TREI POEȚI KAMIKAZE

Virgil Diaconu

Cum se scrie astăzi poezie, în epoca pe care o numim postmodernă? Și cum este evaluată poezia postmodernistă? Este ea evaluată corect? Este subevaluată, sau supraevaluată?
Dacă citim cronicile literare, publicate în revistele literare și în volumele de critică literară ale ultimilor 30 de ani, observăm lesne că cea mai mare parte a cărților de poezie contemporane „cronicizate” sunt considerate cărți „semnificative”, „importante”, „pline de har poetic”, sau că operele poetice în cauză „ocupă un loc important în literatura română”, și așa mai departe. Așa încât, dacă luăm de bune toate aceste evaluări, putem să concluzionăm că poezia noastră contemporană este, aproape în bloc, „cea mai…”, dintre „cele mai…”, și că ea merită un loc de frunte în poezia europeană, dacă nu cumva poezia europeană ar avea de învățat din excelența poeziei noastre.
Și totuși, cea mai mare parte a poeziei contemporane românești nu este nicidecum atât de performantă pe cât ne-o spun, aproape în fiecare zi, criticii sau pseudocriticii literari. Realitatea este că cea mai mare parte a poeziei „cronicizate” este supraevaluată, deci că ei i se acordă o valoare pe care această poezie, pur și simplu, nu o are. 
Dar de calitatea poeziei care se...

Amintiri din viitor şi... speranţe din trecut

Daniel Marian

(Vero Budea – „Dintr-o Suflare”, Ed. Libris Editorial, 2019)

              Se întâmplă în orice viaţă de om renunţarea la fluturi şi trecerea la păsări. Bine, fluturii mai apar ei după aceea, când năvălesc stoluri. Dar deocamdată se aleg păsările. Este trecerea din visare în angrenaje din ce în ce mai puţin subtile, care încep să zgârie şi să muşte. Se poate face brusc sau lent, în funcţie de personalitate şi de conjuncturi.
              Îmi veni să pun titlul acestui text într-o formă oarecum neaşteptată, amintindu-mi de sintagma lui Erich von Däniken, dar fără vreo conotaţie care să ţină neapărat de ufologie, deşi câteodată suntem extratereştri în propria noastră viaţă. Iar întoarcerile în timp, demonstrate ca fiind posibile, încă se lasă aşteptate şi în plan fizic. Dar, să revenim...
              Când apare iubirea, ştii că nu mai e cale de întors. Sau dacă e, atunci doar pe căi ocolite, chiar oculte. Totul devine dintr-odată atât de fragil, încât pare incredibil să te fi înhămat la o astfel de aventură care de foarte multe ori nu sfârşeşte chiar fericit.

Improbabila naştere şi alte ipostaze genetice sau: Prăpădul demografiei care e un lux

Daniel Marian

(Mariana Cornea – „între coapsele paginilor m-ai înfrânt”, Ed. Minela, 2019)

             Ne-am născut ori e doar o impresie, pregătire pentru o naştere de-adevăratelea? Simţim aşa o furie a neîmplinirii, când codului genetic nu i s-a oferit reflexul meritat într-o realitate măruntă ce poate fi de altfel pur iluzorie? Ne-am născut pe o parte sau alta a pretinsei realităţi? Stă ea realitatea care dac-o fi, într-o rână, dungă, într-un asparagus de timp ori o încă neîncepută clorofilă iniţiatică?
              O interesantă alegorie a naşterii incomplete, nesatisfăcătoare, ne oferă Mariana Cornea, admiţând către nu e clar cine: „între coapsele paginilor m-ai înfrânt”. Chiar m-am uitat în carte să nu fie vreo dedicaţie, dar nu-i. Şi atunci m-am gândit la Dumnezeu, deşi relaţia poetei cu El este incertă, sau oricum incompletă, de parcă ea şi Dumnezeu s-ar fi întâlnit doar demonstrativ, pentru a-şi mărturisi deopotrivă că există. Cum se face vorbire aici: „Dumnezeu”: „asistase la naşterea mea/ de fapt s-a întâmplat să fie acolo/ după masa de prânz/ când nimeni nu putea să mă vadă// se plimba în jos/ în sus/ fără să ştie ce să facă cu ceva/ ce sporea întruna/ înălţase nu cerul/ ci braţul pe jumătate acoperit...

Cartea zilelor noastre | Ficțiune la superlativ

Adrian SIMEANU

Așa-s de buni unii la cărți, peste ocean, că ne fură nopțile și nu protestăm. Stăm și-i cetim cu nesaț, lăsând somnu` deoparte. Printre ei, Clive Cussler. American octogenar. Inglez după mamă, german după tată. Cercetător de naufragii. Dedat inspirat la condei de vreo cinci decenii. Cu succes enorm fincă scrie fain. Îmbinând impecabil imaginația cu realitatea. Fantezia amplă, cu documentarea judicioasă. Literatura, cu știința și istoria. Amestec ideal de larg interes oriunde pe glob...
 Un exemplu clar, ”Zorii Semilunii”. Cu acțiune intensă și palpitantă nespus. Pe pământ și-n ape. Pe mare și-n adâncuri. În SUA, Israel, Turcia, Egipt și Marea Britanie. Pornind de la hoție, megalomanie, lăcomie, nebunie. Lipsă de omenie, stupidă utopie. Corupție, parvenitism, carierism și sete de putere. Caracteristici ale câtorva personaje ticăloase nețărmurit. Ucigând fără scrupule spre a-și atinge țelu` vizibil odios. Într-o confruntare, însă, cu-altele lucide, brave și capabile. Să le oprească victorios din criminala cursă. Și să salveze lumea de la pieire. Păstrându-i istoria teafără-n muzee. Ca să se vadă și să se știe, util, pe vecie...
 Romanu` cu pricina, scris de Clive cu fiul Dirk, e o poveste intens atractivă. Ce reunește fascinant întâmplări de ieri și de azi. Arheologie, tehnologie, oceanografie.

Apocalipsa după Daniel Marian

Daniel Luca

Preocupările lui Daniel Marian din volumul de versuri catalogul cu apocalipse (2019, cu ISBN de autor) nu sunt noi, însă sunt îmbrăcate altfel, prin raportare la volumele anterioare: viața, moartea, iubirea, timpul, zborul.
    Acum, de pildă, încearcă să ne convingă de faptul că Alina este doar un mit și nimic mai mult, adică pur și simplu nu există. Aceasta fiind destul de greu, după câte a scris despre ea („aline nu există / decât așa / între o lipsă / și o rigipsă / de spațiu / de timp / de preocupare / / de presupunere / de geaba”). Pentru că ia forma unei apocalipse, de distrugere a iubirii, neexistând ca ideal decât în plăsmuirea minții poetului, încrezător într-o iubire absolută, perenă.
    Inima își ia soarta în propriile mâni, nepăsătoare la cele ce vor urma, și sare din piept („inima mea nebună / a sărit din piept / și a început să umble / după fluturi”; „important e că există / undeva între cer și alt cer”).
    Ceea ce nu înseamnă că omul trebuie să se ascundă, să fugă de iubire, ci doar că trebuie să o trăiască, indiferent de consecințe („scoateți-mi ochiul drept care nu vă...

Eveniment cultural | ”Prunele electrice”

Adrian SIMEANU

 Reeditare, apoi relansare miercurea trecută, la Centrul Cultural din Pitești. Volum cu povestiri despre români și-a` lor moravuri, năravuri generatoare de umor și satiră bogat. De care Dumitru Ungureanu, născut argeșean, azi dâmbovițean, nu duce lipsă. Îl știu de ani buni și-i caut îndeosebi textele despre blues, rock & roll. Binevenite sigur. Chiar de curând citindu-i unul despre ”Canned Heat”. Trupă americană de peste-o juma de veac, de auzit, ferice, ș-acu` strălucit...
 Tomu` fuse prezentat de Nicolae Oprea, șefu` Filialei Argeș a Uniunii Scriitorilor din România, din care face parte și Ungureanu. Rememorându-se momente de odinioară din evoluția acestuia și fixându-se coordonatele prozei sale. Demnă de atenție neîndoios din partea celor încă iubitori de slovă-ntinsă pe file de carte. Dispuși să sacrifice nopți pentru ea. Ca să descopere ”oameni, fapte, întâmplări” din autohton, în cazu` de față. S-au făcut asocieri, s-au evidențiat apropieri, s-a explicat stilistica sa și s-a reiterat aplecarea lui cu folos spre publicistica muzicală. Privind un gen în comunism socotit decadent și, ca atare, cu greu tolerat. Aș aminti, în context, apărarea trupei Phoenix atacată nătâng de acel Eugen Barbu, sub Ceaușești. Anticipând un condei bun și prolific, postdecembrist. Chiar de nu-i un orator de marcă, sper...

Poezii de Constantin ANTON

Constantin ANTON

FRÂNTURI de IUBIRE

Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină

 Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă

Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină

Poezii de Gina Zaharia

Gina Zaharia

eclipsa de pe țărm

vapoarele nu au sufletul sfâșiat când părăsesc portul
e mult până ating zarea și toate promisiunile intră la apă
pescărușii își întind poveștile la uscat
pe punte nu e loc pentru umbre
să fie clar
aici oamenii și rechinii sunt frați de cruce
nu mai vorbesc despre steaua de mare care mi-a dăruit atâta cer
încât am căutat o busolă
să știu încotro mă duce vântul

Poezii de Constantin ANTON

Constantin ANTON

DESTIN și IERTARE
 
•         Stă în puterea fiecăruia să determine destinul prin energii interioare și încredere sporită în gândurile și faptele sale !
 
•         Rugăciunea – limpezire de destin, de suflet amar, de teamă, de neputință, de real fals, de intuitiv, de imaginar !
 
•         Prețuiește iertările care ți se fac din nou : daruri de lumină, daruri dumnezeiești, daruri pentru iubiri firești și dulce smerenie !
 
•         Mute sunt durerile care nu pot fi scoase din noi ; numai iubirea de Dumnezeu ni le alină ; numai iubirea Sa ne mai face să fim...

Poezii de Constantin ANTON

Constantin ANTON

FRÂNTURI de IUBIRE
 
Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină
 
Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă
 
Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină

DIALOGURI ÎN LIVADĂ

Geta Stan Palade

Rămas, singur, acasă, Doruleţ, de teamă să nu se plictisească, a ieşit în livadă, să poată schimba o vorbă cu florile, copacii şi celelalte vieţuitoare din grădină.
          S-a aşezat pe băncuţa aflată sub coroana unui măr cu ramurile doldora de fructe rumene, aurii. Privea gânditor, ca un filozof, prin ochelarii fumurii, răsăritul soarelui de pe colină.
          Aflase de la bunicul ce înseamnă dialogul. Este un cuvânt antic. Încă din vremurile acelea de demult, când oamenii voiau să se înţeleagă între ei sau să dezlege cine ştie ce mistere, se vedeau nevoiţi să sporovăiască între ei, adică să dialogheze  - cum ne explică dicţionarul.
          Doruleţ mai ştia că nu numai oamenii discută între ei, ci şi celelalte fiinţe, păsări, arbori, florile, ba chiar şi jucăriile. Niciodată Doruleţ nu s-a dat în lături să dialogheze cu oricare dintre făpturile acestea, că era de felul lui, bun la suflet, prietenos din fire, înţelegându-le, ca nimeni altul, graiul, grijile şi visele.
          Toate neamurile de păsări, plante, arbori şi vieţuitoare ale pământului îl considerau prietenul lor. Ori de câte ori apărea, se strângeau ciotcă în jurul lui, dornice să-i spună ceva, sau să afle şi să înveţe de la el ceva folositor.
          - Iată-mă, am venit, cum ne-a fost vorba! i se adresă puiul de Urs lui Doruleţ care-şi ascuţea, de zor, creioanele colorate să le deseneze fiecăruia chipul pe coala albă de hârtie.

A VENIT PRIMĂVARA!

Geta Stan Palade

Dinspre dealuri, pârâul se grăbeşte, alergând printre pini şi mesteceni, să ajungă, mai devreme, la marea cea mare.
- E aprilie! şopteşte cu glas de copil, un ghiocel alb scoţându-şi afară petalele fragede de sub nămeţi.
          -A venit Primăvara! Toc, toc, toc! bate ciocănitoarea în coaja verde a gorunului să poată fi auzită.
          - Ce faci atâta larmă, zăludo!? o muştruluieşte o veveriţă abia ieşită din vizuină să vadă dacă alunilor le-au plesnit mugurii, spiriduşi jucăuşi.
          - A venit primăvara! Nu-i simţi mirosul verdelui crud!?
          - Cip-cirip, cip-cirip, cip-cirip se aud păsările cântând vesele printre brăduţi şi mesteceni. Stejarii, brăduţii, scoruşii, măceşii şi arţarii  îşi răsfaţă mugurii avizi după soare.
          - Avenit primăvara!...
          - Bună dimineaţa, Primăvară, zână frumoasă! - o întâmpină pe dealuri, livezile în floare! Râvnitele noastre, albe mirese.
          Verdele din păduri, livezi şi poieni învie parcă lumea! În zori, poţi asculta lumina soarelui cum lăcrimează, risipindu-şi mărgăritarele în otava de greieri. Răsună cântecul iute al pitpalacului.

AVENTURILE LUI URSULEŢ

Geta Stan Palade

Trei stoluri de porumbei albi şi alte trei stoluri de rândunele cu aripile scăldate în purpură de soare şi stele în dumbrava rotundă năpădită cu flori de dediţei şi agrişe au început a cânta din viorile lor argintii.
       În livezi şi-n podgorii se apropia vremea culesului, zările şi satul, de-atâta linişte, ţiuiau a pustiu. Apoi, ca prin farmec, de după nori, s-a ivit Luna Crăiasă! Zâmbitoare, am văzut-o cum porneşte la drum, încălţată cu conduri de aur, pe cărări stelare, să poată ajunge până la noi pe pământ.
        „Iu-hu-huu, Iu-hu-huuu! ” - a strigat un iepure din poiana de dincolo de râu. Apoi, a început să hămăie năprasnic un câine şi patruzeci de spiriduşi desprinşi din razele Lunii, ca nişte ogari poznaşi, au rupt-o la fugă pe poteca argintie din pădure! Pe râul dintre dealuri s-a lăsat ceaţa şi un căprior de foc ţintat cu stele în frunte s-a scufundat în ea până la gât, ca într-o apă albastră de polen şi de purpură. Acum,   iată-l, pare  un inorog ducând Luna din cer agăţată în corn, ca pe un trofeu. Sforăie pe nări şuvoaie de aburi şi foc, lăsându-şi cornul în pământ.
        Ursuleţul stătea pe deal, sub pin, lungit pe spate şi se tot uita vrăjit la valea luminată de policandre albastre şi înecată în ceaţă. I se părea o privelişte atât de frumoasă, cum numai în basme şi-n visele zânelor le poţi întâlni şi, din când în când, tresărea uimindu-se de frumuseţile care-i încântau ochii. Oare nu cumva visa el cu ochii deschişi asemenea minunăţii?

Neputința

Alina Narcisa Cristian

Cursurile de formare se sfârșiseră, vara era aproape de vacanță,  și fiecare cursant se grăbea, să pornescă înspre casă.
Drumul era lung, iar oboseala deja instalată.
 Cu bagajele în mână și cursurile în minte, dar cu gândul la cei dragi, ce ne așteaptă cu mâncarea și sufletul pe masa, ne îndreptam pașii înspre o stradă necunoscută mie.
Oraș străin, oameni la fel, într-o zi de toamnă luminată de soarele care încă nu a înțeles în ce anotimp suntem.
Îmi târâiam picioarele de oboseală pe drumul prăfuit, în spatele uneia dintre colegele mele care îmi spunea că mă poate duce ea acasă cu mașina.
Între timp sunase iubitul meu, să mă întrebe când am să mă întorc și cu ce anume.
 Mobilul îmi vibra în palme, aveam un apel de la verișoara mea.
Închid crezând că e o urgență pentru că prea insista.
Îmi spune să mă pregătesc căci imediat ce alimentează vine după mine, doar e la o oră distanță.
Fericită mă îndrept spre locul de întâlnire.

ALBASTRU.GALBEN. ROȘU

Radu Macrinici

Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 1997 (cu titlul Ț/TARA MEA), premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României

 Se dedică celor doi ofițeri de securitate din Baia Mare care, într-o dimineaţă a anului 1984, m-au trezit din somn şi m-au dus pe strada Scânteii.

O cameră cu scaun, dulap şi masă metalică, toate albe. Pe melodia ”Iubirea-i doar o glumă”, Femeia, îmbrăcată într-un halat maro de spital, şterge cu o cârpă peretele din spate, unde se vede amprenta însângerată a unei palme, pete de sânge, urme de lovituri. Se aude o sonerie, femeia se duce la dulap, îl deschide şi ia de acolo câteva cutii cu medicamente, cu dimensiunea in crescendo, culminând cu un flacon uriaş.

Bea pe rând şi din ce în ce mai greu, din fiecare flacon câte o pastilă.

Pune flacoanele înapoi în dulap, rămâne cu cel mai mare din ele, e descumpănită, apoi răstoarnă din...

PĂIANJENUL

Ana-Cristina Popescu

Actul I

Scena I

Decorul: o cameră sărăcăcioasă, mobilerul vechi alcătuit dintr-un dulap, o masa, două scaune şi o canapea.

Personajele: Malu, Sera

(Sera era la masă şi decojea mere. Malu stătea pe canapea şi îşi rotea privirea prin cameră.)

Malu: Îl văd.

Sera: Pe cine?

Malu: Pe el.

Sera: Care el?

Malu: Cel care trăieşte în umbră.

LISTA CANONICĂ OFICIALĂ A POEZIEI ROMÂNEȘTI sau RECUNOAȘTERI VALORICE, NOSTALGII PARTINICE, PLAGIAT, PORNOLIRICĂ, NĂSCOCIRI…

Virgil Diaconu

„Atragem atenția asupra caracterului presupus canonic al poeților.”
 Nicolae Manolescu

„Am considerat că Premiile Uniunii Scriitorilor sunt cele mai importante, de vreo cinci ani nu mai cred asta (se împart doar indulgențe, sunt autori ajunși la o vârstă care sunt răsplătiți pentru serviciile aduse Uniunii Scriitorilor, având funcții în fruntea unei filiale a Uniunii Scriitorilor sau a unei reviste literare, organizatori de tot felul de manifestări pe bani publici, cărora li se premiază cartea să poată să primească indemnizația de merit, de exemplu; sau sunt schimburi de obligații colegiale ale autorilor cu cei din jurii, prin care se premiază reciproc, în timp; cărțile rămân în plan secund, autorul contează; la fel se întâmplă la acordarea premiilor naționale de poezie pentru Opera Omnia, sau la «marile premii» ale festivalurilor organizate de filiale ale Uniunii Scriitorilor și revistele ei literare”.
Liviu Ioan Stoiciu

35 de scriitori (critici, istorici literari și poeți) au răspuns la ancheta României literare, nr. 16/2019, cu privire la poezia canonică românească. Rezultatul acesteia – „O listă canonică: 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018)” – a fost publicat în paginile revistei. Lista este însoțită de o scurtă notă lămuritoare a lui Nicolae Manolescu, cel care a inițiat lista canonică a Uniunii și totodată unul dintre cei care au participat la elaborarea ei.

Despre bibliile satanice, care induce în eroare, care redau blasfemic „Cuvântul lui Dumnezeu”

N. Grigorie Lăcriţa

Valoarea omului implicat în transmiterea „Cuvântului lui Dumnezeu” :
„Dacă omul redă corect „Cuvântul lui Dumnezeu” = 1.
Dacă omul mai studiază și înţelege corect Biblia = 10.
Dacă omul mai trăieşte şi duhovniceşte = 100.
Dacă omul mai este și propovăduitor al lui Dumnezeu = 1000.
Însă dacă omul redă greşit „Cuvântul lui Dumnezeu”, adică dacă dispare 1, rămân doar zerourile, rămâne cu 000, ceea ce înseamnă că omul care redă greşit „mesajul Divin” este o nulitate”, un ipocrit, un blasfemator, un individ care defăimează atât cele sfinte, cât și sentimentele religioase. În timp ce matematica a demonstrat că „0 la orice putere este 0”, viaţa a demonstrat că „orice blasfemator ridicat la putere, sau la orice rang posibil, tot o nulitate rămâne !” . (N. Grigorie Lăcriţa).

Cuprins.
1. Precizări preliminare.
2. Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât din „Lege” să cadă o frântură de slovă, un corn de literă, o cirtă, o iotă, un cornişor de slovă, un vârf, o codiţă sau un punct de la o literă.