Nicolae Vălăreanu Sârbu – Femeia de ploaie

Magda Lungu

    Dacă tristețea înseamnă să pictezi gri, să scrii simplu, să citești gândul, să vezi visul, să atingi lacrima, să închizi ochii și să devii vers, Nicolae Vălăreanu Sârbu este poetul iubirilor rătăcite-n trecut din care au rămas amintirile și cuvintele.
Întors în bucuria din care s-a născut, exilat într-o lume care vede, dar nu știe să privească, poetul – lacrima inimii ce nu știe vorbi -poartă în el, ca pe-o rugăciune,
eterna întrebare ”ce-ar fi fost dacă?”
”învăț cuvintele care capătă întrupare/lumina lor intră sub piele/carnea absoarbe durerile din lume/cu mâinile împreunate/aștept să pășesc peste pragurile înalte//tu să nu mă urmărești, ce spun/numai Dumnezeul meu știe/cum o să fiu în gândurile ce mă străbat/și mă recunoaște/după semnele și steaua pe care o port/dincolo de vorbele mamei/la porțile pământului” (cu mâinile împreunate)

Marcând granițele spațiului literar românesc

Liliana Moldovan

     „Axiologii critice” este o carte a viziunilor profesorului Valentin Lupea asupra operelor literare aparținând unor reprezențanți ai literaturii actuale. În seducătoarele sale scrieri critice, Valentin Lupea nu judecă și nu procedează la o lectură intransigentă, dimpotrivă, modul în care interacționează cu operele recenzate este impregnat de o profesională luciditate dar și de o bine articulată îngăduință, ce îi permite să reflecteze asupra cărților cu  înțelepciunea-i specifică identificând talentele literare autentice. În studiile de critică literară, profesorul Lupea formulează observații pertinente și clare. „Crezul său de critic” conceput ca  un fel de „cuvânt înainte” al volumului, apărut în acest an la Editura eCreator din Baia Mare, pune în evidență personalitatea  unui atent și responsabil analist literar. Valentin Lupea știe să asculte glasul cărților și este înzestrat cu o extraordinară capacitate de a surprinde esențialul.
    „A fi critic literar înseamnă aplicarea acelui fond teoretic, fără precizări programatice, fără ambiționări sau divagaţii speculative, ci doar un excepțional cult pentru textul literar” –crede Valentin Lupea.  Iar în prefața cărții, doamna Gabriela Dimitriu precizează : „Ce este de bun augur la Valentin Lupea este faptul că el se teleportează în pielea celui care scrie, reușind să-și metamorfozeze gândirea în așa fel încât să...

(Pe)trecerea poetei

Ioan Romeo Roşiianu

Elena Borcuti ne lasă moștenire o poezie a cântării, descântării și încântării splendorilor naturii, ea rămânând fidelă unei lumi a culorii și a liniștii, unei lumi a speranței, visului frumos și a frumosului în sine, un frumos ce transcede neliniștilor trecătoare sau umbrei noastre efemere.
Elena Borcuti s-a (ne)murit în cuvânt, din acesta (ex)trăgând puteri și seve, imagini de spectaculoasă prospețime străbătându-i poemele ca un fir roșu, poeme scrise cu emoția risipirii și cu aplecarea asupra unei trăinicii ce i-a devenit temelie operei.
Am fost încântat să simt omul, dar emoția creației sale e mai puternică decât (pe)trecerea printre semeni.
Elena înnobila timp și spațiu, iar (în)scrisul său amprenta fericit stări, emoții și lumi.
Și cum la noi - la români – abia (pe)trecerea cheamă atenția, destinul ei poetic abia acum începe a se clădi cu adevărat!

VALENTIN LUPEA, Axiologii critice, Colecția Critica, Ecreator, Baia Mare, 2024

OLIMPIA MUREȘAN

Valentin Lupea este un critic literar care urmărește constant evoluția scriitorilor de la un volum la altul, scrie cronici literare, de întâmpinare, recenzii la multe cărți care apar la editura Ecreator și nu numai, fiind el însuși poet și prozator.
În primul capitol al cărții de mai sus cu titlul Crezul meu de critic precizează că metoda de cercetare și interpretare critică a operelor studiate are la bază valoarea textelor studiate. Critica literară „poate fi socotită drept o aplicare a teoriei și istoriei literare”. Concluzii sunătoare apar și totul merge bine, speculații ce dispar, vor trece de la sine, iar criticul literar nu va mai fi un   simplu-nsoțitor de bord, ci cel ce va conduce cartea pe drumul ei întortocheat.”
Cartea este o culegere antologică de cronici literare scrise și apărute de-a lungul timpului în ziare, bloguri și reviste, multe din județul Maramureș, autorii despre care se face vorbire(scriere) sunt din toată țara și din străinătate, mulți din scriitori apelând la generoasa editură din Baia Mare Ecreator. Spun aceasta deoarece și eu ca și critic literar am scris recenzii la multe din aceste cărți analizate și de Valentin Lupea.
Voi alege doar câteva din aceste prezentări de cărți, cronici, recenzii...

Pe urmele unui debut promițător

Liliana Moldovan

    Întâlnirea cu volumul de versuri „Lacrimă de câmp” - apărut în colecția „Debut” a editurii „eCreator”- trebuie percepută ca o revelație literară, deoarece autoarea cărții, dă dovadă, încă de  la momentul debutului, de o reală maturitate stilistică, dublată de o bogată experiență de viață,  ce se degajă discret din fiecare poezie inclusă carte.
    Atunci când scrie, tânăra, studentă la Facultatea de Litere, se supune unui inefabil  proces de metamorfozare, și asemenea fluturilor ieșiți din crisalidă, și își dă voie să zboare spre poezie, explorând  cu minuțiozitate tărâmul fermecat al invențiilor lirice, slujindu-se, în acest sens, de nemuritorul limbaj al versificației clasice.  
    Plutind, cu dragoste și deplină bucurie, pe cerul poeziei, își odihnește pana sufletului pe ofertanții nori ai inspirației și scrie despre neliniștile interioare, despre zbaterile și bucuriile sufletului, despre candoarea iubirii și despre bunătatea fără de margini a îngerilor.

ELENA BORCUTI, OMAGIU

OLIMPIA MUREȘAN

Pe Elena Borcuti am cunoscut-o  la ședințele Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, unde citea adeseori din poeziile sale. Trecerea la cele veșnice a colegei mele care devenise și o prietenă într-ale scrisului a căzut pe neașteptate și nu credeam că acum nu mai putem vorbi la telefon. Fie- i amintirea presărată cu florile gândirii poetice:
-E toamnă târzie,/ Grădina se ascunde-n asfințit,/ Florile s-au scuturat,/ Căzute la pământ s-au ofilit,/ Tufele de crizanteme ce/ Toată vara cu jind au privit/ Cum se înalță alte flori/ Acum și ele au înflorit!  (Farmec de crizanteme)
O salcie curgătoare în parc/ pletele lungi își deșiră,/  iar noi privim frunze ce cad,/ pe bănci cum se înșiră/ frumoasă este toamna/ în tainica-i odihnă și tăcere,/ și frunzele se aud cum cad/ în armonie crengile se zbat,/ decor autumnal, a sufletului adiere. (O zi de toamnă)

Poezii de Liliana Gabroveanu

Liliana Gabroveanu

Ziua Națională

Pământul nostru e stropit cu sânge.
Iar râul, ramul și acuma plânge,
De-atâți strămoși plecați la oaste,
Eroi amestecați în brazde.

Când cornul de-adunare a sunat,
Bărbații neamului s-au adunat.
Încolonați pe câmpia românească,
Să lupte ca poporul să trăiască,
În bună pace la casa părintească.

Poezii de Liliana Gabroveanu

Liliana Gabroveanu

Poetului fără nume

Mă-nclin, omule care cântând,
Condeiul încă-ți mai vibrează,
Privind natura fremătând,
Ai inima la fel de trează.

Mă-nclin în fața ta, poete,
Că-n lumea crudă și nebună,
Catrenele îți curg în vene,
Dar cine tace și te-ascultă?

Mă-nclin în fața ta, cu reverență,
Că scrii cu-aceeași inspirație-astrală,
Cu-aceeași de demult efervescență,
Ascuns după cortina virtuala.

Poezii de Liliana Gabroveanu

Liliana Gabroveanu

Ziua Națională

Pământul nostru e stropit cu sânge.
Iar râul, ramul și acuma plânge,
De-atâți strămoși plecați la oaste,
Eroi amestecați în brazde.

Când cornul de-adunare a sunat,
Bărbații neamului s-au adunat.
Încolonați pe câmpia românească,
Să lupte ca poporul să trăiască,
În bună pace la casa părintească.

Poezii de Dumitru David

Dumitru David

1. Impuls

Iubire,de te-aș fi-nțeles
Acum trei ani de zile,
Poate că alt drum aș fi ales
Unde tu, n-ai fi cu mine.

Știu că prea mult mi-am dorit
Pe scena ta să-mi găsesc locul,
Și în teatrul tău cu flori
Eram păpușa iar tu,ventrilocul.

M-ai dus pe culmi de munți înalți
Prefăcându-mi-te o cunoscută,
Și mai făcut ușor să sar
Crezând că mi-ai dat, parașută.

Piticul cu trei bărbi

Irene Postolache

Iată trăiau într-o casă, doi frați. Pe primul îl chema Luluță. Acum, nu mai știu, așa-l chema... sau așa îi spunea lumea? Eeee! În sfârșit, Luluță era cam slab de minte și aiurit...  Fratele lui, Duță, toată ziua îl certa:
-Lasă muștele în pace, nu le mai număra! Pune mâna, învață cum se muncește, că acuș-acuș mergi la casa ta. Ca să ții o casă, trebuie să fii om gospodar, să știi să repari, să bați cuie... și câte și mai câte. Dacă îți iei nevastă, e toată ziua cu gura pe tine: s-a stricat sertarul, a căzut dulapul, scârțâie scaunul...

VISUL LUI DRAGOŞ

Geta Stan Palade

Nu ştiu ce i-a venit lui Dragoş în dimineaţa aceea să se ducă în livadă cu noaptea în cap. Pe colină abia răsărise soarele, iar roua  picase pe iarbă şi flori, bobiţe strălucitoare de sori bălăiori, culese în palme în zori de Domniţe purtând steluţe de aur împletite în cosiţe!
           Să nu care cumva să credeţi, că Dragoş venise cu noaptea în cap în livadă, aşa într-o doară!
    Nicidecum!
     Venise, să vadă minunea cu ochii!
    Cum, ce minune!?
    O minune ca toate minunile, cum v-o spun eu!...
           Visase că Făt - Frumos poposise în livadă. Se ţinea de mână cu Domniţa Cosânzeana. Venise acolo, hăt de departe pe-un armăsar alb ca spuma laptelui, înaripat, care aleargă mai iute decât vântul şi gândul, printre stele şi nori. Îşi legase armăsarul înaripat de stâlpul sculptat din lemn de cireş, pe care este cocoţat columbarul.

Bunica Floarea

Virgil Stan

Această povestire este dedicată dragii mele bunici paterne,care m-a scos de multe ori din necazuricând făceam câte o boacănă,ascuzându-mă la ea în cameră
până le trecea furia părinţilor.

Depăn amintiri, înşirând pe aceste pagini clipe nemuritoare ale copilăriei, ascunse în străfundurile memoriei, ajunsă la răscruci de vremuri.
Era prin anul 1956, când aveam vreo 12 ani şi începuse tata să mă trimită la vreo patru kilometri de comună, să păzesc jumătatea de hectar cultivată cu viţă de vie. Pentru ca să nu-mi fie frică singur pe câmp, la acea vârstă fragedă, departe de casă şi de familie, mă însoţea şi bunica Floarea, mama tatălui meu, în etate de 103 ani. Cu ea am păzit doi ani la rând, lotul nostru de vie.
La vreo cincizeci de metri de parcela noastră, avea un hectar de viţă de vie şi tatăl mamei mele, pe care tot eu îl păzeam. Este un fel de a spune că-l păzeam. Ce putea să facă un copil de doisprezece ani, împotriva celor care ar fi dorit să se înfrupte din struguri, când ajungeau să fie copţi?

Pamflete-n zeamă de cucută și zaț de mătrăgună

Puiu Raducan

Cu șoldurile-n mâinile nepăsării, din odaia de sus a megaconacului făcut numai dân bani cinstiți, bătrânul Yaha împinge cu ochii fumul de la țigară. Privește cu jind sânii copilei pedofilite și-și exclamă: Bă, da mare sunt,bă! Pedofiloaica ce-i zice frățiorului vitreg nene, râde și aplaudă. Nu știe de ce. Musteața sură și periculoasă a moșului Yaya face ravagii. Să facă, bre, dar cu poporul dădău cum rămâne?! Prizonier, ostatec al Yaya-ului, dădăul de popor, râde, aplaudă (evident) și de parcă n-ar fi suficient, mai și… votează.. Cum cu cine, băăă? Cu ei, cu ai lui Yaya, ce mai întrebați? Știe tot globul și voi nu! ”Și-n ziua aceea în care n- ar fi trebuit

AL II-LEA ADAM

Dumitru Hurubă

Personaje:
                
                   VOCEA DIVINĂ
                    SCARAOSCHI
                    MAIMUŢA-FEMEIA
                    CORĂBIERUL

Decor. Intrare într-o peşteră. Pe-o lespede de piatră, maimuţa se scarpină cu înverşunare pe burtă gemând de plăcere.

VOCEA DIVINĂ: Ce ai, animalo ?
MAIMUŢA (rânjind veselă): Râie căprească.

Eurile din iubire

Victor – Nicolae Ciobanu

Personaje :

Smith – 33 de ani                                                                                       

Numele meu este Smith. Am 33 de ani şi ... ca să încep cu o minciună : sunt căsătorit, am un băieţel, Mark, de 7 ani şi deţin funcţia de inspector la banca naţională din New York. Credeţi că v-am spus cine sunt eu sau ce e mai important despre mine sau ce vreţi voi să auziţi?

          Recunosc...uneori mint pentru a mă proteja. Şi mai e ceva! Ştiu că nu eu mint, ci toată societatea în care trăiesc se minte prin vorbele mele şi zâmbetul meu mândru...mai ales râsul.

MARGINALII (33) - DACĂ ARTA ESTE FILOSOFIE SĂRACĂ, FILOSOFIA ESTE ARTĂ EXCELENTĂ

Valentin Lupea

          Se poate observa cu uşurință la Platon o pendulare perpetuă între experiența estetică în înțelesul ei mai restrâns şi o teorie generală a valorilor.
          Astfel, ni se spune că poetul este artist, pentru că forța lui este mai curând entuziasmul decât meşteşugul lucid sau înțelepciunea. Poetul şi filosoful sunt aşadar două realități, nu una singură ca în concepția tradițională. Însă, această distincție nu va opera în mod absolut, deoarece filosoful, a cărui artă a dialecticii, inspirată de o viziune a înțelepciunii frumoase, este paradigma tuturor artelor şi ştiinţelor, nefiind un artist autentic dacă nu este dinamizat de dragoste. Ba mai mult, el este nevoit să iubească prin intermediul părții divine din el. Dacă e aşa, atunci şi el, ca şi poetul, este condus de divinitate(FEDRU, 249e).
          Aşadar, poeții şi pictorii nu sunt simplii imitatori, ci nişte imitatori pe treapta a treia şi cea mai de jos a existenței, aflându-se şi din această cauză la o mare distanță de filosofi, a căror dragoste este existență reală şi al căror loc cuvenit în stat este de esență regească. Însă nici această distincție aparentă nu e cu mult mai fermă decât cealaltă.

Pâinea obţinută „prin sudoarea feţei tale”

N. Grigorie Lăcriţa

„Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. (Cicero, anul 55 înainte de Hristos).
„Ierarhia socială n-ar trebuii să fie decât o ierarhie a muncii”. (Mihai Eminescu).

Biblia, care este Cartea Cărţilor, cuprinde toată înţelepciunea de care oamenii au nevoie pentru a supravieţui.
Argumentele şi exemplele cu care se pot susţine aceste adevăruri sunt multe, dintre care numai la unul se face referire în acest articol.
Biblia ne îndrumă, chiar ne porunceşte, spre binele nostru, printre altele, cum să ne îngrijim de trupul și de sufletul nostru, în fraze scurte, cu cuvinte simple, pe înţelesul tuturor.
În Biblie, în Geneza capitolul (cap.) 3 versetul (vs.) 191 este înscrisă pedeapsa dată de Dumnezeu lui Adam și soţiei sale Eva pentru neascultare în timp ce se aflau în grădina Eden (sublinierile îmi aparţin):
În biblia ortodoxă a Patriarhiei României, http://bibliaortodoxa.ro/ :
„17. [...]blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!”.
19.     În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”2.