Jurnal de timp și vremuri

Petronela Apopei

    „Vă invit în Labirintul Gândului, printre scheletele iluziilor descărnate și vise inocente sucombate prematur în tomberoane insalubre, în pofida intențiilor anesteziante ale florii de crin. Răzbat, tot mai estompat, ca o muzică profană în surdină, într-un Ateneu prăbușit, ecouri ale infatuaților decibeli farisei. De când e lumea lume, zeii supraviețuirii au pretins sacrificii. Asta-i viața, așa a fost ea proiectată...”, astfel sună invitația la lectură a romanului „La porțile puterii” (apărut în 2020, la Editura „Eurocarpatica”, din Sfântu Gheorghe), al cărui autor este omul de cultură Mihai Suciu.
    Cu un „palmares” profesional și cultural bogat, dar cu o experiență de viață și mai bogată, prozatorul ne cucerește prin ineditul scriiturii sale, un nou tip de roman ni se înfățișează ca într-o piesă cu mai multe acte, pe scena numită viață, acea viață „proiectată” și neștiută.
„Convins că trifoiul are patru foi”, încă de pe când a făcut ochi în satul Voșlobeni din județul Harghita, înțeleptul de astăzi oferă lumii un arc peste timp, un spectacol al vieții, într-un roman plin de savoare și de o mare doză de optimism. Extrem de concentrat în cele unsprezece capitole, romanul se constituie într-o amplă monografie a locului natal, dar și...

Poezie pentru anotimpul cald

Zorin Diaconescu

Autoarea face parte din ordinul apostolilor unei lumi alcătuite pe temeiuri exclusiv estetice, o conjurație care mie mi-a transmis mereu un mesaj monahal, tocmai o “Poveste de iubire, / Poveste de-o vară sau poate / Un vis de vară…” Poate termenul de “conjurație” vi se pare exagerat, nimic nu-i interesează pe adepții acestui ordin mai putin decât ordinea de stat, la care se referă sfera semantică a cuvântului. De acord, dar n-am găsit alt cuânt mai potrivit pentru a descrie o conspirație care nu sfidează, ci ignoră pur și simplu realitatea, dură și nepoetică, fiindcă așa e orice realitate. Deformare de gazetar pentru care vă cer scuze de la început.
Ideea nu este nouă, în poezie s-a afirmat de când Homer cutreiera cu lira lui prin Helespont că viața e scurtă, meschină si urâtă, deci inaptă pentru a fi reprezentată în poezie. Ideea e clară și se oprește pe pragul teoriei, versurile scrise sunt altceva, ele scapă de sub controlul conceptual: “Dimineaţa, la rasarit,/ Soarele zâmbea / Era îndrăgostit de vânt… / Razele sale pătrundeau / Printre ramurile / copacilor, / Printre frunze, flori, fire de iarbă. / Se înfierbânta atât de tare încât / Pârjolea totul în cale…” -...

Trăitor în iubire

Petronela Apopei

„Trăim într-o lume superficială, așa a fost tot timpul, suntem ființe superficiale, nu este ceva rău, rău este că noi considerăm a fi doar atât și considerăm că realitatea aceasta superficială este singura neglijând realitatea noastră interioară.”, așa încearcă să provoace de data aceasta pe cititorii săi, autorul Zaharia Mihail-Robert, în cel de-al treilea volum, „Eseuri și aforisme”, apărut în 2021, la Editura „eCreator” din Baia Mare.
    După cum sugerează și titlul, volumul de față urmează dictonul latin „Cogito, ergo sum!”, însumând o concepție despre viață, trăire, iubire, deloc străine autorului. Ca exponent al acestei lumi oscilând între bine și rău, el își adună gândurile, sentimentele, situându-le uneori între „to be or not to be”.
    Preocupat de condiția omului și de multitudinea de sentimente ce-l încearcă de-a lungul vieții, Zaharia Mihail-Robert caută fațetele omului pentru a-i da o singură formă, aceea a iubirii.
El cercetează natura umană, încercând să o îndrume către drumul destinat să-l facă pe om fericit. Și cum poți fericit? Doar iubind, desigur.

IUBIREA, LEAGĂNUL VEȘNICIEI

Nicolae Dina

    Deși, timp de aproape un deceniu, profesoară de istorie și geografie în câteva școli mureșene, dragostea pentru carte, ca izvor de satisfacții spirituale și ca obiect bibliologic, stă la originea hotărârii poetei DOINA PANĂ CHIRA de a se pune în slujba cititorilor ca bibliotecar, ocupație nobilă pe care a profesat-o până în anul 2011 și nemurită, de altfel, (și) în acest volum de versuri în care onorează din tot sufletul „liniștea bibliotecilor […], lumea mirifică a cărților”, fiindcă toate „cărțile au suflet” (Hoțul de cărți), dublată de marea sa dragoste pentru creație, fie ea poezie sau proză, pe care o cultivă în câteva cenacluri literare sau o publică în numeroase reviste și antologii. Este vorba despre noul volum de versuri, Florile iubirii înflorite (Editura eCreator, 2021), cuprinzând peste 70 de poezii, unele dintre ele fiind reluate din cartea cu care a debutat în anul 2019 (Furt de iubire), dar deosebit de acesta din urmă, fiind unul bilingv (română – italiană), prin aportul traducătoarei Mădălina Veronica Radovici, profesoară de istorie și filozofie în licee și colegii din Italia, dar pasionată de lirica românească.

Personificarea gândului

Nicolae TOMA

Prima carte din anul 2021 editată de editura eCreator aduce în fața noastră pe Ela Bălescu și volumul de poezii „La picioarele gândului”.   
Pornind de la titlu, prin personificarea gândului, dă de înțeles că gândul, ca și creație a minții noastre, poate deveni o intentitate cosmică, cu un corp bine definit.
Ce putem găsi la picioarele gândului? Credința. Și pentru a ajunge la credință e nevoie de rugăciune și să crezi în puterea ei. Rugăciunea spusă cu puterea credinței oglindită în persoana ta dă putere și poetul până la un anumit punct se poate identifica cu creatorul, fiind parte distinctă din actul de creație.
O altă temă abordată de autoare este scriitorul. Acești oameni, care transformă cuvântul în lumină au puteri divine și prin aceste puteri pot deveni nemuritori „Scriitorii niciodată nu mor / Ei lasă în urma lor / Scrieri de patimi și dor. // Ei știu să iubească / Ei știu să trăiască / Ei sunt alte firi / Se hrănesc din amintiri. […] Așa sunt scriitorii mereu / Că ei niciodată nu mor / Își lasă amintiri din sufletul lor”.

Cogito, ergo sum

Nicolae TOMA

Zaharia Mihail – Robert scrie fără oprire și, după cum îl cunosc, pot spune fără ezitare că va lăsa o urmă adâncă în literatura contemporană.
O nouă carte, la fel de complexă ca celelalte cărți, cu un titlu pretențios „Eseuri și aforisme”, reprezintă o altă preocupare spirituală și esența aceste cărți definește ambiția autorului și nevoia de a înțelege problemele existențiale ale acestei vieți pornind de la înțelegerea sinelui.
De la bun început autorul ne propune o călătorie spre cunoașterea unui prototip uman menit să dăinuie într-o matrice colectivă și pornește de la nevoia de sinceritate, care face o diferență între adevăr și minciună.
O definiție categorică a altruismului uman o reprezintă în câteva cuvinte ce nu lasă loc de înterpretare „Ce poate fi mai frumos în lumea asta, ce dar mai minunat poţi primi în această lume decât să poţi ajuta fără a fi nevoie să fii ajutat, şi să poţi iubi fără a fi nevoie să fii iubit”.

Poezii de Ion Toma Ionescu

Ion Toma Ionescu

Orgasm

curenţi reci subţiri
lame de brici
străpung pielea
bronzată
apa mării e limpede
calc dungile mierii
desenate
dedesubt
în lumina filtrată

Poezii de Larisa Viragh

Larisa Viragh

Impas

Se sting lumini în suflete stinghere, unde ninge viscolit cu lacrimi fierbinți de dor și de durere.

Trecutul joacă roluri în prezent și-n viitor, revin momente triste când de tine-mi este dor.

Ne pierdem undeva, pe drumuri negăsite, ne oprim din drum să căutăm răspunsuri infinite.

Mă doare să îți port iubire ce se risipește în vânt, și pleacă și se-ntoarce, apoi cade pe recele pământ.

Poezii de Ica Gaftone

Ica Gaftone

Dar din dar

Sunt in prezent la jumătate
Când viața mea este in toi
Și nu știu încă, cum aș face
Ca să împart totul, la doi

Și bucurii dar și necazuri
Sunt altfel, când un prieten ai
Să le împărtășești cu dânsul
Și din ce ai, cu drag să dai

Poezii de Alexia Gabriela Ancuța

Alexia Gabriela Ancuța

Clepsidra timpului ca o buclă
risipea
galeriile de valuri sărate
peste  
însetata plajă. Cu ochii sticloși
Marea,
ca o pălărie temerară,
Ce-i alunecă pământului pe frunte,
se întinde insesizabil
ca mătasea fragilă a timpului

EVADAREA DIN CONTEXT

Dumitru Hurubă

Gata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?

IPOTEȘTIUL ȘI NOI – DE MARIA GURĂU

Maria Ivanov

Ipotești – pentru cineva o destinație, pentru altcineva – casă, pentru unii – o enigmatică amintire, pentru alții – o vibrație de dor, pentru mine, însă, Ipoteștiul este o regretată amânare. Timp de doi ani îmi tot spuneam că „în week-end-ul următor merg la Ipotești”, iar în ziua cu pricina găseam neîntârziate scuze pentru a lăsa pe altă dată vizita. Motivele amânării oscilau între serioase (pregătire pentru examen, repetiții la teatru, ture neprevăzute la muncă) și neserioase (somnul dulce de dimineață, ieșiri cu prietenii). De fapt, ca om al amânărilor ce sunt, regretele mă iau pe sus în această perioadă incertă prin care trece umanitatea. Amânarea plecării la Ipotești este, totuși, una dintre cele mai răzbunătoare. Nu mă supăr. Accept asaltul remușcărilor. Sunt vinovată și sper să însușesc bine lecția. De ce îmi toarnă atâta amar în suflet anume faptul de a nu fi mers la Ipotești? Fiindcă Ipoteștiul nu este un loc oarecare pe harta României, Ipoteștiul nu este o simplă comună din județul Botoșani. Ipoteștiul, prin Casa Memorială „Mihai Eminescu”, reprezintă un tezaur pentru toți cei dependenți de arta cuvântului, pentru cei care s-au pătat de rima eminesciană, pentru cei care împărtășesc caracterul pasionat ce se desprinde din poemele marelui scriitor. Acest colț de lume păstrează legătura cu Mihai Eminescu, la fel cum o face, de altfel, și opera sa.

Fapte mărețe și oameni obișnuiți

Maria Ivanov

De când e lumea și pământul, omului îi place să vorbească despre isprăvile mărețe ale altora, fie că este vorba despre faptele înaintașilor, și aici putem lua drept punct de reper admirația față de neînfricatul Hercule, dacă e să gândim, cumva, în ordine cronologică, care a ucis leul din Nemeea, hidra din Lerna, a prins mistrețul de pe muntele Erymanthus și a săvârșit multe alte izbânzi însemnate pentru istoria antică; fie că este vorba despre personaje plăsmuite de un scriitor, și aici îl avem pe curajosul Robin Hood, eroul medieval care luptă contra nedreptății sociale, care este un alt fel de zeu al săracilor, un sprijin și o siguranță a zilei de mâine. El rămâne și astăzi un simbol al tendinței spre egalitate socială. Tendință utopică, evident, dar capabilă, totuși, să aline sufletele celor flămânzi, să aprindă o luminiță a speranței la capătul negru al rătăcirii în care orbecăiește societatea noastră. Pe lângă aceste două caractere, vorbim adesea despre veteranii războaielor când ne referim la modele de bărbăție. Le conferim varii manifestări de comemorare tuturor eroilor. Ei sunt, indubitabil, cei cărora le datorăm (cvasi)stabilitatea de care ne bucurăm astăzi. Tot lor trebuie să le zicem „mulțumesc” pentru cerul albastru pe care îl vedem zilnic, pentru liniște și pace. Iată trei, cele mai puternice, după mine, exemple de protagoniști ai faptelor mărețe. Există, desigur, mulți alții, rândul lor este foarte lung, or eu m-am raportat la aceste trei caractere, care fac parte din trei lumi diferite, pentru a arăta importanța faptelor memorabile raportate la scara largă a lumii.

Dialog nocturn sau de ce întârzie Moș Ene

Maria Ivanov

Într-una din nopțile călduroase de primăvară (în sfârșit călduroase!) ale anului curent, când orologiul anunța că se face ora 1 AM, doi neuroni, înarmați cu un bol de floricele de porumb, erau încă antrenați într-o discuție care nu permitea gazdei să se avânte în minunatul și de o zi așteptatul, și mult doritul, și mult iubitul somn de frumusețe (demult întârziat), făcându-l martorul acestor conversații năucitoare...
- (Neuronul 1, melancolic, băgând o floricică în gură) Necunoscutul...
- (Neuronul 2, mirat, rugumând, la rându-i, o floricică) Necunoscutul?
- (Neuronul 1, curios) Ți-e frică de el? De necunoscut, de obscuritate, de noutate?
- (Neuronul 2, meditativ) Nu m-am gândit vreodată...

CRUCIADA ELEVILOR

Roxana Galan

PIESĂ ÎNTR-UN ACT ȘI TREI SCENE

PERSONAJE

 1. PAVEL-liderul
 2. PETRU- teologul
 3. ADAM -autorul
 4. EVA    - autoarea

 5. MARIA- viața-Fecioara Maria
 6. MAGDALENA- speranța
 7. ILEANA- îngerița
 8. PROFESOARA- diriginta clasei
 9. LUNA- imaginația
10. MARA- moartea
11. KLARA- ispita-șarpele

Gustând din măr

Ana-Cristina Popescu

Piesă într-un act

Personajele: P1, P2, Litră și Zamă.

Decorul: O peșteră care inițial este confundată cu un tunel.

(Este semiîntuneric.)

P1: Ne-am rătăcit.

Cele mai periculoase bestii nu sunt în păduri, ci în palate!

George PETROVAI

Ca lucrurile la acest capitol să fie cât se poate de clare pentru oricine va citi prezentul articol, din capul locului mă văd nevoit să fac următoarele precizări de ordin general:
    1)Din totdeauna (mai exact de când în omenire a avut loc tranșanta diviziune bogați-săraci, stăpâni-robi, trufași-smeriți), neoamenii cu rol cârmuitor au răstălmăcit porunca Atoatefăcătorului din Genesa 1/28 („Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ”), potrivit scârbavnicelor lor instincte întru necontenita sporire a puterii, bogăției, faimei și plăcerii în dauna celor mulți și tot mai urgisiți, inclusiv prin războaie de cucerire, ignorând cu totul faptul esențial că recomandarea divină de-a stăpâni pământul cu tot ce-i pe el, nu era/nu este nicidecum un îndemn la lăcomie, neghiobie și destrăbălare, ci – dimpotrivă – la cumpătare, înțelepciune și virtute. Iar catastrofalele politici duse de toți alde ăștia în întreaga istorie a omenirii, îndeosebi în prezent, s-au concretizat în niște realități atât de îngrijorătoare pentru viitorul Terrei (intensa poluare a pământului, apei și aerului, uriașa risipă a resurselor solului și subsolului, sfidătoarea pervertire a speciei umane prin minciună, avariție, ipocrizie, egoism, cruzime și – desigur – prin sodomia încurajată mai nou la scară planetară), încât tot mai mulți oameni de știință nu prididesc să bată (de pomană) toaca la urechea surdului (globalist).

Sfântul Gherman

Iulia-Maria Ciherean

          Sfântul Gherman e celebrat la data de 12 mai a fiecărui an, fiind un sfânt ce apare rar menționat în credința populară și în calendarul creștin. Este o figură ce e importantă pentru viața rurală, întrucât acesta proteja recoltele sătenilor de apariția unor insecte nedorite și chiar viermi care atacau recoltele. Astfel, ,,în datinile populare acest sfânt era patronul animalelor și al insectelor.”  
           Sfântul Gherman mai e perceput și ca patronul ploilor, al grindinei și orânduitor al precipitațiilor. Este răspunzător de sănătatea animalelor și de belșugul holdelor. E cunoscut sub acest nume în zona Banatului și Țara Hațegului. Sărbătoarea poartă denumirea după numele Sfântului Gherman al Constantinopopului, un patriarh ce a fost fiul nobilului Iustinian.
           În satele hunedorene, acest sfânt era, de regulă, sărbătorit în data de 12 mai, însă, uneori, se luau măsuri de combatere a dăunătorilor chiar mai repede de această dată, chiar din 1 mai, de ziua Armindenului.