Acum vreo 25 de ani,un prieten ce lucra prin zonă, în Centrul Vechi,mă ruga, uneori, să ne plimbăm de acolo pînă spre casa lui, în cartierul Săsar... De peste fosta Judecătorie apărea o lună ca un iatagan  sclipitoare, că odată i-am spus: este un astru de care îmi este frică, mai ales aici, în zonă...  Aceste gânduri îmi revin în memorie privind câteva lucrări de pictură ce redau Piaţa Libertăţii. Desigur că nu este momentul să-mi compun memoriile în direct, cum spunea un alt prieten al meu, de fapt un dobitoc, dar vis-a vis de locul unde  lucra prietenul meu Poetul, exista o cofetărie, îi spunea Cofetăria Tineretului.

Acolo mă întîlneam cu pictorul  Iosif Hamza, stăteam cu el la o cafea pînă ce se termina serviciul religios de la biserica din preajmă. Atunci, în general, femei în vîrstă îl priveau cu admiraţie, ştiau că este pictor pentru că maestrul avea o barbă îngrijită, se
apropia de 60 de ani dar spera la un mariaj reuşit, eu  aveam sub 40, probabil că avînd mustaţă eram interesant.
 Într-o duminică, o cucoană mai modestă şi evlavioasă l-a interogat amical pe maestrul Hamza: Ce mai faceţi, domnule Hrişcă? La care maestrul s-a roşit de tot şi m-a rugat să plecăm imediat. Eu fac aceste mărturisiri nu de  dragul mărturisirilor, ci, cum a spus un fost prim-ministru, din contră. Noi nu facem privatizare de dragul privatizării, ci din contră. Aşa fac şi eu după ce o tînără şi talentată ziaristă a comentat cartea mea "Pagina de gardă", unde
 aminteam de pictorii Olos, Cămărăşan şi Hamza, dar  ea , în loc de Hamza, a scris  Hrişcă. Ce-ar fi să mi se spună şi mie, peste ani, că mă numeam Ţeţu?