Meditând asupra ideii că lumea înconjurătoare se lasă raportată la Cosmos, ca structură perfect ordonată și semnificativă, Mircea Eliade, referindu-se la Om și la Cosmos, spunea că „... omul se integrează în ritmurile marilor realități cosmice”.

Pornind de la această idee care-l are în centrul ei pe omul societății tradiționale, pe acel HOMO RELIGIOSUS, ajungem la concluzia că Universul nu este un spațiu inert, ci o totalitate vie, sacră și semnificativă, motiv pentru care omul nu se vede ca un element izolat în această lume, ci se descoperă pe sine pe măsură ce descoperă lumea.

Relația dintre Om și Univers se manifestă prin câteva concepte cheie la nivelul microcosmosului și al macrocosmosului. Astfel, la nivelul microcosmosului, corpul uman și viața psihică sunt reflectări la scară redusă ale structurii Universului, în timp ce la nivelul macrocosmosului întâlnim acea legătură profundă, de simpatie și corespondență între ritmurile omului (anotimpurile, fazele lunii, renașterea vegetației). Și nu în ultimă instanță, toate acestea au la bază acel AXIS MUNDI (AXUL LUMII) care nu este altceva decât locuința, templul sau orașul omului, construite ca un centru al lumii, constituind acel punct de legătură între Pământ, Cer și Sublume, oferind existenței umane un sens cosmic.

Romanul psihologic și filosofic al romancierei Florina Nina Breazu, „De vorbă cu lupii”, 2026, viitoarea carte a autoarei, imensa carte de față, este un roman mamut, aș zice, dacă ne gândim la faptul că el se întinde pe circa 550 pagini și că în fabulația romanului întâlnim 21 personaje individuale, un roman imens prin întinderea sa și prin structurarea sa (6 părți mari și 37 capitole), un roman care are la bază „prețul adevărului”, al „vinovăției” și al „responsabilității”, al „fragilității conștiinței umane”, precum și „urmările” unor alegeri care pot schimba destine.

Acțiunea romanului îl are în centru pe profesorul universitar Victor Korvin, profesor de filosofie al Universității Clujene, un profesor respectat, care poartă asupra lui apăsarea unei nedreptăți pe care ar fi putut să o împiedice. Tânărul cercetător Daniel Sava are curajul să pună la îndoială ceea ce alții preferă să acopere prin tăcere. Destinele celor doi se întâlnesc într-un conflict în care adevărul devine incomod, iar interesele, orgoliile și lașitatea omenească lasă răni care nu se vor putea vindeca odată cu trecerea timpului. Copleșit de amintiri și de îndoielile propriei conștiințe, marcat puternic și de moartea soției, Victor Korvin părăsește lumea academică, lumea umană și se retrage, departe de ...

Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu aparține etapei baladesc-mitice, în care poetul valorifică structuri arhetipale, motive mitice și simboluri cu funcție hermeneutică. Textul poate fi interpretat în relație cu „Luceafărul” eminescian, fiind considerat în critica literară un „Luceafăr întors”, deoarece dinamica dintre cele două personaje presupune inversarea raporturilor fundamentale din poemul lui Eminescu. În acest sens, „Luceafărul” funcționează ca un nucleu intertextual, un model canonic în jurul căruia se articulează alte formule estetice, iar Ion Barbu reconfigurează motivele eminesciene într-o viziune modernă, abstractizată.

Raportarea la modelul eminescian devine evidentă prin structura celor două personaje și prin motivul chemării. Cele trei chemări ale lui Crypto pot fi puse în paralel cu chemările fetei de împărat din „Luceafărul”, însă în textul barbian acestea capătă o profunzime suplimentară: ele exprimă dorința unei ființe de a depăși limitele propriului regn și de a accede la un alt nivel ontologic. Chemarea devine, astfel, un act de transgresare, o tentativă de ieșire din condiția telurică.

Pandemiada (7)
(Tragicomedia globalismului)
Partea a II-a: Omul istoric și păcatele lui (cont.)

Rămâne-acuma să vedem
prin ce-i Genesa diferită
de alte creaționisme
din crezuri și gândirea iscusită,

precum celebrul vedic Imn,
în care zeii se ivesc
dup-a Ființei plămădire
sub forța caldului suprafiresc

Pandemiada (5)
(Tragicomedia globalismului)
Partea a II-a: Omul istoric și păcatele lui (cont.)

Mă-ntorc acum l-ale noastre
(omul de treabă și venal),
după această paranteză
despre limbaj în general.

Obișnuit cu fratricidul
și rău-n chipuri diferite,
e clar că omul postadamic
voia averi nechibzuite

Pandemiada (3)
(Tragicomedia globalismului)
Partea I: Apare omul (cont.)

După ce cadrul ființării
a fost cu grijă pregătit
de-Acel pe care chiar păgânii
Supremul Spirit l-au numit,

Genesa biblică prezintă
a șasea „zi” de-nfăptuire –
momentul când Domnul pe om
îl face din lut fără simțire,

Cuvinte-ncumințite (I)
(Pilule fără efecte secundare)

1. Ridicolul oamenilor fără haz este atât de penibil, încât numai tăcerea poate să-l aprecieze cum se cuvine.

2. Hlizeala este ca o cocotă ce-aține calea râsului inocent.

3. Mult mai lesne decât a râde este să te faci de râs.

Verona își petrecea zilele în ritmul alert al unei corporații multinaționale. Între tabele Excel, ședințe pe Zoom și rapoarte de performanță, viața ei părea trasă la indigo, o succesiune de sarcini bifate mecanic.

Totul s-a schimbat însă într-o sâmbătă caldă de primăvară, la onomastica unei vechi cunoștințe. Acolo, printre discuții banale și zâmbete de complezență, l-a întâlnit pe Veron.

Veron era un tânăr inginer cu privirea caldă și cu un calm care contrasta puternic cu agitația din jurul lor. Când s-au prezentat, amândoi au izbucnit în râs.

- Verona și Veron? a întrebat el ridicând o sprânceană, cu un zâmbet larg. Parcă suntem două jumătăți ale aceluiași cuvânt.

- Sau o coincidență bizară a celor care ne-au ales numele, a răspuns ea, simțind însă cum obrajii îi luau foc.

Autocarul care gonea spre Oradea trepida ușor sub greutatea amurgului, iar înăuntru, zumzetul călătorilor se stingea treptat. Pe scaunele din spate, destinele a doi studenți se intersectau pentru prima dată. El, student la Litere, privea pe fereastră cu ochii unui viitor poet, căutând metafore în ritmul ștergătoarelor de parbriz. Ea, studentă la Geografie-Istorie, urmărea harta cu pasiune, visând deja la ziua în care va ghida grupuri de turiști prin labirinturi pline de mister și trecut.

Cei doi s-au luat cu vorba de la o simplă întrebare despre relieful care se profila în întuneric. El i-a vorbit în cuvinte calde, ritmate, transformând realitatea în vers, iar ea i-a răspuns cu povești despre cetăți uitate și straturi de pământ care ascund secrete vechi de secole. Băiatul o simpatiza; era o prezență proaspătă, inteligentă și plăcută. Fata, însă, simțea cum fiecare cuvânt al lui îi pătrundea adânc în suflet. Se îndrăgostea iremediabil, fascinată de sensibilitatea lui ascunsă.

Scena I- Găinile moțate intră în joc
(Lumina se aprinde. În scenă intră trei găini moțate, înfoiate, aranjate peste măsură. Se mișcă agitate, cotcodăcind între ele.)
Trei găini prea moțate și înfoiate, cu nume asociate — Moli, Doli și Coli. Au ceva în comun: sunt nedespărțite. Precum rezonanța numelor, ele fac vâlvă pe unde trec. Se discută, se întâlnesc și din gură tot vorbesc, despre una, despre alta.
Moli (intră în acțiune, apropiindu-se de Dori): Dori, ce te face nefericită?
Dori (răspunde amar): Chef-ul de distracție… la o vârstă înaintată.
Moli (cu grijă):  Vrei să vii la mine acasă? Să povestim… poate te mai liniștești.
Doli (tresaltă, interesată): Vin și eu! Nu pentru vorbit… dar sunt prea interesată!
(Cele trei ies clătinându-și moțurile.)

Scena II- Întâlnirea din casa lui Moli
(Interiorul casei lui Moli. Moli ...

PERSONAJELE :

Lola

Greta

Roli

Lulu

Tinoleti

Vocea de la difuzor

Scena 1

Locuinţă spaţioasă, o aripă a casei elegantă, cealaltă lăsată în paragină. O parte din acţiune se va desfăşura în beciul casei, amenajat ca ospiciu. Locatarii, oameni comuni, de profesii diferite, dar cu idealuri asemănătoare: să trăiască bine, să moară frumos. Toţi în beciul casei, spaţiul de terapie al ospiciului local, urmăresc la televizor ştirile politice.

În fundal, palatul regelui, cu balcon spre scenă. În faţă, manejul – oraşul, regatul său. Aici sunt clownii făcând giumbuşlucuri, în timp ce povestitorul ne introduce în atmosferă sau clownii se transformă rând pe rând în povestitori (preferabil aşa).

Povestitor 1:  Povestea spune că a fost, şi poate că mai este, un loc pe lume unde, încă din burta mamei, oamenii au o faţă albă, o gură mare şi scălâmbă şi un nas rotund şi roşu de clown adevărat.

Pov. 2            Un adevărat regat al clownilor.

Pov.1             Regele acestui regat este cel mai mare clown al tuturor timpurilor,

stârneşte râsul la orice pas şi este aplaudat şi admirat de toţi, însă, ca orice clown adevărat...

...

Astfel, invenția, prima parte sau primul element al unui poem sau al unei picturi neoclasice, implică venerarea și utilizarea modelelor Antichității, a subiectului literar și adaptarea acestei materii după loc, timp și circumstanță, ca și compoziția în sensul mai restrâns de tipar formal plăcut. "Printre particularitățile acestei arte, subiectul și planul ar trebui să ocupe primul loc, deoarece ele sunt, ca să zicem așa, cea dintâi producție a spiritului, iar planul într-un poem este ceea ce se numește ordonare într-o pictură. Doar marii pictori sunt capabili de un plan măreț în lucrările lor, precum un Rafael, un Giulio Romano, un Poussin, și numai marii poeți sunt capabili de un subiect măreț în poezia lor" (Rapin, op. cit. pp. 26, 27, XIX).

Din capul locului trebuie să fac două precizări: 1.Nu știu din pricina cui (autor, traducător, editură), dar exemplarul pe care îl am în față (Editura Eminescu, București, 1991, traducător Mihai Cantuniari) nu-și încheie titlul prin semnul întrebării, deși el este obligatoriu (în articolul de față am făcut necesara îndreptare); 2.În articolul Literatura latino-americană între realismul mitico-miraculos și fantasticul prodigios, exprim următoarele puncte de vedere condensate: „Una din cele mai avizate opinii despre creaţia marqueziană îi aparţine scriitorului peruan, actualmente stabilit în Marea Britanie, Mario Vargas Llosa. Deci, cum subliniam la începutul acestei lucrări, o opinie venită din interior…Din opera întinsă şi suculentă a acestui scriitor, ne vom opri doar asupra a două romane, inegale ca dimensiuni şi conţinut: Războiul sfârşitului lumii şi Cine l-a ucis pe Palomino Molero ?. Prima carte tratează lupta dusă (sub îndrumarea harismatică a Sfătuitorului) de către gloatele flămânde şi însetate de dreapta credinţă în Bunul Iisus, împotriva forţelor regulate ale guvernului brazilian. Cel de-al doilea roman, de dimensiuni mult mai modeste, conjugă în mod fericit avantajele romanului poliţist întru descoperirea criminalului tânărului Palomino, cu cele de analiză socială, privind starea de cruntă ...

Prin anii 2000, adică atunci când pregăteam primele cărți pentru tipar, în articolul Liteatura latino-americană între realismul mitico-miraculos și fantasticul prodigios, scriam următoarele despre scriitorul brazilian Graciliano Ramos și romanul lui São Bernardo: „În galeria marilor scriitori latino-americani, negreșit că-și are locul său de onoare ilustrul scriitor brazilian Graciliano Ramos. Iată doar una din cărțile sale prestigioase – romanul São Bernardo, în care înfățișează dezumanizarea progresivă a protagonistului Paulo Honório, omul angajat în bătălia fără menajamente pentru dobândirea averii și pentru consolidarea poziției sale sociale (înjghebarea de relații sus-puse, căsătoria și tot calvarul familial generat de gelozie)”. Născut în anul 1934, Graciliano Ramos este „unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii braziliene din secolul al XX-lea, un reprezentant de frunte al romanului regionalist și realist din Nord-Estul sărăcit al țării”, iar romanul lui São Bernardo este considerat „o capodoperă a prozei psihologice și sociale”.

Revista Ligii Scriitorilor Dobrogeni „Dobrogea Culturală”, este o mărturie vie a faptului că literatura română nu îmbătrânește atât timp cât există oameni care cred în puterea cuvântului. Colectivul redacției înnoit, având ca președinte și director general pe Vasilica Mitrea, redactor șef Ion Dulugeac, redactor șef adjunct Vasile Bumacov, secretari de redacție Issabela Cotelin și Mioara Oprișan, au realizat încă un număr de excepție, în care poezia, proza, eseul, recenziile, memoriile, interviurile etc. sunt la putere. Așadar, noul număr ne întâmpină asemenea unei invitații la o călătorie spirituală, în care istoria, cultura, arta, reflecția filosofică și poezia își dau mâna într-o armonie aparte. Dincolo de cele 142 de pagini tipărite ...

La Cluj-Napoca, cuvintele au din nou sărbătoare datorită scriitorilor Ovidiu Vasile și consoarta dumnealui, magnifica Carmen Nyilas și Alin Cucuruzan și soția plină de energie, Monica. Tabăra literară „Sublim la Cluj” a reunit poeți, prozatori și muzicieni din toată țara sub același motto care apare pe fiecare copertă a revistei „Sublim”: „Din apă și din cântec,/ Din cuget și simțire,/ Mă descompun în versuri/ Să dăruiesc iubire.” - Ovidiu Vasile. Invitatul special al acestei ediții a fost scriitorul, editorul și omul de cultură Nicolae Băciuț de la Târgu Mureș.

Atmosfera a fost una de vis, mai concret: lucrativă, stimulativă, empatică, emoționantă și prietenească. „Sublimii” au devenit o mare familie care se cunosc deja între ei, ...

Am avut o relație specială cu poeta Aurelia Oancă. Era ca o mamă pentru mine. M-a ajutat cu sfaturi, mi-a oferit cărțile Domniei sale pentru premii de sfârșit de an! Am invitat-o de mai multe ori la școala unde am învățat eu, satul Lucăcești. Le-a oferit copiilor, pe gratis, cărțile ei, fie că vorbim de  „Au mă doare…Nu mă doare!” editura Eurotip ori „Săniuța fermecată”. A regretat faptul că nu mai merg la cenaclul Ligii Scriitorilor, dar i-am spus telefonic că nu mă mai regăsesc acolo. Era prietena lui Ioan Romeo Roșiianu care vorbea laudativ despre ea și o încuraja să scrie la el, ca „să se echilibreze valoarea cărților apărute la eCreator în ultimul timp”. Empatia, modestia, adevărul, întrajutorarea o caracteriza. Cu dânsa puteai ...