Edi(c)torial

Despre tineri, (ne)implicare și falsă de…

Despre tineri, (ne)implicare și falsă dezamăgire

În Cartea a V-a din Tusculanae Disputationes Cicero sublinia că îi aparţine poetului Marcus Pacuvius...

Continuare

alis

Opiniuni

Teatrul zilelor noastre |…

Teatrul zilelor noastre | Poezie și umor, într-un show fără decor

E neîndoielnic: unde-i Mălăele, este comedie. Haioasă, spumoasă, sigur savuroasă. Da` și poezie dintr-a...

Continuare

Cele mai folosite adjecti…

Cele mai folosite adjective pentru a descrie femeile şi bărbaţii, potrivit unui algoritm care a ”citit” 3,5 milioane de cărţi

Algoritmul a descoperit, în urma analizării a 3,5 milioane de cărţi, că femeile sunt descrise...

Continuare

„Ateliere în paragină” - …

„Ateliere în paragină” - din anticamera creaţiei zicere

Văzut iniţial ca un adevărat act intim, momentul creaţiei a ajuns unul care dă dependenţă...

Continuare

Traditii

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2…

DN

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2019, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi

Solstiţiul de vară 2019 are loc vineri, 21 iunie, începând astfel vara astronomică şi înregistrându-se...

Continuare

Superstiţii demult u…

Alexandra Mortu

Superstiţii demult uitate, readuse la viaţă. Motivul halucinant pentru care doi bărbaţi au ars de vie o bufniţă albă

Chiar dacă superstiţiile dubioase par a fi rămas în Evul Mediu, doi bărbaţi din Mexic...

Continuare

Tradiţia focurilor d…

DN

Tradiţia focurilor din Joia Mare. Oamenii cred că se deschid porţile Raiului şi Iadului

În noaptea de Joimari, oamenii dintr-un sat din Dolj cred că se deschid mormintele, cerul...

Continuare

Interviu

Interviu cu pictorița Har…

Interviu cu pictorița Hara Dana

Daniela Harabagiu, artista care își semnează lucrările cu pseudonimul Hara Dana, este o talentată pictoriță și poetă din Teleorman. De loc din Localitatea Slobozia Mândra, Daniela Harabagiu a studiat Dreptul...

Continuare

Istoria literara in inter…

Istoria literara in interviuri – anul 1995

Marian Ilea< Ce credeti despre situatia politica de la noi in comparatie cu celelalte tari post-comuniste? Monica Lovinescu

< In decembrie ’89 ne-am aflat in avangarda. Reintrarea noastra in „istorie” eclipsa...

Continuare

Puțini sunt cei care scri…

Puțini sunt cei care scriu...

Interviu cu Ștefan Jurcă realizat de Cristina Vari, clasa a XII-a, Liceul „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

1) Am înțeles că ați copilărit în Arad, localitatea Sălăjeni. Ce v-a adus în Baia...

Continuare

Posta redactiei

Consiliul Județean Maramu…

Consiliul Județean Maramureș, coautor la lansarea volumului ”Arta din România”

Ședința de îndată a Consiliului Județean Maramureș stabilită pentru joi, 5 septembrie 2019 a început cu un moment frumos și extrem de important pentru administrația...

Continuare

Prima pagină › Istorie v…

 Prima pagină › Istorie vezi toate articolele din Istorie › Istorie Un manuscris budist vechi de două milenii, care oferă detalii importante despre un mare regat antic, poate fi consultat online

Manuscrisul are o vechime de 2.000 de ani şi provine dintr-un regat antic numit Gandhara, localizat între Pakistan şi Afganistan.
Experţii de la Biblioteca Congresului...

Continuare

Guvernul turc a distrus p…

Guvernul turc a distrus peste 300.000 de cărţi

Un număr de peste 300.000 de cărţi au fost scoase din şcolile şi din bibliotecile din Turcia şi au fost distruse după tentativa de lovitură...

Continuare

Critică literară

Prev Next

Aleatoriul dintre duh şi patimă

Daniel Marian

Aleatoriul dintre duh şi patimă

(Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu – „Poeme Vălărene”, Ed. Blumenthal, 2011)

             S-ar face c-ar fi o fantă subţire pe unde s-ar trăi. Între ceva şi altceva, între. S-ar putea şi să nu putem fi, din lipsă de spaţiu sau timp, cu complicaţiile care se ivesc pe parcurs ne putem trezi între două sau mai multe paranteze. Niciodată nu vom şti dacă ar fi fost ceva sau altceva. Suntem atât de fragili încât mai mereu ne e toamnă în timp ce stăm cu primăvara în braţe. Iar dacă nu se poate şi se vede treaba că chiar ba, atunci „De voi veni încă odată” nu se ştie sau poate s-o şti ce şi cum: „am fost plecat cu gândul/ cerul scuturat de ploi/ sub un acoperiş de stele/ unde respiră-n ierburi câmpia// te-am întâlnit prin grâu/ ademenitoare umbră de iubire/ vom locui în cortul verii/ cu sarea topită-n palmele moi// de voi veni încă odată, ştiu/ îmi voi umple golul cu tine/ caii câmpiei vor fi ai mei/ îi vom călări pân’ la rău// te voi îmbăta cu vise/ şi voi aştepta iarna/ în plete cu ninsori/ la căldura bătăilor inimii”.
             De ce i-o fi poetului sete şi...

Continuare

Femeia prea devreme pentru a fi adevărată

Daniel Marian

Femeia prea devreme pentru a fi adevărată

(Gabriela Trotuş – „Femeia cu chipul târziu”, Ed. Pim, 2019)

            Se întâmplă acea senzaţie de neputinţă, de insuficienţă, de nu sunt eu, atunci când te naşti prea devreme astfel încât totul ţi se pare a fi târziu. Începând cu sângele tău care arată ca o lacrimă desprinsă de la streaşină pe timp friguros, neputând fi smulsă până la capăt din dorinţă şi din ispită şi din convingerea că vrei să ştii dacă eşti cu adevărat viu, îţi trebuie o dovadă pentru a şti că eşti viu. Practic, simţi cum te scalzi în acea imponderabilitate tridimensională, dintre fiinţă, iluzia unei fiinţe şi neconcludenţa dacă nu chiar imposibilitatea unei fiinţe.
            De când relativitatea lui Einstein s-a dovedit utilă într-o percepţie imediată dar oarecum  jalnică în jocul universal care are loc la scară infinită sub aspect ciclic, devreme şi târziu sunt acelaşi lucru, nu are niciuna dintre noţiuni nicio valoare decât în raport cu un sistem de referinţă înşelător.
            Gabriela Trotuş porneşte de la priveliştea aparentă, corect ar fi spus minciuna senină a oglinzii, în care ni se arată întotdeauna ceea ce spaţiul fizic ne permite să obiectualizăm. „Femeia cu chipul târziu” reprezintă un fel de a...

Continuare

Cartea zilelor noastre | Teroarea lu` Dej

Adrian SIMEANU

Cartea zilelor noastre | Teroarea lu` Dej

Exercitată din plin în pușcăriile vremii. Pline ochi de deținuți politic. Care nu-l iubeau pe ”marele frate” de la Răsărit. Nici orânduirea instalată ilegitim de cozi de topor dincoace de Prut. Suferind pe nedrept represalii odioase din cauza asta. Chinuind și murind la Jilava și Gherla, de pildă. În Deltă și-n Balta Brăilei. La stuf, în apă, la diguri, în praf. Păziți de câini și gardieni. De trupe de securitate. Flămânzi și goi, emaciați. Umiliți și pedepsiți de călăi nenorociți. Plătiți bine de partid tocma-n scopul ăsta. Precum povestește cu acuratețe un octogenar pățit, într-un tom de mare preț. Om cu bune studii universitare. Realizator pân` la pensie de emisiuni radiofonice în zona culturii. Un condei tare priceput și convingător la narațiune. Cartea* sa, de mine cetită pe nerăsuflate, o dovedește din plin. Că nu-i doar o relatare simplă și anostă. Ci mustește de culoare, umor și maliție inteligentă. Zugrăvind o lume înfiorătoare. Ticăloasă foarte și revoltătoare. Din care fac parte, profund condamnabil, și magistrații epocii. Cert mai vinovați ca anchetatorii. Vânduți regimului pentru privilegii. Fără conștiință, milă, spirit obiectiv, respect pentru dreptate și profesiune...

Continuare

Aripi de împrumut

Ionuț Caragea

Aripi de împrumut

Trebuie să recunosc că există puține poete care trezesc în mine, prin versurile lor, prin devotamentul și respectul acordat cuvântului, prin ambiția de a se ridica deasupra superficialității și mediocrității generale, un sentiment de admirație și apreciere. Alina Narcisa Cristian face parte din categoria acestor poete speciale. Ea scrie versuri care ating și sufletul, și mintea, un alt avantaj fiind acela că știe să esențializeze, eliminând balastul inutil, acea poetizare redundantă în capcana căreia cad mulți autori, nefiind capabili să spună ce trebuie, când trebuie și cum trebuie. Mai mult de atât, ea folosește cu pricepere frumusețea paradoxului, atât în poezie, cât și în aforismele pe care le șlefuiește cu atenție și delicatețe. Această propensiune paradoxistă pare să deconspire un suflet mult încercat la granițele trăirilor, dar indică și o rezonanță puternică artistică și spirituală cu opera unor scriitori care au explorat abisul ființial, sărind apoi, pe trambulina viselor și/sau a imaginației, până la porțile extazului și ale revelației, fiind adevărați acrobați ai transcendentului.

Continuare

Încuiaţi uşile şi ferestrele, vârcolacul!

Daniel Marian

Încuiaţi uşile şi ferestrele, vârcolacul!

(Ion Maria – “Frică şi cutremurare”, Ed. Limes, 2018)

            Să spui când nu te-aştepţi e clar o fandoseală, poţi altfel: când te aştepţi mai dincoace sau mai dincolo. Punctul minus cu celălalt cu plus şi înmulţit cu zero e o formă de gramatică pură limpezită într-o mişunată scânteie de scânteriere care preface lucrurile din dezastrul unei tămâieri ocazionale ce poate deveni colectivă spre obligatorie. E timpul extrateranilor, clar de nu se poate!
            Cu Ion Maria se întâmplă lucruri şi până şi fapte. Sunt pajişti şi sunt munţi de toate culorile care toate pâlpâie ca la balamuc. Se regăseşte o dezinvoltură din ascunzişul epocal al neţărmurii. Când ţi se spune să tragi fermoarul până şi la stele, să ştii că nu e de glumă, fixează bine colţurile imaginaţiei şi bate-le în cuie!
            A venit vremea pentru că trebuia să vină, de “Frică şi cutremurare”, când pajiştile se schimbă în mersuri călare. Se atrocizează semantica încât de la a pica bine se ajunge la a pica pur şi simplu cum trebuie nimerită o săgeată dinspre coteţul cu găini înspre o ţeastă puternică de cocoş. Avem de-a face cu o debusolare a însăşi clepsidrei care nu mai...

Continuare

JURNALIST DE EXCEPȚIE, OM DE ONOARE

Nicolae Dina

JURNALIST DE EXCEPȚIE, OM DE ONOARE

Nimeni nu e mai de invidiat (în sensul pozitiv, bineînțeles) decât cineva care, într-o viață de om, a avut posibilitatea să cunoască mii de semeni, indiferent de vârstă, sex, rasă ori profesiune, întâlniți în toate mediile sociale, politice, economice sau culturale. Acesta este ȘTEFAN STAN, jurnalist de vocație încă de când a depășit vârsta majoratului, cel care a înțeles, chiar de la debutul său în mass-media, că această îndeletnicire nu este una oarecare, ci este cea care solicită respectarea adevărului, obiectivitate, conștiinciozitate și, mai ales, responsabilitate pentru cuvântul scris.
    Cele peste patru decenii de jurnalism au făcut din Ștefan Stan unul dintre cei mai reprezentativi gazetari ai vremii contemporane, activitatea sa desfășurându-se, începând cu anul 1976, atât în presa locală („Teleormanul”), în presa națională („Scânteia”, „Adevărul”), cât și în calitate de corespondent al Agenției Naționale „Rompres” și, ulterior, „Agerpres”, al Societății Române de Radio („Radio România Actualități”, „Antena Satelor”), continuând, și după pensionare, colaborarea la ziarele și revistele actuale din județul Teleorman.
    Până de curând, eu nu citisem primul său volum publicat în anul 2015, dar, după ce autorul mi l-a oferit, mi-am dat seama că Ștefan Stan stăpânește caracteristicile stilului jurnalistic, având în plus o calitate deosebită...

Continuare

Lumea de catifea cu zimţi

Daniel Marian

Lumea de catifea cu zimţi

(Ionuţ Calotă – „nuduri şi semne”, Ed. Rafet, 2019)

            Poetul se redescoperă, reinventează, recunoaşte şi revendică permanent, îşi câştigă identităţi noi căutând ceea ce nu există, şi apropiindu-se tot mai mult de ceea ce nu există. El însuşi poetul de fapt nu există aşa într-o fază primară pentru că n-ar mai fi poet. Ca să existe trebuie să fie tangent perfect cu ceea ce nu există. Aceasta nefiind neapărat o elucubraţie de poet ci un exemplu de sinceritate venind din obiceiuri mai vechi când umblam brambura printre aligatori geometrici ce ţineau loc de forme.
            El poetul Ionuţ Calotă se deplasează cu nonşalanţă din confortul unui limbaj instituţionalizat în spectrul unui eventual limbaj. „nuduri şi semne” fiind ca o replică după un cutremur, după ce Nichita Stănescu trecu pe lume. Dacă ar fi să ne limităm la titlu, am putea vorbi cale de un popas fără să spunem mai nimic, aşa că trecem în poezie. Aici se ridică cortina cu Magaie, despre care nu se ştiu multe, doar că nici el nu există decât într-o margine a minţii de unde provin consideraţii despre vieţi posibil trăite. Ce mai e şi şi cu Magaie ăsta, că alt nume...

Continuare

 

Poezie

Prev Next

Poezii de Mihaela Hutanu

Mihaela Hutanu

Poezii de Mihaela Hutanu

Ți-am dat mult ... cu multe m-ai ucis
Simțuri dezgolite, încredere hăcuită,
neagră smoală arde în cea care-a îndrăznit
să viseze o clipă ... nepăsătoare
la acel ochi verde de fericire ...
o sârbă în care-i prins și-i e totuna,
nu mă vede deși trec prin el,
n-am prins rădăcini, doar credeam
sau eu n-am știut să-i dau apa rece ...
câmpul meu nu dezlănțuie furtuni
multă bătălie în tine, speranța-i fără scut,

Continuare

Poezii de Cornel C. COSTEA

Cornel C. COSTEA

Poezii de Cornel C. COSTEA

Dispar caii

Dispar caii
minunații cai
în România de azi
nu mai e mălai

pe margini de drum
cu ochii uitați
în grajduri moderne
ne privesc mirați

Continuare

Poezii de Lhana Roma-Nova

Lhana Roma-Nova

Poezii de Lhana Roma-Nova

SE ÎNTOARCE IARĂŞI DUMNEZEU

Se aşează asfinţit în tineri
căci soarele răsare în bătrâni...
Noi, am pierdut pe Sfânta Vineri
când ne jucam de-a robi-stăpâni.

Am obosit a fi trişti vulturi
strigând în nopţi, în depărtări
şi, răstigniţi pe-aripi de fluturi,
am renunţat la căutări.

Continuare

Poezii de Costinel Lungu

Costinel Lungu

Poezii de Costinel Lungu

ALEE DE SENTIMENTE

Dalia și-a lăsat corpul
pictat în oglinda din antreu
la plecare și-a pieptănat
sufletul
praful de colonie
“Aer Pozitiv”
se topea  în nuanțele dimineții
un milkshake în barul La Noria
trezea simțurile
aleea îi încetinea mersul
pietrele reci își acceptau
strivirea

Continuare

Poezii de Victor Marola

Victor Marola

Poezii de Victor Marola

CE VREMURI...

                            Miroase a fum,
                            oare e marea?
                            Nu, nu sunt eu,
                            răspunse ea vălurind.
                            Dar bradul să ardă?
                            parcă e verde.
                            Nu mi-e drag focul,
                            răspunse-n ecou.
                            Dar cine să fie?
                            Că tare roșie-i bolta,
                            de  unde să vină?
                            Și iarba răspunse:
                            Nu vreau să fiu pârjolită.

Continuare

 

Proză

Prev Next

FRAGMENT

Nicoleta Nistoreanu

FRAGMENT

     Trenul înseamnă şi dezamăgiri, aşteptări înfrigurate, uneori scoate oameni din vieţile noastre...
     Pe coridor s-au tot perindat nişte tineri în haine militare, de ofiţeri, nu de soldaţi în termen, fie pentru a fuma, fie pentru a lua o gură de aer proaspăt. Ocupau compartimentul în zona căruia mă aşezasem, dar mă asigurasem că nu stâjenesc cu prezenţa mea. Lumina era chioară de tot, slabă la extrem, aşa că cititul s-a dovedit a fi o întreprindere mult prea anevoioasă şi, după ceva timp de privit la poze, am şi renunţat. Unul dintre ei, care nu ieşise pe culoar la o ţigară, ci doar să-şi scoată capul afară  (pentru o sezaţie de şoc, mi-am spus în sinea mea, mai ales că trenul prinsese viteză), m-a întrebat dacă doresc să închidă geamul. Era curent, perdelele parcă voiau să-şi ia zborul pe ferestre, iar noaptea se arăta răcoroasă. Am aprobat mai mult din cap, dar contactul nu s-a limitat numai la atât. A dispărut, oarecum în grabă, ca să se întoarcă după câteva clipe cu o propunere neaşteptată: să împart compartimentul cu ei, opt militari care mergeau la Boboc, lângă Buzău. Instinctiv, uniforma dă un aer de seriozitate, de încredere, de siguranţă chiar, induce gândul că necunoscutul nu e chiar total, că răul - dacă ar exista cumva - nu poate ataca din prima. Tipul, bine crescut, cu un aer de om educat, mai mult spre blond decât şaten, slăbuţ, drăguţ, fin, mi-a spus să  n-am reţineri pentru că garantează el că se vor purta cavalereşte.

Continuare

JUDECATA FINALÃ

Nicolae Toma

JUDECATA FINALÃ

Într-o după amiază călduroasă de toamnă, cu regrete târzii de vară caniculară, doi masculi sănătoși și în puterea vârstei, au rămas înlemniți, de parcă timpul complice s-a odihnit un pic. Eu și Jebe, câinele meu lup, cu lătratul înghețat sub limbă, am privit arătarea feminină cum traversează curtea, cu pași soldățești, fără să țină cont de plăcuța de avertizare „câine foarte rău”, bătută în cuie în scândura noduroasă a gardului dinspre stradă.
Am văzut-o pe fereastră cum se apropia de ușa de la intrare, cu un mers ușor legănat, împrumutat desigur de la paradele de mode și văzând-o cât de bine arată am plescăit din limbă. Nici nu m-am dezmeticit prea bine când auzind-o cum bate în ușă, primele bătăi mai slabe, urmate în curând de altele mai tari, deschid larg și după ce-am măsurat-o cu nerușinare de sus în jos și de jos în sus, oprindu-mă în dreptul pântecului îi spun, fără să o privesc în ochi:
- Poftiți !
- Poftesc ! îmi răspunde cu o voce obosită de tutun, imediat acompaniată de râgâituri de bere scumpă.
- După damf AMSTEEL ! remarc ca un bun cunoscător și mai ales băutor de bere.
- Ești deștept ?
- Câteodată.
- Și-acum !

Continuare

Să vină Jubileul

Ioan Andreica

Să vină Jubileul

Jubileul în societatea românească ar fi trebuit să vină. Se împlinesc în Decembrie treizeci de ani de când a avut loc o schimbare totală în societatea românească după lovitura de stat dată statului socialist român, un nod în gât capitalismului occidental. Cauzele şi formele de schimbare a societăţii româneşti  din Decembrie 1989 acum nu mai contează, cert este că din 1990 schimbările s-au petrecut pe voia deţinătorilor de capital şi de putere pe plan mondial, toţi au tras de hoitul României inclusiv majoritatea românilor ajunşi la ciolan prin ,,frumoasa democraţie”.  Practicile au fost libere aşa cum au strigat tânăra generaţie socialistă ,,Libertate, Libertate”  şi Libertate a urmat, libertate la furat, libertate la dus din ţară tot cu rădăcini sau fără rădăcini, din şcoli şi arhive de pe câmpuri şi ogoare, din munţi şi de sub munţi, pentru că atunci Jubileul organizat dinafară cerea să se înceapă de la zero.  Adică să se facă lumea românească cu josul în sus, numai că josul în sus nu a reuşit, adică nu toţi nomenclaturiştii comunişti sau dus la fund sau jos, jos, au coborât ei până la umbră undeva, pentru că la răcoare nu s-a dorit şi de acolo sau îmbrobodit cu niscai capital. Au cumpărat spaţii, au vândut păduri, ce mai, ce s-a putut, chiar şi ţara prin faimosul plan de acoperire ,,Noi nu ne vindem ţara”  cu final ,,O dăm gratis” cu ciubuc.

Continuare

,,Ori eşti, ori nu eşti”

Ioan Andreica

,,Ori eşti, ori nu eşti”

Se spune că uneori sau frecvent omul ca fiinţă superioară se opreşte din cotidian şi îşi face bilanţul, şi apoi decide încotro şi cum, dacă sunt care nu fac aşa, ei îşi suportă consecinţele, dar şi cei care o fac şi nu o fac bine, tot suportă consecinţele care de multe ori sunt fatale sau afective. Pe unii îi frâmântă ani la rând drumul profesiei pentru care vor lupta, dacă nu v-a fi ceva ce să le ridice probleme şi totuşi unii nu reuşesc să facă cum îşi planifică din motive de destin sau de împrejurări, familie, sistem, neputinţă. Aşa ajung unii de se duc la serviciu ca la ştreang sau doar să facă bani, sau să ciupească ceva. Luna trece, leafa vine. Cei ce reusesc o bună  meditaţie, planificare, ei sau familia, se pot numi norocoşi şi de aici vin toate. Nu sunt supuşi consumului exagerat de energie, nu ştiu ce e greul, stresul, pot să îşi frâneze viciile, pot să ajungă la o familie fericită sau cel puţin mulţumitoare. Ceilalţi ajung mânaţi de vânt, prin diferite familii, prin diferite vicii, prin diferite profesii, prin diferite locuri, viaţa fiind o zbatere sau o ratare şi caută medii de rezolvare uneori oculte de şi mai mare îngropare. Se spune că viaţa nu iartă, dar nici omul cu toată amăgirea spovedaniei. Relaţiile interumane greşite se plătesc până la câteva generaţii în ciuda faptului că omul spune la consolare: ,,I-am iertat” sau ,,Ce a fost a fost” acceptându-şi greşeala, plăţile râmân şi sunt consemnate ca atare şi se trăieşte ,,ca atare”, cum nu trebuia să fie, aruncând vina pe vicii, că doar oameni suntem, dar viaţa e alta.

Continuare

Povestea unui sărut

Tudosia Lazar

Povestea unui sărut

Era o seară de septembrie. Doi tineri mergeau liniștiți pe ulița satului, cufundată tot mai mult în întunericul serii. Fusese cald în timpul zilei, ceea ce făcea ca să nu se simtă răcoarea nopții care se instala. Privindu-i pe cei doi tineri cât de liniștiți mergeau, nu puteai să crezi altceva decât, că sunt ori rude, ori doar cunoștințe. El era înalt, cu părul lung căzut pe spate, suplu, cu ochii mari căprui. Ea, o tânără firavă, cu plete negre. La fel și ochii, pe care privindu-i simțeai ceva ce semăna cu parfumul unui boboc de trandafir care te îndeamnă să-l miroși și să-l săruți. Când au ajuns în dreptul unei case, s-au oprit, parcă pentru a-și lua rămas bun. Era casa în care locuia tânăra fată. Dar, ceva se întâmpla, pentru că cei doi au rămas un timp privindu-se în tăcere. În liniștea din jur doar greierii ce-și acordau strunele îi priveau nedumeriți. Fata simțea că ochii băiatului o țintuiesc locului. Parcă pentru a-i ajuta, frumoasa nopții, Luna, făcându-și loc printre stele s-a aplecat cu drag asupra lor, învăluindu-i în razele sale fermecate. Ochii căprui au reușit să se facă văzuți și înțeleși de cea pe care o fixau insistent. Tânăra, care până atunci nu știa ce să facă, a simțit focul și căldura inimii celui ce o hipnotiza cu privirea. Fără să știe cum, s-a lăsat atrasă la pieptul acestuia, scăldată în lumina Lunii și tulburată de mesajul ce-i era transmis.

Continuare

 

Teatru

Prev Next

Ghicitoarea la avocat

Melia Cerchez Marin

Ghicitoarea la avocat

Avocata e purie, plinuţă, îmbrăcată într-o rochie ternă, lungă, gri sau maro, cu multe accesorii cu iz interbelic (perle, mărgele gri sau bej, inel cu camee). Are un aer plictisit, obosit, e resemnată. Intrǎ Ghicitoarea, o pirandǎ plină de zorzoane, o explozie de sunet şi culoare. E foarte nervoasă. Avocata e surprinsă, clar nu aştepta pe nimeni.
Ghicitoarea
(dând buzna şi foşnindu-şi fustele) Săru’mâna!
Avocata
(puţin speriată) Bună seara, pe cine căutaţi?
Ghicitoarea
(se opreşte din foşnit fustele) Apă pe mata, pe cine fra-su să caut? Ai chef de miştouri?
Avocata
Doamnă, vă aflaţi în biroul meu de avocatură şi nu ştiu cu cine am onoarea, că nu aveţi programare...
Ghicitoarea
Onoarea, oroarea om mai vedea. Şi la ce îmi trebe programare? Păi ce-s la doftor, că nu-s bolnavă? Îs la avocat, că la mata am şi venit! Deci ştiu unde sunt, că eu nu e proasta, da?

Continuare

LUPUL, CAPRA ȘI SCUFIȚA (Piesa pentru co…

Melia Cerchez Marin

LUPUL, CAPRA ȘI SCUFIȚA (Piesa pentru copii)

PERSONAJE:  Capra, Lupul, Ied 1, Ied 2, Ied 3, Scufița, Bunica

Mama capră se prezintă copiilor
Capra
Bună, dragi copii. Știți cine sunt eu? Nu? Cum așa? Păi sunt îmbrăcată în costum popular, am cornițe, cine pot fi? Văcuța Fulga? Văcuța Milka? Păi ce, sunt mov? Nu! Sunt Capra cu trei iezi. Vă întrebați unde sunt iezii? Și eu! Că nu i-am văzut de azi dimineață. Cine știe ce prostii fac! Știți cum sunt iezii mei? Năstrușnici! Adică vioi și neastâmpărați! Adică nu stau o clipă locului și fac multă gălăgie. Trebuie să apară, dar până atunci să profit să mă odihnesc. Ce liniște e. Ce bine. Și acum… trei… doi… unu...
Dau buzna iezii făcând mare gălăgie
Ied 2:
Vreau tabletă!
Ied 1:
Vreau desene!
Ied 3:
Vreau prăjitură!

Continuare

GAINARUL

Melia Cerchez Marin

GAINARUL

Decor de incapere rurala, troneaza undeva la vedere un tablou impunator cu o gaina. Intra in scena Gainarul, cu o figura preocupata, se aseazala un soi de birouas, scoate un catastif si completeaza in el mormaind ceva despre un numar de oua, apoi numara banii dintr-un plic, e multumit. Dintr-o laterala intra, timida, o doamna, decenta, cu o eleganta discreta.
Doamna
Buna ziua, dumneavoastra sunteti gainarul?
Gainarul
(o priveste suspicios) In ce sens si mai ales cine intreaba?
Doamna
(incurcata) Pai...Eu? adica eu intreb...
Gainarul:
(sec) Dumneata fiind...
Doamna
(usor emotionata) A! Scuze, Marilena Popa, lector universitar...la filologie...
Gainarul
Dupa nume trebuia sa fiti la teologie. Dar matale ai ales limbile! Si daca esti experta in limbi sigur stii cum e cu sensul! Deci in ce sens gainar?

Continuare

 

Eseistică

Prev Next

Dumnezeu... Chipul omului

Petrica Toma

Dumnezeu... Chipul omului

Existența omului nu se clădește pe solul naturii, ci pe elementul de bază al propriei mentalități. Din acest motiv cu toții ne interogăm în anumite ipostaze cu privire la ce anume ar putea însemna în concret mentalitatea omului. În ciuda diferitelor păreri în Lume a existat, există și va exista până la dispariția acestui model de om doar o singură mentalitate, adică un singur fel de om. Oamenii nu au practicat niciodată mentalități diferite. Oamenii dintotdeauna au murit cu același tip de gânduri și, din păcate, așa se va întâmpla până în clipa morții ultimului om. Acest adevăr este și va rămâne meschin atât timp cât va constitui cel mai important adevăr al omenirii. Omul trăiește/gândește pornind de la un anumit model de "filozofie". Acest model de filozofie, din păcate, reprezintă unica mentalitate pe care o poate percepe inteligența omului.
Nu ne este deloc util să credem că oamenii au gândiri/mentalitați diferite atât timp cât omul în sine nu depune niciun efort intelectual pentru propria mentalitate. Oamenii sunt ceea ce au fost cei de dinaintea lui. Fără niciun fel de excepție. Oamenii par diferiți prin faptul că locurile, proiectele, scopurile, vârstele, vremurile lor sunt parțial sau în totalitate diferite. Repet, oamenii de pe Terra sunt extrem de identici. Doar interpretarea faptelor/acțiunilor lor sunt determinate și analizate diferit. O mentalitate poate fi populară, o mentalitate poate fi nouă sau veche dar, în realitate, o mentalitate nu poate fi altceva decât parte a unicității chipului/mentalității omului.

Continuare

40 de ani de la debutul editorial, 80 de ani de viață anteică: MARIAN BARBU

Dan Lupescu

40 de ani de la debutul editorial, 80 de ani de viață anteică: MARIAN BARBU

Dodecagonul criticilor și istoricilor literari din Falanga craioveană de fală incontestabilă a pierdut jumătate plus unul dintre ei, începând cu Al. Piru (Magistrul, ctitor de Filologie și de Universitate cu petlițe de standard european), Mihai Ungheanu, Marin Sorescu, Ovidiu Ghidirmic, până la Constantin M. Popa și Mircea Moisa (cu obârșii în Septentrionul transilvan, la Andrid).
Acestei doimi a Dodecagonului vizat resimțim nevoia să-i alăturăm numele lui Constantin Dumitrache, născut în 1948 la Potcoava, județul Olt, prea repede trecut la cele veșnice, acum vreo 14-15 ani). Și astfel, Dodecagonul se metamorfozează în Cina cea de Taină, cu Al Piru în ipostază de Izbăvitor – curcubeu al Iubirii, Iertării și Învierii întru veșnicie și infinire a Spiritului.
Continuă să se hrănească - uneori hulpav, alteori cu o delicatețe levantină – din hălcile încă zemoase, fraged-însângerate ori, vai !, înmiresmat-scârbavnice, ale poeziei, prozei, dramaturgiei și hermeneuticii actuale, ceilalți șase purtători de condei flamură vie, nonșalantă, fluturând dezinvolt și provocator, cu frenezie, în vântoasele morfolitelor, neguroaselor noastre vremi, vremuiri și vremelnicii crude și nesățioase, violente și asasine ale identităților culturale din Europa veche.

Continuare

Iubirea... Binele tuturor

Petrica Toma

Iubirea... Binele tuturor

Iubirea nu este un sentiment. Iubirea este voința de a trăi pentru binele comun.
Până la apariția cetăților oamenii trăiau în grupuri organizate în jurul unui "strămoș al cunoașterii". În majoritatea cazurilor bunurile erau la dispoziția tuturor. Odată cu apariția cetăților au apărut cei care își doreau mai mult decât aveau nevoie. Tot atunci au apărut inclusiv noțiunea de sărăcie, de scump și, implicit, de foamete. Spun aceste lucruri doar pentru a evidenția apariția "primelor" concepte cu impact social până în zilele noastre. Cetatea însemna de fapt un cotlon unde, cei ascunși acolo, prin incidența situației, trăiau experiențe necunoscute până atunci speciei umane. Ideea de bunuri, de valoare și de proprietate este invenția celor care, din păcate, au descoperit cum se poate ajunge la resursele din natură fără a merge personal în natură. Cetățile, la început, nu au apărut ca anumite persoane să se apere din interior, ci ca să nu fugă cei închiși acolo. Am divagat puțin de la subiect cu scopul de a va arăta cum au fost inventate anumite concepte pe care noi, astăzi, le considerăm parte a realității noastre. În debutul acestui articol spuneam că iubirea nu este un sentiment. Este adevărat ce-am spus. Afirmația respectivă am făcut-o pentru faptul că în concret iubirea nu are nimic în comun cu sentimentul dragostei. Iubirea este un banal concept inventat odată cu inventarea cetăților și religiilor.

Continuare