Cartea zilelor noastre | ”Vânătorul”

Adrian SIMEANU

  Chimia morții este pentru erou o știință. Experiență profesională de top. Domeniu de lucru în criminalistică. Util categoric realității. Justiției și memoriei victimelor. Pedepsei corecte meritate de ucigaș pentru cruzimea faptelor sale neomenești...
  Pentru autor, prilej nici că se poate mai nimerit de construcție epică substanțială. Plauzibilă, echilibrată, la fix structurată. David Hunter e protagonist. Un antropolog medico-legist. Care pleacă din Londra într-un sat de șes mlăștinos. Caută să uite o nefericire, da` dă pân` la urmă de niște crime înfiorătoare. Vrând-nevrând, se implică-n cercetare. Citește-n mizeria muștelor și-n urme de viermi. Ca un ”vânător” cert cunoscător. Adevărul ieșind la iveală neîndoios, prin priceperea sa mai rar întâlnită. Deslușește mesajul oaselor la fel ca senzuala doctor Bones, din serialu` TV. De fler ajutat și de intuiție, află cum stă treaba, scapă de la moarte și-o salvează pe noua iubită în ultima clipă...
  Deși cel de-a scris-o fost-a jurnalist, cartea* nu e rea. Înglobează nu doar adrenalină și aventură. Ci și documentare trebuitoare.

Proiect de revoltă în erudiţia întâmplării universale a fiinţei

Daniel Marian

(George G. Asztalos – „Liber poezionist”, Editura Grinta, 2018)

            Fascinanta, străluminata, scârbavnica şi mărturisitoarea viaţă pune la loc de cinste dragostea, invidia şi ura, geniul cu nepriceperea şi indiferenţa. Încropeala tărcată cu numele de viaţă ca o căţea bolundă care se muşcă de coadă. Analiza simpomatologiei vieţii ca boală dependentă de a fi, se face din interiorul unui mecanism gen foreză care linişteşte materia şi duhul abia după ce le sfârtecă sistematic şi laborios. Nu scapă nimic de aici nici înţelesurile şi nici sensurile vieţii.
            „Liber poezionistul” George G. Asztalos e trăitorul conştient de a fi vinovat de toate câte se întâmplă fenomene în jurul lui şi concentrate pe el. Detaşat ca la marginea lumilor când de fapt fierbe fix la intersecţia unde lumile se rostogolesc unele într-altele ca într-un accelerator dublat de o centrifugă, poetul face studii de caz fără anestezie, pe organism viu deschis. E cinic şi e realist, e minuţios şi cu răbdare până în punctul imprevizibil în care dă cu toate justificat de izbeliştea deşertăciunii.

Ana Podaru – zbor de “fluturi în infern”

Camelia Ardelean

Poeta Ana Podaru îmi era deja cunoscută, de peste doi ani, din spaţiul virtual, atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară la Deva. Întâmplarea a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze, pentru scurt timp, în luna august, cu ocazia popasului Caravanei Culturii în oraşul de la poalele Cetăţii. Am fost uimită să descopăr o femeie în plină ascensiune literară (şi nu numai), cu alură de adolescentă, pe chipul căreia necazurile (deloc puţine) au refuzat să-şi pună pecetea şi a cărei frumuseţe exterioară răzbate din interior, cu o vigoare de nestăvilit.
Entuziasmul molipsitor al Anei şi delicateţea sa evidentă m-au făcut curioasă şi dornică să-i răsfoiesc scrierile. Mi-am propus să mă aplec asupra uneia din cele trei cărţi primite în dar cu prilejul sus-menţionat, care poate a fost adusă mai puţin în atenţia publicului, dar care merită să fie făcută, de asemenea, cunoscută, mai cu seamă că a obţinut premiul I la Concursul Internaţional de Publicaţii “Expresia Ideii”, Oneşti, 2018, la secţiunea “Literatură plurilingvă”. Este vorba de volumul Fluturi în infern (Butterflies in Inferno), apărut în ediţie bilingvă (româno-engleză) la Editura Inspirescu din Satu-Mare, în 2015. M-am cufundat între coperţi ca într-o apă cristalină, răcoroasă, şi am simţit o energie...

Vasilisia Lazăr – călătorind prin Anotimpul întoarcerilor

Camelia Ardelean

Unele versuri ţi se lipesc de suflet, pur şi simplu. Nu ştii de ce, nu ştii cum, simţi doar că acestea au fost scrise parcă anume pentru tine, exact atunci când trebuia sau când aveai (cea mai mare) nevoie. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat, lecturând volumul Anotimpul întoarcerilor (Editura Armonii Culturale, Adjud, 2016), al Vasilisiei Lazăr, o poetă “născută în spaţiul mioritic din Nordul Moldovei” şi stabilită pe meleagurile Ţării Vrancei, unde “s-a plămădit Mioriţa”, după cum aveam să aflu din prefaţa generoasă, semnată de profesorul Valeriu Anghel.
De fapt, poemele Vasilisiei şi darul ei de a atinge, ca o briză răcoroasă de vară, inimile cititorilor, nu îmi erau total necunoscute. Drumurile noastre s-au întâlnit, în ciuda distanţei (fizice) dintre noi, pe tărâmul virtual, acolo unde orice miracol este posibil, în toamna anului 2014, când am avut şansa şi bucuria să descopăr cenaclul literar Însemne Culturale, al cărui membru fondator era (şi este), împreună cu soţul său, scriitorul Ion Lazăr da Coza. Pot spune, deci, că până să primesc acest volum în dar chiar de la autoare, am călătorit împreună, o bună perioadă de timp, în trăsura magică a poeziei, condusă de bidiviii nărăvaşi ai cuvântului, pe care Lisia...

Dora Pascu – în beţia Cadril(ului) pe cărbuni

Camelia Ardelean

Iată că, mai devreme decât mă aşteptam, drumurile noastre se întâlnesc din nou, al meu şi al Dorei Pascu, prietena mea din oaza poeziei, al cărei volum (Alte vise, alte doruri) îl “descifram”, cu puţin timp în urmă.
Noua sa carte, Cadril pe cărbuni, readuce în atenţia cititorilor o poetă matură, stăpână pe mijloacele de expresie, care ştie să metamorfozeze lacrimile în briliante şi să împletească din suferinţă covor de stele. Noul volum cu care ne răsfaţă dovedeşte, o dată în plus, că viaţa sa (de acum) este închinată poeziei. După ce a ajuns la cumpăna dintre ani şi a pătruns (o parte din) sensul existenţei, după ce a deschis poarta spre maturitate copiilor săi şi i-a lăsat să-şi ia zborul spre zenit, a simţit că a venit timpul, nu doar să-şi deschidă propriile aripi spre o lume fără graniţe (aceea a scrisului), ci şi să-şi înalţe, la rândul său, aripile tot mai sus, departe de “mulţimea dezlănţuită”, unde bucuria de a fi tu însuţi şi de a dărui din preaplinul tău sufletesc şi altora nu cunoaşte margini.
Poezia de debut a volumului, Cadril pe cărbuni, care constituie şi titlul cărţii, confirmă din plin că aventura sa pe meleagul...

Așchiuță

Doina Berchină

     În școală fusese poreclit Așchiuță. Pe drept cuvânt. Era subțirel, fragil, agil… o sfârlează. Curios și ambițios, așa cum veți putea descoperi în această carte, pe care ați ales să o citiți. Și bine ați făcut !
     Autorului, băieții care jucau fotbal în bazinul înghețat peste iarnă, din fața Teatrului constănțean îi spuneau, prescurtat, Stani și cine ar fi bănuit că în adolescență, năstrușnicul scria poezii. Eu, colega lui, încă din clasele mai mici nu am știut deși lucram la revista școlii și frecventam cenaclul condus de o profesoară tânără, blondă, chipeșă, pe care elevii o sorbeau din priviri.
     Acum, dacă privesc mai atent, tabloul cu fotografiile noastre de la absolvirea Liceului Mircea cel Bătrân îmi dau seama că atitudinea lui era una de mare cuceritor, nedeclarat însă. Greu de ghicit, atunci și cât de îndrăgostit avea să fie mai târziu de respectiva perioadă de viață, cu o memorie de invidiat a întâmplărilor, profesorilor, orelor, reușitelor, eșecurilor, prietenilor și neprietenilor.
     Ca și noi toți, Stani a pășit încrezător în viață. S-a pus pe treabă. Presupun că a făcut armata și apoi stagiul de trei ani, absurd și umilitor, la care am fost obligați, indiferent de domeniul...

Poezii de Roxana Codin

Roxana Codin

Țipăt mut
                                                                                
Îmbrățișează luna și-l vede...
Cu precădere
Se aruncă în coaste, lovește
Sugrumă întregul labirint al existenței sale,
Îl găsește
Și sufletul e mai pustiu decât Sahara,
Dar viu,
Pretinde că alunecă ușor,
Din ghearele ce-i strâng eul până-n ultimul por
Și geme,
Absoarbe viața ce o are în palme
Dar vede, necunoscutul se cerne

Poezii de Arpad Toth

Arpad Toth

Vorbește clar pădurea

Ne vorbește clar pădurea
Cu cuvintele-i de aur,
Plângând privește securea,
Cea cu chipul de balaur.

Ar mai avea mult de trăit
Și nu vrea să o taie,
În orice an ea și-a dorit,
Să se-mbrace-n alte straie!

Poezii de Daniel Marian

Daniel Marian

mâinele insinuat

prezicătoarea mea zice că mâine e toamnă
eu nu mai cred de mult în preziceri
mâine nu va fi anotimp pâna la schimbarea
orei exacte în câteva primăveri venite din urmă
care au stat la bariera unui timp prea hăţos
şi care s-au trezit să fie între el timp când era
şi alt-el alt-timp alt-când alt-era

astfel încât de acum
întotdeauna când voi
împodobi un po(e)m

Poezii de Simona Prilogan

Simona Prilogan

GLOSĂ SINGURĂTĂŢII

Şi poezia mea e tristă, şi scriu plângând, singurătate,
Când umbra serii ţipă iarăşi, strigându-ţi numele pe stradă,
Mă-nchid ca-ntr-o odaie veche, cernită de-amintiri plouate…
Stau doi ochi trişti care încearcă prin firul timpului să vadă.
Mă chemi, m-ademeneşti, vrajito, şi mă cuprinzi ca într-un cleşte.
Îmi smulgi tiranic, fără voia-mi, speranţa, mi-o distrugi în faţă.
Mă dai robiei fără-a-mi cere nici vorbă şi nici bogăţie.
Cu tine totu-n jur e noapte, eu nu mai văd o dimineaţă…

Degeaba vreau să-ţi scriu în versuri a nemuririi mare artă,

Ultima toamnă (inspirată dintr-un fapt real)

Camelia Ardelean

     Iris nu iubise niciodată toamna în mod deosebit. Fiind născută vara, adora soarele și căldura. Cu toate acestea, nu o puteau lăsa indiferentă primele zile ale lui septembrie, cu adierea lor plăcută, ca o mângâiere, nici metamorfoza treptată a copacilor, ce se găteau parcă de o petrecere fastuoasă. Mai nou și luna octombrie era la fel de călduroasă și de blândă, încât nu prea puteai face vreo diferență între ele, lucru care o bucura, desigur.
     Locuia la poalele unui deal și îi plăcea să admire, chiar și numai de la fereastră, când nu se putea altfel, pădurea de stejar atinsă de bagheta magică a naturii. „Câtă frumusețe, câtă măreție! În fiecare toamnă arată altfel, de parcă artistul care a pictat-o ar avea o imaginație fără limite!“, gândea ea visătoare. Așa și era! Copacii se întreceau parcă în frumusețe și strălucire, la un concurs al culorilor. Erau brodați în...

EXPLOZII DE IUBIRE

Simona Prilogan

Duminici rostogolite prin praf și pulberi împrăștiate de vânt peste răsărituri cernite. Așa își amintea în momentele de cumpănă trecutul ce îl aruncase fără milă într-o stare a lucrurilor în care medici, asistențe și îngrijitori bolboroseau cuvinte răstite pline de plumb și durere. „Leziuni ale creierului” erau notate și răsnotate în foi de observații, politici administrative, mai apoi în priviri pline de tortură, într-o lehamite bolnăvicioasă ce își întinse ghearele peste sufletul rănit.  Protocoale și uzanțe rânjiseră peste plânsetul chinuit al bietului om ce tocmai își pierduse într-un accident stupid al vieții, soția, cei trei copiii și o parte din creier. Așa cum avea să înțeleagă din discuția preotului care, tot protocolar, îi acordase câteva momente de așa zisă limpezire duhovnicească, în timp ce șefa departamentului mai bifase o căsuță din planul de îngrijire.
Seri pline de teamă se îngrămădeau peste umbrele asfințitului, scobind răni în adâncul inimii și sângerând...

O iarnă de coșmar (inspirată dintr-un fapt real)

Camelia Ardelean

     Căsuța de la poalele muntelui părea gata să se prăbușească sub mormanul de zăpadă care o învelea. Veche și sărăcăcioasă, cu zugrăveala scorojită peste tot și ferestrele afumate, prin crăpăturile cărora vântul se strecura cu nonșalanță, ori de câte ori prindea ocazia, se bucura acum de hăinuța nouă de nea, ca de un veșmânt neprețuit. O liniște de piatră plana ca o regină peste întinderea albă și pufoasă, neîntinată de picior omenesc, liniște tulburată, din când în când, de țipete și râsete de copii, care se auzeau din interiorul casei.
     Deodată, ușa de la intrare se deschise cu un scârțâit scurt, izbindu-se cu putere de perete. O mogâldeață de băiețel cu ochii mari și verzi, ascunși sub gene lungi și stufoase de culoare roșcată, la fel ca sprâncenele, o zbughi afară. Era îmbrăcat într-un pulovăr vechi și scămoșat de atâta purtat și o pereche de pantaloni pe măsură...

SYLVIA

Simona Prilogan

Este o nouă dimineață cufundată in intensitatea luminii. Cerul se îmbracă cu mantia de foc a soarelui și ne zâmbește cu dragoste.
Privim amândouă spre el. Eu, cu bucuria ascunsă între picături de nesomn după o gardă de noapte. Ea, cu nostalgia sculptată pe o sută de fețe ale eternității… În timp ce lacrimi de tristețe se rostogolesc încet pe obrajii palizi. “Azi va fi o zi frumoasă! Senină… Iar eu va trebui să stau închisă aici, ca într-o colivie!”
Gândurile mi se împleticesc într-o mie de fâșii. Sentimentele se adâncesc în ecourile timpului, acolo unde, cândva, bucuria vieții se îmbrățișa cu fericirea… Dar se întorc înfrânte la ochiul realității… Într-o dimineață superbă de martie, cu cerul înflăcărat al răsăritului de soare, și cu neputința de a umbla pe propriile picioare. Rămasă să trăiască într-un azil de bătrâni. Sylvia oftează adânc și mă privește duios. Este așa de multă durere...

JURNALU’ UNUI DUMNEZEU FERICIT

Radu Macrinici

Personajele :

ŢESĂTORUL

SOLDATUL

  SAMI AZA

  ANCHETATORUL

Doar eu și cu mine

Sorin Robert Baicu

 Personaje

Un nebun din Moldova care se crede doctor
O doctoriță din Ardeal care se crede nebună
O cămașă de forță.

Actul 1 scena 1
( Nebunul în halat intră în sala de conferință dezorientat)

Nebunul; În sfârșit... offf... am ajuns undeva unde simt miros de creier încins. Parcă este altceva decât mirosul de urlete. Parcă sunt un evadat din iad nimerit din greșeală într-o oază de liniște. Atâția duși cu pluta nu am văzut în viața mea. Toți seringarii ăștia ar trebui băgați în cămașă de forță. ( revoltat) Stimați cursanți trecem prin cele mai negre clipe ale umanității. Dar să lăsăm lamentările și... ( de undeva se aud țipete și o alarmă) Nu vă impacientați! Vă rog să rămâneți la locurile voastre. Nu țipați vă rog! Nu este alarma de incendiu! ( Cineva invizibil dă peste el și îl aruncă la pământ) Tinere, ai mare...

CĂRTĂRESCU

Doina Berchină

         Într-o vreme, am realizat nenumărate interviuri cu scriitori. Am cunoscut în acest fel cam 2/3 dintre  cei menționați  în dicționarul lui Marian Popa. Fascinanți mi s-au părut doi. Eleganța aristocratică și vigoarea cizelată, clocotul interior bine strunit, evocând „Ghepardul” lui Lampedusa, privirea de stăpân al inelelor compun și acum, în memoria mea, portretul unui ideal de masculinitate atemporală: Eugen Jebeleanu. La feminin, inteligența lipsită de inhibiții, un anumit tip de senzualitate care ignora trufaș orice concurență izvorâtă din sevele frumuseții sau ale tinereții în pârg, arta seducției prin cuvânt, grația ființei greu de privit, siguranța de sine și spiritul practic, surprinzător pentru o poetă capabilă de atâtea trăiri și vibrații sentimentale: Nina Cassian. Dar am întâlnit și talente în spatele cărora se ascundeau oameni jalnici, ori vanitoși egocentrici, visători incurabili, ori negustori de vorbe, foarte descurcăreți.
         În plan social, pe vremea aceea, scriitorul consacrat avea un statut bine definit, de invidiat, din care decurgeau nenumărate privilegii. Așa că nu e de mirare că mulți dintre colegii de liceu și apoi de facultate (Filozofie) visau nu doar să scrie versuri pe care să le citească la cenaclu, după ce le-au expediat ca bilețel de amor, ci...

Dialogul cu valorile în texte narative continue

Eva Monica SZEKELY

Rezumat:

Vom porni de la valorile pe care se construiesc noile Programe de limba și literatura română pentru gimnaziu (2017) - dezvoltarea afectivității și a inteligenței/ înțelegerii -  precum și de la modelul de (re)lectură  hermeneutică în doi timpi: înțelegerea/ (re)lectura comprehensivă  și interpretarea/ (re)lectura interpretativă. Acestea le vom corobora cu modelul dezvoltării personale socotit ca dominant în didactica actuală a literaturii în Europa (v. Alina PAMFIL, Didactica literaturii. Reorientări, 2016). Scopul nostru este acela de a argumenta că dialogul cu valorile reprezintă o coordonată importantă a cultivării emoțiilor și a dezvoltării afectivității, deopotrivă cu inteligența în noile programe care combină complementaritatea dintre modelul anglo-saxon și modelul francofon. Întrebarea la care vom răspunde este cum se produce acest spațiu de reflecție și de acțiune privind lumea și condiția umană? Rezultatele noastre vor fi câteva variante de scenarii didactice și propuneri de strategii didactice pentru învățarea pe tot parcusrul vieții având în centru  (sub)tema Valorile.
Cuvinte cheie: lectura hermeneutică, extinderea înțelegerii, întâlnirea cu valorile, valori personale și/ sau sociale, valori morale și/ sau religioase, catharsis, învățarea pe tot parcursul vieții