De când Miron s-a angajat la pădure trecea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, la întoarcere, pe lângă casa aceea enigmatică şi interzisă, ascunsă într-o mică fundătură a pădurii. În colţul grădinii, de sub un bolovan imens, crescut ca o ciupercă, rătăcit pe acest mic tăpşan din cine ştie ce întâmplare a naturii, ţâşnea impetuos un şuvoi de apă tăcut şi rece, netulburat de vipia verii sau de gerul ce crăpa pietrele şi trăznea copacii.

 „Se apropia întâlnirea de zece ani de la terminarea facultății de drept a grupei din care a făcut parte Silviu. Același Dinu care le știa pe toate îl anunțase unde și în ce condiții se va desfășura această aniversare a celor zece ani de când au devenit licențiați.
       Silviu își notase în agendă data și câteva detalii de care trebuia să se ocupe apoi ieșise cu soția lui la șosea, cum îi plăcea lui să spună când mergeau pe șoseaua Kiseleff, pe sub castanii uriași care-i aminteau de anii studenției.

Orașul zumzăie ca un stup primăvara. Soarele își adună ultimele raze după coama munților făcând loc serii cu adierile ei răcoroase și cu mirosul îmbietor al grătarelor.
Sărbătoare...
Tarabele își etalează marfa ca niște cocote care mai de care mai frumoasă iar vânzători se învârt în jurul clienților turuind ca niște melițe încercând să vândă ceva. Promenada pare un furnicar. Sărbătoarea scoate oamenii afară din case poate de plictiseală, poate de curiozitate sau doar din dorința de a se bucura de vremea frumoasă.

Sau de  ce  apar ?
 Dispar pentru  că nu  sunt mari decât în capul şi inima  unuia  dintre  ei, sau poate  la niciunul, că  dacă  ar  fi   mari -  ar  trebui să fie   eterne  şi cu adevărat nemuritoare. Este  genul de  iubire  în care   se  face  caz de  orice şi de nimic.
                  Iubirea este  unică, nu poate  avea  forme, nuanţe, nu poate  fi  mare  sau  mică, ori iubeşti, ori nu-  restul  sunt  necesităţi şi  mici interese, poate  chiar  nevinovate, unele  dintre  ele.

Auzisem în copilărie poveşti despre Dochiţa, fata din Mileanca, puţină cu duhul, care venea adeseori pe la noi, ca să muncească.
Dochiţa în sus, Dochiţa în jos…
Devenisem curioasă şi abia o aşteptam să vină într-o bună zi, să o descos și să îi aflu farmecul acela care parcă o învăluia într-o umbră deasă de ceaţă.