„Fragmentarium” de Mircea Eliade

Horia Picu

“Nu cred că cea mai bună metodă de a te face iubit şi înţeles este să scrii „facil". De aceea, public cu bucurie încă o culegere de eseuri şi fragmente.” (Mircea Eliade)

Eliade recunoaşte în eseul “Despre un anumit sacrificiu” din „Fragmentarium” că „Nu este nici o ruşine să mărturisim că scriitorii îşi clădesc operele la întâmplare — după cum cer timpul, editorul, publicul sau capriciul. Aproape toată producţia noastră eseistică şi beletristică este scrisă la întâmplare”.

Fapt care are trei consecinţe majore: meritele unei opere literare rămân la fel de mari (dacă este cazul), şi cititorii au posibilitatea să se gândească la...cărţile nescrise de marii autori. A treia consecinţă e legată direct de autorul de opere valoroase, care ar fi putut să scrie şi mai bine. Ar fi putut... Eliade îşi încheie eseul spunând că, aşa cum Eugenio d’Ors arde în noaptea de An Nou o pagină proaspăt scrisă, simbolic dorind să îşi demonstreze sieşi că poate să scrie şi mai bine, oricare scriitor ar putea face un lucru asemănător, „ca fiecare dintre noi să „sacrificăm" o pagină scrisă în noaptea Anului Nou — ca să putem scrie toate paginile frumoase şi de nimeni cunoscute pe care le jertfim atâtor zădărnicii...

Poetul cu o singură inimă

Nicolae TOMA

Poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu, autor al mai multor cărți de poezie, prin cartea sa „Femeia de ploaie” se impune prin același stil matur și cuminte.
Titlul sugestiv „Femeia de ploaie” trimite însăși la geneza naturii, care prin ploaie se curăță și se perpetuează, devine mai pură, iar ființele umane sunt spălate de păcate.
Și dragostea este privită ca o ardere interioară, de parcă nimeni nu trebuie să fie părtaș la ce gândește și ce sentimente există față de femeia iubită.
Iubirea este acceptată conștient, dar undeva printre rânduri transmite  frica, o dragoste privită ca un păcat, ca o slăbiciune și nu cumva să fie descoperită și nici măcar să fie înțeleasă de cei din jurul său.
Am făcut un ocol lingvistic pentru a explica pentru toți cititorii ce este o iubire platonică.

DE LA «UNIVERSUL POEZIEI» LA «LUMILE POSIBILE» DIN POEZIE

Alexandru BOBOC

1. Poet, critic literar, excelent organizator al unor întâlniri ale scriitorilor (îndeosebi ale poeților) noștri, Ioan Romeo Roșiianu desfășoară de aproape o jumătate de veac o bogată activitate de valorizare a creației literare, prin care, cu un remarcabil simț al valorii și cu o reală capacitate creativă se înscrie el însuși în domeniul literaturii române.
    În acest sens și sunt de remarcat contribuțiile sale: în poezie (Unghi al durerii, 1994; Nașterea insomniei, 1996; Poetul ucis de cuvinte, 1999; În căutarea Îngerului pierdut, 2004; Înnomenirea cuvintelor, 2005; Arhitectura poemului, 2015; Scrisori de dragoste pierdută, 2018); în publicistică (KAKE poveste ratată); în critica literară (Pictorii cuvintelor, 2015; Punte peste vremuri, 2017); în prefețe, postfețe sau referințe critice (la aproape 400 de cărți).
    Reiese astfel o prodigioasă activitate în poezie, proză, eseu și critică literară, multe dintre contribuțiile sale fiind publicate și în străinătate.
    Este de reținut specificul (de fapt, stilul) abordărilor autorului, atât în creația proprie, cât și în valorizarea contribuțiilor altor participanți (din diferite zone ale țării) la afirmarea literaturii noastre noi: raportarea cu discernământ și nuanță la creațiile poetice noi, fără să uite de unitatea cu tradiția valorică a literaturii noastre; spiritul obiectiv al precedării în critica...

RECENZIA UNEI CĂRȚI | ”DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT” de SAVATIE BAŞTOVOI

Daniela Achim Harabagiu

 – este o carte apărută la editura Cathisma în 2010. Despre autor aflăm că este  ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. A studiat  pictura, filozofia şi teologia. Este membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.
A fost premiat cu Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul ”Elefantul promis” (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul ”Ortodoxia pentru postmodernişti”(Cathisma, 2007).
În 2008 apare cu două volume, romanul ”Nebunul” şi ”Când pietrele vorbesc” cu care a obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.
Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.

Saltul aşteptărilor drept în înaltul întâmplării

Daniel MARIAN

(Constanţa Popescu – „Te cunosc după tăceri”, Ed. Bibliotheca, 2021)

               Asumarea unor toamne stranii şi poate nejustificate, strecurate în prea-plinul de anotimpuri ce se derulează cu viteza înţelesului. Cuvintele fiind în voie bună chiar dacă într-un amestec alchimic, fără însă a fi îndoite ci mai degrabă amplificate de tăceri rostuite ritualic. O tehnică ireproşabilă, am zice, sub zodia contrariilor pe care se sprijină atât de încâlcit universul.
               „Te cunosc după tăceri” ca un mod de a fi umbros şi lăturalnic, s-ar crede. Când starea de fapt reprezintă o largă confesiune necesară, într-un respiro inerent prea multor şi aprigelor alergări. În vârtejul substanţei, zădărnicind contururile, ca la o cursă pentru câştigarea veşniciei în sine. Căci: „Mi-ar trebui un sac de veşnicie,/ am atâtea amânări de trăit,/ de protestat, de şlefuit cuvintele...”
                Constanţa Popescu este fără îndoială o poetă a neliniştilor, venite de nicăieri spre a sta pavăză înfăptuirii cât mai elocvente a totului. Şi aceasta nu din sfială, ci doar din acurateţe, din respect şi din consideraţie pentru clipele ce se vor rotunjite frumos întru perfecţiune.

Rătăcirile după Bach

Daniel MARIAN

(Loreta Toader – „Eu sunt un gând răzleţ”, Ed. eCreator, 2021)

               Din lumi devenite nedrepte, înspre teritorii îndepărtate după pofta şi înţelesul inimii, neştiind de fel nicicând unde se poate ajunge şi dacă ar mai fi cale de întoarcere. Loreta Toader pare a lua la rând toate combinaţiile posibile dispuse în intersecţii.
               „Eu sunt un gând răzleţ”, asta ne spune destins şi oarecum reconfortant în vremuri de oprelişti care tuturor ne-au scurtat aripile dorinţelor şi speranţelor pentru mâine.
                Stările de agregare spirituală în asumarea autoarei pot contraria sau chiar confuza, funcţie de disponibilitatea frecvenţelor de receptare, apărând astfel felurite alternanţe polarizate de percepţie.
                Un tablou rezonant, avânt drept motiv central „o ploaie sacadată în ritmuri de Bach”, pe fondul căreia chiar dacă nu se luminează, orizonturile prin coloristică, vibraţie, alunecă în ipostaze interesante, unele  copleşitoare...

Poezii de Constantin Vaciu

Constantin Vaciu

Speranțele lui Amichai

*
distanța dintre speranțele lui Amichai
dă contur gândului tău
mâinile întinse acoperă cerul
ochii sunt norii
cuvintele au trup
au drum și plan de urmat
au roți și dinți
un angrenaj întreg
de îmbrățișări
ca să ne spună exact
ce a măsurat Amichai
când ne-a privit din cer...

Poezii de Olimpia Sava

Olimpia Sava

LUNĂ PLINĂ

Munţi de nori s-au tot ivit
Şi cu stele s-au hrănit.
Cerul s-a întunecat.
Doamna Lună a aflat
Şi, cu o baghetă lungă
Grabnic norii îi alungă.
Speriaţi, ei fug îndată.
Bolta iar e înstelată.
Dintre stele, câte una
Tot mai tremură întruna,

Poezii de Constantin Vaciu

Constantin Vaciu

Să furi din valuri

*
să furi din valuri briza
prin alge să alergi
nisipul să te strige
când îl săruți cu pasul
în păr să se ascundă
timid când el răsare
și îți cuprinde sânii
cu dor...ieșit din mare

Poezii de Marin Rada

Marin Rada

VIS

Am visat că erai
lângă mine,
eram la braț, prin parc,
pe alei,
într-o liniște
aproape divină
auzeam pașii tăi,
pașii mei,
Florile primăverii
cu îmbujorate petale
adunau de pe ramuri
umbra bătrânului tei,

DATORIA

Ştefan Aurel Drăgan

A trecut destul de multă vreme de când nu i-am văzut pe Nina şi pe soţul ei Georg. Imediat după vremea studenţiei, perioadă în care eram recunoscuţi ca un grup cel mai legat şi cei mai statornici prieteni. Nimeni nu şi-a dat seama când cei doi s-au îndrăgostit şi nici nu se bănuia mecanismul. Patima între ei s-a dezlănţuit brusc, fără preambul.Arzătoare, devastatoare, fără împotrivire şi putere de raţionalizare; fără putere de temperare şi fără de scăpare. O demonstraţie şi o manifestare dezlănţuită şi absurdă pentru noi  care-l ştiam pe Georg un nestatornic confirmat, un împrăştiat şi un aerian vestit, iar Nina o o fiinţă exagerat de calculată, de raţională şi cu tălpile lipite conştient de pământ. „ Lăsa-ţi, măi! ne consola ea. Dumnezo aşe-o vujit, unu’ bun, unu’ trăznit!”.

Fiecare timp își are povestea lui

Ana-Cristina Popescu

- Vreau o poveste nouă! a spus Maria.
- Poveștile, Marie, s-au cam spus toate, demult. Acum sunt alte povești. Poveștile se schimbă odată cu vremurile. Fiecare timp are povestea lui.
- Mie îmi plac poveștile cu împărați și împărătese, cu zmei și feți frumoși.
- Domnia împăraților a cam luat sfârșit, Maria, iar poveștile au început să curgă pe alte râuri. Toate poveștile au timpul lor.
- E adevărat că fiecare om are povestea lui?
- E adevărat, Maria!
- E adevărat că fiecare om e asemenea unui actor ce-și joacă propria poveste?

EVADAREA DIN CONTEXT

Dumitru Hurubă

Gata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?

IPOTEȘTIUL ȘI NOI – DE MARIA GURĂU

Maria Ivanov

Ipotești – pentru cineva o destinație, pentru altcineva – casă, pentru unii – o enigmatică amintire, pentru alții – o vibrație de dor, pentru mine, însă, Ipoteștiul este o regretată amânare. Timp de doi ani îmi tot spuneam că „în week-end-ul următor merg la Ipotești”, iar în ziua cu pricina găseam neîntârziate scuze pentru a lăsa pe altă dată vizita. Motivele amânării oscilau între serioase (pregătire pentru examen, repetiții la teatru, ture neprevăzute la muncă) și neserioase (somnul dulce de dimineață, ieșiri cu prietenii). De fapt, ca om al amânărilor ce sunt, regretele mă iau pe sus în această perioadă incertă prin care trece umanitatea. Amânarea plecării la Ipotești este, totuși, una dintre cele mai răzbunătoare. Nu mă supăr. Accept asaltul remușcărilor. Sunt vinovată și sper să însușesc bine lecția. De ce îmi toarnă atâta amar în suflet anume faptul de a nu fi mers la Ipotești? Fiindcă Ipoteștiul nu este un loc oarecare pe harta României, Ipoteștiul nu este o simplă comună din județul Botoșani. Ipoteștiul, prin Casa Memorială „Mihai Eminescu”, reprezintă un tezaur pentru toți cei dependenți de arta cuvântului, pentru cei care s-au pătat de rima eminesciană, pentru cei care împărtășesc caracterul pasionat ce se desprinde din poemele marelui scriitor. Acest colț de lume păstrează legătura cu Mihai Eminescu, la fel cum o face, de altfel, și opera sa.

FLOARE ALBASTRĂ

NICOLETA CASIANA OPRUŢ

Decorul: O bancă într-un parc.

Personajele: Copilul 1, Copilul 2, Copilul 3 şi Maria.

Copilul I: Astăzi, la şcoală, sora mea a învăţat poezia Lacul, o poezie foarte frumoasă.

Copilul II: De ce este frumoasă?

Copilul I: Voi v-aţi imaginat vreodată un lac albastru, plin de nuferi galbeni?

Copilul III: Am văzut într-o carte cu poezii scrise de Mihai Eminescu un lac plin de nuferi.

Copilul I: Chiar Mihai Eminescu a scris poezia Lacul.

Copilul II: Da, parcă am citit şi eu poezia.

Copilul I: Ascultaţi: „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă / Tresărind în cercuri albe / El cutremură o barcă.“

ŞASE PERSOANE PLUS UN INTERPRET

Mihai Atanasie Petrescu

Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt    

De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se aşezaseră la masă două delegaţii oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegaţii se transformară în prieteni de când lumea. De la discuţiile legate de scopul delegaţiei franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrăţită cu orăşelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimţite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidenţe şi promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunţat şi imposibil de memorat, iar soţul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai uşor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ţi se limbă plimba-n...

Particularităţi ale culturii româneşti în general, ale culturii maramureşene în special

Petrovai George

Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis al capitolului de faţă, cuvine-se să facem câteva precizări în legătură cu cultura. Din următoarele două motive:

   1)Conceptul de cultură este atât de frecvent folosit în vorbirea curentă, încât aproape nimeni nu-şi mai pune problema conţinutului său, lucrurile – la fel ca, bunăoară, în cazul inteligenţei sau al frumosului – fiind considerate deplin lămurite prin repetare şi întrebuinţare, nicidecum prin analiză şi înţelegere. În cele ce urmează, vom vedea cât de departe de cunoaştere şi adevăr se situează o atare poziţie superficială şi comodă.

   2)Componenta ludică este pretutindeni prezentă în poezia lui Ion Burnar. Ori ludicitatea este un indiscutabil fapt de cultură!

Arhimede, cel mai faimos matematician și inventator al Greciei Antice

Ioana Matei

Arhimede, cel mai faimos matematician și inventator al Greciei Antice, este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea relației dintre suprafața și volumul unei sfere și cilindrul său circumscris.
Matematicianul mai este cunoscut și pentru formularea principiului din hidrostatică, numit și principiul lui Arhimede, și a unui dispozitiv pentru ridicarea apei, cunoscut drept șurubul lui Arhimede.
Arhimede a locuit în Siracuza, pe insula Sicilia. Tatăl său, Fidius, era astronom, astfel că Arhimede a continuat tradiția familiei.
Arhimede a descoperit că volumul unei sfere este două treimi din volumul unui cilindru care o înconjoară. Totodată, matematicianul a mai descoperit și legea flotabilității (principiul lui Arhimede), care spune că un corp într-un lichid este acționat de o forță egală cu greutatea lichidului dislocuit de către corp. De asemenea, șurubul lui Arhimede, un dispozitiv cu o lamă în formă de șurub rotativ în interiorul unui cilindru, putea fi folosit pentru a ridica apa din puțuri în canalele de irigație.