Recluziuni – Gheorghe Andrei Neagu: Tabăra damnaților

Mioara Bahna

Lumea cărții lui Gheorghe Andrei Neagu – Tabăra damnaților, Editura Atec, Focșani, 2016 –  este cea a unor universuri concentraționare concentrice, de unde personajele nu se pot elibera, fiindcă, asemenea unor păpuși Matrioșka, după ce părăsesc un spațiu în care au fost închise, constată că se află în altul și tot așa, încât ieșirea „la un liman”, pe care o visa Iona, al lui Marin Sorescu, se dovedește a fi doar o utopie.

    Eroii cărții sunt trei foști deținuți (prezentați începând din ultimele zile de detenție), eliberați înainte de un 23 august comunist, care pășesc, exceptându-l pe unul dintre ei (Serafim), fără speranță în noua lor viață, după ce ispășiseră o parte din pedeapsă, pentru un viol (presupus), doi dintre ei, și pentru crimă, cel de-al treilea și care ajung, apoi, fără voia lor, să muncească pe un șantier din preajma unei mine de cărbune.

Robert Sorin Baicu şi confesiunea ca mijloc artistic

Ioan Romeo Roşiianu

Robert Sorin Baicu  - „Începuturile unei poveşti de iubire”, Ed. Grinta, Cluj - Napoca, 2018

Scriitorul bucureştean Robert Sorin Baicu îşi începe inspirat anul publicând primul volum din trilogia „Visând la iubire”, titlu extrem de generos şi în largheţea căruia poţi detecta cu uşurinţă paliere multiple de adresabilitate, scene complexe sau simple de derulare a evenimentelor.
„Începutul unei poveşti de iubire” ne introduce repede şi provocator într-o lume a irealului, autorul preferând să amprenteze acest spaţiu cu o viziune proprie, extrem de provocatoare, fapt care-l ancorează repede pe cititor în actul lecturii.
Îmi pare că tocmai asta e cartea pe care a mizat în scrierea sa, ideea de a-l provoca continuu pe lector părând a fi cheia cu care-şi deschide calea către inima şi mintea acestuia.
Volumul începe în forţă şi, după ce eşti introdus într-o lume mirifică a basmului, una în care totul este hiperbolizat, diafanizat - context în care cititorul avizat este mai întâi tentat să renunţe la carte şi la lectură - trezirea la realitate se face brusc, întrucât pista falsă a oniricului se încheie brusc dezvelind o forţă de introspecţie extrem de puternică.

Recurs la "SUB SOARELE SUDULUI"

Ică Sălișteanu

     Florin Anghel Vedeanu are atâtea de spus, că trăieşte o adevărată disperare de a le spune mai repede.
     Destinul unora din personajele sale ( Sofian, Marian, Dica ş.a.), l-ar face gelos şi pe Herbert Marcuse. Dacă la început sunt entuziaste şi îşi propun un viitor decent, mai apoi sunt dominate de neîncredere, neîmplinire şi cad pradă eşecului total. Eşecul este total fiindcă în această arenă dură, VIAŢA, el arbitrează buimacitor , mizând totul pe donquijoţi fără principii.
     Altele sunt captive unor pulsiuni de tip freudian, în principal din cauza nesiguranţei sentimentale şi lipsei de consistenţă morală ("Ziua fluturelui").
     Când este preocupat şi de firescul vieţii, produce şi propune spre lectură chestiuni încântătoare. Atunci se ia la trântă cu Yasunari Kawabata ( "viaţa-i frumoasă, atât de frumoasă, că-i imposibil să nu fie şi vinovată") şi chiar dacă personajele sale nu mai îngeresc şi-şi pierd inocenţa, o fac splendid, firesc şi fără regrete, fără să imagineze sau să conştientizeze păcatul, deriva şi nesiguranţa sentimentală.

OCHIUL DIN PALMĂ ( sau suprasimțul poetului)

Ică Sălișteanu

Motto:             
"Dumnezeul meu, Dumnezeul meu
 pentru ce m-ai pedepsit
 să duc pe umeri la nesfîrșit
 o cruce cu vîrf de creion?"
                    Costel Stancu   

    Damnat și pedepsit să trăiască "ca o dansatoare împușcată-n picior" în locul unde nu poți trăi decât dând vina pe Dumnezeu și la fel ca "fiul durerii plătit cu arginți" încearcă să plătească "prețul îndoielii cu monedele urmelor", Costel Stancu pretinde că iubește "lucrurile palpabile".
    Da, o face numai aparent fiindcă viața lui este un vis perpetuu, pe care-l trăiește între fericiri și disperări necontenit repetate, nemulțumit că nu poate înzestra, ori de câte ori vrea, pipăitul cu văz.
    Atunci când încearcă o face cu "ochiul din palmă" și ne introduce într-o lume a poeziei fără egal unde naiadele îi memorează stihurile pentru urechea Euterpei cu scopul precis de a o uimi.

PRIVEȘTE-MĂ PRIN LENTILA URIAȘĂ A UNEI LACRIMI de Florin Ciocea

Ică Sălișteanu

Cel blestemat să vadă îngeri trăiește o poezie, de o sinceritate și profunzime, totală parcă împrumutată de la cei pe care numai el îi vede.
    Pe noi trăitorii în odăile Euterpei ne uimește când își propune să ne arate poarta nouă a sufletului său trăitor de mirări nedisimulate și-și propune să completeze (cu el însuși) armata îngerilor care "coboară noaptea / în dormitorul femeilor singure și triste", pentru ca chipul lor să strălucească și-n împăcare și armonie să fie scutite de a urî "cu pasiune / iubirea din privirile celorlalți". (pag.17) 
    Are îndoieli grave despre trecerea "DINCOLO"; "Și nimeni nu știe dacă / Saltul ne duce în beția curcubeului / Sau în bezna eternă a vidului înghețat". (pag.21) 
    Și dacă nu-și poate conduce prietenii în constelația în care întineresc, el rezolvă neajunsul invitându-i periodic la Maltezi unde aceștia după ședințe poetice în jurul focului cu paharele în mână nu numai că întineresc dar uneori chiar dau în mintea copiilor fericiți ("toți prietenii mei vor întineri îndeajuns / să se bucure doar de poemele / scrise de îngeri cu dragoste" (pag.22) ,care așteaptă "imensa lumină vărsată de Mântuitor".

Inelele clepsidrei prind viaţă

Daniel Marian

(Oana Frenţescu – „Gând tatuat în clepsidră”, 2020)

             Ne încumetăm pe căi introspective cum am deschide dimineţile mai devreme, fără decoruri preconcepute şi înainte de a bate ora exactă potrivită pentru asemenea deschideri. În acest excurs dăm frâu liber dorinţelor care în mare parte se vor regăsi pe măsură ce înaintăm în spiritul cunoaşterii şi simţirii. Ceea ce este extrem de important, se întâmplă o experienţă inedită în care, în locul meditaţiei este preferată acţiunea.
             Astfel, vedem cum sunt prefigurate tehnici de deosebire şi scoatere în evidenţă a elementelor esenţiale şi a punţilor dintre ele, are loc o rearanjare a voit-realului fără a fi real, dezideratul devine palpabil când era pe cale să se sufoce sau să se năruie, să se spargă.
             Se mângâie şi se sărută memoria pe tâmple, se pune la loc prielnic între imaginar şi posibil, între amăgire şi speranţă, se altoieşte/catalizează cu un suflu de poveste, o aripă sau o pană din minunăţia minţii va poposi asupra ei binefăcător. Acolo unde este memoria rănită, se vindecă astfel, acolo unde se zvonea ceva vreme de război, se face pace.

HAIKU-URI de Costel Avrămescu

Costel AVRĂMESCU

1.    Trecute timpuri

Surâsul doare;
Privite în oglindă,
Petale albe.

2.    Lângă lampă

Lumini și umbre;
Aripă de fluture
Exersând zborul.

Poezii de Daniela Parvu Dorin

Daniela Parvu Dorin

Război pe tăcute
 
Motto:’’Mâinile tale sunt așa de curate
că poți spală apa cu ele’’(A.Suciu)
 
Aveam fluturi invizibili lipiți de nodurile degetelor
zilele curgeau sau stăteau ne-ncepute
nu mai știu de ce,
eram în case, cu toții, închiși
între pereții care se smulgeau singuri
din războiul dus pe tăcute…

Poezii de Mihail TĂNASE

Mihail TĂNASE

FĂRĂ TEAMĂ

Să nu te temi, iubito,
dacă mâine te vei trezi
cu mine sub balcon
în blindatul armatei...

Este ordonanță militară
care totuși nu mă va împiedica
să-ți aduc o floare...

Poezii de Liviu Ioan Muresan

Liviu Ioan Muresan

Trotuarul meu (fragment)

se ia un cub cu un colț spart
se înghesuie înăuntru cîțiva îngerași de pahar
se scutură bine pînă cînd ies cîrtițe galbene
mersul drumurilor pe la lilieci se tapează
cu inimioare de cunoscători
pe o bicicletă de lemn pedalînd găsești ascunse morminte
pe marginile asfaltului

SFÂRȘITUL DELONULUI

Lica Octav

Trecuseră câteva ierni bune de când îmi încălzeam copilăria în cojocul devenirii mele adolescentine. Ne mutaserăm de la casă  la bloc, lăsând în urmă nostalgia primilor mei ani de viață.
Eram în clasa aVI a și ne bucuram de abundența zăpezii care acoperise generos toată dezordinea cenușie a șantierului cvasiprezent, în jurul blocului în care locuiam.
Aleile erau pline de patinatori năbădăioși, care, încercând să-și facă loc printre săniile picilor, tăiau zapada bătătorită, înghețată doar pe alocuri. Lupta pentru gheață devenise acerbă între cei ce alunecau voioși pe tălpile bocancilor și patinatori.
Trupa de cercetași din care făceam parte, deși fusesem cu greu acceptat din cauza lungimii reduse a sabiei mele cioplite din rămășițele pomului de iarnă, executa o misiune de avangardă, în lupta crâncenă cu armata copiilor din blocul vecin.

Fragment din romanul ,,Impotriva destinului"

Eugen Baciu

Era cald şi glasvandurile care dădeau în grădină erau larg deschise. Albul liniştit al lămpii cu gaz din curte, pe care Ion o aprinsese din timp, lumina o mică porţiune din pietrişul răspândit pe aleea din faţa casei. Răzoarele şi gardurile vii erau de pe acum cufundate în beznă. În sus vârfurile copacilor se detaşau pe un cer clar.
Soarele asfinţise demult în spatele colinelor. Pădurile apăreau ca nişte pete negre pictate pe umerii colinelor în lumina palidă a lunii, care se rostogolise ca un glob auriu pe bolta presărată cu stele.
Cântau greierii şi orăcăiau broaştele din micul lac aflat undeva în spatele casei şi din când în când, subliniind parcă acea pace adâncă, o buhă adăuga şi ea nota-i simplă: „Bu-hu-hu, bu-hu-hu”.
Un fluture nocturn se învârtea în jurul luminii, lovindu-se de geamul lămpii, cu mici atingeri de aripi care o făceau să vibreze. Hipnotizaţi de miraculoasele atingeri de zgomote, învăluiţi de lumina opacă a lămpii şi fermecaţi de gustul plăcut al fericirii, îmbrăţişaţi, el şi ea adormiră.

DELONUL

Lica Octav

Am fost odată mic! Atât de mic încât nimeni nu mă lua în seamă. Eram fiul tatălui și al mamei.
Trebuia să fac numai ce spuneau ei. Gândurile și dorințele mele erau prea mici pentru a fi luate în seamă.
Eram copilul frumos, admirat de toată strada, pentru că semănam cu părinții, nimeni neobservând ceva particular în înfățișarea mea. Aveam nasul mamei, ochii tatălui, gura bunicii și eram cuminte ca bunicul!
Ai mei erau îngrijorați că mă joc prea mult! Într-o zi, am încercat să bat un cui în ușa magaziei. Seara a avut loc o ședință extraordinară în care părinții au reproșat bunicilor lipsa de responsabilitate în supravegherea mea și faptul că dacă aveam să continui în acest fel, voi ajunge un simplu muncitor ca bunicu’. Intotdeauna el era vinovat pentru educația mea.
Altă dată, încercând să sap o groapă în grădină, bunica s-a apropiat în fugă, roșie la față, făcându-și cruci și suduind, pentru a înlătura năravul care mă arunca în neamul țărănesc al tatei. Seara a avut loc o nouă dezbatere în care tata i-a reproșat bunicului că nu-i în stare să-și țină-n frâu nevasta.

PRIMUL SĂRUT

Lica Octav

Motto   “Dragostea se naște cu un
surâs, crește cu un sărut
și se termină cu o lacrimă”
...Cu primul sărut au zburat anii copilăriei, ascunzându-se în fagurele dulce al amintirii.
Tandemul buzelor, fremătând de emoția adolescentină a necunoscutului, cu tentația sa, face să vibreze întreaga ființă, luând locul bucuriei primelor jucării, uitate într-un colț al mansardei acoperite de praful uitării.
Când te gândești cu câtă ardoare strângea la piept păpușile Monster High, încercând să ne convingă de fiecare dată că mai trebuie să aibă una și încă una, până când va ajunge să dețină toată colecția, pentru că numai așa putea face parte din lumea lor, a păpușilor ” monstruos” de frumoase, care deși tăcute, erau în stare să îi capteze toată atenția, într-un dialog  mut al viselor copilăriei.
Fiecare din noi am avut un personaj, mai mult sau mai puțin imaginar, care ne-a însoțit pe parcursul întregii copilării, fiind întotdeauna de acord cu bravadele și năzbâtiile noastre, dar mereu în contre pied cu povețele anoste ale părinților.
Să revenim la primul sărut, cel care te face să te desprinzi de pământ plutind în aerul rarefiat de respirația sacadată, sunând în urechi clopotele bitonale ale inimii, cuprinsă de frenezia paralizantă propagată în toată ființa.

Tetru scurt - comedie în trei acte

Flora Mărgărit Stănescu

ACTUL I

Scena 1

(în biroul familiei Duțescu, d-na Elvira, Bogdan, Sabina,  C-tin, Dinu, se aude o muzică de fundal cântată la pian).

Elvira - Dragul meu, într-o jumătate de oră am și eu nevoie de calculatorul cel mare. Ți-aș fi foarte recunoscătoare Bogdane, dacă ai trece pe laptop-ul tău. Mă supără scrisul mărunt și aș vrea să-mi văd mesajele.

Caracatița

Ana-Cristina Popescu

(Din volumul „Sinusoide“, volum aflat în lucru)

Personajele: Copilul, X, Femeia care are grijă de copii, Mama, Vecina.

Actul I

Personajele: Copilul, X.

Decorul: Imaginea unui magazin alimentar proiectată pe un ecran. În fața magazinului e plin de sticle și sacoșe în care au fost îndesate alte sticle goale.

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Mihaela STOICA

Ion Nistor, istoric, profesor universitar și om politic, fruntaș al Partidului Național Liberal, este omul care a contribuit mult la realizarea Unirii Bucovinei cu România. Va ajunge peste ani în închisoarea de la Sighet și va muri în sărăcie.

Născut în 4 august 1876, la Vicovu de Sus (judeţul Suceava), Ion Nistor obține, în 1902, licența la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universității din Cernăuţi. Devine în 1909 doctor în filosofie și litere al Universității din Viena. După un an de predat la Universitatea din Viena, în 1912 este numit profesor la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană a proaspăt înființatei Universități din Cernăuți. De altfel, cursul său inaugural intitulat „Locul românilor în istoria sud-est europeană” îl va determina pe Lucian Blaga, prezent în auditoriu, să afirme: Ion Nistor se numără printre „istoricii ideii și unității naționale”. Nu a fost doar un istoric al Bucovinei, Basarabiei și apoi al întregii Românii, ci și un om al faptelor.

Blestemul domniilor fanariote pentru români

DN

La 1 iulie 1822 au fost restabilite domniile pământene, prin numirea de către Poarta Otomană a lui Ioan Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore Ghica în Ţara Românească.
Imperiul Otoman a pus capăt domniilor fanariote în urma unui şir lung de consecinţe politice şi economice ale administraţiei străine în Ţările Române.
Considerată o formulă salvatoare de către Sublima Poartă, domnia fanariotă cel puţin în ultimul sfert de veac al duratei sale a produs şi mai multă corupţie, instabilitate politică şi regres economic în dauna Imperiului Otoman.

Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu a fost punctul terminus al stăpânirii fanariote.  Filiaţia domnilor greci cu Rusia ţaristă şi dezvoltarea unei reţele subversive anti-otomane pe cuprinsul Peninsulei Balcanice a contribuit în parte la decizia sultanului de a reintroduce domniile pământene.

Nu în ultimul rând, solicitarea insistentă a boierimii române de a reveni la situaţia sa de dinainte de instalarea domnitorilor fanarioţi. Memoriile către viziri şi sultan au fost numeroase şi au arătat starea disperată a societăţii româneşti din cele două Principate.