Multe „delicte” majore, ori minore pot izbucni, multe, multe paradoxuri te vor mângâia pe chelia suspinului, dar ca în Principiu…, chiar că nu se poate! Nicăieri în lume nu se poate orice, ca în Principiu.
Și tablourile dorm în taină în Principiu. Cortegiul de iluzii nu se abate spre drumuri strâmbe, iar trecutul nu trăiește în tine acolo.
De-o întrebi ceva pe o doamnă, ori domnișoară, de le ceri cava…, tu, bărbat, îți va răspunde senin de spontan (nu senil),: - Da! În Principiu, se poate!


Păi… până ajungi tu cu ea în Principiu, uitați la ce și pentru ce vă duceți acolo !
Îl întrebi pe patron că d-aia este capitalism sălbatic: - Ați fi de acord să-mi măriți și mie retribuția?
Deja, acum știi răspunsul ! Nu va fi altul decât… în Principiu sunt de acord, ba, chiar… și mai mult. Vedem, analizăm și în Principiu, Da.
Deci, te-ai potolit, omule? A, nu te-ai potolit! Îi vei spune slugarnic ca mai toți și-i vei lua toate scamele imaginare de pe umeri și-i vei ura numai și numai bine lui și neamurilor sale, dar tot îți vine să strecori ceva prin păstrungă: - Știu, șefu că în Principiu se poate, dar eu aș vrea acum, începând de azi!
-Am zis că în Principiu! Acolo da, dar aici avem multe probleme și cheltuieli; copii la Sorbona…, „famelie mare”… ai mai zice tu…
Și te va lăuda și te va preamări șeful și îți va promite și că în Principiu ai dreptate. Toată dreptatea.
Stă floarea răstignită-n praf și-n întunericul ei neatins. Tu, cu gură moartă îi spui că este eterna cunună și-i promiți că în Principiu este udă și… cea mai frumoasă.
Păi,… du-te, mă, cu ea acolo, în Principiu, să vadă și ea sărmana floricică mică, mică cum se-nsuflețesc relicvele postum…
Pe la colțuri se vorbește, am auzit și io, că în Principiu nu este nici un pork de politician (bazna, mangaliță, marele alb ori mistreț de stepă prăduită) mincinos, curvar, borfaș, lichea, haimana ori altă barabulă…
Da, în Principiu politicienii, popii, milițienii, A.N.A.F-ul, D.N.A-ul, D.I.I.C.O.T-ul și celelalte, ori ceilalți troglodiți…, sunt … pe bune…
Grelele tăceri din masca veșniciei când tresar umbre pe ruine, iar surâsuri ard în ochii morți, în Principiu NU există.
Acolo, în Principiu, morții vii nu pășesc pe grele și armonice canoane roase, iar ușile nu plâng din țâțâni, iar când sudalmele se așează-n straturi la piciorul crucii bețive, ori prietenul îți calcă pe umbră cu șișu-n mâna de la spate, îți vine să exclami: Da, în Principiu pot să înjur !
În Principiu nu-ți trebuie bani mulți, mâncare sclifosită, ori îmbrăcăminte bulevadistă !
Acolo, doar trebuie să fii! Să exiști.
Parcă-aș face două minute greva foamei să fiu dus și eu în Principiu.