Decorul: Curtea unei case.
Personajele: Copilul 1, Copilul 2, Copilul 3, Anica.

Copiii se joacă pis-pas.

Copilul 1: Pis-pas! În ce casă de pe ulița mică se află doi oameni, trei femei și un copil.
Copilul 2: La Ileana lu' Străinu.
Copilul 1: Nu ai ghicit!
Copilul 3: Știu eu. Pătru lu' Spăriosu.


Copilul 1: Da.
Copilul 3: E rândul meu. Pis-pas! În ce casă se află un singur om?
Copilul 2: Pe ce uliță a satului?
Copilul 3: Ulița unde-i progadea.
Copilul 1: Biba.
Copilul 3: Da, ai ghicit!
Copilul 2: Nu mă mai joc, nu-mi place jocul. Ce treabă am eu cu membrii unei case? Doar babele ce nu au altceva de lucru cunosc tot ce mișcă în sat.
Copilul 1: E ceva normal să-ți cunoști consătenii și vecinii.
Copilul 2: Pe mine nu mă interesează de nimeni. Când am o problemă nu vine nimeni să mă ajute, mi-o rezolv singur, ba mai mult, cei care stau toată ziua la portiță, râd de ea.
Copilul 1: Tu ești venit de la oraș și nu înțelegi multe lucruri. La sat oamenii se ajută. Dacă ai o problemă vecinul îți sare mai repede în ajutor decât neamul.
Copilul 2: La oraș e altfel. Vecinii nu-și au treaba unii la alții. Aproape că nici nu se cunosc între ei. Fiecare familie își vede de treburile ei și nu are grija altora.
Copilul 3: Eu nu pot să-mi imaginez așa ceva.
Copilul 2: Eu nu pot să-mi imaginez cum intrați voi în curtea vecinului fără să-l strigați sau să sunați și de acolo direct în casă. Indiferent ce face vecinul, mănâncă, lucră, se odihnește, se trezește cu câte un vecin în casă.
Copilul 1: Așa e la sat, doar noaptea se încuie ușa. Ziua o lași deschisă. Doar străinii te strigă, sătenii intră ca la ei acasă. În sat suntem ca-ntr-o familie.
Copilul 2: Mie nu-mi place. Nu-i treaba nimănui cum îmi organizez lucrurile în casa mea.
Copilul 3: E adevărat. Nu e treaba nimănui, dar vecinul vine cu un scop, să-l ajuți cu un sfat sau o mână puternică. Ce-i drept, mai sunt și femei ce vin la povești.
Copilul 2: Pierdere de timp.
Copilul 3: Cum poți spune că e pierdere de timp? Mai înveți din poveștile și întâmplările celor mari dacă le asculți. Până și dintr-un joc înveți, te distrezi, te relaxezi.
Copilul 2: Da, te relaxezi când ai timp, dar din jocul pis-pas ce să înveți, câți oameni sunt în fiecare casă?
Copilul 1: E și asta o învățătură. Dascălul meu a publicat o monografie a satului și a scris câți locuitori are. Rămâne în istoria localității.
Copilul 2: Ce-i omul? O mână de țărână ce se luptă pentru nimic.
Copilul 1: Ce dorești să spui?
Copilul 2: Dascălul tău se luptă să rămână și el în istoria satului împreună cu monografia ce a scris-o. Întrebarea este pentru cât timp? Cine mai știe ce a fost în acest loc în urmă cu o mie de ani?
Copilul 1: Eu propun să ne jucăm ceva mai constructiv. Să mergem în grădina casei și să construim o colibă din tulei. Facem și lompaș din curcubătă.
Copilul 3: Ne exersăm abilitățiile de buni constructori, dar și estetice. Anul trecut băieții mai mari au construit o colibă extraordinar de frumoasă și ne ascundeam în ea când ne jucam pac-pac. Dan câștiga mereu jocul. Nimeni nu reușea să-l doboare.
Coilul 2: Pac-pac?
Copilul 1: Un joc de-a războiul.
Copilul 2: A!
Copilul 3: Mergem în grădină să construim?
Copilul 2: Nu-mi place! Părerea mea este că la sat oamenii sunt ca oile, ce face unul, face și celălalt. Ce nevoie avem noi să facem ce au făcut și alții, o colibă din tulei? Putem să fim originali.
Copilul 3: Originali?
Copilul 2: Ceea ce facem noi să fie model pentru alții.
Coipilul 1: Atunci propune tu ceva!
Copilul 2: Eu propun să jucăm fazan.
Copilul 3: Fazan e un joc cunoscut și am învățat și cum să închid pe cei ce se joacă cu mine. E suficient să pun verbele la gerunziu. Doar ce am studiat modul gerunziu la școală, cântând, învățând, răsfoind ...
Copilul 2: Nu avem voie să închidem. Cine închide, a pierdut jocul.
Copilul 1: Am mai jucat și în acest fel fazan.
Copilul 2: Nu m-ați lăsat să termin.
Copilul 3: Te ascultăm!
Copilul 2: Unul dintre noi spune un cuvânt. Altul ia ultimele două litere ale cuvântului, formează un cuvânt nou, pe urmă compune câteva versuri reprezentative pentru acel cuvânt. Când versurile sunt gata, următorul ia ultimele două litere ale ultimului cuvânt din versurile compuse.
Copilul 1: Eu nu sunt poet! Cum să compun versuri?
Copilul 2: Așa mi-am spus și eu prima dată, dar ceva din mine a simțit nevoia să scrie versuri. E vorba de exercițiu. Nu e nimic greu. Te concentrezi pe mesajul cuvântului. Se poate face și un exercițiu de rimă.
Copilul 3: Am putea încerca.
Copilul 2: Să zicem chiar numele jocului, fazan.
Copilul 1: Cu an. Antilopă.
Copilul 2: Perfect! Spune ceva despre ea în versuri!
Copilul 1: Antilopa ...
Copilul 2: Te ascultăm!
Copilul 1: Trebuie să mă gândesc.
Copilul 2: Nu te grăbește nimeni.
Copilul 1:  Antilopa a alergat / Peste câmpul parfumat / Până la izvorul din sat / Din care s-a adăpat / Și de sete a scăpat. Am reușit!
Copilul 2: Ți-am spus că nu e greu! Problema e că mesajul versurilor e cam sec, deși au rimă.
Copilul 1: Au mesaj. Antilopei i-a fost sete și a mers să se adape în locul unde știa că se află un izvor.
Copilul 3: „at“ sunt ultimele două litere.
Copilul 2: Spune cuvântul!
Copilul 3: Atunci.
Copilul 2: O poezie cu titlul „Atunci“?
Copilul 3: Nu! Fiind vorba de o altă formă a jocului fazan, o să continui eu poezia cu antilopa.
Copilul 2: Interesantă idee! Te ascultăm!
Copilul 3: Atunci a venit moș Sandu / Să repare la izvor gardu. Am compus. Mai departe e rândul tău.
Copilul 2: Așa se pare.
Copilul 3: Un cuvânt cu du.
Copilul 2: Dunăre.
Copilul 1: Te ascultăm! Să legi și de antilopă! (Râde.)
Copilul 2: Dunărea, un fluviu sfânt / Antilopa l-a auzit curgând ,/ Spre el pașii și-a îndreptat / Și cântecul i-a aflat: / Din munţi înalţi şi păduroşi / Se-aude susurând; / E-un fluviu sfânt, ce cade blând, / Udând ţări şi pământ. / Şi-n drumul său, adună fraţi, / Pâraiele din munţi; / E-o apă ce-a-nţeles mereu, / Istorii-n drumul său. / Lacrimi au curs şi răsărit, / Pe unde a trecut. / Şi-a ascultat şi-a alinat, / Sufletul întristat. / Ea, Dunărea, cu nume sfânt, / Spre mare-aleargă blând; / Cu susur lin, cu chip senin, / Din drumul ei cel plin. / Din munţi înalţi şi păduroşi / Se-aude susurând...
Copilul 1: Eu zic că e suficient. Ai trișat. După primele patru versuri ai adăugat versuri ce cu siguranță le-ai compus cu mult timp în urmă. Nu puteai compune perfect o poezie în câteva minute. Cred că așa doreai să ne încânți cu mintea ta luminată. Făceai un vers, două și le legai de altele compuse de tine mai demult. Până la urmă ai pierdut. Ai închis jocul, nd sunt ultimele două litere.
Copilul 2: Nu m-ați lăsat să termin.
Copilul 1: Am fost la fel de corecți ca și tine.
Copilul 3: Ce ți-e și cu fazan!
Copilul 2: Măcar ați învățat să faceți versuri.
Copilul 3: Și tu ai pierdut jocul.
Copilul 2: Sunteți răutăcioși.
Copilul 1: Tu ești răutăcios, tu cu fazele tale de la oraș. Niciun joc nu-ți place, iar când îl jucăm pe al tău, pierzi, fiindcă nu ești corect.
Anica: Copii!
Copilul 2: Vă strigă sora voastră, Anica!
Anica: Și pe tine te strig.
Copilul 2: Pe mine?
Anica: Am gătit fazan și vă invit la masă. A fost unchiul ieri la vânătoare.
Copilul 2: Fazan?
Anica: E foarte bun și dulce. După ce o să-l gustați, o să uitați de ce v-ați certat și o să începeți jocul din nou.
Copilul 1: Să mergem!
Copilul 2: Eu trebuie să merg acasă.
Copilul 3: Ești invitatul nostru. Mâine ne inviți și tu la masă, dar nu e obligatoriu. Așa sunt prietenii.
Copilul 2: Dacă e fazan, să mergem! Până la urmă din toate lucrurile înveți ceva.
Copilul 1: Mai ales când e vorba de înțelepciunea populară. La sat sunt adevărate comori de înțelepciune. Trebuie doar să ai răbdare până să înțelegi totul.
Copiii pleacă la masă.