Arderea timpului

Daniel Marian

(Costel Simedrea – „plecarea din clepsidră”, Ed. Hoffman, 2020)

              Timpului îi expiră perioada de garanţie, se consumă la grad de pericol, e tot mai netimp, i-a venit vremea să se ducă la culcare. Posibil să fie şi incinerat, dacă se va dovedi în cele din urmă suficient de toxic. Mai departe, probabil că se va mai naşte un alt timp, sau ăsta a fost tot, s-a terminat rezervele de timp şi va fi tare trist pe lume – care lume?...
               Atmosfera creată de Costel Simedrea în „plecarea din clepsidră” este una de final existenţial, ne găsim acolo unde nimicul începe să umble cu paşi din ce în ce mai grei, ca şi cum ar lua în stăpânire universul. Interesant e cum se petrece acest apocaliptic într-o muzicalitate aparte, proprie poetului: „Nisipul s-a scurs tot în mare,/ Clepsidra e-n doliu acum/ Învaţă cum e să măsoare,/ Timp de uitare, postum./ Azi plaja-i totuna cu marea,/ Imens necuprins de nisip,/ Iar marea stăpână-i uitarea!// Uitarea... ce trist arhetip!” (Marea de nisip). Ideea este apoi  reluată într-un (de)canto mai larg: „Purtăm o clepsidră în noi, fiecare,/ Ca pe un bagaj care ne-a fost menit,/ Şi curge din ea nisipul...

Cartea zilelor noastre | Patru nume cu renume

Adrian SIMEANU

 Yes, Queen, Toto, Sting. Două supertrupe de prin Albion, un solist asemeni și-un grup de calibru nord-american. A postat despre toți consecvent, competent colegu` Sorin Călin. A scotocit, povestit, explicat și comparat îndelung și avizat despre ce-au creat și lăsat pân-acu niște ani. Înnebunit chibzuit după pop, rock  jazz și simfonic de soi cum nu-s mulți pe la noi. Cunoscător avansat clar documentat, în teoria, tehnologia de gen. Căutător îndârjit de nume și date despre discografii, concerte și interpreți, tehnicieni, studiouri, producători. Încercând, izbutind a etala nimerit virtuțile de neclintit ale unor creații de vârf în domeniu. Ce au adunat, la-nregistrare și prezentare, instrumentiști, vocaliști care mai de care. Unii, răposați între timp, alții, activi încă în varii formule pe diverse scene. Sorin reușind astfel să dea informații utile celor curioși, loiali, serioși. Iubitorilor de rock, în mod special. E o midienciclopedie în muzica asta și-i socot efortu` de apreciat, neîndoielnic de lăudat. Meritoriu cert pentru pentru urbea sa, Râmnicu Sărat. Ce se mândrește, de pildă, cu Vali Sterian și Flori Cristoforeanu, etern îndreptățit...

La o plimbare prin grădina cu memorii

Daniel Marian

(Camelia Monica Cornea – „Contemplând paşii prin viaţă”, Ed. Stef, 2019)

              Poezia este mai întâi despre identitate şi abia apoi despre viaţă şi percepţia asupra vieţii, acesta fiind un aspect care traversează spaţii literare tangente timpului nostru. Cererea de identitate este inimaginabil de mare în comparaţie cu oferta (chiar dacă aceasta ar suna oarecum la marginea logicii!), tentaţia locurilor comune se face simţită chiar şi în rândul celor mai grăitoare voci lirice. Iar ţintirea acestui argument existenţial care să determine şi să rostuiască în plan uman, presupune energii puternice, la rândul lor îndrăzneţ şi (re)confortant (re)generative.
              În spiritul acestui optativ, o  rezonanţă în plină formare, dublată de o motivaţie conştientă, întâlnim la Camelia Monica Cornea, odată cu ieşirea ei editorială în lume, prin „Contemplând paşii prin viaţă”. Din start, sub semnul titlului, ne punem problema unei recuperări din punct de vedere al vieţii trăite, ori ca alternativă, ar putea fi vorba de repetabile dedublări în consonanţă cu starea emoţională evolutivă. De aici şi necesitatea unui ’stoc’ de paralelisme care prin constructivă concurenţă să ofere o bună rezultantă. 

Promenada interioară

Daniel Marian

(Mihaela Meravei – „Colivia de sticlă”, Ed. Ex Ponto, 2020)

               Anotimpuri sălbatice, închise înăuntru a ceva indefinit. Devreme şi târziu, într-o alcătuire demnă de ziua de mâine care tocmai ce a fost ieri. Se întorc privirile piezişe ca venite de la război, când de fapt petrecură o pace adâncă. Ar putea fi lucruri definitive sau numai un gest de cremene şi am(n)ar. Se lucrează la o nelinişte de soi, care să îmbrace mai apoi în linişte până şi ceea ce n-a fost făcut pe lume şi nu va fi niciodată. Apocalipsa de carton a unora se revarsă peste ce am mai avea noi din străfulgerări.
               Poemele Mihaelei Miravei ating un apogeu personal, de la cunoaşterea trăirilor încoace spre o paroxistică netrăire, are loc o grea echilibristică pe muchia unui timp ce nu ar fi trebuit inventat înspre nefolosul nimănui.  „Colivia de sticlă” fiind o rupere de nori ce inundă dureros şi tandru în acelaşi timp. Disperarea a fost ţinută ca leul în cuşcă şi acum devine cel mai grozav animal de companie care zburdă fără frâu. E primăvară înaltă şi e toamnă adâncă, ziua şi noaptea îşi împart bucate la un colţ de masă ce a...

Surprizele unui plus de memorie

Daniel Marian

(Maria Niţu – „În sertarul umbrei”, Ed. Semne, 2020)

              Dimensionarea fiinţei după nefiinţa însoţitoare, şi nu invers aşa cum ne-ar fi venit a crede. De la naştere până la moarte, pentru că înainte şi după aceea avem şi golul de nefiinţă. Deşi nefiinţa ar mai putea trăi, sau poate că trăieşte chiar, dar nu ne spune. Cum să ne spună, de când ştie să vorbească nefiinţa?
              Pentru Maria Niţu, nefiinţa are magie, are mister. Şi are un rost indiscutabil, care trebuie conştientizat şi povestit. Cu consideraţie şi cu ardoare, despre nefiinţa-umbra poetei. Despre ascunzişul fiinţei în secretizarea nefiinţei-umbrei.
              „În sertarul umbrei”, aşadar. Un fel de grădină a minţii mai trează decât s-ar crede, şi care cunoaşte forme şi contururi nebănuite chiar dacă prin renunţarea la substanţă. Într-un mod ludic cu inedite apeluri la raţiune, marcat de o autoironie vastă, cu accente obligatorii de sensibilitate înaltă şi adâncă.

Camelia Radulian – Zburând în flăcări

Lucian Gruia

Camelia Radulian se prezintă în faţa cititorilor săi cu un volum bilingv, româno-albanez, Zburând – Duke fluturar (Amanda Edit Verlag, Bucureşti, 2020), traducerea în limba albaneză datorându-se neobositului Baki Ymeri.
Camelia Radulian este o poetă temperamentală, de bună factură, cum puţine sunt în literatura noastră contemporană. Nu vrea să se integreze anonimă în armonia universului, ci îşi crează o lume lirică aparte. Nu găsim în poezia ei împlinirea în dragoste, aşa cum ne-am fi aşteptat. Poeziile ei de iubire reprezintă despărţiri după arderi de tot, de unde dramatismul care se transmite cititorilor. Interesant este faptul că poeta nu regretă despărţirile, păstrând starea lor de graţie, fiorul clipelor de iubire sublime devenite amintiri: „Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,/ M-aş face arsură în carnea-i, de vreasc/ L-aş năvăli tot la fel peste sânge/ În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.// L-aş iubi şi atunci pe săruturi/ Scrise pe piele de fluturi./ Cu somnul puţin, cu dor blestemat,/Femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,/ I-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.// (...)/ Mi-a năucit prima picătură de rouă,/ Frumos – cum trecea -/ Cu sufletul meu tăiat pe din două.// Cu ultima sărutare de pom năruit/ Pe umerii...

Poezii de Elena Coca Mahalu

Elena Coca Mahalu

           Ce e săracul?

Ce e săracul? Monedă de schimb
Pentru bogații lumii, nemiloși,
Ce n-au în suflet al iubirii nimb
Atunci când fac negoțul, ticăloși.
         Avuții calcă-adesea pe cadavre
         Au grijă doar de buzunarul lor,
         Fac pentru asta sute de manevre
         Și nu țin cont de viața slugilor.

Poezii de Ioana Cîrneanu

Ioana Cîrneanu

DEFINIȚIA ARMONIEI

Când celulele tale devin bizare între ele
nimic din tine nu cunoaște pe nimeni
o muțenie bolnavă se așează pe suflet
și trăiești ca o amorțire
te privești pe tine ca de departe
și totul țipă-n tine nepotrivire
ca o ironie despre armonia ce-o purtai cândva,
și toate sentimentele din tine
sunt prinse ca fluturii într-un insectar,
ca o ironie despre iubirea
care poate fi  înghețată doar cu moartea....

Poezii de Gelu Dragos Junior

Gelu Dragos Junior

Psalm

Cu buze de rouă şoptesc un cuvânt;
Agonizând poemul, adaug un rând,
Pe coală, doar creionul mâzgălind hârtia
Vorbeşte cu Tine. Eu scriu poezia.

Şi port zilnic poveri grele-n frunte
Iar Ţie nu-Ţi pasă, deşi vezi că-s multe,
Mă laşi să zdrobesc în vers agonia,
Să risipesc în pahare adânci poezia.

Poezii de Costel Avramescu

Costel Avramescu

Rondelul  lui  Gerar

Gerar, o lună-nșelătoare,
Cândva, înzăpezea ținuturi;
Orice copac părea o floare,
Mirific, pudrată cu fluturi.

De Bobotează, a fost soare,
Ieșit din dalbe-așternuturi;
Gerar, o lună-nșelătoare,
Cândva, înzăpezea ținuturi.

Mehmet Deliù

Tudor Cicu

În satul meu dobrogean, Azaplar, taica-moşu, cum îi spuneam eu bunicului când eram copil, povestea odată că a visat cum se văzuse dintr-odată singur pe pământ. Nici ţipenie de suflare în jur. Oriunde alerga, nu dădea de nimeni. Trezindu-se el atunci, s-a ales cu o spaimă teribilă. Spune undeva Balzac, că spaima e un sentiment care te îmbolnăveşte pe jumătate. Unuia, care-mi pricinuise şi mie pe vremea copilăriei o astfel de spaimă, noi copiii îi spuneam: Mehmet Deliù. Nu-l chema așa, dar unui nebun ori smintit tătarii îi spuneau, în sat la noi, „deli”. Dacă acel om n-ar fi existat, poate copilăria mea, privitor cu ochii de acum, nu ar fi avut şi partea cealaltă a monedei, numită „preţuirea fericirii”. Se spunea despre el că în vremea tinereţii fusese o adevărată maşină a terorii pentru cei ce îndrăzneau a-şi cere dreptatea la stăpânire ori căutau să ridice cumva crucea adevărului. Și ca să nu-i dea prin cap cuiva să intre peste primarul de atunci, fusese pus paznic peste primărie și înfipt bine tătarul, la intrarea în clădire. Dar cum aţa vieţii nu-i nesfârşită, trecuse şi peste el anii şi, dat afară de la „stăpânire”, obişnuit de a juca rolul nebunului, devenise el însuşi marele nebun. Bufonul de odinioară îşi juca acum pe arena vieţii tragicul rol.

Săptămâna de dinaintea suspendării (sau) O zi din viaţa lui Vodă Hrisant Hrisoscelu

Tudor Cicu

                   - istorii vechi în pamflet -                 
                                               
       În prima parte a zilei Judecăţii, poporul a aşteptat cu sufletul la gură, să vadă ce mai avea de gând Măria Sa Vodă, în legătură cu promisiunea de a ieşi fără alai, de unul singur, să facă obişnuita baie de mulţime şi, mai apoi, a merge la urne. Numai că boierul, după ce se închinase pe ascuns, voind a scăpa ca dracul de tămâia ce i se pregătea, se închisese în spatele porţilor de la palatul Caragua şi nu mai spusese la nimeni. Era limpede (pentru cei mai mulţi), că boierul lor nu mai era în minţile sale. „Are o troahnă”, spunea cel care mai deschidea porţile şi-şi vâra ochiul să vază dacă nu cumva or fi plecat antenele ce pândeau pe la porţi. Aceştia îl auzeau trântind zăvoarele de fier, plescăind din papuci prin multele odăi ale casei şi, când cerea lămuriri despre cifrele statistice, se înfuria şi îi dădea afară pe beizadele, ameninţând că va aduce oamenii Agiei să-i cerceteze. Un singur gând îi sfredelea creierul ca un burghiu: „Toţi ard mangalele degeaba, iar slugile astea nu-mi spun nemic, de parcă aş fi, deja, mort ori nebun…”. Cuvântul îl speria, avea în el o ameninţare neştiută: oare era cu adevărat nebun, aşa cum ziseseră ăia care-l pusese la popreală? Încerca să-şi odihnească trupul pe-o canapea, aţipea, dar se scula asudat, cu „părul” măciucă, i se părea că în rama uşii apăruse Trimisul de la Înalta Poartă.

Un car cu boi pierdut prin nămeţi

Tudor Cicu

Unchiu' Nicolae, din sătucul unde m-am născut, îmi povestea odată, că, pe când era mai tânăr, împreună cu moşu-său Neagu, pornise într-o iarnă, cu carul cu boi, la iarmaroc la oraş. Şi-au terminat ei treburile pe acolo prin iarmaroc, au băut şi aldămaşul, pentru o vînzare de grâu şi porumb cu străinii aceia şi, după aceea, s-au întors către casă. Au mers ei ce au mers, drumul lung, boii mergeau încet, hăis şi cea, hăis şi cea; când pe la mijlocul drumului, moşu-său zice:
-  Nepoate, ai tu grijă de căruţă şi de boi (începuse să şi ningă), vezi bine de ţine drumul drept, că eu mă simt cam obosit. O să mă învelesc cu dulmanul de lână şi o să aţipesc o ţâră pe fundul carului. Când n-o să mai poţi tu, mă trezeşti şi trec eu la boi.
...Zis şi făcut, continua el istorisirea. Numai că zăpada continua să crească şi să astupe drumul, iar ninsoarea fulgilor de nea albise totul în jur până la orbire. Nu ştiu câte ceasuri să fi trecut, numai ce se pomeneşte unchiu' Nicolae cu moşu-său, că-l zgâlţîia cât putea de tare:

Plânsul puiului de lebădă

Virgil Stan

Afară, vântul turbat al Dobrogei sufla puternic, spulberând zăpada aşezată peste întregul oraş, în cele trei zile de ninsoare continuă.
Un ger năprasnic, cum nu a mai fost pe litoral din 2006, a început să îngheţe marea la mal.
Stolul de lebede stătea la adăpostul digului din zona hotelului „Mangalia”, plutind pe apa puţin adâncă. Erau toate cele 36 lebede adunate în familii, care întregul an au încântat privirile turiştilor şi ale localnicilor.
Nu existau rivalităţi între grupurile de păsări, însă fiecare familie avea un mascul dominant, care o conducea, iar în caz de agresiune externă, se lupta cu agresorul ce dădea târcoale vreunei femele din grupul său.
Acest fenomen este mai rar întâlnit la lebede, dar nu exclus. Mai sunt situaţii când se ciondănesc între ei capii de familii.

JURNALU’ UNUI ŞOBOLAN FERICIT

Radu Macrinici

Motto: “Cine are o casă unde să se-ntoarcă, nu va câştiga nici un război.”

Personajele : ŢESĂTORUL, SOLDATUL, SAMI AZA, ANCHETATORUL, FEMEIA, IMACULAŢII                             

La un război de ţesut, făcut din roţi dinţate, arcuri şi resturi metalice, un personaj cu cagulă manevrează

mecanismul, de parcă ar bate la o maşină de scris. Apoi îşi scoate cagula, ca pe o pălărie, şi salută voios.

ARCA LUI GIORGIO

Marian Ilea

piesă de teatru în două acte cu un epilog

Motto: "Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem... "

                       (Hortensia Papadat Bengescu)

Personajele:

„De profundis”, impresionanta carte a lui Oscar Wilde despre transfigurarea sa

George Petrovai

Ca să putem vorbi de transfigurarea lui Oscar Wilde, așa cum ne-o relatează el însuși – cu senzațională sinceritate – în opusculul De profundis, trebuie să știm cine a fost și ce încercare a vieții lui (era, ne spune André Gide, în Amintiri despre Oscar Wilde, atât de „bogat, mare, frumos, încărcat de fericire și onoruri”, încât strălucea ca zeul Apollo, cu care era asemuit de unii contemporani) l-a determinat să-și renege trecutul efemer-spectaculos, pentru ca, prin mila de care se lasă pătruns, să guste din negrăita duioșie generată de suferința pentru altul, pasul decisiv spre fericirea sui-generis de-a suferi pentru altul.
    Iar transfigurarea sau radicala schimbare de macaz moral a lui O. Wilde se învederează chiar din titlul De profundis, începutul Psalmului 130 (O cântare a treptelor), cu echivalentul românesc „Din fundul adâncului”...
    Despre Oscar Wilde se știe că s-a născut în Dublin pe data de 16 octombrie 1854 (fusese botezat Oscar Fingall O’Flahertie Wills), ca „fiu al unui medic și al unei poete, traducătoare din Lamartine și Dumas-tatăl” (Dan Grigorescu, prefațatorul și autorul Tabelului cronologic la romanul Portretul lui Dorian Gray, tradus în românește de D. Mazilu și apărut la noi în anul 1969 la Editura pentru Literatură din populara BPT – Biblioteca pentru Toți); că în 1864, când Oscar era elev la Portora School, doctorul William Wilde „e condamnat pentru atentat la pudoare”;

Cine a scris Biblia?

Adrian Popovici

De-a lungul timpului, textul biblic a fost tradus în peste 700 de limbi.
Cărțile Bibliei reprezintă texte fundamentale pentru cele trei religii abrahamice, cu precizarea că în iudaism Noul Testament nu este acceptat. De-a lungul secolelor textul biblic a fost tradus în peste 700 de limbi, devenind una dintre cele mai bine vândute cărți din istorie.
Influența Bibliei nu poate fi pusă la îndoială, fie că vorbim la scara istoriei, dar și la nivelul spiritualității personale pentru mulți dintre noi. Totuși, făcând abstracție, în ce măsură oate fi posibil, trebuie să ne punem o întrebare fundamentală: „Cine sunt cei care au scris aceste texte?”.
History notează faptul că deși unele texte pot avea o vechime de peste 2.000 de ani, identitatea celor care le-au scris rămâne un mister. De asemenea, identitatea unei persoane reprezintă doar o parte a întrebării, oamenii de știință încearcă, de asemenea, să afle modul în care circumstanțele externe au influențat opera.