jucărioare caraghioase erau activități la care participa toată familia. În seara și în ziua de Crăciun, tinerii umblau cu Steaua și cu Viflaimul. Viflaimul a fost preluat tot de la sași sub numele de Vicleimul sau Irozii. Scenariile acestui teatru popular sunt foarte eterogene, funcție de gradul de cultură și de instruire ale colindătorilor. Ele reproduceau povestea nașterii lui Iisus Hristos. În fruntea alaiului mergea regele Irod, urmat de cei trei magi: Balthazar, Gaspar şi Melchior.
Carmen Lăiu
Aceia dintre noi care sunt suficient de familiarizaţi cu Biblia cunosc detaliile parabolei samariteanului milos, cel care a salvat un iudeu tâlhărit, acordându-i primul ajutor și cheltuind bani pentru recuperarea lui.
Prea puţină lume știe însă că există încă în lume samariteni, constituiţi într-una din cele mai mici și mai vechi comunităţi religioase din lume.
În vremea în care Iisus Hristos rostea parabola samariteanului milos – sau i se descoperea ca Mesia samaritencei de la fântâna lui Iacov –, între iudei și samariteni relaţiile nu erau deloc cordiale. „Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii“, se consemnează în Evanghelia după Ioan.
Între iudei și samariteni se derula, în fapt, o istorie veche de tensiuni cu tonuri politice, dar mai ales religioase – sincretismul religios al celor din urmă îi făcea nefrecventabili pentru iudei.