Prizonierii cuvântului - O revoltă ce își strigă unicitatea

Sorin Robert Baicu

Volumul de poezii ” Prizonierii cuvântului”, ne prezintă doi nonconformiști ai poeziei. Este vorba de Ioan Romeo Roșiianu și Iustinian George Paiuc.
Până aici nimic nefiresc. Un timp, o dată, un consens care s-a materializat frumos. Nimic nu este întâmplător. Dar... de aici începe să se manifeste esențialul. Chiar dacă quintesența este reprezentată de acel strigăt care cere și înfierează, modul de transpunere este diferit.
Dacă Ioan Romeo Roșiianu dialoghează cu divinitatea și expune într-un mod plastic unduirile Vieții și Morții, Iustinian George Paiuc are tendința de a protesta vehement printr-o trivialitate frumoasă ce șochează prin acuratețea ei.
De aici și nevoia de a analiza separat fiecare poet  Nu facem critică doar din nevoia de a ne exprima, o facem din dorința de a arăta cititorului avizat un alt fel de a privi nuanțele subtile ce pot scăpa la un moment dat.

„ET IN ARCADIA EGO!”

Nicolae Dina

Este neîndoielnic că apariția unui nou volum de versuri reprezintă o sărbătoare a spiritului pentru un cititor de poezie. Lectura unui asemenea volum devine o trăire afectivă unică, unicitatea ei manifestându-se și acum, ca dintotdeauna, fiindcă sentimentul, născut în mod firesc, unește bătăile a două inimi animate de fiorul estetic, autorul și lectorul realizând un tandem complementar, primul oferind, iar al doilea receptând intensitatea simțămintelor, profunzimea trăirilor sufletești, semnificația temelor și a fondului ideatic surprinse în fiecare poezie.

            Am trăit toate aceste stări citind volumul „Cândva, în Arcadia”, publicat de DOMNIȚA NEAGA la Editura Neuma (2019), urmând altor patru volume originale și unei antologii de autor în perioada 2000-2017, iar, de curând, unei antologii cuprinzând creațiile a zece scriitori teleormăneni printre care se află și poeta roșioreancă. Nu uităm volumul de cronici de întâmpinare („Lecturi în lumină”) în care autoarea se dedică exercițiului critic, fără a-și aroga calitatea de critic literar, ci numai pe aceea de cititor avizat, ca profesor de limba și literatura română.

Despre Gabriel Dinu și poezia adevărată

Victor Gaidamuț

Într-o epocă de inflație lirică, protocolul critic de întâmpinare este obligat să funcționeze cu discernământ și decentă seriozitate. Cu discernământ pentru a identifica textele cu potențial artistic și cu seriozitate, asumându-și curajul deciziei de a sancționa și respinge textele inepte artistic.
Practicând în cadrul acestei exigențe se poate depăși riscul evaluărilor excesiv subiective și ajunge mai repede la definirea identităţii artistice a aspiranților la gloria eternă prin literatură.
Dacă inflaţia literară poate duce creația în derizoriu, datoria criticii de întâmpinare rămâne aceea de a face ordine valorică în spațiul poeziei.
 Având fixate aceste repere, am procedat la lectura poeziilor lui Gabriel Dinu.
 L-am cunoscut ca elev și, după o consiliere artistică, dacă mă pot exprima astfel, ne-am reîntâlnit după destui ani.
 Câteva dintre aceste poezii au apărut, cu ani în urmă, în revista Viața Românească.

De la textele doamnei Angela Marinescu literatura română nu a mai cunoscut o poezie atât de stranie ca a mai tânărului Gabriel Dinu

Aurelian Titu Dumitrescu

În urmă cu douăzeci de ani,am avut bucuria și onoarea de a-l debuta în „Viața Românească” și sunt încântat de acest gest al meu și azi.Acum,maturul artist își pregătește volumul prim cu titlul „Câinele cu ochii albaștri”.Durata  de la apariția în revistă și cea dintre coperte este aproape la fel de mare ca în cazul lui Tudor Arghezi.De mai multe ori,Gabriel Dinu a vrut să renunțe la artă,dar mesajul său genetic nu i-a dat pace.
Scrierile pe care le are sunt foarte periculoase pentru autor și probabil că îl sperie până și pe el uneori.
Nu știu cum va sfârși poezia lui Gabriel Dinu,dar ea a început bine și mă simt solidar cu acest autor,pe care îl simt al meu și căruia îi doresc succes.

Gabrile DINU, Câinele cu ochii albaștri sau Imitatio Christi/În căutarea sensului pierdut al căutării (lui Dumnezeu)

Eva Monica SZEKELY

Creaţia de poezie, respectiv interpretarea de poezie ca act de semnificare prin recurs la contemplaţie şi reflecţie se constituie într-o adevărată doctrină soteriologică, eliberatoare, devenirea nemaifiind resimţită ca tragică şi umilitoare: „După ce le-ai mulțumit/celor care te jigniseră,/Ai ieșit în stradă.”
Așa își începe Gabriel Dinu poezia cu care se deschide volumul său de debut, cu același titlu: Câinele cu ochii albaștri.
Cititorul lui Gabriel Dinu este implicat într-o hermeneutică totală, o semioză nesfârşită fiindcă citindu-l,  îl interpretăm, aşa cum el însuşi interpretează un simbol, „câinele” de exemplu.
Aparent simplu (după DEX: „mamifer carnivor domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc.”, p. 157), acest simbol al prietenului fidel în cea mai simplă accepțiune a oricărui copil/matur care și-a dorit cel puțin o dată un asemenea prieten căruia să îi împărtășească necondiționat iubirea, să îi poată spune orice, care să îl poată accepta așa cum e, chiar fără reciprocitatea gesturilor, până să găsească un limbaj comun, se complică puțin.
Asociind titlul cu motoul semnificativ ales „Celor pe care i-am căutat și nu m-au găsit, dar și celor pe care nu i-am căutat, dar m-au găsit!” putem spune că este vorba chiar despre o „reflexie complicată”, cum autorul însuși...

Gabriel Dinu – Câinele cu ochii albaștri

Magda Lungu

Există printre noi poeți pe care îi alege poezia, răsturnând peste ei cuvintele întocmai ca o ploaie de vară care începe din senin, cu un fulger, după care toată apa unui cer sătul să fie doar infinit albastru, curge în șiroaie de râu ce și-a ieșit, înfuriat, din matcă.
Și din această tornadă de cuvinte, el, poetul, desculț în lacrimă și cu tâmpla sprijinită de-un capăt de nor, le culege doar pe acelea care au aripi și pe care le va învăța, în versuri, să zboare.
Volum de debut, “Câinele cu ochii albaștri” n-are nimic din timiditatea unui început. Poetul nu se joacă cu cuvintele, nu încearcă stiluri și nu trage cu ochiul în Raiul poeților care și-au asigurat déjà un loc în nemurirea lumii. Gabriel Dinu știe exact cine este, ce vrea și știe și cum să obțină ce vrea. Poezia lui este esență, metaforă și forță.

“Autobiografie:Tânăr?/Poet?/Român!/În viață!”

Poezii de Vircan Ioana-Sorina

Vircan Ioana-Sorina

Patru capre curajoase

Astăzi pe la amiază,
Când mergeau pe drum spre casă,
Așezate și cu loc, în mijlocul de transport,
Patru capre curajoase, altruiste și fițoase,
Ziseră c-ar fi mai bine, ca să facă o oprire,
Căci un pic cam ostenite de la atâta muncit,
Ar fi vrut să lenevească în miros de iarbă deasă,
În păduricea frumoasă și cam departe de casă...
Făcând loc la coborâre, unui urs, un țap și-un câine!
Cum ziseră și făcură și grăbite coborâră,
Lăsând vorbă la șofer, că se plimbă puținel,

Poezii de Emanuel Patrascioiu

Emanuel Patrascioiu

pornesc televizorul și
beau în cinstea urii tale
trag în știrile cu noi
acum cât
iubirea nu are pancarte
ești ușor de ținut
chiar și cu gloanțe în tine
nu promiți să între lumina vreodată
sa trântim soarele
amândoi
doar doar
om muri în aceeași beznă

Poezii de Tiron Constantin

Tiron Constantin

Pisc de târziu

Copil fiind, ziceam: iubirea-i munte
Ce-și semețeste piscurile-n cer,
Și celui care vrea să îl înfrunte,
Puteri deosebite i se cer.

Când am crescut, m-am opintit spre munte,
Fiind adolescent îndrăgostit;
Pe drum arid, spre piscurile-i crunte,
Nu doar odat-am fost rostogolit!
Azi sunt matur și mă tot uit spre piscul

Poezii de Roxana Codin

Roxana Codin

Suflet făr’ de spini

Spinii ți-au crescut până și în palme
Săgeți contopite în uitare
Dorința radiază și totuși e departe
Visele se țes pe zi ce trece
Trece un astăzi, trece un mâine
Cu suspine și râsete înfuriate
Zeci și mii de chipuri îți adâncesc prăpastia cu un „poate”
Inima intră în discuție și totuși se ascunde după colț, dar nu dispare
Așteaptă, așteaptă... ea aude acel „poate”

Pisoii de sub nuc

Domnița Ganea

Mugurii gândului încolțesc în mine, înflorind mai apoi în amintiri.
Sunt copil de câțiva anişori, 4-5, iar pentru mine lumea e necuprinsă.
Mama îmi face un cort dintr-o pătură, într-un capăt de verandă şi acolo pretind că am plecat într-o călătorie. Am cu mine ursul galben de pluş, cu ochi roşii de sticlă, un ochi stă să-i cadă, dar pentru mine acest lucru nu are nici o importanță, oricum ar arăta, rămâne prietenul meu cel mai credincios, confidentul meu care niciodată nu mă trădează şi orice ideea am, el mă aprobă! Amândoi "citim" cu imaginația, căci la şcoală nu mergem încă. Cărțile noastre preferate sunt cele cu desene, multe desene de Walt Disney: Goffy, Donald, Dassy, Mikey Mouse, Minnie, Pluto, Cip şi Dale, toți sunt prietenii mei şi ai ursului. Ursul n-are nume. E ursul şi atât!
-Apoi, vezi, tu, ursule? Donald a scos-o la plimbare pe rățuşcă. Vrei să...

La umbra crucii

Nadia Urian Linul

O cruce de piatra , in varful cimitirului, batuta de ploi  si vant. A ramas dezgolita , caci prunul ce o umbrea   s- a uscat si el.
Din tot cimitirul, ea este singura care are crucea la picioare , nu e ca celelalte, la cap.
Dar nu observi asta decat daca te lamureste cineva .Pe ea e  improspatat  cu negru, in fiecare an, numele ,i se aprinde lumanari  si i se  curata mormantul. Mormantul preotului.
Numele celui ce se odihneste aici  este rostit in fiecare duminica,in biserica. Parintele Y. Nimeni nu pune intrebari, nu cauta raspunsuri.
Fotografia preotului o gasesti in Muzeul satului alaturi de tinerii teologi, absolventi ai facultatii  anilor 1930. O fotografie prinsa in rama amintirii, fixata bine in cuiele respectului si credintei. A credintei in Unul, Bunul Dumnezeu.
Un tanar atunci, maruntel la chip, nu prea inalt  de statura , cu fata rotunda, cu...

Carpe diem

Domnița Ganea

Mi-am pierdut şirul gândurilor într-un trecut indecis dacă să mai facă parte din prezent sau nu...
Mi-am pierdut şirul zilelor tot căutând ceva ce ar putea să-mi definească viitorul...
Prezentul e atât de efemer, încât dacă nu ai prins clipa, ea poate atât de uşor să se transforme în regrete tardive.
Viața- un car alegoric defilând triumfal prin sufletele noastre, arătându-şi minunatele flori, dar şi mecanismul care adesea rugineşte şi se poticneşte...
Viața aleargă spre noi, dar noi, cu seninătate, ne ferim din calea ei de frică să nu ne fie ciocnirea prea brutală...
Fiecare pământean e un univers greu de desluşit, iar uneori tainele sale se topesc odată cu el, rămânând taine şi dincolo, în Necuprins.
Pentru a atinge Fericirea, poate ne trebuie mai mult curaj, poate ne trebuie şi o doză de inconştiență, poate prea multă prudență nu aduce nimic bun...poate...
Tainic univers mai e şi OMUL!
CARPE...

Cheia succesului

Tiron Constantin

În biroul secretarului de partid cu propaganda dă buzna Bazil Cufureac, directorul Căminului Cultural, frământând pălăria în mîini și zâmbind nenorocit:
 - Săru'mâna, stimată tovarășă secretară!
    Tovarășa Lenuș, nou unsă pe funcția de secretar cu propaganda din comună, o tovarășă cu har, blândă ca un amurg de lună mai, dar și dură ca un retefei de ulm, suferind uneori de gingașe complexe, roșind ușor și neprevăzut, își ridică ochii din documente, întrebând:
- Ce s-a întâmplat, Bazil, dau turcii?
- Nu dau turcii. Dau cei de la Comitetul Județean de Cultură peste noi!
- În ce problemă?
- În legătură cu formațiile artistice care vor participa în actuala ediție a Festivalului Național Cântarea României.
- Foarte bine.
- Cum foarte bine, că nu avem nimic?!

Confesiunea Clementinei

Virginia Paraschiv

(Adaptare dramatică într-un singur act, după proza cu acelaşi titlu)

SCENA I

Scribălăul, Clementina, Gealatul de rezervă

     Doi gealaţi cu mască de mort pe faţă, aduc o bătrână cu mâinile în cătuşe la spate şi o pironesc pe un scaun pentru interogatoriu. Apoi, tacticos, cei doi îşi dau jos masca mortuară. Unul ia loc la birou, după ce-şi desface corsetul şi accesoriul marsupial umplut cu vată , pentru mărirea volumului în timpul acţiunii stradale. Unul rămâne în spatele scaunului ,ştergându-şi chelia de om cumsecade cu corsetul, celălalt, un tânăr ochelarist , se pregăteşte cu migală în vederea activităţii de scribălău:

Scribălăul -Numele dumneavoastră.

Clementina- Cum intraţi dumneavoastră în vorbă cu o doamnă fără să vă prezentaţi?

Eu sunt Alexandru

Ana-Cristina Popescu

(Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru)

Piesă într-un act

Scena I

Decorul: O morgă dotată cu o masă îmbrăcată în faianță, pe masă câteva instrumente, o targă, imaginea unor congelatoare de fundal, câteva scaune într-un colț.

Personajele: Alexandru, Femeia, Doctorul, Femeia Nebună, Femeia gravidă, Polițistul, Femeia de serviciu.

Developing pragmatic competence through Literature and Film

Eva Monica SZEKELY

Starting from a  new paradigm for teaching and learning  based on models of pedagogy of mind and mutual comprehension and from general education, the present paper is to debate on the importance of the strategies of  pragmatical competence education by means of what it is called the ‘pedagogy of the mind through mutual comprehension’. Such pedagogy deals with the transfer of conflicts between generations, cultures, religions or nations in the field of Culture by re-reading and, consequently, by re-writing some universal archetypes, as reflected in literature and/or film (e.g.Other vs. I, Alterity and/or Identity, Foreign vs. Native, Colonizer vs. Colonized, ‘Globalizer vs. Globalized’, Marginal vs. Central; ‘the misunderstood’ that becomes understood through self-mirroring in story-reading and story-telling).
The narrative of the self and/or the film of one’s identity construct dichotomies meant to lead to self-knowledge by transposing texts and/or contexts; biographies, stories, nations, cultures, identities etc become exchangeable and provide solutions to identity crisis. Following Erich Fromm and H. S. Sullivan’s ideas, the paper assumes that such educational phenomenon reveals some pragmatical problems like keep to the topic, give relevant contributions to the conversation, adjust to the interlocutor and to be sensitive to the social context and implicit conversational rules.

DESPRE LITERAŢIE ŞI/SAU ÎN CĂUTAREA SENSULUI CREATIV AL TESTELOR PISA

Eva Monica SZEKELY

Moto:
„O importantă calitate a profesorilor de literaţie buni este că sunt
Practicieni reflexivi. │…│
Ei înţeleg că emoţionalul e la fel de important precum cognitivul,
Făcând legături între motivaţii, cultură şi experienţele personale.
Se gândesc cât de eficientă le este predarea
Şi o îmbunătăţesc continuu. ”


1.    Preliminarii teoretice şi metodologice. Prezentarea generală a testelor PISA  şi definirea literaţiei

Mărturisesc că aceste „versuri” din moto m-au motivat suplimentar să realizez studiul de faţă, pe care îmi propun să îl duc mai departe printr-o microcercetare (în acest scop, pentru prezentarea în plenul conferinţei Creativitate şi inovaţie în educaţie, ediţia a III-a, organizat de CCD Mureş, voi pregăti un chestionar pentru toţi participanţii pe baza căruia voi iniţia un focus-grup şi apoi voi dezvolta o anchetă socială).