Rătăcitoare în propriul destin

Petronela Apopei

Jasper Fforde constata: „Asta e cu destinul: nu poate fi prezis și este de obicei destul de ciudat”, este unic și de necontestat, iar uneori te poți rătăci prin propriul destin.
Se pare că într-o situație similară se află și Liliana Carmen Stoica, artista „Rătăcită prin Linia Palmei”, în volumul de versuri apărut în 2023 la Editura eCreator, din Baia Mare.
Este un lucru bine cunoscut că destinul ne este scris în liniile palmei, iar studiile de chiromanție confirmă veridicitatea acestor linii (a vieții, a „capului”, a dragostei, etc.).
Toate aceste noțiuni, cunoștințe țin de capacitatea de autocunoaștere a individului, pentru că nu poți cunoaște lumea fără se te privești în oglinda propriului suflet („Singură de tine / rătăcesc prin păduri de fum și ceață / mă pierd în odăile sufletului / uitate, grele / de tine, grele de noi. // Rătăcesc în labirintul vieții / și strig și chem / neînțelese vietăți / prea mici, prea curate, / iar dezlegarea ghicitorii / pare mai dreaptă.” – Rătăcirea mea).
Efemeritatea omului, „clipa cea repede ce ni s-a dat” (M. Eminescu) este călăuza dinspre naștere înspre stingerea iminentă.

CHIROMANȚII LIRICE

Valentin Lupea

          Lumea a fost preocupată mereu să descifreze semnificația liniilor din palmă, o adevărată hartă a palmei, trăind cu impresia că în funcție de tipul acestor linii şi semne, poate fi interpretată personalitatea umană.
          Lucrul acesta îl cred până şi specialiştii în chiromanție, care sunt de părere că se poate prezice şi viitorul unei persoane.
          Astăzi, cu toate că această practică este văzută drept o superstiție, totuşi, ea are încă numeroşi adepți.
          Mulți specialişti în domeniu consideră că ceea ce este tipărit în palmă dă multe indicații despre sănătatea, caracterul şi psihicul unei persoane.
          Liliana Carmen Stoica se pare că-şi clădeşte propria-i carte, RĂTĂCITĂ PRIN LINIA PALMEI (Colecția POESIS), Editura eCREATOR (2023), tocmai pe această simbolistică a liniilor din palmă, a drumului ascuns pe care-l semnifică aceste linii pentru fiecare dintre noi în parte, cazul în speță pentru acest alterego al autoarei, care pluteşte parcă, mai mult decât călătoreşte, pe această linie din palmă, spre un infern mai puțin demonic, mai puțin diabolic, mai puțin drăcesc, un alt infern, mai dulce, mai...

Note de lectură

Crisula ȘTEFĂNESCU

“Dumnezeu a lăsat pe pământ două minuni: femeia și poezia”   

 Înainte de a-i citi volumul de poezie PLEDOARIE PENTRU FLUTURI ȘI CER, apărut la editura ECREATOR, colecția POESIS, în 2021, am luat contact cu poezia lui Marin RADA prin intermediul paginii sale de face-book. Poezia domniei sale m-a atras atât prin formă, cât și prin tematică. Este o poezie esențializată, uneori concentrată în numai 17 silabe cum este haiku-ul, formă pe care poetul o cultivă cu asiduitate și talent și pentru care a primit de mai multe ori recunoaștere nu numai națională dar și internațională, fiind premiat în repetate rânduri.  
Cu toată predispoziția sa pentru parcimonie în ceea ce privește forma, universul poetului Rada este imens și cuprinde nu numai pământul și cerurile, ci se întinde cât imaginația poetului. Și tot universul acesta, fără limite, este locuit aproape în exclusivitate de poet și de iubită, căreia, dat fiind dimensiunile universului în care trăiesc, pentru a lua contact cu ea, poetul îi scrie zilnic, îi scrie ori de câte ori vrea să-și mărturisească iubirea. Tot nemărginită!  
Comunicarea cu iubita, rareori directă, prin priviri sau prin atingeri, se face prin cuvinte. Așa cum sculptorul își toarnă statuile în...

Porțile deschise ale sufletului | DRUMUL SPRE ACASĂ

Mihaela CD

Dacă anul 2022 a fost un an extrem de bogat și prolific pentru îndrăgita scriitoare Aurelia Rînjea, publicând nu mai puțin de 7 cărți personale de autor, iată ca nici anul 2023 nu se lasă mai prejos și începe în mare forță chiar din luna ianuarie, când  publică  4 volume de autor, conținând  versuri în limba română și în limba franceză, toate aceste volume fiind publicate la Editura  Stef, din Iași.
Despre scriitura doamnei prof. Aurelia Rînjea, am mai scris în alte recenzii ale cărților domniei sale și iată că și de această dată, observăm aceeași sete de cuvânt, aceeași dăruire necondiționată prin poezie. Autoarea creează templu de lumină din cuvinte, pe care le închină lumii și lui Dumnezeu.  
Cred ca nu întâmplător autoarea a ales imaginea de pe copertă, căci așa cum spune Victor Hugo: „Sufletul are încredere în raza de lumină” (Victor Hugo). Deschizând cartea DRUMUL SPRE ACASĂ, precum deschidem o poartă a frumosului oraș Slanic-Prahova, așa cum ne este prezentat pe copertă, pătrundem pe raze de soare în universul plin de dăruire al autoarei Aurelia Rînjea, care ne întâmpină încă din prag, cu un motto plin de înțelepciune: „Venim de undeva / Atât de sus...

Măsurând clipa

Dunia Pălăngeanu

O carte de versuri care  își tremură aripa spirituală scrisă cu sensibilitate și maturitate literară de două poete împătimite de cuvânt ales și de meandrele neliniștite ale vieții trăită frumos și intens: Mihaela CD și Aurelia Oancă, voci ale scrisului despre care iubitorii genului au mai auzit. Ambele scriitoare au un parcurs literar și editorial impresionant.
Născută în România, emigrant în Canada MihaelaCD este scriitoare, redactor, cronicar, textier, promotor cultural, scenarist,  regizor,dar și artist pictură tradițională și digitală, în timp ce pe Aurelia Oancă, din Baia Mare, o cunoaștem ca poetă, prozatoare, membră în areale literare cunoscute, asociații, frecventează Cenaclul  epigramiștilor și este redactor al Revistei Freamăt, tot din Baia Mare dar și șef de departament Noutăți editoriale al revistei Poezii pentru sufletul meu din Montreal, Canada. Dar pentru mai multă edificare trebuie parcurse cu atenție și respect CV-urile ambelor scriitoare, autoare a zeci de cărți, participante la numeroase evenimente culturale și literare, trepte urcate cu tenacitate și pasiune în sfera spirituală.

ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE

Angela Dumbravă

Motto:
Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim, ca niște copii curioși, la marele Mister în care ne-am născut.(Albert Einstein)

Am ales să vorbesc despre această carte în felul meu și să las câteva impresii sincere fără a folosi cuvinte complicate și puse dinadins în scriere, ca atunci când se citește textul să trebuiască neapărat și un dicționar lângă cititor (sunt fan pentru simplitate).
Cartea de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare PRIN ROUA GÂNDURILOR a scriitoarei, poetei, editoarei, jurnalistei Mihaelei CD este scrisă parcă după sufletul meu.Cuvintele pe care le folosește în scrierile sale sunt simple și pe înțelesul cititorului. Fiecare parte a cărții fie că este eseu, articole, povestiri, recenzii de carte sunt scrise cu pană de scriitor așezat bine și pe picioarele lui în această lume a scrisului. Textele curg ca o apă liniștită, iar tablourile pe care le creează le vezi ca atunci când te uiți la o peliculă de film. Este o carte scrisă ca de la om la om, iar atunci când o citești zici că ești...

Poezii de Dumitru TĂLVESCU

Dumitru TĂLVESCU

Dorul

Chemat pe nepusă masă, în casă, dorul
Rupt de realitate și blând precum  zborul
Pășește încet grijuliu, ca un pui din găoace
Fără să știe în timp, viața ce-i coace.
Stă în dilema eternă a firii
Frumos în gândire, precum trandafirii
Așteaptă pe cer să răsară o stea
Suavă și albă la piele, ca dragostea mea
S-o ducă pe culmi de plăceri vinovate
În timpul ce macină grijile toate
Odihnă să n-aibă nici zi , nici în noapte
Sub cerul etern ce vorbește înșoapte

Poezii de Ioana Stroe

Ioana Stroe

Sub semnul destinului...

Sub un semn de întrebare
Ce mă bântuie-n tăcere
Îndrăznesc să ți scriu adesea
Pe o rază-a unei stele
Sunt coloană vertebrală
Peste doruri și cuvinte
Mă tot pui la încercare
Că să vezi de sunt cuminte...
Mă răsfeți cu flori ,cu mir
Îmi pui luna la picioare
Dar mă sperii ,eu îți jur!
Sunt o simplă muritoare ...

Poezii de Dumitru TĂLVESCU

Dumitru TĂLVESCU

Așteptare

Te-am căutat de când mă știu
Umblam prin ploaie ca un orb
Priveam prin curcubee și-ncercam
Să întrevăd  prin ele trupul tău .
Speranțele mă-nsoțeau duium
Pluteam prin vis, uitând vechi amintiri
Iar dorul  pârjolea sufletu-n mine.
Și ai venit, plutind cu zâmbet larg
Iar roșul tău din buze ți l-am șters
Cu un sărut năprasnic și pervers

Poezii de Ioana Stroe

Ioana Stroe

Lampioanele iubirii...

Trezește-mi inima bolnavă de tăcere,
Urneste-ți trupul neputând de chin,
Agață-te de mine-n disperare,
Cernite doruri ,fără aripi ,plâng...
Atâtea visuri ce-au zăcut prin scrinuri,
Ascunse diabolic,de timpul nesătul...
Și fă-ți mereu ,o ancoră din mine,
Să poți să ancorezi orcând.
Mi-e gândul tot mai gol de tine
Iar lacrimile-mi șiroiesc aiurea...
De parcă muribundă-aș fi,
Iar tu ,te lepezi fără teamă-ntruna.

Timp primenit

Elena DICAN

      Aurica intrase la şcoala primară chiar în anul în care războiul cel mare, “ăl de-al doilea”, se sfârşea. În anul acela împlinise şapte ani. Cu războiul ăla odată avea să se isprăvească o lume. Poate că nici războiul nu încetase întâmplător primăvara. Primăvara, după cum credea Aurica, se întâmplă numai lucruri bune. Pentru alea rele nu era loc. Atunci, în primăvara aceea, altă lume începea să se ivească. Dar aproape nimeni de la ei din sat nu ştia şi nu se gândea la asta atunci.
       De simţit, ea nu prea simţise războiul, nu prea avusese de-a face cu el în adevăratul înţeles al vorbei. Poate era prea mică pentru a-l desluşi, poate n-avuseseră ei, cei care rămăseseră în sat, timp de războiul ce se-ntindea peste o mare parte din suflarea omenească, ocupaţi cum erau, cu mic, cu mare, de războiul lor cel mic, de fiecare zi. Războiul lor cu viaţa era mai însemnat şi, pentru ei, poate, mai greu de dus decât războiul acela uriaş, întins pe aproape Pământul întreg, dar care pe ei, cei aşezaţi mai la marginea lumii, îi uita uneori. Îi uita şi războiul pe ei, uitau şi ei de război, mai cu seamă copiii ca ea. Își amintea cum oroarea intrase și la ei în sat de câteva ori. Femei rămase fără bărbați și copii rămași fără tați.

În căutarea primăverii

Nelu URZICEANU

       Anotimpurile, în succesiunea lor, au darul de a ne surprinde uneori plăcut, alteori mai puțin plăcut, chiar dacă acum, în prag de primăvară, avem poate nevoie mai mult ca niciodată de o adiere caldă plină de miresme, care să alunge îngrijorarea ori tristețile acestor vremuri. Am venit în satul natal să găsesc primăvara, să îmi dea soarele înapoi, caișii ori zarzării înfloriți, dar ea a fugit de acasă. La colțul casei părintești, în grădinița plină cu zambile și narcise, pe hotarul cu umbra vecinului Sile, trecut în amintire cu mulți ani în urmă, la rădăcina unui ulm bătrân plantat de străbunicul Constantin, se mai zăresc cele câteva buchete de  ghiocei care scot căpșorul an după an, ca simbol al nemuririi și tainice fericirii a unor generații de oameni dragi  plecați la cules de stele.
Luna martie, în timpul copilăriei mele, era luna în care, cum pășeam pragul casei, dădeam nas în nas cu primăvara. Pe dealurile din Tufe, unde obișnuiam să merg în vremurile de poveste ale copilăriei și adolescenței, mă mai întorc uneori. Am făcut-o și acum în căutarea primăverii. Anotimpurile s-au mai schimbat în ultimii ani ca și oamenii locului..

Big Bang

Sorana M. Ilie

Pământul se zguduie ca în timpul unui cutremur, însă nu plăcile tectonice provoacă grotesca trepidație simțită in străfundul existenței umane ca pe un glonte in creștet. Asfaltul nu se despică în două și magma nu ajunge la suprafață în șuvoaie de lavă. Realitatea nu este un film, deși pare la fel de prost scrisă, ci un simplu nod pe firul Ariadnei pe care omul, prin firea lui simplă și lipsită de o lumină a cunoașterii, se chinuie să îl desfacă. Astfel că, în drumul său spre ABSOLUT, firul murdar de lână, de la mioara însemnată la apus, se răsucește și se încolăcește ca un șarpe ce-ar vrea, parcă, să-și muște coada. Dansul său, ca un ritual fantasmic de mult pierdut în neștiință, cutremură esența răzvrătită a Pământului, dornică de o întoarcere la statutul de praf cosmic. Implozie sau explozie, Pământul este o împreunare de sens și formă vegheat de Lună, ca un făt cu ombilicul încă netăiat, ce suge de la sânul Căii Lactee însetat, înfometat, neajutorat. Firul se bifurcă din nou și mii de ani lumină trec ca un stol de grauri croncănind sărutul unei apuse supernove ce acum nici nu s-a născut.

La Iza Solovană (meteopatii la vreme de pandemie)

Marin Slujeru

Plete în vântul auriu, feţişoare luminate tainic în i-phon-uri.
S-a anunţat ultima zi de toamnă cu soare. În parc, oameni mai mulţi, mai aproape.
Vitrină de cafenea. Lan de frumuseți pe centru. Octombrie strălucește în fel și chip.
La Puskapor. Gata să închipuiesc Iza. Mă uit în stânga, în dreapta, să nu mă vadă cineva.
Fulguie intensiv. Tinere mămici în culori aprinse, cu prunci, s-au prins în vârtejul ninsorii, cerşesc intensiv.
Decembrie. Nişte liceeni vin de la Grădina Morii, în ritm alert, cu geci viu colorate. Plouă de rupe. Lor nu.
Un ger de-mi halucinează obrajii din copilărie!
Un hipster pe centru, subțire, în vânt. Doar rama groasă a ochelarilor îl ţine la sol.
O pereche vârstnică revine acasă. Spre intrare încetinesc, cărăruşa fiind  plină de brândușe.
Cu primăvara, obişnuiţii parcului central al orășelului îşi reiau posturile tipice, ca într-un mic muzeu Tusaud al necunoscuţilor.

Filmele de groazǎ

Melia Cerchez Marin

Mie nu îmi plac filmele de groazǎ. Mǎ uit la ele doar ca sǎ mǎ enervez. Şi de fiecare datǎ sunt curios pâna unde se poate ajunge. La mine cu nervii, adicǎ dacǎ o sǎ îmi crape ceva în cap, iar la ǎia din film cu prostia.
Scopul poveştii este aproape întotdeauna acelaşi: sǎ aduni laolaltǎ într-o cabanǎ, într-un castel, într-un sǎtuc, într-un loc izolat, cât mai mulţi tâmpiţi şi apoi sǎ îi omori.
Întotdeauna în grupul respectiv existǎ mǎcar o piţipoancǎ bunǎ doar de…iubit, care doar la…iubire se gândeşte şi de obicei de aia şi moare, cǎ e atentǎ la pectoralii unuia şi omite toporul criminalului.
Apoi sunt cel puţin doi baieţi voinici şi luptǎtori, dar atât de proşti încât mor primii.
Existǎ un geniu cu unul sau mai multe complexe, una sau mai multe dizabilitaţi sau ciudǎţenii, care reuşeşte sǎ trǎiascǎ mai mult. Pentru...

ALBASTRU.GALBEN. ROȘU

Radu Macrinici

Cea mai bună piesă românească de teatru a anului 1997 (cu titlul Ț/TARA MEA), premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României

 Se dedică celor doi ofițeri de securitate din Baia Mare care, într-o dimineaţă a anului 1984, m-au trezit din somn şi m-au dus pe strada Scânteii.

O cameră cu scaun, dulap şi masă metalică, toate albe. Pe melodia ”Iubirea-i doar o glumă”, Femeia, îmbrăcată într-un halat maro de spital, şterge cu o cârpă peretele din spate, unde se vede amprenta însângerată a unei palme, pete de sânge, urme de lovituri. Se aude o sonerie, femeia se duce la dulap, îl deschide şi ia de acolo câteva cutii cu medicamente, cu dimensiunea in crescendo, culminând cu un flacon uriaş.

Bea pe rând şi din ce în ce mai greu, din fiecare flacon câte o pastilă.

Pune flacoanele înapoi în dulap, rămâne cu cel mai mare din ele, e descumpănită, apoi răstoarnă din...

Blestemul asupra lui Spinoza

N. Grigorie Lăcrița

Baruch Spinoza (n. 24.11.1632 - d. 21.02.1677) a fost un renumit filozof raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne, de origine evreu.
Raționalismul (de la „rațiune”) este o doctrină filozofică prin care se afirmă că (1) adevărul trebuie să fie determinat în virtutea forței rațiunii și nu pe baza credinței sau a dogmelor religioase și (2) rațiunea este sursa întregii cunoașteri umane.
Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie, cu Universul, cu Natura și dizolvat în Natură, Dumnezeu fiind Natura (Deus sive Natura: Dumnezeu sau Natura).
Spinoza explica monismul prin aceea că există o singură substanță care este Dumnezeu, dar un Dumnezeu care este identic cu Natura și dizolvat în Natură.
Albert Einstein (n. 14 martie 1879 - d. 18 aprilie 1955) a uimit comunitatea științifică, filozofică și religioasă prin citatul: „Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor Universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi cu faptele omenirii.”

CRISTINA COPIA sau Poezia de meditație – suplă, viguroasă, contrariantă

Dan Lupescu

    Scriitor rasat, de profunzimi NE-bănuite nici măcar de ea însăși, cu soclu trainic de cultură filosofică, asimilată răbduriu, fără sincope și cu ancore solide în cultura de specialitate -, Cristina Copia țâșnește în Agora literară cu forța taurului care dă buzna, imperial, în miezul de foc al coridei dezlănțuite, nutrind convingerea că va spulbera cortina purpurie a toreadorului și spada acestuia o va implanta în chipeșul său dușman de moarte, în vanitatea acestuia și în trufia însetată de sânge inocent.
    Universul creației sale lirice ilustrează, cum nu se poate mai bine, definiția marelui poet nord-american Carl Sandburg, conform căruia: „Poezia este jurnalul unui animal marin care trăiește pe uscat și ar vrea să zboare”.
    Complexitatea teritoriilor lirice pe care se aventurează este atât de mare, încât putem afirma că ea trăiește (în surdină au ba), cu plăcere abia disimulată, răstignirea între punctele cardinale trasate, prin versuri memorabile, de
*Mihai Eminescu: Nu credeam să-nvăț a muri vreodată,