1)    Decor de interior

   Pășesc desculț-
pe frunzele azi moarte,
Covor întins de toamnă arămie.
Nu văd nimic, nu simt nimic,
Din ce-am avut și nu o să mai fie.


Respir bătrân, carcasa-mi mă sufocă,
Și doar un gând-
mă rupe din ființa mizantropă.
Mă trec fiori,
De-amor târziu prin vene,
Migrene-
mă sâcâie prin cap de ceva vreme.
Cred că te-aud-
pășind pe-alei deșarte,
Dar mă înșel,
Iubire ești departe!!!




2)    Prezent

   Sunt îmbătat, de-a dragostei splendoare
Pur singur, trist şi mult îngândurat,
Întruchipat în floarea de cicoare
Contemplu de nesaț, nemăsurat.
   Cerul zâmbește,
În oameni har divin imaculat,
Mai pur, decât un ochi senin privește
În demoni, negrul mat cum crește
Şi se-ngrozeşte,
De-acela ce credinț-a deformat.
   Dar cercetând cusurul lumii noastre
Atent, citind gândiri am învățat,
Că-n față dezmierdări, prin spuse false
Prin spate făr de ştire, ne-au junghiat!



3)    Creație

   Oh! cât de mult aș vrea
Să fiu un mândru crin,
În nopțile deșarte
O zână să alint,
Să-i strâng între petale
Mărgelele de lacrimi,
Și când în dezolare
În nopțile de patimi,
Amarele-i mărgele
Cu voie de divin,
Să le preschimb în șoapte
Durerea să-i alin.
Când sufletul îi poartă
Pe fluvii deznădejdea,
Dezamăgirea vie,
Cadavrele iubirii
Plutind în agonie
Spre porțile pieirii,
Să mă strecor în gându-i,
Și-n suflet c-o suflare
Cu-a mea mireasmă dulce
De viață dătătoare,
Să șterg complet trecutul
Să-ngheț secunda care,
A risipit iubirea
Din pieptul plin de soare,
Ce pururea copilă
Naivă din născare,
O dăruia senină
La omul orișicare.
Mereu batjocorită
Mereu ruptă în gheare,
Tot se ruga copila
Cu bocet de vioare,
Ca un semeț voinic
Un zeu neprihănit,
în noaptea purpurie
Sub bolta arămie,
Să o strige pe nume
Cu patimă și foc,
Să îi sărute mâna
Ce poartă timpul tot,
Apoi plutind pe nouri
Să simtă împlinirea,
Să-i văd pe veci zâmbinduși,
În doi iubind iubirea!



4)    Spune-mi iubito

   Iubito spune-mi cum te alintam?
În nopțile târzii de primăvară
Cum te vegheam, în serile de ceară,
Te mângâiam și ochii-ți sărutam.
Iubito spune-mi cum te asteptam?
Ca un copil naiv, pierdut de mamă
Când te schițam în visul meu cu teamă,
Când singur stam și nu te cunoșteam.
Hai spune-mi tu, cum ne iubeam atunci?
Când ne certam din orișice prostie
Iar dragostea a noastră feerie,
Zdrobea corăbiile furiei de stânci.
Am să-ți spun eu, ce-a fost iubirea noastră!
Un fir de trandafir uiitat în glastră,
O față tristă sub o mândră mască,
O mângâiere caldă femeiască,
Uitată-n seri de negură și fum.



5)    Rătăcire

   Te-am regăsit iubit-o în gânduri calde
Te-am regăsit în unduiri de vânt,
Te-am regăsit întru văzduhuri nalte
T-am regăsit în versul dintr-un cânt.
Am adunat viziunile meschine
Am spus fluent, că ochii-ți sunt de cer,
Am vrut s-ating contururile fine
Am înțeles că ai, suflet de fier.
Azi sufletu-mi răpus de dorul rece
Suprimă, în tenebre-a mea iubire,
M-afund în timp, să văd cum viața trece
Cu tine-n gând, sătul de rătăcire!



6)    Decembrie

   Am așteptat nespus,o zi-nsorită
În seri geroase, gândul cald să-învie,
Băteam la porți de suflete mâhnite
Afară-n mai, în suflet decembrie.
Am cutezat s-ascult cântecul dulce
A sufletelor calde bucurie,
Spre lumi de vis, umbritu-mi gând se duce
Afară-i mai, în suflet decembrie.
Am adorat frumosu-n întregime
Căci inegal eu sunt întru vecie,
Nu-s unicat, ca mine-s o mulțime
Născuți in mai, uitați în decembrie!




7)    Solemn

   Solemn decret, de inegal gândiri
Pierdut în lumi, de suflete, mulaj,
Iubirea ancoră, în doruri răstigniri
Transformă rațiunea, în miraj.
Pendulul trist, al serilor mephiste
Măsoară șoapte calde, spuse-n van,
Cântecu-ți orb și zâmbetele triste
Cadavrul firii noastre, amalgam.
S-a trâmbițat, sfârșitul furiei noastre
Toți demonii, azi plâng, al nost sfârșit,
Mințit, iubit, sunt în real întoarse
Eu am mințit, iar tu, doar ai iubit!



8)    Am iubit
   Am iubit cândva un chip
O fărâmă dintr-o stea,
Dar prea orb și fără minte
Am rănit-o chiar pe ea.
Am iubit cândva un zâmbet
O minune-n stropi de seară,
Dar zdrobindu-l fără cuget
L-am pierdut prin primăvară.
Am iubit o mângâiere
Ce mă alinta cu dor,
Astăzi inima o cere
Mint că sunt nepăsător.
Am iubit un suflet bun
O ruptură din divin,
Rușinat de mine spun
Am pătat un cer senin.
Am iubit doi ochi angelici
Mici, bătând nevinovați,
Am facut tot cu putință
Să nu-i văd înlăcrimați.
Am iubit nespus de tare
Destul cât, să nu-mi dau seama,
Dacă-a ta iubire mare
E tabloul sau doar rama.
Am iubit, dar de ce oare?
Suntem orbi fără să știm,
Când iubim o mândră floare
Mândră-i floarea ce-o iubim?



9)    Renaștere

   Gând negru mat, în noaptea vișinie
Când ceasul bate singur indignat,
Iubirea azi, grunjoasă, stacojie
În gânduri de apus s-a însemnat.
Absent de trup, deform, suflet uitat
Tot rătăcesc, tovarăș cu pieirea,
Privind umbrit spre cerul de prelat
Schițez în inegal, defunct, mâhnirea.
Mă simt răpus, în gânduri și-n simțire
Căci am iubit cândva, exagerat,
Am socotit, c-a dragostei menire
Să schimbe-n roz, tot ce nu e curat.
Dezamăgit de tot, absent de viață
Căci totu-i împărțit, dar inegal,
Iubirea o-nțeleg ca pe-o povață
Apus de mult, contemplu imperial.
Gând negru mat în noaptea arămie
Când tot ce e mai trist s-a sfărâmat,
Iubirea ieri, grunjoasă, stacojie
În gânduri de renaștere-a-nviat!



10)    Amorf

   O armonie de culori
În vis, e corpul tău astral,
Tot am pretins de mii de ori
Căci a lui Solomon comori
Ai fost, tu, zâna de cristal !
Am tot citit vaste volume
Și tot pretind că-n ideal,
Te-ai înălțat măreață-n lume
Precum un astru fără nume
Răsfiră stins, de-un aer pal.
Am obosit, gândind la multe:
Idei și crezuri, cum c-ai fii,
Doar o iluzie-n ploi mărunte
Ascunsă-n inimile frânte
Eu te-am aflat, dar tu nu știi.
Refuz să cred că n-ai să vii
Simțindu-ți talpa fină, cerul pod,
Să-ți las un dar, în vers, iubirea-mi gri
Și când în ochi ai lacrimi purpurii
Am să te-alint în cel mai dulce mod!



11)    Te rog rămâi

   Distrat, pătruns sau poate înfruntat
De trunda-mi grea, nu pot, un vers să scriu,
Dar stelele m-au îndrumat
Spre locul unde-am dezbrăcat
Amoru-mi viu.
Furat, pierdut sau poate îndemnat
De dorul scris, în versul cel pierdut,
Am căutat smerit, în lung și-n lat
Din ziua-n care-am sărutat
Chipu-ți de lut.
Nebun, credul sau poate dereglat
N-am încetat, să spun cuvântul noi,
Până în clipa, când te-ai dispersat
Să te ating din nou am încercat
Pierdut în foi.
Motivat, dornic sau poate-nfierbântat
Te-am ilustrat, și-n visul cel dintâi,
Prin lumi de vis, continuu te-am urmat
Cu neputință-ntruna am strigat
Te rog rămâi!



12)    Singur

   Singur sunt azi, la fel am fost și ieri
Uitat de toți în vechiul meu locaș,
Aștept un semn, în lungi și albe seri
Căci singur sunt, pierdut în timp, un veșnic laș.
Secunda trece rar, de parcă-i un minut
Minutele sunt ore pe-al meu ceas,
Zadarnic vreau s-alung gândul cernut
Că trec prin viață și nimic nu las.
Să las ca moștenire trupu-mi tot
Nu-i de folos, căci n-are relevanță,
Să fiu nemuritor nu cred că pot
Căci toți murim, deci n-are importanță.
Să fac din nou un stat totalitar
Aș fi linșat la primul orator,
S-ajung în parlament un demnitar
Ar trebuii să mint al meu popor.
Deci încă reflectez pe acest caz
Tot singur, dar continuu visător,
Căci viața mă conduce pe-un macaz
Cu solitudine, tristețe și cu dor!



13)    Moment

   Ștrengar al vieții har, alunecă ușor,
Tăcut, pe-al vieți fir, necontenit străbate
Elaborat se-așterne, pe fețe, tainic dor
Fluctuații de iubire, de ură sau variate,
Alunecă agale, prin sufletul cel gol
Nicicum nu poți descrie, al vieții sfânt simbol.
Iar inima cea mică, și plină de evlavie
O dată-n timp ajunge, pe-a Domnului corabie,
Nicicum nu poți ascunde, iubirea ta de Tată
Uitat acum de unii, prea sumbra lumii soartă,
Țânțari dornici de sânge, conduc din umbră lumea
Atei în grupurii strigă, negând cu toți treimea,
Lăuntric sună-n cuget, mustrare de divin
Exacerbate vise, precum ace de pin,
Xenofobia-i baza, națiunilor de azi
Amar de-umanitate, îngenunchiată cazi,
Nicicum fără credintă, un pas spre cer nu face,
Dar timpul e aproape, deci nu mai sta pe gânduri
Răspunde la chemarea, înscrisă-m mii de rânduri,
Urmează calea dreaptă și Sfântul Duh ce face, să dăinuie în veacuri sublimă lumea-n pace!!



14)    Speranță

   Copilă dragă!
De ce ți-s ochii triști și fruntea încruntată?
Oare în viața ta, s-a terminat, tot ce încă n-a început?
Oare Domnul tău din cer, vrea ca și creația Lui, să fie continuu tristă?
Ridică fruntea-ți mică și cu privirea-ți caldă, țintește către zării atunci de nepătruns.
Nu te opri acum să îți mărești și pașii.
Cu pași vieții mergi, pe drumuri neumblate.
Cărări de soare pline, pe mărgini flori de mac, iar tu ca floare-a lumii să dăinuiești în veac.
Să-ți fie soarta bună, să ai sub mândru soare ce ieri credeai că mâine, nicicând nu mai apare!


15)Insomnie

   Dorul apasă,
Și ceasul cu pași repezi
În casă,
Tresaltă peste ora 23.
În cap răsună,
Ciocniri de cete-n rai
Și tună
A noapte grea de mai.
Prin corpul gol se zburdă,
Fiori în noaptea rece
Cu trudă,
Gândul cel sumbru trece.
S-apropie miezul noptii,
Cu trâmbita-i chemare
Al sortii,
Moment de înălțare.
Mă uit la ceas,
Și nu înțeleg cum oare
La pas,
Trec ani, ca o suflare!!!