Văzut iniţial ca un adevărat act intim, momentul creaţiei a ajuns unul care dă dependenţă...
Continuare
Vesnicul adevar evanghelic despre Dumnezeu Judecatorul nu e impus in chip silit constiintei omenesti si...
Continuare
Sub acolada de lumină a acestui adevăr biblic vă invit, frați și surori întru Domnul...
ContinuareeCreator.ro
Despre frumoasele fecioare zanatice se spune ca traiesc in inima padurii, iar in puterea noptii...
ContinuareRadu Alexandru
Invierea Domnului reprezinta evenimentul ce se afla la temelia credintei crestine. In acest sens, Sfantul...
ContinuareHA
Sarbatoarea Floriilor (numita si Ziua Florilor, Duminica Stalparilor sau a Vlastarilor) celebreaza intrarea lui Iisus...
Continuare
Interviu cu poetul, jurnalistul şi criticul DANIEL MARIAN:
R: Daniel Marian, nu aș vrea să încep cu întrebările clasice: „când”, „unde te-ai născut”, să primim răspunsuri şi date ce nu interesează...
Continuare
„Mă extaziez în faţa necuprinsei bucurii a mişcării şi apartenenţei omului la infinit. „
Continuare
Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această ”bijuterie”. Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar...
Continuare
Asociatia Culturala ”Arlechin” organizeaza la Botosani, in perioada 7-15 iulie 2018, Tabara de vara a picturii si creatiei plastice ”Micul Picasso”. Activitatile si evenimentele cuprinse...
Continuare
Anul acesta (2018), la Buzău, s-a desfăşurat un eveniment editorial cu profunde rezonanţe spirituale: lansarea Antologiei ASCIOR 2017 pentru civilizaţia creştină. Teologie – Sociologie, apărută...
Continuare
Editura „eCreator”, condusă de Romeo Ioan Roșiianu, a pregătit pentru lansările din data de 6 mai 2018, la Bucureşti:
1 – antologia „Ateliere în paragină...
Daniel Marian
Poţi liniştit să te dezbraci de forme, păstrându-ţi nu doar viu dar şi mult mai proaspăt conţinutul. Contactul esenţelor direct cu mediul niciodată perfect, dă naştere unei punţi senzitive şi cognitive care te determină să nu-ţi mai cauţi propria perfecţiune, pierzându-ţi astfel viaţa fără rost, de fapt uitând s-o mai şi trăieşti.
Pe la colţurile gândurilor îţi tot vine să faci ceea ce e bine de făcut. Ei, şi la un ceas deloc de taină, aşa, la oră de vârf, zici: gata, măi, până aici cu tufe şi cu pene şi cu fashion! Şi atunci vezi ce bine e că tocmai ai ieşit din rândul lumii sufocate în propria-i emfază, şi asta pe când toţi abia aşteaptă să se arunce în acea falsă lume.
Vrei să scrii poezie? Păi scrie! Şi dacă ai „veşti din utopia”, e… fantastic de periculos de excelent, pentru că sigur vei scrie poezie. Asta face Liviu Nanu, pe care eu l-am ştiut mai întâi calificat romancier şi nici că bănuiam cum e poet. E!
Dan Lupescu
Prin aprilie 2018, adică la circa un an și jumătate după ce scrisesem studiul Poezia concentrică a Adelei Popescu – inclus, acum, ca Postfață, în această bijuterie editorială bilingvă: română-japoneză -, delicata poetă îmi trimite textul, prin email, pentru o nouă, ultimă revizie. Îmi cere ca, dacă eu consider că este oportun, să scriu o eventuală completare a acestuia.
DA, găsesc de cuviință că trebuie adăugate câteva considerente noi. Pentru a nu afecta/ strica unitatea eseului inițial, cred că formula ceda mai potrivită este aceea a unui P.S./ Post Scriptum, pe care îl plasez sub acolada de lumină a titlului Cartea Sacră a Doamnei ADELA POPESCU, mai ales că autoarea mi-a repetat, cu insistență, că va fi/ este și volumul ultim pe care îl publică.
Moment de apoteoză, putem afirma, această Carte încununează o viață de om.
Se impune să repet că - după aproape trei sferturi de secol de creație, în liniște și pace, creație clădită, dincolo de orice paradox, pe vulcanul clocotitor, incandescent, al luptei cu Timpul, dar cvasipermanent în armonie cu Sinea sa, metafizică, cu Ego-ul său liric ancestral, heraldic, în concordie cu lumea și cu Unicul Creator -, acest volum poartă însemnele cifrei 7...
Daniel Marian
Nici eu nu iau viaţa în serios, altfel nu aş mai avea timp să o trăiesc. Emoţiei fiecărei picături de viaţă nu îi trebuie nicio justificare, nu e cazul de a cere voie pentru a te da pe toboganul secundelor, pentru a îţi jumuli coatele şi genunchii dacă prinzi viteză şi te mai intersectezi cu câte-o muchie care n-ar trebui să fie. E o simplă chestiune de percepţie personală, care desigur poate fi contrazisă deşi mai greu. Până la urmă, când îţi vine nota de plată, e cu totul altceva şi nu mai contează dacă te furişezi făcându-te că plouă eufemistic.
Jocul este totul, poate să spună orice mare doctor în indiferent care zonă a înţelepciunii, absolut orice vrea despre seriozitate şi responsabilitate şi alte bla-bla-uri. Şi da, chiar jocul cu existenţa este exact ceea ce se poate traduce în farmec absolut. Ei bine, am surprins-o în toiul faptelor pe Adela Conciu, atunci când s-a încumetat şi bine a făcut, „jucând şotron cu răsăritul”.
Plecând de la poemul care de altminteri girează titlul cărţii, putem parcurge liniştiţi taina jocului devenit aici artă a trăirii limpede, frumoase.
Nicolae Dina
Când citești o carte pe a cărei copertă este menționat numele unui critic literar, cunoscut și recunoscut ca atare, ești sigur că acesta are în spate o „carieră” de cititor „de cursă lungă”, lectura devenind, pe lângă pasiune, și o profesie a celui înarmat cu tot ceea ce înseamnă știința literaturii și, poate, predestinat acestui delicat și, totodată, dificil act de înaltă cultură, cu o indeniabilă responsabilitate.
Dar, când un volum cuprinzând cronici, note de lectură, puncte de vedere despre scrierile unor confrați, poartă semnătura unui poet/prozator, te întrebi cât de îndreptățit și cât de înzestrat cu calitățile artistice necesare actului critic este acesta și dacă el se poate ridica la nivelul unui profesionist. Totuși, când acesta, poetul să zicem, obișnuit să-și exprime sentimentele, trăirile afective, ideile și gândurile, cu sinceritate și cu profunzime, folosindu-se de limbajul poetic, creând versuri adresate spiritului și sensibilității cititorului care își regăsește propriile visuri, clipele de fericire și/sau angoasele în creațiile respective, este atras de scrierile altora, ai o oarecare reținere și îți pui întrebările de mai sus.
Ei bine, toate aceste gânduri mi-au trecut prin minte când am avut în mână cartea delicatei și talentatei poete Domnița Neaga, „Lecturi în lumină” (NEUMA...
Ioan Romeo Roşiianu
Vasile Muste – „Însingurarea îngerilor”, Editura Grinta, Cluj – Napoca
(Re)cunoscut îndeosebi drept însufleţitor al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, perceput ca poetul care cântă şi descântă copilăria şi mirajul acesteia, Vasile Muste a devenit o victimă a celor care-au întocmit „Istoria aforismului românesc contemporan”, lucrare lansată prima dată în Italia.
E drept, subiectivitatea antologatorilor de orice fel este cumva îngăduită şi acceptată, însă cum lucrarea a apărut sub auspiciile şi patronajul cultural al Academiei Române din Roma – Editura Genesi din Torino - orice comentariu este de prisos, fiind evident în acest caz amatorismul.
„Îngrijit” de Alina Breje şi Fabrizio Caramagna, cu o prefaţă a celui de pe urmă, volumul „document” are autori mai mulţi morţi decât vii, unul din marii nedreptăţiţi prin neincluderea într-un asemenea volum fiind poetul Vasile Muste cu volumul „Însingurarea îngerilor”.
Horia Picu
Pe crucea de lemn de pe mormântul lui Gárdonyi Géza, care-i chiar în cetatea medievalӑ Eger, scrie: ʺdoar corpulʺ. Atât, dar e suficient. Cine citeşte ʺStelele din Egerʺ înţelege cӑ sufletul marelui scriitor maghiar a rӑmas înlӑnţuit pentru totdeauna împreunӑ cu ale bravilor apӑrӑtori ai cetӑţii Eger care, în 1552, şi-au apӑrat pӑmânturile şi tot ce le-a fost mai drag în faţa nӑvӑlitorilor otomani.
Un moment de seamӑ al istoriei maghiare, prezentat sub forma unui roman dinamic, pe care cu mari dificultӑţi îl poţi lӑsa din mâini pânӑ nu-l termini de citit fӑrӑ oprire. Scriitorul evocӑ eroicele întâmplӑri care s-au petrecut cu secole în urmӑ. Cititorul rӑmâne impresionat de curajul şi patriotismul personajelor, care, cândva, au fost oameni pentru care existenţa cetӑţii a însemnat mult mai mult decât propria lor viaţӑ.
Gárdonyi, dupӑ ce începe descriind o zbenguialӑ nevinovatӑ de copii şi rӑpirea lor de cӑtre un turc, face precizarea: ʺ...vezi tu, iubite cititor, tare te înşeli dacӑ-ţi închipui cӑ întâmplarea cu cei doi copii care se scӑldau s-a petrecut în vara asta. Unde sunt acum cei doi copii, unde? Şi unde e turcul şi toţi oamenii care ţi se perindӑ pe dinaintea ochilor, se mişcӑ, fӑptuiesc, vorbesc, râd...
Ioan Romeo Roşiianu
Vasile Muste – „Satul de tăietură va muri”, Editura Ethologica, Baia Mare, 2018
Pe Vasile Muste îl ştiu parcă de când lumea, îl ştiu ancorat în cuvânt şi-l ştiu de iubitor de cuvânt şi poezie într-o vreme vădit improprie visului şi poeziei.
Viaţa ne-a purtat împreună paşii, iar sub umbrela cuvântului am clădit multe cele, până şi începuturile mele editoriale fiind ombilical legate de el, volumul „Constelaţia coplăriei” pe care i l-am editat în anul 1998 la Casa Editorială ODEON din Bucureşti consfinţind naşterea şi impunerea acestui poet peste care nu se poate trece în literatura română contemporană.
Confirmat şi reconfirmat ca un (des)cântător al locurilor natale – Coruienii Maramureşului, satul său de baştină ajungând temă principală a liricii sale – poetul Vasile Muste nu se dezminte nici în volumul „Satul de tăietură va muri”.
Clădit în jurul recitalului poetic pe care l-a susţinut în primăvara anului 2017 la Institutul Cultural Român din Tel Aviv, volumul acesta aduce-n prim plan lumea mai puţin cunoscută a satului românesc, în care premoniţiile şi vieţuirea întunecată sunt deschizătoarele de drumuri şi imagini.
Ana-Maria Ursan
Ultimul sărut
Fugea, nebuna,
Fugea în draci.
Fugea, nebuna,
Fugea spre un vraci...
Cu pletele-n negrul
Nopții de tuci
Fugea către templul
De după cruci
Adriana Matei
Rugă
Blocul de vizavi
devenise o mână lavabilă
A trebuit să intru iar
în starea lui pietroasă
pentru a-mi da seama
că-n ochii de deasupra
nu locuiește nimeni
că între ridurile sale
și crăpăturile mele
doar gura fostei tale ferestre
mai scoate câteodată limba
scuturându-și cearșafurile
Ligia Stan
OFRANDĂ
Ofrandă-n câmp aș vrea să-ți fiu
de dus colinele-n ispită
din coasta ta
mai naște-mă de vie:
înflăcărată stalactită
să-mi plângă talpa de sub piatră
Poclid Alyana
Ea...
Și este mult prea întuneric,
Până și orbii se ascund de el,
E-o liniște atât de-apasatoare,
De parcă viața s-a oprit și sus in cer !
Din lumi îndepărtate și obscure,
S-arata un vis o lume de lumină ,
E mandra falnică regina-nopții ,
Te așteptam să vii frumoasă zână!
Lavinia Elena Niculicea
Sărutul salcâmilor
Strivită de sărutul pătimaș
al salcâmilor ce nu au fost cuminți,
de mireasma lor de mireasă furată,
destinul mi-apare ca o dâră
de parfum scump.
Îl adulmec dincolo de vitrina
gândurilor prinse în cui de stele.
unde Cronos nu are somn
și mă ține trează
în neuitatele dimineți.
Ana-Maria Ursan
Ce forfotă e-n gară... ce lume tristă... îs grăbiţi toţi... îs nervoşi... Doamne, una urlă de-a binelea în telefon. Cred că-şi muştruluieşte bărbatu'. Doamne, în ce hal ţipă.
- Femeie, eşti pe stradă. Potoleşte-te! Dacă-l cerţi, crezi că rezolvi ceva? Mai tare se revoltă. La naiba! E bărbat! Mai lasă-l! S-a-ndepărtat şi nu o mai aud. Ce bine. O zăresc aşezîndu-se pe-o bancă. Fumează. Mamă cu ce patos trage din pipa aia. Pe semne că o calmează. Măcar de.
Te iubesc! Îți mulțumesc! Iartă-mă! Îmi pare rău!!!
Ufff Ce mi-e bine. N-am motive nici de fericire, nici de întristare. Pur şi simplu mi-e bine. Merg agale şi zîmbesc. Nu mă observă nimeni.
Hello!!! Hmmm Sau poate-s prea ciudată că zîmbesc de nebună, singură, în gară?
E bine! Ce lume îngîndurată... nişte fete, patru, au impresia despre ele că-s tare frumoase. S-au chinuit mult să se aranjeze pentru această ieşire. Pfff...
Mugurel Sasu
Pe drumul bolovănos și abrupt, căruța înaintează încet, doar scârțâitul roților tulbură liniștea peisajului și gândurile moșului care merge alături de atelaj. Încărcătura, lemne de foc adunate de acolo de unde alții luaseră o cantitate mare și alegând ce era mai bun, nu era atât de grea pe cât o simțea căruța uzată și calul obosit de ani. Moșul, știind ce se poate și ce nu, avea grijă să nu ceară vieții și celor cu care o împarte, imposibilul, încărca după propriile puteri, astfel nici el și nici calul să nu rămână unul fără celălalt. Calul, de fapt o iapă bătrână care adusese pe lume mânji, dar aceștia fuseseră vânduți, doar ea rămăsese să muncească alături de stăpân. Fiecare mânz, prin vânzarea lui, adusese niște bani cu care familia căreia îi aparținea putuse să acopere câte o nevoie. Mai ales zestrea fetelor, că anii trec și vine într-o zi o ...
ContinuareAlexandru Nelu Huidici
Dacă românul s-a născut poet sau nu ,e o discuţie ce poate înfierbânta multe spirite. Ultimele tehnologii prin care s-a făcut posibilă exprimarea publică pe diferite aplicaţii ale internetului a tuturor celor pe care-i mişcă o trăire şi pe care vor s-o împărtăşească şi celorlalţi, ne fac să dezechilibrăm balanţa spre o înclinaţie nativă a românilor de a se exprima altfel decât banal. Ne mişcă setea de a deveni cunoscuţi, de a ieşi din anonimat, de a transmite societăţii spre cunoaştere lucruri inedite, sau care se cred a fi inedite. Dacă la un studiu mai atent constatăm că tot ceia ce este a mai fost, măcar rămânem cu sentimentul împlinirii unui vis. Căci puţini sunt oamenii care atunci când îi intrebi la ce aspiră răspund precum o cunoştinţă dintr-a mea copilărie,care, când era întrebată:
- Ce vrei să devii când vei fi mare? răspundea:
- Nica!
Şi nica s-a...
Mugurel Sasu
Acum trebuia să se despartă. Perioada de viață de familie era limitată la treizeci de ani. Nu era singura, poate nici cea mai importantă măsură dintre cele impuse de epuizarea rezervelor planetei, pe de o parte, iar pe de alta, de degradarea relațiilor interumane. După multe milenii în care omenirea nu s-a gândit la viitor altfel decât, nu în glumă, dar nu suficient de serios, venise momentul în care erau imperios necesare reguli ferme, chiar și pentru a recupera, în măsură posibilă, din ce se risipise de dragul unor scopuri efemere. Poate dacă oamenii obsedați de dorința de a aduna foarte mulți bani nu ar fi avut acces acolo unde se luau deciziile importante, ar fi fost altfel. Sau măcar dacă se luau în seamă avertismentele celor care, în urma unor analize logice asupra viitorului, prezentaseră argumente împotriva falsei inconștiențe cu care se distrugea planeta fără nici un folos, faptul...
ContinuareAlexandru Nelu Huidici
în viaţa mea a fost o gară...
la care n-am mai fost demult,demult
să-i văd peronul,
pe unde am trecut cândva
să-i întregesc decorul,
ca un drumeţ grăbit.
Amintiri, imagini reci...astăzi vă mângâi cu căldura gândului.Aţi fost cândva vii; şi chiar de-aţi fost triste sau aţi fost bucurii, sunteţi inerte întâmplări...nimic nu vă poate schimba.Obsedate de eternul
"dacă", reveniţi din când în când din ungherele uitării străduindu-vă să deveniţi povestiri; arar istorii.
Uite! astăzi am deschis uşa amintirilor şi-am trecut cu pasul gândului pragul de marmură rece al timpului. Prima impresie a fost că eu cel de astăzi nu exist, că mă aflu în tunelul de lumină crescândă
luând chip după anotimpuri şi vârste.Văd imagini ce mi-au plăcut atunci şi-mi plac si astăzi, altele aş vrea să le uit...unele aş vrea să nu fi existat. Dar ce-a fost făcut, făcut rămâne, şi nu pot...
Ana-Cristina Popescu
Piesă de teatru într-un act
Decorul: Camera de lucru a înțeleptului, un birou pe care sunt împrăștiate mai multe cărți, un scaun pentru birou, iar într-un colț al camerei se află o măsuță, un scaun, o canapea.
Personajele: Înțeleptul, Alcoolul, Bețivul, Conștiința bețivului, Femeia, Mincinosul, Minciuna, Adevărul, Domnișoara, Omul Lacom, Lăcomia, Cumpătarea, Invidiosul, Nevasta, Moartea, Copilul, Vecinul, Solistul, nuntașii, îngerii. figuranți.
Scena I
Înțeleptul 1 (se află pe scaun, la birou și caută prin cărți. Pe birou se află o plachetă pe care scrie înțeleptul. La un moment dat se ridică și se plimbă prin cameră rostind): Puternice sunt viciile, Doamne! Cum mănâncă ele trupul și sufletul omului! O clipă îl ia de mână de parcă l-ar mângâia, pe urmă îl leagă la ochi și-l târăște prin toate mizerile. Când omul devine aprope neptincios îi dezleagă ochii, îi eliberează mâinile și-l lasă să se târască fără niciun...
Ana-Cristina Popescu
Piesă într-un act
Personajele:
Omul ce culege raze de soare
Vânzătorul de iluzii
Iov
Ignatie Teoforul
Iona
Noe
Bogatul căruia i-a rodit țarina
Îngerul 1
Îngerul 2
Îngerul 3
Sfântul Pantelimon
Bătrânul
Mihai Atanasie Petrescu
Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt
De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se aşezaseră la masă două delegaţii oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegaţii se transformară în prieteni de când lumea. De la discuţiile legate de scopul delegaţiei franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrăţită cu orăşelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimţite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidenţe şi promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunţat şi imposibil de memorat, iar soţul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai uşor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ţi se limbă plimba-n...
Nicolae Vasilescu
„21 dintre cei mai importanţi poeţi români de astăzi din toate generațiile (s.n.) selectați de către importantul critic literar Nicolae Manolescu, vor susține un recital poetic”, vineri, 11 mai 2018, ora 17, la Muzeul Unirii din Iași, ne înștiințează comunicatul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, (9 mai 2018).
„«Lista lui Manolescu» cuprinde următorii poeți: Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Leo Butnaru, Mircea Dinescu, Horia Gârbea, Mircea Bârsilă, Ion Cocora, Arcadie Suceveanu, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Vasile Dan, Grigore Chiper, Gellu Dorian, Călin Vlasie, Emil Brumaru, Adi Cristi, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Varujan Vosganian.”
Poeții listați de domnul Nicolae Manolescu au participat la GALA POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE, organizată de USR la Iași, în perioada 10-12 mai 2018.
După cum se vede, „importantul critic literar NICOLAE MANOLESCU” (după cum precizează comunicatul), stabilește în continuare cine este și cine nu este „poet important” în România de astăzi și, ca atare, îi invită pe poeți la marea manifestare organizată de Uniune. Dar să urmărim ce fel de poeți cuprinde „Lista lui Manolescu”:
Dan Lupescu
Mistuit de jarul idealurilor înalte, al reperelor fundamentale și punctelor cardinale vitale pentru orice popor cu trecut, prezent și viitor -, Ion Bădoi este Omul de stirpe seniorial-ancestrală, dublat de Patriotul purtând în artere și în vene viforul sângelui clocotitor al căpitanilor lui Mihai Viteazul, voievodul primei Uniri, de după aceea a lui Burebista, de acum 2.000 de ani: Frații Buzești și generalul Baba Novac, român venit din sudul Dunării, care la vârsta de 80 de ani lupta cu forțe, dezlănțuite, de Titan, secerând zeci de capete în fiece bătălie.
Profesionist al scrisului, Ion Bădoi mânuiește - cu siguranță, stăpânire de sine și neînfricare de Cavaler Trac, Danubian Cavaler al Luminii - arma cu bătaia cea mai lungă: Cuvântul.
Imensul său Front fără tranșee se întinde pe mii și mii de kilometri, pare, rareori, a se pierde în păinjenișul de meridiane și paralele de pe Terra, salvându-se, miraculos, prin lansarea, concomitentă, a sute de antene invizibile, dar de mare finețe, spre zări și etape de prea puțini bănuite, sonde spațiale, sateliți de investigație și rachete fulgerătoare spre cerurile celor mai fierbinți probleme economico-sociale, politice, culturale și spirituale, ale neamului nostru, ale umanității.
Mariana Grigore
1.
Linii, umbre, lumină, reflexie în trăiri, zâmbet sub masca de suflet care ascunde negrul din alb, și albul imaculat îl coloreaza cu visul ce tremură într-o pictură abstractă spartă în iluzii și miriade de confuzii...
Înțelegeri neînțelese de privirea care contemplă în departare ornamentica de absențe din sensul exact al unui ceasornic care a stat în expectativa clipei înșurubată într-un tic-tac ce-a uitat că rostul lui e pus în cui...
Sensuri de drum întoarse din calea unei curgeri printre riduri brazdate de timp, pe fruntea unui gând speriat de vremea ce-l trezește și-i reamintește că toamna e pustie când pleacă cu cocori, triluri de privighetori...
Căutări, regăsiri în pierderi de neînțelegeri a sensurilor exacte cu multe frânturi de păcate albite în derâderi întunecate, recunoscute în necunoașteri de mine când nu mă decodifici în sinele de sine...
Jocuri de iluzii iluzionate de ,,ce bine că sunt neeternitate pe pământ...joc etern în șahul fără piese, împrăștiate într-o remiză ce nu cunoaște miză pe tabla de destin ce-mi mută un pion în Turnul Babilon...
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
 |
 |
