Poeta Alina Narcisa Cristian ne propune poezii scăldate în lacrimi

Gelu Dragoș

Poeta băimăreancă Alina Narcisa CRISTIAN ne propune un al doilea volum de versuri, într-o vreme tulbură și ciudată, Pâlpâit de lacrimă, Editura  eCreator, Baia Mare.
Dacă citești cu atenție poeziile ei, observi  că laitmotivul volumului de față este lacrima. De altfel în multe titluri găsești acest cuvânt: O lacrimă cu rol de mim, Tort de lacrimi, Lacrima, Adie vânt de lacrimi, M-a trezit lacrima, Lacrima ta, Pâlpâit de lacrimă, Lacrima târzie, Lacrima ascunsă,  Învelit cu lacrima, Mușcătura din lacrimi, Țipătul lacrimii, Ascultarea lacrimii, Pândirea lacrimii, Lacrima poetului, Înghețarea lacrimii, Lacrimi de cuvinte, Gustul de lacrimi, Gând de lacrimă.
Pentru poetă lacrima reprezintă un mod sigur, aș îndrăzni să spun singurul, de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciune dar și de iubirea perfectă, ideală. Este modul prin care reușește să spună cât de mult și-a iubit părinții, care nu mai sunt astăzi: Nu am chei de la Porțile Raiului, Doamne,/Să-i văd pe cei dragi plecați la ceruri,/Dar mi-ai dat cheile inimii tale,/rugăciunea,/Să fiu aproape de ei. (Cheia).

Iubire solară

Petronela Apopei

                     „Fericirea e să știi să îți dorești ceea ce ai deja”, spunea Sfântul Augustin, iar cititorul este iarăși plăcut surprins de fericirea ce inundă sufletele soților Georgeta și Adrian Mocanu, surprinsă în cel de-al doilea volum comun, „Soare călăuzitor – Schimonastice”, apărut tot la Editura „Ecreator”, din Baia Mare.
Volumul de versuri și gânduri stă sub auspiciile solare ale dragostei creștinești ce are rădăcini foarte puternice în inimile lor, dar și roade foarte dulci, după cum susține Adrian Mocanu: „Ce bucurie să înțeleg că dincolo de aparențe demonii îmi arată doar: sărutări, îmbrățișări, aripi albe de înger, râs, bucurie, rugăciune, îngânare pruncească, coronița lui Iisus, nota MI dumnezeiască, că Dumnezeul Iubire iese din spațiul topologic, că omul e frumos în îmbrățișarea divină...” la finalul acestui volum.
Ieșirea lui Dumnezeu din acel spațiu menționat (în care ideile abstracte se corelează cu ideile concrete, familiare) te duc cu gândul la Solilocviile Sfântului Augustin, pe care autorul le îmbrățișează în mod frecvent („Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălțare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate și, totodată, deasupra tuturor” – Sf...

Mic tratat de întrebuinţat femeia

Daniel Luca

Cu toții știm femeia, însă nu o cunoaștem. Tocmai de aceea, Daniel Marian, în volumul de versuri Viaţă de rezervă (Deva, 2020, cu ISBN de autor), vine în întâmpinarea noastră cu un mic tratat de întrebuinţat femeia: „aş zice: dar trist mai eşti / omule, ia-ţi o trusă de traforaj / desenează-ţi femeia şi decupeaz-o! / sau frământ-o ca pe aluat / până iese pâine! / şi bineînţeles unge-o cu miere / să fie dulce şi cât mai interesantă! / şi abia la urmă dacă mai poţi / doar priveşte-o / sau mănânc-o –” (poem fără titlu).
    De ce? Pentru că numai femeia poate alunga tristețea și degringolada din sufletele noastre acum, când boala bântuie tot globul și face numai ce o taie capul.
    Iar politicienii, prin măsurile  pe care le iau, nu fac decât să aducă ființa umană la stadiul de robot, de simplu executant al comenzilor și nimic mai mult, teama făcând-o să nu mai gândească, să nu mai aibă idei, ci doar să le împrumute, să le ia de-a gata pe ale altora.

Dublu debut literar Nicolae Dumitru la Editura „eCreator”!

Gelu Dragoș

Deşi Nicolae Dumitru debutează destul de târziu, nu este un străin al cenaclurilor literare maramureşene, este un participant activ, cu limbă „ascuţită” în a demasca şi combate tarele societăţii româneşti.
Prima carte a Domniei sale, din colecţia „Debut” a prestigioasei editurii „eCreator” Baia Mare, se numeşte „Stihuri vechi şi versuri noi” iar Nicolae Dumitru ne propune un număr de 163 de poezii, cartea beneficiind la ilustrare de picturile cunoscutei artiste plastice Carmen Mihaela Coca.
Temele abordate sunt diverse, dar se desprinde cu uşurinţă pentru cititor, experienţa de viaţă a autorului, trăirile intense ale acestuia, fiindcă „Dalta iubirii/scobeşte pe unde/mireasma cuprinde” (Durere şi extaz).
Sunt convins că acest debut a lui Nicolae Dumitru va avea ecouri favorabile fiindcă poetul este un perfecţionist inclusiv în poezie, iar din poemul „Autoportret” aflăm că: „Am foarte bune păreri/despre mine./Unii spun: nu e bine/Sunt grave tăceri,/cu atât mai mult/vocile grave ascult,/adierile scăpate/se-adună toate./Nu găsesc că ar fi norme/ori prea simple, necugetate vorbe,/doar caut, în joacă/un sunet ascuns într-o toacă,/ori în clopotul arămilor/ecou prelung restituit zorilor,/ori sprijin în umărul stâng/pe care pe lună nouă să plâng”.

Stihuitor de vremuri bune

Petronela Apopei

George Călinescu spunea: „Poetul este delegatul veșnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal”.
Cu viața drept portativ și sentimentele și emoțiile drept note muzicale, pășim cu pași mai mari sau mai mici în simfonia vieții.
Poetul e mijlocitorul sufletului cu marea simfonie.
Aceste lucruri le descoperim cu mirarea frumosului și gingășie în volumul de debut al autorului Nicolae Dumitru, „Stihuri vechi și versuri noi”, apărut în 2020, la Editura „eCreator”, din Baia Mare.
Cu multă dragoste de artă și minunea cuvântului, autorul își revocă dreptul de mediator a două realități coexistente, punând în lumină conceptul holistic – armonizarea dintre minte, trup și spirit.
Și tocmai această armonie o răspândește prin intermediul poeziei, asumându-și rolul conștient și valorificând esența vieții, creația în sine, liantul modelator între om și divinitate, puterea Cuvântului și locul ales de Cuvânt („Poezia / aceea creată / își cere dreptul la cuvânt, / de fapt cuvântul / își cere dreptul de-a exista. / Într-o poezie, / aceea creată / nepătată / cuvântul vrea drepturi / mai ales / de-a fi ales / și-apoi depus / acolo sus / în libertate, la locul și înțelesul lui // Începe să viețuiască / zburând...

„Scripturi” din vremea noastră

Petronela Apopei

                     Cultivând cu finețe ironia și pamfletul, Nicolae Dumitru oferă cititorului o carte de bună calitate, „Scripturi caricaturale”, apărută în colecția „Poesis” a Editurii „eCreator”, din Baia Mare. Într-o lume care mai mult te sperie, te face să plângi mai sunt și oameni care, folosind râsul se bucură pe sine și îi bucură pe semeni. Ironia, autoironia sunt calități pe care nu le posedă oricine. E de bun augur ca oamenii să se poată bucura de viață, e păcat ca ea să fie irosită inutil. Pornind de la titlul (șugubăț) care te duce la o scriere bisericească, volumul trebuie privit ca pe un fel de învățătură. În paginile lui stau pamflete, fabule cu caracter moralizator, iar autorul nu a pregetat să facă referire la „confrații” de condei („Poeței și poețele / ronțăind la sărățele / își așteaptă cuminți rândul / să-și exprime cuvântul. / Un minut ori poate două / curge literatură nouă” – Freamăt) mulți ce nu au de ce să bată la porțile literaturii, acesta fiind un teritoriu ocupat doar de cei aleși.

Poezii de Elisabeta Scurtu

Elisabeta Scurtu

Ne-am întâlnit în ziua în care copiii smulgeau penele îngerilor căzuți
să-și facă din ele perne moi, pe care dormind
să-și amintească crâmpeie de dinainte de a se naște.
Te-am luat de mână. Ți-am simțit palma aspră fiindcă atunci
terminasei de cioplit prima piatră, de aprins primul foc.
Ne-am cununat îndată sub aurora boreală. În zare,
porumbelul lui Noe zbura cu ramura de măslin în cioc.

Poezii de Irina Mădălina Petreanu - Paraschiv

Irina Mădălina Petreanu - Paraschiv

luni

învață-mă să joc
jocul simplu al morții
lăsându-mă pradă
poverii sublimului
timp al tăcerii
învață-mă să mă
spulber în absențe
și să caut dureri
acolo unde e doar
un imens zid spălat de ploi
dacă ploile pot să doară

Poezii de Cristian Gabriel Moraru

Cristian Gabriel Moraru

Visare

Nopțile sunt
ca niște cuburi
de ciocolată neagră
pe care le savurez
la capătul
fiecărei zile.

Gustul lor amărui
și intens
mă predispune
la visare,
iar visarea mi se
preschimbă-n vers.

Poezii de Mirela Ispășoiu

Mirela Ispășoiu

ISTORII

Orice  pas e  închinat
 lutului
rotit  din instinct
 pulsat  timpului
Un el cu ea
 prelungiind cursul
amplificând creativ
 la  fiecare sensul
Carnal dansul  de efect  universal
simplifică versat
 trupuri complete  legal

Pasiune si simtire

Daniela Baciu

Pe marginea râului Lăpuş, într-o poiana cu dealuri şi văi, se afla satul Preluca Nouă. Intr-un capăt de uliţă, în vârf de deal, era o casuţă ridicată în 1866 și acoperită cu paie. Pe la sfarsitul anilor 90, acolo isi traia veacul Florian. Căsuţa ridicată din lemn şi pământ şi văruită în albastru era cea mai de preţ moştenire de la străbuni. Generaţii întregi crescusera sub acoperişul de paie, care iarna ţinea de cald, iar vara, răcoare. Era o casă mica, traditionala, cu o camera si un hol. Casa principala era asezata in partea opusa portii de la intrare, în aşa fel încât faţada principală să fie la sud. Cea mai mare clădire din curte era grajdul, unde stateau caii şi vacile. O cladire mai mica mica, isi gasise salasul lângă gardul casei pentru a adăposti animalele mai mici... porcii si păsările.
Era sfarsit de toamna iar vremea incepusw, să se răcească foarte mult. Vântul rece sufla cu putere si cazuse bruma peste dovleacul placintar din gradina. Soarele era sleit de puteri iar razele lui erau acum palide, lipsite de strălucirea obişnuită. Mai toată ziua soarele statea ascuns în spatele unor nori ameninţători, groşi şi negri. Ziua se diminua văzând cu ochii, iar nopţile deveneau tot mai lungi.

Femeia Lut - Capitolul 2

Ecaterina Petrescu Botoncea

Creatorul ne-a trezit din humă întâi prin dragoste, apoi prin suferinţă şi peste cele două săgeţi ale sufletului a făcut să lucească tainic, ca într-un joc de umbre şi lumini, speranţa şi destrămarea ei, iar din urmele lăsate în simţurile noastre vii ne-a şlefuit memoria şi cugetul. La început n-am fost mai mult decât un strănut sau un căscat. Apoi am devenit oftat... tot mai lung, şi de atunci ne-am numit oameni.

După ce natura fu prea darnică, se zgârci brusc de toate şi de tot, până la ultima rază. Frigul se lăsă peste lume. Apoi foamea.
Bărbatul pricepu că inima de copac e caldă. Mânuind piatra, pe care o privise multă vreme, ciopli din buşteni răsturnaţi bârne, pe care le stivui de jur-împrejurul lui şi le acoperi cu crengi şi nuiele, peste care puse lespezi late, strânse de pe malul râului. La o răscruce de timp, mie îmi ieşiră pe gât urlete îngrozitoare. Din boncăneala de pietre a bărbatului meu, scăpărau scântei ca cele purcese din stele. Printre piliturile de cremene încinse şi picate pe pământ, s-au nimerit crengi uscate şi atunci am privit înmărmuriți cum se nasc flăcări de lumină şi de căldură, care ne dogoreau mâinile şi picioarele înfrigurate şi alungau urletele pădurii. Aşa veni spre noi puterea focului.

Femeia Lut - Capitolul 1

Ecaterina Petrescu Botoncea

Îşi şterse zeama dulce de pe buze şi, aruncând nepăsător cotorul, cătă nedumerit către trupul meu gol de femeie, cum dispărea în pădure.
Iarba catifelată îi gâdilă fesele şi tălpile în care se propti scurt şi zvâcni în picioare ca un arc de nuia, adulmecând cu prudenţă mişcarea înteţită a vântului.
Apa şipotea dulce peste umbra lui, îmblânzindu-i profilul de sălbatec. Ciuli auzul şi presimţi în aer veşti rele trimise din nevăzut. Îşi aruncă ochii îngropaţi în arcade, spre soarele care îi arătă dezolat caravana de nori ce se năpusteau dinspre răsărit. Află astfel că cerul e supărat.
Smerit, lăsă pleoapele peste globurile albastre şi-şi adună în el toate simţurile, pentru ca freamătul lui să intre în atingere cu Creatorul şi să înţeleagă.
Fruntea îi deveni treptat un bolovan fierbinte. Când nu mai suportă clocotul interior venit din străfunduri, un mârâit îi descleştă fălcile puternice. Atunci, biciul Lui îi atinse creştetul. Căscă ochii şi văzu cum i se rostogoleşte la picioare un măr roşu ca acela din care se înfruptase mai adineauri, alături de mine.

Prin vremuri de baladă

Daniela Baciu

E toamnă târziu ! Ziua din ce în ce mai scurtă a ajuns la final. Soarele a apus supărat, alungat de nori groși, aproape negri. Seara se așează leneșă peste pădurea amorțită limitată la sud de Valea Sadului și la nord de Valea răului Săliște. Luna un contur palid gălbui, se mulțumește să lumineze că o lampă de veghe întunericul dens. Frigul împresoară copacii și-i strânge cu putere ca-n niște chingi. Trunchiurile aproape înghețate, se resimt și scrâșnesc de parcă ar fi niște fălci încleștate. Un vâjâit prelung bântuie precum o fantomă, urmat de un vânt rece de toamnă târzie. Copacii bătrâni, unii seculari, erau obișnuiti cu o astfel de vreme. Cei mai tineri însă erau impresionați de vuietul ce părea că nu se mai oprește. Se îndoaiau în stânga și-n dreapta iar în mișcare scoteau zgomote asemănătoare unor gemete. Natura generoasă a oferit un scurt moment de acalmie. Vântul s-a retras în cotloane știute doar de el iar răceala pătrunzătoare care îl însoțea că o amanta din umbră, s-a domolit. Obosit, codrul se odihnea. Nu pentru mult timp. Suflul năpraznic a reapărut mai nervos decât înainte și sufla supărat răceală peste tot ce întâlnea în cale pregătind intrarea triumfală a iernii ce stătea la panda. Sleiti de putere pomii se indoiau și își plecau cu umilință capul.

De ce oamenii trăiesc cu nostalgia copil…

Ana-Cristina Popescu

Piesă într-un act

Personaje: M, N, Fata.

Decorul: O grădină cu meri. În spatele grădinii se afla un nuc mare și un tei. Frunzele copacilor sunt ruginii.

(N privea cum frunzele părăseau nucul bătrân sprijinit pe tulpina înclinată a unui măr. M curăță merii de crenguțe uscate.)

N: Cât de mult am așteptat toamna! O iubesc! Nimic nu-i mai spectaculos ca florile acestea ruginii-verzui ce îmbracă copacii.

Pictorul de pancarte | Monodramă în dou…

Marian Ilea

Personaj : Un om între șaizeci și șaptezeci de ani. În mijlocul scenei, stă pe pat în capul oaselor, rezemat de perne. În stânga lui, la doi-trei metri, un  televizor (stins); în dreapta lui, lipită de pat o mică noptieră cu două sticle: una de apă minerală (sau sifon) și una de vin, un pahar și niște șervețele. În spatele lui, în fundul scenei, la înălțime, sunt suspendate două pancarte mari cu două lozinci; pe cea din stânga lui scrie: „Trăiască Tovarășul Nicolae Ceaușescu”, iar pe cea din dreapta lui: „Trăiască Scumpa Noastră Patrie Republica Socialistă România”. Nici un alt decor.

Boala în trilogia Popescu E. Napoleon de Ștefan Goanță

Daniel Luca

Introducere
    Trilogia Popescu E. Napoleon (1999, 2000, 2001) de Ştefan Goanţă îl are în centrul său pe adolescentul Popescu E. Napoleon (Neluțu) și călătoria acestuia între satul natul și orașul în care urmează liceul (o călătorie inițiatică), ambele din Oltenia, dar fără a fi numite, între anii 1944-1949, ani în care societatea românească suferă (o întoarcere când pe față, când pe dos).
    Lucrările utilizate în acest studiu sunt: Dicționar enciclopedic, vol. 1; Dicționar de simboluri de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, O carte de excepție de Ștefan Dimitriu.

Metodă de cercetare
    Vom purcede în demersul nostru asupra situației epice care este boala de la definiția acestei noțiuni, apoi îi vom identifica în romanul Popescu E. Napoleon caracteristicile, legând însă individul de social. Ca metode de cercetare, vom utiliza, așadar studiul de caz (prin aplicare concretă la romanul în discuție), analiza istorică (acțiunea romanului desfășurându-se într-o perioadă istorică dată) și o analiză a conținutului.

După 30 de ani, de învăţături mefistofelice

N. Grigorie Lăcriţa

De 30 de ani, mefistofelicii ne tot învaţă:
Să ne pierdem echilibrul spiritual și valorile.
Şi le-am pierdut, vorbim chiar laudativ despre străinii care ne acaparează !
Să înţelegem şi să acceptăm că, înainte de a ne fi bine, trebuie să ne fie rău.
Şi, am acceptat: de 30 de ani „azi ne este mai bine decât mâine”.
Să tolerăm şi să întreţinem lenevia sub lozinca „protecţiei sociale”.
Şi am ajuns să avem milioane de paraziţi întreţinuţi social !
Să renunţăm la moralitatea noastră strămoşească şi să trecem la „pluralism”.
Şi aşa am făcut, şi ne-am umplut de imoralitate !