Când o ușă se închide, o alta se deschide;
dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă
că nu o mai vedem
pe cea care s-a deschis pentru noi”      
 Hellen Adam Keller

    Valeriu Simion se îndrepta grăbit spre clinica universitară din București, unde trebuia să înceapă practica de medic rezident, la secția de chirurgie.

Terminase Facultatea de medicină cu media 10 și voia să se specializeze în chirurgie generală. După examenele de rigoare, pe care le-a promovat fără nici o emoție și-a petrecut o scurtă vacanță la Murgeni, satul lui natal, unde se odihnea cel mai bine. Mama și bunica îi pregăteau, de fiecare dată, cele mai alese mâncăruri și  nu încetau să-l soarbă din ochi, ca pe un odor de preț. De la Gara de Nord lău un taxiu până la  căminul studențesc din Regie, unde împărțea o cameră cu un coleg din Cluj Napoca. Își lăsă bagajele, făcu un duș, la repezeală și luă un alt taximetru spre clinică.
    La parterul Spitalului universitar era mare aglomerație, fiecare dintre medici , studenți și asistente se grăbeau să ajungă la secțiile lor. Valeriu Simion se așeză disciplinat la rând, cu halatul alb, apretat și călcat impecabil, pe braț.
    -Ești student sau rezident? îl întrebă o doamnă, îmbrăcată în halat de medic, care stătea alături de el, așteptând ascensorul.
    -Sunt rezident, răspunse Valeriu, politicos, anul I de rezidențiat la chirurgie. Doctorița continua să-l privească scrutător, de parcă studia o relicvă istorică.
    -Nu te supăra că te întreb, continuă femeia, de unde ești?
    -Din Baia Mare. Mai precis din satul Murgeni. De ce mă întrebați?
    -Semeni foarte bine cu un prieten de-al meu. În prima fază am crezut că este el și voiam să te iau de braț. Este tot din zonă...
    -Valeriu Moraru? întrebă rezidentul zâmbind. Multă lume mă confundă cu el, nu sunteți prima. Mă trezesc pe stradă acostat de diferite persoane, care mă abordează cu tot felul de probleme, crezând că sunt senatorul Valeriu Moraru.
    -Îl cunoști pe senatorul Valeriu Moraru?
    -Normal că-l cunosc, suntem din același sat,  părniții lui locuiesc și acum în Murgeni. Mai bine zis tatăl și bunica lui, mamă-sa a decedat de curând. Senatorul vinde destul de des în sat, la casa părintească. Ai mei locuiesc în vecini.
    -Foarte interesant! Mamă-ta este Ana? nu se putu abține doctorița.
    -Da. O cunoașteți?
    -Nu, nu o cunosc personal, dar am auzit multe despre familia voastră. Eu sunt  Caliopia Vlădescu, medic specialist la secția de interne.Sunt prietenă cu familia Moraru. I-am însoțit, pe senator și pe bunică-sa, de curând, într-o vizită în Armenia.
    -Știu că au fost în Armenia. Mi-a povestit bunica lui, când am întâlnit-o la Murgeni. Mi-au adus și mie un cadou din Erevan.
    -Chiar? Înseamnă că sunteți în relații foarte apropiate. Uite că a venit liftul! Mi-ar plăcea să te mai întâlnesc și să discutăm. Dacă ai nevoie de ajutor, te rog să apelezi la mine fără nici o reținere! Sunt medic primar la secția interne, aici la spital. Ai reținut, mă numesc Valădescu!
    -Mulțumesc! Sărut mâna! Am să-i transmit domnului Moraru că ne-am întâlnit.
    După ce intră în cabinet, pe Caliopia o apucă un tremur inexplicabil. Era convinsă că acest rezident este fiul lui Valeriu Moraru, semănau perfect. Bunica lui Valeriu avusese  dreptate, când i-a povestit despre fiul Anei. A avut senzația că se află în prezența lui Valeriu Moraru, până și vocea era aceiași. Primul impuls a fost să-l sune pe Valeriu și să-l anunțe că i-a cunoscut fiul, dar se răzgândi imediat. S-ar putea să-l supere. În mod sigur rezidentul ținea legătura cu Valeriu Moraru și-i va povesti despre această întâlnire insolită.
    Într-adevăr, seara, Valeriu Simon s-a întâlnit cu Valeriu Moraru la masă. Se înțeleseseră să-l sune pe senator imediat ce ajungea în București și acesta îl invită la cină, la restaurantul ”București”.  Valeriu Moraru se rezumă să-i strângă bărbătește mâna juniorului, ca de obicei, fără efuziuni și patetisme.
    -Cum este camera de la cămin? îl întrebă Moraru
    -Destul de comodă. Curată, cu o baie funcțională... o mică firidă, cu aragaz, ce poate fi folosită de bucătărie...
    -Ai frigider?
    -Nu.
    -Îți încape un frigider în cameră? întrebă Moraru, scurt.
    -Cred că da... de ce mă întrebi?
    -Mâine să mergi la un magazin, în  zona căminului, să-ți cumperi un frigider, din ăsta modern. Vezi să aibă și congelator! Îți dau eu bani... Cu hainele cum stai?
    -Nu am nevoie de haine noi, răspunse modest juniorul. Deocamdată am destule, inclusiv costumele pe care mi le-ai adus din Italia. Mă îmbrac rar cu ele. Eventual o pereche de adidași noi, cei vechi sunt cam scâlciați...
    -Blugi nu vrei? Am câteva perechi, unele dintre ele chiar noi și niște bluze de bumbac. După cină, urcăm în apartament să-ți alegi ce-ți place. Cred că am și adidași. Bine, hai  să comandăm de mâncare!
    -Dacă nu te superi, eu aș mânca numai o salată de crudități. Am stat o săptămână la Murgeni și cred că am luat câtea kilograme în plus. Bunica și mama m-au îndopat ca pe o gâscă...
    -Mănânci ce dorești tu. Ce fac ai tăi?
    -Toată lumea bine. Tata a dat-o rău pe băutură. Stă toată ziua în casă și bea de unul singur, cu toate că are ciroză hepatică. Dacă o ține tot așa, nu cred că o duce mult. Mama și bunica, așa cum le știi, toată ziua în corul de la biserică. Nici n-am apucat să-ți mulțumesc pentru cadoul adus din Armenia. M-am întâlnit cu bunica, mi-a spus că ea a ales cămașa cu motive populare armenești și tabloul religios. M-a ținut în stradă aproape o jumătate de oră, parcă nu voia să se despartă de mine. Mi-a povestit cu lux de amănunte toată vizita din Moscova și  Armenia, spectacolele vizionate, interviurile la televiziune, mâncărurile și vinurile... Este extraordinară! Câți ani are?
    -92 de ani, din câte știu eu. Este foarte cochetă, nu-i place să-i amintești vârsta.
    -Vreau să-ți mărturisesc ceva! Bunica mi-a dat un lănțișor de aur, de 24 de karate, cu un medalion în care este încrustat un diamant. Cred că este foarte prețios. Mi-a spus să-l port întotdeauna asupra mea, ca pe un talisman. Uite-l!
    -Când ți l-a dat?
    -Imediat după ce am intrat la facultate. M-a rugat să păstrez discreția... cred că este o bijuterie de familie... sau cel puțin așa mi-a dat să înțeleg.
    -Bunica este foarte sentimentală, mă bucur că te tratează ca pe un strănepot adevărat...
    -Te superi dacă te întreb ceva... ceva mai sensibil și mai personal?
    -Cum să mă supăr, noi n-am avut niciodată taine.
    -Mi-ai cerut să te tutuiesc, încă de pe vremea când eram elev. Acuma îmi vine foarte greu să o fac... nu știu cum să-ți spun... toată lumea te respectă... ai o funcție...
    -Pentru tine am rămas doar Valeriu! Valeriu și atât!
    -M-am gândit de multe ori să-ți spun tată, dar nu am vrut să te supăr. Noi nu am discutat niciodată subiectul ăsta... Sunt medic, totuși, am ajuns  la maturitate... chiar dacă nu am întrebat-o pe mama nimic, este evident că sunt fiul tău. Nu-ți reproșez nimic, din contră vreau să-ți spun că-ți sunt recunoscător pentru tot ceea ce ai făcut și faci pentru mine...
    -Valeriu, indiferent cum  mi te adresezi, între noi nu se schimă nimic, rămânem aceiași. Familia mea este foarte credincioasă și nu vreau să-l supărăm pe Dumnezeu! Pe tine te-a crescut un alt bărbat și este normal să-i spui lui tată, așa este firesc și creștinește, indiferent de condiția lui socială. Ești fiul meu, ți-ai dat seama probabil demult și m-am mândrit întotdeauna cu tine. Dacă îți face plăcere, sunt dispus să te recunosc oficial...
    -Nu! Nu! Nici vorbă! Nu ți-am cerut și nu-ți cer asta. La ce bun? Chiar tu mi-ai spus că între noi  relațiile nu se pot schimba. Am vrut doar să... eram derutat, nu știam cum să-ți spun... Ai făcut mai multe pentru mine decât părinții și bunicii mei la un loc.
    -Cât despre relațiile dintre mine și mama ta, ce să-ți spun? Ne cunoaștem de copii, am fost colegi de clasă, de la început. Uneori, când veneam de la școală, ne opream la ea acasă pentru a o ajuta la teme. Am mâncat împreună de foarte multe ori, câteodată din aceiași farfurie. Ea s-a măritat în clasa a VII-a, la insistențele bunicilor tăi, cu un băiat mai în vârstă, care a fost luat în armată imediat după nuntă. Pe când s-a întors din armată, mama ta era gravidă... restul este istorie... Îți dai seama că atunci nu puteam să fac nimic, aveam 14 ani, cum ți-am spus, eram elev... În Murgeni nimeni nu a divorțat vreodată. Ea săraca și-a acceptat soarta cu seninătate. Pe de altă parte, bunicii tăi sunt oameni foarte înstăriți, erau cei mai bogați din Murgeni. Nouă ne-au confiscat comuniștii toată averea. După ce ne-am întors din deportare, familia mea a locuit, ani de zile, în capătul unui grajd, în care bunica mea creștea, înainte de comunism, cai de rasă și toți sătenii se fereau de noi ca de niște ciumați. Eram considerați dușmani ai poporului!
    -Mama a vorbit întotdeauna foarte frumos de tine. Știi când m-am convins că ești tatăl meu? Când ai venit după mine la Murgeni cu Mercedesul și m-ai dus la liceul  Lazăr din Baia Mare, ca să mă înscriu. Secretara s-a uitat la tine mirată și te-a întrebat dacă sunt fratele tău.  Mi-a venit să râd de mutra pe care ai făcut-o. M-ai dus la restaurant, la masă. Mă uitam cu coada ochiului la tine, atent, cum folosești tacâmurile, ca să nu greșesc. Am intrat apoi într-un magazin, de unde mi-ai cumpărat uniforma cea mai scumpă, 4 cămăși, două cravate, o pereche de pantofi și o pereche de bocanci. Parcă a fost ieri.  Eram în al nouălea cer! Am fost cel mai fericit copil de pe pământ! Atunci mi-am dat seama că nu semănăm întâmplător și că ești tatăl meu! Cu mama nu am abordat niciodată acest subiect. Când veneam cu haine noi acasă, cu lucruri scumpe, nu mă întreba de unde le am, era convinsă că tu mi le cumperi. La banchetul de terminare a liceului, mama a vrut să-mi cumpere, săraca de ea, un costum. A venit cu mine la Baia Mare și am intrat într-un magazin de confecții. A ales un costum de 700 de lei, pe care l-am refuzat. Era demodat și de culoare gri. A început să lăcrimeze și să-mi spună că nu are mai mulți bani. Mi-a dat de înțeles să mai așteptăm, poate că... Ai apărut tu, după două zile și mi-ai adus un costum Armani din Franța, cămașă cu jabou,  lavalieră și o pereche de pantofi italienești. M-ai luat din Murgeni cu Mercedesul și m-ai dus până în față la restaurantul Carpați.  Toată lumea s-a uitat la mine cu admirație, când am coborât din mașină.Nimeni nu a fost ca mine la banchet, am fost vedeta incontestabilă! Sunt lucruri care nu se uită!
    -Nu aș vrea să fii vanitos și să-i disprețuiești pe cei săraci! Eu, până la vârsta de 5 ani, am umblat înbrăcat cu un sac de iută și cu saboți din salcie. Am locuit într-un bordei din nuiele, îngropat pe jumătate în pământ și căptușit cu humă, amestecată cu bălegar. Odată, vom povesti pe îndelete despre istoria familiei noastre, ca să știi și tu cine suntem și de unde venim.
    -Mai știu și eu câte ceva. Tatăl tău, căpitanul Ioan Moraru, cum îi spune bunica, este un om ursuz. De fiecare dată când mă întâlnesc cu el îl salut reverențios, iar el mormăie ceva și-și continuă drumul, fără să-mi acorde nici o atenție. Bunica, în schimb, este extraordinară!    Ea știe cine sunt?
    -Bineînțeles! Ea ți-a ales cadourile din Erevan, ți-a spus doar.
    -Să știi că m-am întâlnit, azi, la Spitalul universitar, cu prietena ta, Caliopia. Mi-a povestit că a fost și ea în Armenia cu voi. Valeriu Moraru era să scape paharul din mână, din cauza surprizei.
    -De unde ai știut că este Caliopia?
    -Mi-a spus ea. Sunt convins că și-a dat seama că sunt fiul tău. Când i-am zis că sunt din Murgeni, m-a întrebat dacă sunt fiul Anei...
    -Bunica.... bunica...!
    -Ce-i cu bunica?
    -Bunica i-a povestit despre tine, nu s-a putut abține! Cred că a făcut-o din răutate, nu o suportă pe Caliopia, recunoscu Valeriu Moraru. Caliopia este grecoaică, am cunoscut-o pe vremea studenției.
    -Ești cuplat cu ea?
    -Nu. Ne-am despărțit când am plecat din București la Baia Mare.
    -Este o femeie foarte frumoasă și distinsă. Când era studentă cred că semăna cu o divă de cinema. De ce nu i-a plăcut bunicii?
    -Bunicii nu-i plac grecii.... eu cred că ei nu-i place nici o femeie care se apropie de mine.
    -Cum a suportat-o pe Caliopia în Armenia?
    -Nu a avut de ales. I-am spus inițial că vom lua un medic cu noi, ca să se simtă în siguranță. Când i-a auzit numele, și-a dat seama că este fosta mea prietenă. Să știi că bunica are un sistem propriu de informații foarte performant, știe absolut totul despre mine. Știa toată povestea dintre mine și Caliopia.
    -Bunica este evreică?
    -Da, recunoscu Moraru. Mama și bunica mea au fost evreice dar s-au creștinat la căsătorie și au devenit ortodoxe. După ce s-a întors din deportare, bunica a reînceput să frecventeze sinagoga din Baia Mare dar și mănăstirea Rohia.
    -Acuma îmi amintesc, cred că le-am văzut ieșind de la sinagogă. Mama avea un respect deosebit pentru ele. Când se întâlnea cu doamna Moraru prin sat, se oprea din mers și aștepta, cu capul aplecat, să treacă pe lângă ea. Am fost la înmormântarea ei, mama și bunica au plâns tot timpul... te-am văzut și pe tine cât erai de îndurerat. Cred că ți-ai iubit mama foarte mult...
    -Te rog să nu discutăm despre asta, interveni Valeriu Moraru. Este o rană veșnic deschisă... Odată vom discuta și acest subiect. Lumea nu trebuie să știe că ești fiul meu, noi avem foarte mulți dușmani și nu vreau să te expun inutil. Mama nu a murit întâmplător! A fost otrăvită... ținta eram eu... Probabil ai văzut că ziarele mă atacă incontinuu...
    -Niște imbecili! Ai procedat foarte bine că nu i-ai băgat în seamă, debitează numai nerozii. Am citit și articolul care a apărut în Anglia...
    -Valeriu, spune-mi sincer, ce crezi despre acel articol? Moraru era curios.
    -Sincer?
    -Sincer, bineînțeles!
    -Eu îl cunosc foarte bine pe Valentin Negureanu. Ne-am întâlnit, prima dată, la o cofetărie, într-o vacanță, când eram student în anul trei. Ne-a frapat pe amândoi asemănarea noatră fizică. Am intrat în discuție și am rămas prieteni. El este student la medicină în Timișoara. Într-un fel eu l-am determinat să facă medicina. Ne mai întâlnim în vacanțe. Cu toate că nu am discutat niciodată acest subiect, am bănui că suntem  frați. Semănăm ca două picături de apă. Să știi că fetele ne confundă, cu toate că eu sunt mai mare decât el cu 5 ani. Colegii mei cred că-mi este frate vitreg. Când ne întâlneam era destul de timorat tot timpul, îi era frică de tatăl lui, care este securist,  să nu-l vadă cu mine. Nu am înțeles niciodată de ce. Ar mai fi ceva... dacă tot suntem la capitolul ăsta... Valeriu junior se codea să mai continue.
    -Spune-mi despre ce-i vorba, insistă Moraru.
    -Mai era un băiat la liceul Lazăr, care seamănă foarte bine cu mine și cu Valentin, fiul profesorului Dancea. Valeriu îl cheamă și pe el.  Este mai mic decât mine cu trei ani.
    -Ce-i cu el?
    -Când l-am văzut prima dată, eram în clasa a XII-a. Era de mână cu mama lui, profesoară și ea. S-a uitat la mine curios,  mamă-sa la tras de mînă, după ea. L-am întâlnit de multe ori, de fiecare dată am vrut să vorbesc cu el, dar m-a evitat. Cu toate acestea, colegii de liceu ne confundau adesea. Este o întâmplare, sau suntem toți trei frați? Adică avem același tată?
    -Valeriu, îmi pare bine că-l cunoști pe Valentin. A fost pe la mine, după ce a apărut acel articol buclucaș. A venit cu prietena lui, cu Georgeta, colegă cu el la Timișoara. Am avut o discuție lămuritoare.  Nu mi-a amintit nimic de tine sau despre  Valeriu Dancea.  Ești un tip deștept, în definitiv și  în venele tale curge sânge morăresc, de aceea nu-ți voi spune foarte multe. După ce am intrat la liceul Lazăr, care a fost construit de străbunicul meu, în anul 1920, am cunoscut-o pe Angela Dancea, în casa directorului liceului, domnul Boloș, care a făcut facultatea cu o bursă acordată de bunica mea. Era prietenă cu un băiat mai mare, cu unul Mircea Paszka. Eu eram în clasa a IX-a, ea în clasa a X-a. Am fost de câteva ori la film împreună, după care am ajuns la relații intime. În vacanța care a urmat, eu am plecat cu ansamblul de dansuri în China, iar ea s-a măritat cu Dancea, deoarece rămăsese garvidă și nu a găsit altă soluție. Profesorul Dancea este convins că Valeriu este copilul lui. Asta este pe scurt povestea relației mele cu Angela Dancea.
    -Și cu mama lui Valentin?
    -Eram prin clasa a XII-a cînd am cunoscut-o pe Amalia, la un bal în satul ei natal, Cicârlău. Ea era prin clasa a XI-a. După ce am intrat la facultate am mai continuat relațiile un an de zile. În vacanța care a urmat am aflat că s-a măritat cu un securist, Paul Negureanu și m-a rugat să nu o mai caut.
    -Nu știam cu cine seamăn, de se țin femeile  de mine ca scaiul de oaie. Am mari probleme din cauza asta. Parcă-i un blestem. Cum mă apropiu de una, vrea să-mi pună pirostriile  și  să-mi devină stăpână. Când o refuz, începe cu geloziile, cu reproșurile, lacrimi și la sfârșit înjurături și blesteme. Mama mă tot întreabă când mă însor, i-e frică să nu rămân fecior bătrân.
    -Fecior târziu, cum se spune în Murgeni. Mama ta s-a măritat foarte tânără, la 14 ani. A fost o fată foarte frumoasă, păcat de ea că nu și-a continuat studiile, ar fi ajuns o mare doamnă. Pe tatăl tău nu-l conosc prea bine. În vacanțe mergeam în sat la horă. Tata primea de la fiecare sătean, care avea fete de măritat, câte un țoi de pălincă, să mă pună să le joc fetele. Tata se îmbăta și nu-și mai amintea cine i-a dat de băut, iar eu, ca nu-l fac de rușine, dansam cu toate fetele din sat, la rând. Odată, când erai foarte mic, bunică-ta te ținea în brațe și mama ta dansa la horă. Ne-am înțeles din priviri și am luat-o la dans. Atunci mi-a spus să mă uit ce frumos fecior am, la bunică-ta în brațe. Eu plecam foarte des din țară, cu echipa de parașutism și îți aduceam hăiunuțe și jucării din străinăta te. Maică-ta le primea întotdeuna cu frică.
    -Îmi amintesc, printre altele, de o mașinuță cu pedale. M-a ținut până când am fost mare, nu voiam să o dau  nimănui. Cred că și acuma este pe undeva prin șură.
    -Apropos, cum îți merge Toyota, mai rezistă?
    -Da, merge, este foarte fiabilă.
    -Când vei termina rezidențiatul, îți voi cumpăra o mașină nouă, se oferi Valeriu Moraru.
    -Nu-i nevoie, mi-e bună asta încă. Mama este foarte îngrijorată, când mă vede la volan, i-e frică să nu pățesc vreun accident. Când sunt cu ea sau cu bunica, mă atenționează, de fiecare dată, să nu merg cu viteză. Mă gândesc ce-ar zice dacă ar vedea cu ce viteză circuli tu!
    După ce terminară masa,  cei doi Valeriu au urcat în apartamentul senatorului, unde juniorul își alese un pantalon de blugi, două bluze și o pereche de adidași. Lui Moraru i-ar fi plăcut să-i dea și câte ceva de-ale gurii, dar juniorul refuză, nu avea frigider unde să le țină.
    -Valeriu, ai aici bani pentru frigider. Te rog să iei un taximetru până în Grozăvești. Stai să-ți dau ceva mărunțiș!
    -Nu-i nevoie, am eu. Să știi că, în calitate de rezident, am și eu salar. Nu-i cine știe ce, dar mă descurc, nu trebuie să-ți faci probleme.
    -Tu nu-mi ceri niciodată nimic și nu-mi place timiditatea asta a ta față de mine. Am atâtea probleme și mai uit să mă ocup de tine, trebuie să-mi aduci aminte când ai nevoie de ceva.
-Caliopia m-a invitat la masă. Ce zici să fac? Accept?
-Dacă îți face plăcere!
-Precis că vrea să mă întrebe despre familia mea și despre relația cu tine.
-Este roasă de curiozitate, ca orice femeie. Va trebui să fii atent, nu-ți dau eu lecții. Caliopia nu este fată rea. Are o situație familială disperată, tatăl ei este bolnav de alzaimer, trebuie supravegheat în permanență.
-Ce a fost tatăl ei?
-General de securitate. Este o poveste foarte complicată. Ne-am cunoscut când eram studenți, ți-am spus. Ea nu a vrut să vină cu mine la Baia Mare și ne-am despărțit. Ne-am revăzut după ce am ajuns parlamentar.
-Cine stă în casa ta din Baia Mare?
-Nimeni. Dacă vrei să stai acolo, când mergi în Baia Mare, să-mi spui ca să-ți dau o cheie. I-am oferit și lui Valentin.
-Mi-ar plăcea să-mi petrec o minivacanță la Baia Mare!
-Cine te oprește?
-Să vedem, la un sfârșit de săptămână. Pot să iau pe cineva cu mine?
-Da, cu o condiție, să fie femeie!
-Ha, ha, ha! Mă vezi pe mine în postura de gay? Înseamnă că ai o părere foarte proastă despre Morari! Câteva dintre colegele mele m-au întrebat dacă suntem frați, când te-au văzut la televizor. Între noi nu-i decât 15 ani diferență! Chiar mi-au cerut să te cuplez cu ele! Așa că...!
-Mulțumesc, aștept să-mi faci acestă ofertă când voi trece de 60 de ani! Bunica este foarte nemulțumită de mine. De fiecare dată când ne întâlnim îmi reproșează cu nu m-am căsătorit încă. Însurătoarea mea a devenit o obsesie pentru ea. I-am spus, în glumă, că vreau să mă însor cu o negresă. S-a luat cu mâinile de cap. Bunica a rămas o evreică armeancă rasistă și xenofobă.
-Chiar ți-ar surâde ideea să-ți iei o negresă? Sunt unele de-a dreptul superbe, arată ca niște gazele. La bătrânețe însă se îngrașă ca niște hipopotami, devin hidoase.
-Prefer româncele, sunt cele mai frumoase femei!
 

Vasile Moiș „În spatele ușilor deschise”,
volumul 7 „Fatalitate și idolatrie”, capitolul 2