Rugă nocturnă…

Dragostea mea cea de toate zilele,
 eu
Ţi-o cer, Doamne,
 în loc de pâine.


Sunt istovită,
mi-e frică şi greu
Şi nu mai ştiu ce mă aşteaptă mâine.
Dragostea mea cea dintâi,
curată,
De la malul Nistrului lin,
Neprihănită, nesărutată,
Întoarce-mi-o, Doamne,
ca pe-o cupă cu vin.
Dragostea mea
cu ochii de cer
Mai da-mi-o, Doamne,
 Pentru-o singură zi.
Cu maina întinsă e tot ce îţi cer,
Apoi –
fie cum vrei,
fie ce-o fi…
***
Poate?

Între mine și tine
E-o zvâcnitură de gând
Între tine și mine
E-o aruncătură de vânt.
Între noi, abea-abea -
Tresare poezia,
Timidă și sublimă
E-în căutare de rimă.
***

Culori
Palmele tale adună cerul
din ochii mei,
Te spală pe faţă
şi-adună scântei.
Palmele mele scutură bruma
din tâmpla ta,
Dragostea îmi răcoresc cu ea.
Palmele noastre
fulgerul transformă
în flori,
Împrăştie norii,
apoi inventează culori:
Culoarea speranţei,
culoarea visării,
Culoare de cântec şi cea a uitării.
Culoare de linişte
şi cea a tristeţii,
De disperare şi-a dimineţii.
Culoarea ochilor tăi –
 e a dragostei mele,
A patimii noastre –
sclipire de stele!
Numele tău are culoarea bucuriei.
***
Dor de zâmbet
Sărută-mi sufletul cu o privire,                             
O rază, ce întră-n casa mea tiptil.                         
Sau poate cu-n cuvânt din amintire,                                                           
Nespus cuiva în nopți de prihănire.                         

Și umărul așteapă prea cuminte                                    
Sărut de zâmbet, senin ca un copil.
Căci vine toanma și-o să mă descânte
Cu neguri ce-înfășără-n legăminte.

E prea târziu să mai râvnesc, știu bine.
Eu mi-am găsit în liniște un drag azil.
Un gând zălud mai caută, mai vine
Cu dor de zâmbet toamna să-mi aline.

***

Tangou la telefon
Dragostea noastră spoită
În culoarea apusului, urzită
Din fire de poezie,
Tristeţe şi armonie.

Un fir s-a rupt, ce ghinion!
L-am legat ici-acolo
Un fir de telefon –
Azi „alo”, mâine „alo”.
Tangou prea grăbit,
În muzica ce-abia mai răsună.
Ieri un „alo” plictisit,
Azi – rostit cu jumătate de gură.

Ceva între noi s-a schimbat,
Să fie ritmul de vină?
Sau fiesta ne-a jucat
Apusul ce vine?
***
Iubirea mea, Doamnă
Iubirea mea, doamnă
Pe zăpadă şi vânt,
Cu chipul de sfânt,
Îmbrăcată în toamnă.

Arzând de frig, strigi –
Eşti prea departe,
O lume ne desparte,
Nu te aud. Te stingi…

Încearcă să înţelegi –
Furtunile vieţii mă cheamă,
Gândul la fii şi dorul de mamă.
Adio, iubire, de vrei să pleci.

Eu rămân să-ţi duc dorul.
***
Tristeţe – ochii cerbului rănit
Tristeţe – ochii cerbului rănit
Fără să mă întrebi, ai venit.
Eşti insolentă, nu-mi zâmbești,
De ce n-ai vrea sa te-îmblânzeşti?
Tristeţe, ce tragedii urzeşti,
Stai de pândă, unelteşti.
Şi joci spectacole – o gamă,
Viaţa o prefaci în dramă!

Actriţa nopţilor cu lună,
Te naşti în oameni slabi. E risc.
Eu, iubitoare de furtună,
Nu vreau să-ţi fiu protagonist.
***
Zbucium
Mânele mele au rătăcit
Pe umerii tăi aseară
Poate s-au zăpăcit
Sau au îndrăznit să ceară
Azil?
Obosite după atâta ezil
Au hotărât să revină acasă
Lumea a dispărut sfioasă
Și-a fost acoperită firesc
De umerii tăi
Speriată încerc să opresc
Vorbele ce vor să mă vândă
Se zbat pe buze ca o osândă
Iar tu rostești atât de ușor
Mi-e dor
***
Trecui întâmplător în calea ta
Soţia ta, ţinându-te de mână,
Ca santinela severă stătea,
Cu chipu-i mândru de stăpână…
Iar eu – treceam pe-alăturea.

Ea nu ştia că te-am luat cu mine,
În suflet te-am ascuns adânc-adânc.
Să nu mă ştie nimeni, nimeni
Atunci când râd, atunci când plâng.

Eu te-am luat precum erai,
Cum ea nici bănuia că eşti,
Cu şoaptele, ce ieri mă dezmierdai,
Cu frica ta de vorbele lumeşti.

Cu frunzele ce ne-aşterneau covoare
În colţul de pădure ruginită,
Cu unghiul de cocoare călătoare,
Plângând de jale că ne-au părăsit.

Cu răsuflarea ta în pieptul meu,
Şi lacrima-i a ta, pe care eu o plâng,
Chiar gându-ţi prelungesc, şi eu
Mă clatin, când eşti bătut de vânt.

Trecui întâmplător în calea ta.
***
Nu sunt Lilith
Zăpada cade lin de sus,
Îmi bate-n geam un vânt zglobiu,
Eu nu-s Lilith, nici Eva nu-s,
Am apărut cam prea târziu.

Ce noapte e! Nu pot dormi.
Nu-i viciu, e păcat dorinţa!
O! Doamne, nu mă pedepsi,
Lungeşte-mi ziua şi credinţa!

Nu e Adam, nu-s Eva eu,
Dar condamnată sunt la chin.
Din toată lumea eu îl vreau
Pe dânsul. Unicul. Amin!
***
Amintiri
Privesc în ochii tăi şi-mi pare,
Că printre nori şi printre ploi
O rază-a soarelui apare,
Dispare lumea. Şi doar noi…

Dispare-un sfert de veac şi iară
Sunt tânără cu plete până-la brâu,
Mă-înec în ochii tăi ca-n mare,
Tu – pasăre-ntr-un lan de grâu.

Dar vântul ce străpunge până-la os,
Din nou ne întoarce-n toamna rece,
Ne aruncă-în faţă frunze nemilos,
Şi anii tinereţii ce se trece.

Dar… Vai! Ce albăstrime-în ochii tăi!
În ei mă-ascund şi ei mă amăgesc,
Că ninge iar cu flori de tei,
Lângă căminul şapte studenţesc.
***

Noi amândoi
Am fost doi,
La inceputuri,
Și la răscruci.
Noi amândoi
Am pus și cruci.
Ca pasărea
Phoenix,
renăscuți,
Dornici și duruți,
Fără popas
În dragoste
 am rămas.
***
Zbucium
Ieri
Mânele mele au rătăcit
Pe umerii tăi…
Poate s-au zăpăcit
Sau au îndrăznit să ceară
Azil?
Obosite după atâta ezil,
Au hotărât să revină acasă.
Lumea a dispărut sfioasă
Și-a fost acoperită firesc
De chipul tau.
Speriată încerc să opresc
Vorbele ce vor să mă vândă
Se zbat pe buze ca o osândă
Iar tu rostești atât de ușor
Mi-e dor

***

Lăicere de dor

Dorul de tine ca o maladie
Și altul nedun de poezie,
Se împletesc între ele mereu
Și țese lăicere în sufletul meu.
Apoi pe ici cole
le-am brodat
Cu-un gând finuț elegant,
Că ți-aș fi rămas datoare
Cu o dragoste mare.
În luncă undeva
uitată,
Sfioasă și neîmpăcată,
Ce-mi vine zi de zi
Și mă întreabă :
 unde ai fi ?
Lăicere alese din fire de dor
Așternute sub pas domol și ușor
Lăicere țesute cu fir de poeme
Zdrențuite alocuri de vreme.

***
Insula
Să plecăm în doi, iubite,
Peste toamne, peste ploi,
Pe o insulă fierbinte
Fără ochi străini și goi.

Punte ne va fi, iubite,
Curcubeul în culori.
Nu-s invidii, nici ispite,
E un vis frumos în zori.

Acea insulă, iubite,
E-o amnistie deplină.
Dragostea-i fără cuvinte,
Fără datorii. Sublimă.

Nu te ajusta iubite,
Sunt în noapte dulce vis.
Te-am furat pe o clipită
Să-ți arăt ce-i paradis.

                     ***
 Corabie în port
Numai pe tine-în gând te-alint,
Îmi pari din alte lumi venit.
Să-ți spun ce simt –
n-am încercat -
La versul meu nici că-ai visat.
Cu ochi senini tu mă îmbii,
Și-ar fi ușor de tot,
să știi,
Să te seduc.
Și-aș reuși
De tine a mă-îndrăgosti.

E-un vis nebun.
Mi-e necesar
Să trec peste acest hotar,
Să freamăt ca o frunză-n vânt,
 Să ard, să strig, să mă încânt...
Mă judeci?
Sunt muritoare!
Regimul asta de răbdare
Aș vrea să-l uit. Şi mă îndemn
Spre tine ca spre un eden!
În tine simt a mea scăpare,
Căci iată –
ploile fugare
Mi-ar stinge dorul ce-l mai port.
Te-aștept ca pe-o corabie în port.
Te strig,
auzi a mea chemare?
Grăbește-te,
sunt gata de plecare!..
***
Poem

Tu, cel de-al pururea, cel drag -
Te-asemăn doar cu raza.
Visul
Îmi plânge cu tristețe-n prag,
Că nu pot prinde
necuprinsul.
Ca steauă ești –
mi-aduci lumină,
Dar nu-ncălzești un tainic dor.
Văd steaua –
e departe, e divină,
Dat  nu pot, ah! spre ea să zbor.
 Și-n nopți eu trec neguri amare,
Spre tine mă înalț și mă îndemn,
Și mor,
și mă trezesc iar în visare,
Ca-în cel mai liric și frumos
poem.
***
De vorba cu destinul

Soartă, eu te-aș blestema
Că-ai trecut pe-alăturea,
Te-aș goni ca să te pierzi,
Dacă n-ar fi ochii verzi.

Și de ce, dragă Ursită,
Mă încerci printr-o ispită?
Nu mă plâng, că-ți datorez
Ochii cei cu codrii verzi.

Pică-ți port prea des, destin,
Dar mi-ai dat și-un dar divin -
Prin tristețe - ca să vezi
Un bărbat cu ochii verzi.

Dacă dragăstea s-a stinge stinge,
Dorul sufletul mi-ar frânge,
De voi fi de el departe,
Nu te voi urâ de moarte,
Soartă, dacă-o să-l visez
Pe acel cu ochii verzi.
***
Strop de rai

Picură la geamuri ploaia,
Peste ramuri bate lin -
E-o corabie odaia,
Noi, în vis, pe ea plutim…

Dar nu dorm… Nu mă cuprinde
Somnul dulce-n ceas târziu -
Îți ating palma fierbinte,
Sărut tâmpla care-o știu.

Dormi în liniște, iubire,
Lângă tine am rămas -
Nici vei ști de obosire,
Și uita-vei de necaz...

Dormi... simt ploaia contenește...
Ți-aud inima mereu,
Fericită, cum zvâcnește
Către dorul mut al meu.
Dormi,
Iubire…

***
 Capriciu
Capriciu a fost. Mai mult nimic!
Mi-m confirmat doar mie faptul,
Că într-o clipă pot lua
Cele-i mai tinere bărbatul!

Plictis a fost. Mai mult-nimic!
Și-un gând pervers, o, nu păcatul...
Mă-împinse, că-aș putea lua
Unei mai tinere bărbatul.

Un moft a fost. Mai mult –nimic!
Mândria de-a robi pe altul...
Acum regret: la ce-mi servi
De a tenta cuiva bărbatul...
***

Sfinţi şi pătimaşi     
Numai noaptea, numai doi
Şi doar ploaia e cu noi…
Lumânarea, o cafea…
Mâna mea în mâna ta.

Numai azi fără de mâine,
Numai dragostea rămâne,
Ce-i o patimă - necaz,
De-mi iau lumea-în cap de azi!

Am păcătuit, regret.
Mâine-s gata să repet,
Cu molitva mă căznesc
Şi din nou păcătuiesc.

Numai chipul tău, iubite,
Numai amintiri, ispite,
Cu destine-în sens opus,
Un amor adânc ascuns.

Numai ochii tăi senini,
Ai mei ochi de lacrimi plini,
Numai buzele fierbinţi,
Pătimași suntem…dar sfinţi.
***
 Ispite tomnatice
Am venit sa-ți sărut niște riduri,
Dar nu le-am văzut.
S-au ascuns după ziduri
De nori,
Sau poate s-au pierdut
În albăstrimea cerului
Ce a înnecat
Ochii tăi?
Am venit
Să-ți vorbesc despre
O dragoste,
Uitată undeva la Nistru,
pe un mal
ca pe-o pacoste.
Dar zâmbetul tău senzual
a curmat
vorba și am ascuns-o într-un
Registru.
Să stea acolo cuminte până la
Primăvară.
Să nu dea năvală
În toamnă ca o povară.
Am venit să vezi
cât argint străluce
În tâmplele mele.
Să nu crezi
că e o lacrimă-
m-am înțepat cu raze de stele
când mi-ai zis să nu aștept
nici un avril.
M-ai sărutat ca pe un copil
Inocent
și ai întrebat
de ce să pun accent
pe primăvară,
când toamna e doldora
de ispite.
Vreai să ne amintim de pasiuni
Adormite?
Vreau, dar sunt doar minciuni,
căci am deslușit în huzur
niște riduri
în oglinda ochilor plini de azur.
S-au șifonat razelele?
Sau risipit frazele-
Ha-ha-ha!
Ridurile mele au strigat înnebunite:
Nu visa, nu visa, nu visa…
Mergi înainte,
Căci înainte a fost bine…
***

Nu te chem
Am nevoie de tine
Acolo, la poale de cer.
Nu te chem,
Stai bine departe
După linia
Care desparte.
Nu te chem,
Căci gândurile
Sunt ca un ghem
Ce nu se vrea
Descâlcit
Nu te apropii de trupul meu,
Atingerile ucid.
Te chem mereu
Doar în sufletul meu.
Am nevoie de tine
În toamnă târzie,
Atunci când vreau să scriu
O Poezie.
Nu te chem,
Stai bine acolo
În treburile tale multe,
Unde
Toți te vor prezent.
Nu te chem,
 poți fi absent
pe perna de alături.
Dar să fii o rimă mereu
A versului meu de dragoste.
***
Să-mi vii în zori
 Să-mi vii în zori ca ceață,
Când îţi aduci aminte,
Că te aştept de-o viaţă
Tăcută şi cuminte.

Te-aștept când gelozia
Apune seara-n tine
La braţ cu insomnia
Vorbindu-ți iar de mine.

De nu-mi auzi chemarea,
Eu ştiu, că luna plină
Veghează sfidătoare,
Știind că e de vină.

De vii cu-întârziere,
Tot eu voi cere scuze.
Şi îţi aştern lăicere
Din trandafiri şi frunze.
***
Sufletul meu se răzvrăteşte

Sufletul meu
se răzvrăteşte:
Mă iubește?
 Nu mă iubește?
Nu vreau să-i ascult
tânguirea,
Nu vreau să mai știu ce-i
iubirea.
Ridic palma spre soare –
Ascund inima.
Doare…
Rog cumințenia gândului
Să împartă chinul vântului.
Norii se-îneacă de plâns.
In căuşul palmei i-am strâns,
Să nu izbucnească-n scântei
Ploaia ochilor mei.
Dragostea mea se
răzvrăteşte,
De trăsnetul tăcerii
orbește…
***
Ce pot să-ți spun?...
Ce pot să-ți spun, iubirea mea,
 Că de un veac te-am tot visat,
Că de un veac privirea ta
M-a urmărit, m-a mângâiat?

Tu mă întrebi, de e așa -
Ce căutăm pe căi străine?
Când gândul acasă m-aducea
Și-un dor nebun de tine.

Și când pe altu-îmbrățișam,
De unde el avea să știe,
Că pleoapele îți sărutam
De zeci de ori, doar ție…

Ce rost să te mai strig pe nume
Ca să ne afle cineva?
Doar în tăcere  pot a-ți spune,
Că ești o taină - doar a mea!
***
Gaj
Să nu-mi promiți nimic, nici eu nu-ți jur,
Ziua de azi pe cea de mâine gaj n-o da.
Atâtea lanțuri pentru noi în jur,
La ce ar trebui cu ele-a ne lega?
***
Tu ești cum ești...
Cu gândul eu m-aș împăca,
Că ești cum ești.
Nici eu, nici ea
Nu te-am putea schimba,
Căci ești cum ești.

Din prima zi,
Când te-am văzut,
Că ești cum ești,
Te-am înțeles
Și mi-ai plăcut,
Că ești cum ești.

Cuvinte ce rostești mă dor,
Dar ești cum ești,
Îmi pare bine uneori
Că ești cum ești.

Și dacă mă înnebunești
Tu ești cum ești.
Dar azi am înțeles,
Că-așa cum ești -
Mă plictisești.
***
Ce bine-ar fi
Ce bine-ar fi, ce bine-ar fi
Daca-aș putea și-acum iubi,
Nebună după un sărut,
O lume-întreagă iar să uit.

Dar e pustiu acum, pustiu
În inimă și nu mai știu,
Ce-i patima, ce e amorul,
Ce-i insomnia, ce e dorul.

Și cât de fericită azi aș fi,
De te-aș putea, bărbate, întâlni,
Cuvinte dulci să-ti tot șoptesc,
De dragul tău să mă topesc.

Și să m-ating, abia-abia,
Cu buze moi de fruntea ta,
Să adormim în zori de zi,
Ce bine-ar fi, ce bine-ar fi...
***
Tinereţea mea nebună
Ar fi bine, ar fi bine
Să revii din nou la mine,
Să mă iei de maină iară,
Să mă-întorci în primăvară.

Ar fi bine de-ai veni,
Eu acum te-aş preţui,
Fiecare clipă-a ta
Aş ţine-o în palma mea.

Să-mi aduci acele zile,
Când eram şi eu ca tine,
Şi eram noi împreună,
Tinereţea mea nebună.

Ar fi bine, toamna însă,
Cu-ale sale geamuri plânse,
A sosit, nu m-a întrebat
De o vreau, de-am aşteptat.

Ar fi bine, tinereţe,
Să mă vânturi de tristeţe,
Dar aprind o lumânare
Pentru farmecul ce-ţi moare.

Ai plecat, dar nu mi-ai spus
« Bun rămas». De ce te-ai dus ?
M-ai lăsat la o răscruce
Cu-n păcat ce nu-l pot duce.

Un regret ce mă apasă,
Tinereţea mea frumoasă.
Şi acuma nopţi la rând
Tot înşir acelaşi gând:

De m-aş face iarăşi fată
Blondă, gingaşă, curată.
Eu în luncă l-aş chema.
Ca să-i spun ce-i dragostea.

Aş uita şi de ruşine,
Şi de ziua care vine,
Parcă ştie cineva
Ce-i un dor cât viaţa mea?
Ar fi bine, ar fi bine…
***
Gelozie
Mai bine să nu-mi spui
Pe unde-ai fost, cu cine,
Eu nu te-întreb a cui
Ai fost marea iubire.

Iubite, nu-îngâna
Cuvinte pentru mine,
Vezi, noaptea ne-a purta
Pe malurile-i line.

Sărită-mi mâna mea
Cu dor şi gingăşie,
Sărută-mi geana grea,
Obrazul cu mândrie.

În ochii obosiţi
Mă lasă să mă-înec,
Atât de mult doriţi,
De-atâta timp i-aştept.

Eşti unicul meu vis,
Ce vii în toamna mea.
Eşti ultimul meu plâns,
Pe care l-aş mai vrea.
***
Zăluda
Îmi pare rău… Ce rău îmi pare!
Te-am întâlnit demult, cândva,
Când nu ştiam ce-i sărutarea
Şi cerul din privirea ta
M-a copleşit…

În vara ceia a muţit
Zăluda, ce zăcea în mine.
N-ai cunoscut-o. M-a minţit,
Că fără tine-mi va fi bine.
Cum a greşit…

Îmi pare rău. Ce rău îmi pare!
Ne-am întâlnit târziu. Da, da…
Copilul meu fecior azi are
Şi cerul din privirea ta
E-în ceaţă.

În toamnă m-ai recunoscut.
Zăluda, cuminţită, ţi-a vorbit.
Iar dorul, speriatul, a tăcut.
Şi nu vei şti cât te-am iubit –
O viaţă!
***
Cântec
Doamne, de toate mi-ai dat:
Mâinile ce-au mângâiat,
Ochi mi-ai dat să visez,
Cântec să-l fredonez.

Buze pentru-a şopti,
Inimă pentru-a iubi,
Părul ca grâul de coasă,
Mamă, feciori şi o casă.

Dar sufletul neîmpăcat
Mereu ceva îmi cere,
Ba-i fericit şi încântat,
 Ba moare de durere!

Doamne, multe-am avut:
Nistrul cu malul abrupt,
Luntre-n amurg pe un val,
Pădurea sus, peste deal.

Drumul ce duce departe,
Femeia care desparte.
Privirea lui care minte,
O aşteptare cuminte.

Şi sufletu-mi neîmpăcat
Mereu ceva îmi cere -
Ba-i fericit şi încântat,
 Ba moare de durere!
***
Altul
Pe buze cu-al meu nume –
La braţ cu alta eşti mereu.
Cu altul ies şi eu în lume,
Purtându-te în gândul meu.

Minţim astfel tot zi de zi,
Crezând că-avem dreptate,
Şi dragostea se va topi
În aşteptări şi laşitate.
***
Insomnie
Ne jucam de-a mijatca cu Luna.
Ea – una, şi eu – una.
Ea se-ascundea după ram,
Eu mă piteam după geam.

La al doilea cântat de cucoş,
Luceafărul curios,
Încerca să înțeleagă-un temei
În jocul unor femei.

Nu-l vedeam, eram ocupate,
Singure şi cam distrate,
Ne-am aşezat pe la ora două
La un păhar cu rouă.

Băutura ne-ă alinat,
Vorbele ne-a dezlegat,
Durerile ni le spuneam,
Şi râdeam, apoi plângeam…

Ne-a speriat în zori al
treilea cântat.
Luna palidă - a plecat.
Un nostalgic gând mi-a rămas,
Şi-am să-i spun soarelui azi,
Că este,
ca oarecare bărbat,
Doar un pic
neobrăzat.
***
Mi-ai rămas dator cu-o poezie

Mi-ai rămas dator cu-o poezie,
Când îmi sărutai genunchiul la chindie.
Ne sta de veghe-n uşă o speranţă,
Curma năvala regretelor de-o viaţă.

În mătasea patimii înfăşurat
Ceasornicul bătea amurgul cadenţat.
Noi încercam un adevăr a dibui,
Al liliacului, ce-n toamnă izbucni.
***
Blestem
Am s-o iau pe sens opus
Și-am să-ți zic, ce nu ți-am spus:
Dacă n-ai să vii nici azi,
Vei da numai de necaz.

Te voi urmări o viață,
Mă prefac stană de gheață,
Voi lăsa în drumul tău
Veșnice păreri de rău.

Am sa-ți fac coșmar din soartă,
Și-am să-ți zic zâmbind: mă iartă.
Am să fiu foarte duioasă,
 Plecând seara de-acasă.

Să te macine un chin,
Să crezi că nu o să mai vin.
Să mă cauți în deșert,
Să mă rogi ca să te iert.

Să nu ai în suflet tihnă,
Somnul să nu te mai prindă.
Am să te ademenesc,
Și apoi te părăsesc…

Când prea mult aștept, iubite,
Ce prostii sunt plăzmuite!
***
Până a te cunoaște

Până la tine –
nu știam ce-i dorul.
Până la tine –
am trăit eu oare?
Eu sunt o pasăre,
iar tu ești zborul,
Eu sunt o barcă,
tu - un val de mare.

În tremur pleoapele închid.
Șoptești
Cu buzele fierbinți
de nerăbdare.
Ești fuga mea de mâni streini,
și ești
Dorința mea de evadare.
Umărul tău mi-e acum hotarul
Daca-aș pleca în neființă,
 Să nu mai știu tristeților amarul,
Și-a despărțirii grele suferință.
Până la tine –
nu știam ce-i dorul.
De-i lipsă cerul –
 nu există zborul.
Nu vreau o barca,
dacă nu e val de mare.
Până la tine –
am trăit eu oare?..
***
Deprindere

De mâini, de șoaptă și de ochii mei
De te atingi - nu te deprinde.
Sunt un mister –
descoperă-l de vrei,
Un orizont –
încearcă și îl prinde.
Necunoscută ca un țărm îndepărtat -
Sunt insula ce-o vrei
 pentru refugiu.
Cu ape străvezii
la mal înfierbântat,
Ce ai găsit-o după naufragiu.
Vei regăsi speranțe și puteri,
Te voi ascunde de dușmani, nevoi.
Plutește-ncet
și fără remușcări -
Nemărginirea
e o clipă-n doi.
Așteaptă-n dor,
nu te deprinde,
Mai rabdă-în nerăbdare-o dată.
Am fost adeseori
cu tine,
N-am fost cu tine
niciodată.
***
Mărturisire
De la masă străină
Am cules o fărâmă.
Nu credeam că e  un furt -
Ci un simplu împrumut.
Și am să-l întorc,
Precis!
În ziua-în care am decis.
Poți avea bogăție,
Dar sătulul nu știe
Să iubească-o frântură
Cu sufletul la gură.
Nu justific eu cumva
Furtul meu sau al altuia,
 Nici regret ce am făcut -
Te-am iubit
cu împrumut.
***
Vrăjitoarea

Eram o vrăjitoare,
Când reveneai la mine,
În țara de răbdare
Cu prea puține zile.
Durerea ți se pierde
Când te-mblânzesc
cu drag,
Din ochi pelinul verde
Mă prefăcu
în mag.
Cărunta întristare
S-a destrămat
ca ceața -
Sunt gata de plecare,
Căci poți sfida
iar viața.
***
Femeie
Nu mă judeca, tu lume,
Crezi c-am vrut să fiu anume
O femeie? Ce să fac?
Cu aceasta mă împac.

Și mi-e dat pe-acest pământ
Dragostea mereu s-o cânt.
Cineva m-a blestemat
Să iubesc și un bărbat.

Cine din voi nu-are păcate -
Piatră să-mi arunce-n spate.
Cel ce n-a iubit vre-o dată
Cu cuvinte să mă bată.

Dar femeie-a fi mi-e dat,
Din născare-s cu păcat.
***
Ai crezut
Ai crezut că-i strop de rouă
De pe-o frunză se prelinge?
Este sufletul ce-în două
De durere ți se frânge.

Ai crezut că este ceața
Ce în zori se risipește?
Dor de mine-n dimineață
Vine și te-nnebunește!

Ai crezut că este soare
Ce-nfierbântă și te frige?
Dar e dragostea ce doare,
Umilită ea se stinge.

Ai crezut că-i noapte-noapte,
Întunericul orbește?
Îmi auzi dulcele șoapte,
Sărutarea mea-ți lipsește...
***
Căutări
Să fii tu dorul ce-l aștept?
Vezi, dacă vei veni - te iert…
Să fiu iubita ce-o aștepți ?
Şi eu să vin, tu să mă ierți…

Mă iartă de întârzieri,
De tot ce am iubit pan-ieri…
O viața a trecut de când
Ba tu lipsești, ba eu nu sunt.

Ba mă grăbesc, ba întârzii,
Ba eu plecam, ba tu nu vii…
Tu rătăcești şi drumu-i nins,
Eu - în noroc sau disperare,

Cândva prin râs, cândva prin plâns,
Rămân mereu în așteptare.
Mă iartă…
***
Dacă pleci
Dacă pleci în astă seară
Pe la geam copacii iară
Îmi vor bate întristați
Fără glas şi despuiați.

Dacă pleci şi nu rămâi
Tot seninul cerului
Îl iei în privirea ta,
Ziua se va-întuneca.

Dacă pleci, șoapta sfioasă
Nu-mi va spune că-s frumoasă,
De singurătatea mea
Toamna va înlăcrima…
Nu pleca.
***
  Oglinda
« Frumoaso !- îmi spui a câta oară…
Oglinda-mi râde-n astă seară.
Şi vreau să râd, şi vreau să cânt,
Şi-mi ești mereu în al meu gând.

« Frumoaso »- mi zici. Şi vreau să zbor
Când simt căldura palmelor
Ce mă dezmiardă. E un vis ?
Sau o cădere-n Paradis ?

« Frumoaso »- îmi zici şi îmi zâmbești.
Dar  știu că-mi spui mereu poveşti.
Sunt psalm de toamnă ?Nici nu-mi pasă,
Că-am dus oglinda de la casă.
***
Regret
Cu una nu mă-aş împăca
 În viața mea. Îmi pare rău,
Că fiica ta nu e şi-a mea,
Că fiul meu nu e şi-al tău…
***
Amanta
De doruri istovită,
Neîntrebată, nedorită,
La pragul tău eu o sa vin
Cu ochii plânși şi plini de chin.

Voi apărea să-ți povestesc
Că eu, bărbatul ţi-l iubesc.
Şi tu, șotie de la Dumnezeu,
Pe lângă el fiind mereu,

Mă iartă, ori mă pălmuiește,
Mă blestemă, ori mă jelește…
***
Cât de mult îmi lipsești
Ești în inima mea
Şi în visul meu ești,
În tristețea-mi şi-n disperare.
Ești in cântecul meu,
Poezia mea ești,
Fericire şi dezmierdare.
Tu ești ploaia cea rece
Şi cerul senin,
Molitva, păcatul cel mare,
O rugă și-un chin.
Tu mă-îmbeți ca vinul cel vechi,
Ca pelinul amar.
Tu mă-îngheți ca vântul cel rece,
Singuratic, hoinar.
Ești în inima mea
Şi în visul meu ești…

Cât de mult îmi lipsești !
***
Antract
E pauză? Cât durează?
E clipa-în care vii?
E seară? E amiază?
E soarele-în chindii?

E ora cea de-alint,
Sau poate de minciună?
E cupa cu venin,
Ori plânsul scurs pe strună?

Când spui un adevăr?
Cortina se ridică!
Dar  muști și muști din măr,
Da-în ochi e grabă, frică.

Când joci și când trăiești?
Poate ai căzut din rol?
Aplauze firești...
Iar eu – ca un decor.
***
N-am sa regret nici mâine
Recunosc: așa am vrut,
N-am să regret nici mâine,
Din ce-am avut sau ce-am pierdut -
Nu-învinuiesc pe nimeni.

Doar rog să fiu iertată,
De milă n-am nevoie,
Eu port o greutate,
Un veac, ca pe-o nevoie.

Iubite, nu-mi vorbi,
Căci știu ce fac prea bine
Și pentru toate voi plăti
Cu ziua care vine.

Cu buzele ce au șoptit
Cuvinte de iubire,
Sărutul ce m-a înnebunit
Pe când eram copilă.

În urma ta n-am să privesc
Cu jele, nici cu gheață,
Păcatul am să-l ispășesc,
Că te-am visat o viață.
***
Amurg de primăvară
Mi-e frig de parcă aerul de-afară
În mine cade, zace.
Mi-e frig. Această primăvară
În toamnă mă preface.

Mi-e teamă de al tău cuvânt,
Şi de a ta privire,
Ce spulberă al iernii vânt
Cu-o tristă amintire.

E martie, Florarul va veni
Cu-acea mirifică ninsoare,
De fluturi albi, petale
Ce azi ne-acoperă și frica s-a topi
În mărul plin de floare.
***
Lumea este mică
Lumea este foarte mică
De-o ascunzi cu chipul drag,
Și o uit într-o clipită,
Numai cum apari în prag.

Lumea este foarte mare
Și mă poți pierde ușor.
Nu pleca în căutare,
Când ţi-e bine și ți-e dor.

Toată noaptea și-ncă cinci minute
N-am avut de lume nici habar.
Stelele priveau tăcute
Doi nebuni din luna cireșar.

Noaptea este foarte scurtă,
Când pe brațul meu adormi.
Și aș vrea s-o am amică,
Ca să nu dispari în zori.

Noaptea este-ntunecoasă
Când te pierzi pe undeva.
Nu pleca seara de-acasă,
Singură nu mă lăsa.
***
Visul meu

Monoton la geam ne cântă,
Vers de leagăn stropii vin.
Și mă tem să nu mă vândă,
Răsuflarea mi-o rețin.

Chiar alături ești, pe brațe -
Nu în gând și nu în vis,
Ce n-am îndrăznit o viață
Noaptea asta mi-am permis.

Visul meu, rămâi cu bine,
Zorii te vor risipi,
Visul meu, așa ca mine
Nimeni nu te va iubi.

A găsit o cărăruie -
Luna se opri din zbor,
Curioasă și gălbuie
Ea se-agață de un nor.

Și mă tem să nu te-îmbie
Dincolo de paradis.
Și mă lași cu-o poezie -
Poate-ai fost… sau poate-i vis.

Visul meu, rămâi cu bine,
Zorii te vor destrăma,
Dragul meu, așa ca mine,
Nimeni nu te-a mai visa.
***
De spovadă
Încep a mă împăca cu tristul gând
că am fost o fărâma din marea ta dragoste de sine. Am fost…
Dar…
Vezi ce mi-ai făcut tu ?
Mai înălțat atât de sus, încât căderea mi-e mult prea grea.
Solitară, insulița ta a fost inundata de talazurile răvășitoare ale deșertăciunii.
M-ai numit refugiul tău, ca să-mi lași un trandafir mort
 în coroana dragostei mele ?
Vezi ce mi-ai făcut ?
Fără tine soarele apune si asfințitul portocaliu aleargă după noi,
ne sărută urmele, iar zorii, ah zorii ! – nu mai vor sa nască o noua dimineața…
Asta ai dorit?
Vezi ce mi-ai făcut…
Amintirile mă apasă…Mă veghează luna plină, amenințătoare,
făcându-mă să rămân supusă ca iarba de sub talpa ta…
Bucură-te…
Vezi ce mi-ai făcut ?
Versul nerimat plânge pe urma pașilor tai,
deși mai ieri bătea cadența înfășurată în mătasea patimii,
de la care se aprindea casa mea.
Vorbele mele stângace nu mai conturează adevărul.
Nopți în șir încerc să-l dibui singură…
În singurătate mă izbesc de păreți ca stropii de ploaie în geamul meu neluminat.
Dormi dus ? Visezi ?..
Vezi ce mi-ai făcut ?
Speranța, care mai ieri era pavăză la ușa mea,
     s-a poticnit și a căzut sub povara neîmplinitei mele iubiri.
Tu ai fost ultima picătura doborând-o…
Știi ?..
Dar…
Oricum…
Iți rămân datoare
cu o fericire…
***
Ești plin de sine
Ești plin de sine când te aduce-un vânt.
Îți pregătesc cafeaua în tăcere,
Să nu te frig cumva cu un cuvânt,
Ce-l tăinuiesc cu greu de multă vreme.
             ***
Minte, dragul meu
Minte, dragul meu, mă minte,
Ascult naivă și cuminte.
Dar zorii iar vor separa
Realitatea de povestea ta.
***
Dor de noi doi
Un covor de frunze moale
Se așterne sub picioare,
Pomii mâinile-şi întind
Către cer, plângând în vânt.

Nourii plutesc greoi
Cu o haită plini de ploi,
Ciocârlia – dulce fată,
A zburat înstrăinată.

Toamna scutura în toi
Vara ce-a fugit de noi…
Şi s-a dus așa subit -
Tinerețea mi-a răpit.

N-o atinge, dragă Toamnă,
Ești regină și ești Doamnă,
Lasa-mi tinerețea mea
Împreuna vom ierna.

Uite, Toamnă, vei vedea :
E căruntă tâmpla mea,
Îți încurcă ție poate
Ridurile adunate ?

Vad, regreți că nu mai este
Chipul meu ca din poveste,
Ochii doar nu s-au schimbat,
Sunt acei de altădată…

Iată inima - nebună
Mi se tânguie într-una
Şi mă-încearcă de tristețe,
Nu pleca, o Tinerețe!

Nu te mai grăbi, rămâi,
Căci eu dragostea dintâi,
O - întâlnesc acuma iară,
Dar e vânt si frig afară.

Şi mi-e teamă să nu-nghețe,
Mai așteaptă, Tinerețe…
Ţi-ar părea de mine rău,
Ce îmi lași în locul tău ?

Cerul greu, înnourat,
Vanturile mă răzbat,
Dragoste de altădată,
Doar in vis imaginată…

N-o atinge, dragă Toamnă,
Ești regină și ești Doamnă.
Lasă-mi tinerețea mea
Şi-împreună vom ierna.

***
Rămân
Iubirea mea, o răscruce a destinului
Te-a împins în brațele celui
Cu ochii de codru...
Ajunsă în verdele dus al toamnei,
Iubirea mea, mai ești un laitmotiv?
Gândul meu se răzvrătește,
Fruntea se vrea o acoladă.
Surâsul de încredere și-a
Pierdut sprijinul.
Sufletul se vrea un lacăt.
Forța inimii nu mai dorește
Să zgârie hârtia cu pustiul,
Vrea plecarea primăverii,
Cere aurul toamnei.
Intuiesc cu spaimă
Petalele lui de zâmbet.
Un verde cald îmbie.
Oare mi-e frică?
Avionul spre Paris
Nu se mai vede printre nori.
Ridic palmele spre soare
Deschid inima.
Verdele mă copleșește.
Rămân…
***
Mi-e dor
Ești picătură de bucurie,
Mi-e dor de ea
Cu frumuseți de lună!
Te gândești, oare,
Cât soare și câtă lumină
Îmi aduci?
Aș vrea să-mi găsesc loc
În liniștea ce se prelinge
În razele de foc,
Acolo, uneori, îmi găsesc loc
Și vine luna,
Revine,
Cu gânduri, cu gânduri...
M-am întrebat…
te-ai întrebat?
De ce în ochiul lunii
M-am tăinuit?
Ți-ai bănuit
Neîmplinirea?!
De ce marea
În valuri, cu soare,
Își surâde bucuria?!
Și aerul pornește
Din splendoare pentru splendoare?!.
Și tu în mine, pentru mine,
Pentru tine....
Și eu...
***
Autograf
TREC. Rămân mărturie salcâmii,
Că i-am iubit și m-au cuprins peste vreme, acum
Respir al amintirilor parfum.
TREC. Rămân mlădițele mele în urmă,
În ele sunt doruri, speranțe și-mpliniri.
TREC. Rămâne Nistrul
În Basarabia mea,
Iubitor de oameni și livezi.
TREC. Rămâne codrul
Încărcat de verde, de galben, de purpură și freamăt.
TREC. Rămân florile.
Dăruite și nedăruite de tine.
TREC. Rămân cuvintele,
Urâte și frumoase.
Un fel de a fi în viață.
TREC. Rămân pietrele.
Din sân, de hotar, din suflet.
TREC,  dar mai rămân o clipă.
Revin,
Să ascult pământul,
Apoi foșnetul și freamătul de frunze,
Gândului îi dărui vântul.
Să-i spun de-un zâmbet ascuns
Sub o mască de nepăsare.
Rămân...în ploaie și-n rouă,
Rămân în amintirea ta.
***
Cadența
Cadența stropilor de ploaie
În septembrie –
V-am așteptat o vară.
Cadență implantată în zi de toamnă.
Toarce ceasul,
Ceas înfășurat în sfoara gândurilor.
Pe brațul tău îngheț în așteptarea sfârșitului.
Vreau să-ți vorbesc,
Nu izbutesc.
Vorbele stângace nu nimeresc adevărul.
Cadențele sonore de picături de ploaie cer liniște.
V-aş ruga să acoperiți atacul neîmplinirilor.
Uite, iată!
O floare galbenă – un zâmbet de soare,
Ce frumos se naște din gând în suflet.
Cadența bucuriei,
Ce-am ales-o pentru ceasul bucuriei.
Uite, iată – o floare galbenă,
Înfășată de o rază de soare,
Sărutată și îngânată de rimele serii,
Înviorată de stele.
Și...
Nu-mi răspunzi, te sperie
Întrebarea,
Ți-e frică să nu mă frigi cu refuzul.
Taci...
Cadență de septembrie.
Cuprind capul tău în căușul palmelor mele,
În leagănul inimii –
Îmi iau rămas bun de la
 Vis.
***
Buna dimineață, Soare!
Ca să avem liniște,
Ar trebui să stingem ura,
Să topim armele,
Să semănăm flori,
Să naștem dragoste.
Așa, sigur!
Vom avea soare –
Izvor de căldură și lumină.
La-început de primăvară,
Dornică de soare,
Raza insistentă a transformat
Norii în flori.
Pentru mine tu ești un soare
Și vreau să murmur în orice zi:
Buna dimineață, Soare!
Vii nechemat,
Uit să mă apăr.
Prea mult soare e dăunător…
Patima atingerii poate fi ucigătoare!
Îmi sfârâie sufletul fript,
Ce s-a deschis spre tine,
Crezându-te doar izvor de lumină.
Mă vreau Lună, păzită de noapte.
Să te revăd în zori,
Înfîșurată în mantia negurii.
Dar mi-e dor și iar te chem spre mine
Cu riscul de a mă preface în scrum.
***
De ce
Oare cine mi-a furat soarele,
Când aripile trandafirilor mei sunt întregi;
Oare cine mi-a furat ploaia,
Când florie vieții sunt vii?
De ce mă arde seceta,
Când mâinile mele mai află roua
Și stropii de azur?
Oare de ce se scurge viața,
Când în viață trăiesc,
Pentru viață trăiesc.
Oare de ce te-am întâlnit,
Te-am îndrăgit, te-am primit?
Astăzi nu ești al meu…
***
Tristețe
Tristețe, numele tău e tristețe.
Un pronume – inconștiență,
Un altul – exagerare.
Și definiția – o dramă!
Tristețe, te-ai născut
Să te cuibărești în dragostea mea
Ca într-un ochi
De căprioară rănită...
Tristețe, te-ai născut
Să definești tragedii.
Și culmea – mulți te admiră!
Tristețe, vrei să-mi povestești
Cum îndrăznești
Să-mi apari în prag?
Și pragul, neînsuflețit,
Nu are putere să te doboare!
Și doare...
Tristeți de-o clipă, de-o viaţă,
De-un veac –
Am găsi un leac,
Noi, oamenii?
Poate pentru tine furnici...
Prea mici?
Îți propun, Tristețe,
Un dans de balet.
Tu – personajul principal,
Noi - mai mici, mai mărunți,
Dar mulți.
Mai știi, poate învingem...
Riști?
***
Cuvântul
Sunt flori, ce vor
Cuvântul vieții
Prin mine, prin tine,
Prin oameni.
Ploaia toarnă de milenii,
Dar numai noi o aducem prin cuvinte.
Soarele dă lumină
Și se apropie,
Se apropie!
Tot noi, oamenii,
L-am adus prea aproape de noi.
Acum se întâmplă grav: ACUM!
Uităm cu toții că am cerut
Sprijinul soarelui.
Îți amintești, când am spus,
Sau ai spus –
Raza de soare binefăcătoare!
Ce mulți au spus!
Ai gânduri însorite,
Ai aripi de soare,
Ai ochi de noapte,
Ai dragostea mea.
***
Vezi...
Vezi, primăvara a murit
Cu lacrimi și nori
Printre noi.
Vezi, florile au înviat?
Le mai cred adevărate
Unii,
În coroane.
Simți, zorii întârzie,
Și totuși,
Oamenii s-au trezit...
Auzi, cântecul s-a aplecat
Spre dorul dorului de seară,
Din răsărit, din apus,
Din zi și din noapte,
Îndemn spre credință,
Vrea să mă cheme și pe mine.
Vezi, sau știi de ce
Primăvara nu este a noastră?
***
Banalitate
E noapte târzie –
Pe cer câteva stele.
Mă vreau la ele.
Nedumeriri și enigme înnorează cerul.
Mă crispez în așteptarea răspunsului.
Intuiesc durerea refuzului.
Greșesc. Uff...
Palmele tale adună printre nori
Un val de mare
Revărsat în privire.
Accept situația,
Primesc odihna dulce
Și al valurilor murmur,
Ce-au cuprins inima,
Sufletul meu.
Mă ridici aproape de stele,
Cu un sărut alungi norii,
În tăcere, ocolind întrebările.
Sunt aproape de cer,
Dar pământul ți-l cer –
Banalitate...
***
Te-am rugat
Te-am rugat
Să nu-mi vorbești de dragoste.
Să ne iubim în tăcere.
Nu m-ai ascultat...
Vorbele sunt de vină
Că m-am îndrăgostit,
Că am suferit,
Că nu te mai iubesc.
A supraviețuit doar tăcerea.
***
Între frig și frică
Când primăvara întârzie
Dragostea se preface în așteptare,
Speranța își pierde piatra de hotar.
Cântecul înserează fără armonii
Și tu te-ai rătăcit în ninsori, nu mai vii...
Destinul m-a aruncat la o răscruce
Între frig și frică.
Poezia și-a pierdut rima,
m-a lăsat a nimănui.
Cui să mă plâng, cui?
Inima mea e aspră,
Simt cum îmi arde corpul
Cu așchiile-i dure
Bătătoare de speranțe.
Unde ești, primăvară?
***
Împăcare
Îmi scutur geana de nesomn,
Căci visul, ce se vede domn,
M-a ocolit ca un vrăjmaș.
Nu e prieten, nici drumaș.

Privire-am scuturat de ceață
Căci se adună-n ochi cu anii.
Cu insolență și cu gheață
Îmi fură cerul ca tiranii.

Am scuturat de slove gura
Ce cugetul l-au negligat.
Și mi-au făcut mereu „figura”.
Să nu le fie cu bănat…

Și sufletul mi-am scuturat
De mărunțișuri fel de fel.
Chiar nici o urmă de bărbat
Nu mai găsiți aici, defel.

Am scuturat auzul care,
De laudă și de osândă,
Se pierde-n vis, încet dispare.
Tăcerea mută stă la pândă.

Aș scutura și inima,
De rele, de necaz și plâns.
De amintiri ce-aidoma
De-a lungul anilor m-au nins.

Pe pragul casei împăcată,
Să stau senină-n așteptări,
Cu mine și cu lumea toată.
În locul mamei de mai ieri…
***
Pentru tata
În cântec se frânge,
Zâmbește și plânge,
Un suflet de tată
Ascuns sub lacată,
Se rupe, se cere
Peste tacere.
Peste o viață
Legată cu ață…

O soartă de tată,
De vânt înghețată,
De foame pălită,
De viață călită.

Seninul meu tată
Aș vrea câte-odată
Să leg lângă poartă
Timpul care nu iartă…
***

Moștenire
Fiule, ca moștenire
Vreau să-ți las a mea vorbire,
Hora, doina românească,
Casa mamei bătrânească,

Și livada noastră-n floare,
Și încă sfintele hotare,
Pentru fiul tău ce crește
Tu  le ai, tu le păzește!

Zestre fiului să-i dai
Dragoste de-al nostru plai,
Nistrul, care curge  lin,
Codrul și cerul senin.

Ca să nu rămână mut -
Limba noastră  fie-i scut!
Tot, ce-ți las azi ție eu
Este de la tatăl meu.
***
Fiilor mei
Nu mai reușesc să număr
Zilele ce trec și vin.
Pune-mi capul tău pe umăr
Fiu mai mare, fiu mezin.

Tinerețea-i trecătoare,
Dragostea e un alin.
Numai voi rămâneți  floare,
Fiu mai mare, fiu mezin.

Totu-i efemer: tristețe,
Bucurii și frumusețe,
Și doar voi veți fi mereu
Fii meu, copiii meu.

Vino să mai stați pe brațe,
Anii ăștia-s zburători,
Tot ce am mai scump în viață
Sunt iubiții mei feciori.

Vă voi apăra de toate,
De e greu și de e noapte,
Cu pâinica calda-n masă
Mama vă așteaptă-acasă.
***
Doină
Am un suflet zbuciumat
O biserică și-un sat.
Am un codru, am câmpii,
O căsuță și doi fii.

Am nepoți, pâine pe masă,
Am o baștină frumoasă.
Cu livezi înfloritoare
Mai avui și munți și mare...

Cânt de jale, cânt de dor,
Cânt de grai și tricolor.
Cânt de frate, cânt de mamă,
De-un hotar legat la vamă...

Și mai am, de-aceea cânt,
Un plai mândru și prea sfânt,
Un altar să ne unească
Într-o Țară Românească.
***
Rugă
O, Doamne, rog să-mi dai răbdare
Atunci când inima mă doare,
Să iert, de sânt chiar prigonită
Din casa mea. Și umilită.

Blândețea ta s-o am aș vrea -
Să pot iubi, să pot uita.
Obrazul stâng - binevenit
După ce dreptu-i pălmuit.

Rog liniște în suflet zbuciumat,
Cu sine însuși veșnic ne-mpăcat.
Cu demnitate crucea mea
Aș vrea s-o duc, oricât de grea.

Și când la pragu-ți o să vin
Cu sufletul ce-abia e viu
Te rog să-mi dai putere
Să iert dușmanii țării mele.

Pe-ai mei demult i-am îndrăgit,
De n-ar fi fost - cum aș trăit,
Să nu plec fruntea la pământ,
Zâmbind atunci, când ochii plâng?

Tărie dă-mi, o, Dumnezeu,
Căci înjosit e neamul meu,
Vândut, furat și chinuit,
Şi de politică prostit!

Să nu-i crezi, Doamne, căci te mint
Chiar în lăcașul tău cel sfânt,
Dacă aprind o lumânare  –
Că-s sfinți și cuvioși - le pare.

Să nu-i ierți, Doamne, c-au făcut
Hotar în țara mea pe Prut
Să nu crezi, Doamne, să nu-i ierți,
Au irosit atâtea vieți...

Iartă-ne , Doamne, dacă mai poți...
Geme un neam condus de netoți...
***
Nostalgie
Ah! Ce țară am avut -
Nu era mai mândră țară,
Am rămas cu-n mal de Prut
Dezbinați fiind de mamă!

Domnitori aveam cândva -
Ca Mușat Ștefan cel Mare!
Azi conduc cu țara mea
Doar străini ce vând hotare.

Pe atunci era păzită
Glia și răzorul sfânt
Iar acum e ciopârțită
Palma asta de pământ...

Se strângeau sub tricolor
Mândră oaste de bărbați,
Azi feciorii din popor
De izbelişte lăsaţi.

Blând și dornic plai moldav
Răsplătit ai fost cu ură -
Pui de turc și cel de slav
Te destramă și te fură.

Limba noastră o numesc
Că-i de stat! E o rușine!
Graiul dulce românesc
Nu-l schimonosi, străine!

Dormi Moldovă, taci și taci,
Ai căzut în hibernare,
Nu ești tu fiică de daci?
N-ai curaj cum ai răbdare?!
***
Al optulea păcat
Treci tu, și el, și eu
Pe lângă mâna-ntinsă
De-i strecurăm un leu
Nu știm a cui e dânsa.

Cu inima-împăcată
Că am făcut pomană,
Ai întrebat vreo data
Virtute-i sau prihană?

Copil la semafor
Străin este, dar doare.
 Și lui îi este dor
De-o mamă oarecare.

Și-i aruncăm un ban,
Sau poate că și nu,
Virtutea nu-i în van -
Trec eu și el, și tu.

Sunt șapte mari păcate
Dar, omule-creștin,
Necazurile toate
Din nepăsare vin.

Trec eu și el, tu treci
Pe lângă maina lui,
Nepăsători și reci,
Copil ai nimănui.

Sunt șapte mari păcate,
Dar vina-i cea mai mare
Când țara-n drum își scoate
Copii de vânzare.
***                           
Lacrima n-ascunde, mamă
                                                                                            Ia-i mormântu-n brațe tu
                                                                                            Și pe masa lor îl du.
                                                                                           Strigă-le ce ai de zis
                                                                                            Mamă de soldat ucis.
                                                                                                           Adrian Păunescu
Nu mai lăcrima-n năframă,
Bocetul nu-l strânge-n palmă.
Că la Nistrul liniștit
Fiul ți l-au omorât.

L-au luat, ademenit
Și-napoi n-a mai venit.
L-au luat acei sus-puși
Și-n sicriu ți l-au adus.

Cine te va alina,
Sărutând mânuţa ta?
Noduroasă și muncită
De soare și vânt călită?

Strigă-le durerea, mamă,
Ca și țara ești sărmană,
Să-audă din hat în hat
Că ne vând, că ne-au prădat.

Iar ai lor feciori trăiesc
În palate, huzuresc…
Pentru Patrie a murit
Feciorașul tău iubit.

Jalea mare ți-ai tăcut -
Ei - politică-au făcut.
Tu - cu chin și cu durere -
Ei cu bani și cu putere.

Nu mai plânge, sfântă mamă,
Țipătul să-ți fie lamă,
Că-ai avut un fiu, să fie,
Pentru Patrie mândrie…
Lacrima n-ascunde, mamă!..
***
Mamei
De pe Nistru dimineața
Soarele ridică ceața,
Și adună plâns de stele
În privirea mamei mele.

Iarna trece-în primăvară,
Pe motiv să vină iară –
Ea se face a uita
Tot omătu-în geana ta.

Cu aripa te-a atins,
Zborul timpului neprins.
Ți-a lăsat pe față cute,
Semn al disperării mute.

Ai muncit iarna și vara,
Singură ai dus povara,
Și de-atâta bunătate
Dealul ți se urcă-în spate.

***
Durerea altuia nu doare
Durerea altuia nu doare,
Demult îmi spuse cineva.
La apa Nistrului văzui cum moare
Feciorul alteia.

Si azi ecoul mă ajunge
Acelui geamăt de război,
Durerea sufletu-mi străpunge
Din vara lui nouăzeci şi doi.

Îndură-te de neamul meu
Si ţine-l, Doamne-n ceasul greu,
Că fiul tău a îndurat
Fără prihană şi păcat.

Durerea altuia nu doare,
Chiar dacă moare lângă noi,
Această crudă nepăsare
Ne-a dus feciorii în război.

Când vin netoţii la putere,
Copiii stau la colţ de drum.
O ! Dă-ne a mamelor durere,
Căci se preface Ţara-n scrum!

Indură-te de neamul meu
Şi ţine-l, Doamne-n ceasul greu,
Că fiul tău a îndurat
Fără prihană şi păcat.
***

Mama
Albastrul ochilor tăi
În lacrimă s-a ascuns,
Cerul fugise din ei,
În fumul anilor dus.

Sprânceana de brumă-i pălită
Și tâmpla senină, de nea.
N-a fost vreodată spoită
Cu ruj sau ocări gura ta.

Miroase a pâine și mere.
Obrazul frumos și curat.
În lumea cea plină de rele
O , mama, cum l-ai păstrat?

De mâinile tale mi-e dor
Ah! mâinile tale mă dor.
***
Mi-e dor de mama
Nu te-am văzut demult,
Mi-e dor, mi-e dor.
De ce nu-mi vii în vis ?
Mi-e dor, mi-e dor.

Sa mă ating de paru-ţi nins,
Mi-e dor, mi-e dor.
Si mâna necăjită să-ti sărut,
Mi-e dor, mi-e dor…

Vreau vorba molcomă s-ascult,
Mi-e dor, mi-e dor…
Tu, care m-așteptai în prag -
Mi-e dor, mi-e dor…

Trecut-a timp. Poate un veac ?
Mi-e dor, mi-e dor…
Dar nu te-aud, măicuța mea,
Mi-e dor, mi-e dor…

Nemuritoare, undeva,
Mi-e dor, mi-e dor…
***
Am crezut
Am crezut că viața-i lungă,
Am crezut c-o să-mi ajungă
Tinerețe pe-o vecie,
Dar trecu…fără să știe.

Am crezut că viața-i lungă,
Dragoste o să-mi ajungă
Pan-la moarte. Vai de mine !
A plecat şi nu mai vine.

Am crezut ca viața-i lungă,
Sănătate o să-mi ajungă
Străbunică pin’ voi fi,
Dar și ea mă părăsi…

Am crezut că viața-i lungă,
Frumoasă ca floare-în luncă,
Dar când îmi era mai bine –
Dau de ghimpi şi mărăcine!

Cat de scurtă-i viața mea,
Ce comoară este ea !
***
La răscruce
Îngheț cu maina-ntinsă -
Sunt cerșetor la colţ de drum.
N-am fost şi nu-s deprinsă
Să strâng mândria mea în pumn.

Fecioară sfântă, mă păzește,
Nu mă lăsa-n genunchi, fii bună,
De sărăcie rog, mă izbăvește
Şi de dorințe,  de patimă nebună.

Trecutul mă apasă şi mă doare,
Prezentul mă tot ia cu datorii.
Sunt lupul hârțuit la vânătoare
Lătrat de câni și focuri purpurii.

Ce am pierdut şi ce-mi rămâne ?
Nu mai regret de ziua ce-a trecut.
Veni-va cu speranțe cea de mâine.
Şi voi lua-o iar de la-nceput.