În revista Tribuna nr. 24 din 16 iunie1966 găsim un interviu în care Gheorghe Chivu evocă anii copilăriei : „M-am născut într-un sat de oameni aspri, duri ca şi sărăcia lor de pământ peste care ploile se îndurau foarte rar să se abată, iar când poua, satul întreg lua parte la jocul paparudelor. (...)La noi se dă apa de pomană la înmormântări, ca un dar scump şi rar”. Primul contact al poetului cu arta se întâmplă la Chirnogeni: „...prima întâlnire cu o operă de artă plastică este statuia în piatră şi mulajul de la primărie, a monumentului eroului din satul nostru Chirnogeni. (...) Acest monument, murindu-i tatăl în război, mă înfiase spiritual, îmi era tată”.

Primele cântece şi versuri populare le-a auzit de la mama sa, Demetra dar şi da la tată său (Dobre) care era un bun povestitor, cunoştea literatura populară, baladele şi legendele locului.

 

Poetul mai spunea: „Cred că prima întâlnire cu poezia s-a întâmplat aici. Printre poeţi, primul pe care l-am cunoscut a fost Ovidiu. (...)Despre această viaţă pierdută şi incertă, pentru acest peisaj străveci, am încercat de pe atunci să scriu diferite versuri pline de valuri şi tumult, de umbre şi lumini printre care să-mi galopeze Cavalerul trac.”

Consecinţele războiului au efect şi asupra copilăriei poetului. După ce tatăl său este răpit de război când Gheorghe avea abia doi ani, se va despărţi şi de mama sa destul de repede datorită nevoilor şi lipsurilor materiale, fiind internat la Internatul Orfanilor şi Văduvelor de Război din Constanţa. Ajuns copil de trupă, cunoşate ofiţeri şi subofiţeri care trecuseră prin experienţa crudă a războiului. Îmbolnăvindu-se va cunoaşte la spital suferinzii şi mutilaţii care îi povestesc întâmplări din bătăliile pe care le-au purtat. Copilul îşi găseşte afinităţi sufleteşti cu tovarăşii de suferinţă şi ostaşii regimentului.

Trăind în mijlocul copiilor de la orfelinat, o experinţă dură pentru vârsta aceea, se pare că-i va influenţa atitudinea viitoare, explicându-se astfel timiditatea şi modestia remarcată de unii critici, ascunsă sub bravada din perioada Şcolii de la Bucureşti.

Poetul a mărturist că a început să scrie versuri încă de vârsta de opt ani, atras de muzica versului şi poezia nescrisă a picturii. Dorind să citească, să cunoască, fură câteva reviste ilustrate unde găseşte reprezentate poveştile lui Creangă de care se minunează. Se împacă din ce în ce mai greu cu regimul internatului şi fuge de câteva ori acasă la Chirnogeni, dar este nevoit de fiecare dată să se întoarcă la şcoală. Urmează în internat clasele primare şi cinci clase secundare ( avându-l la un moment dat profesor pe Anton Holban).

Într-un interviu acordat lui Ioan Ardelean Pruncu în periodicul „Maramureş” din 1972, intitulat ”Am rămas al acestui pământ”, Gheorghe Chivu mărturisea: „ ...din galbenul, din ocrul, din pământul ars şi dogorit al peisajelor dobrogene în care am văzut lumina zilei, a căror aspră sete e udată de o geană albastră de mare, se desluşeşte dragostea faţă de acest lut ondulat ca o mare pietrificată până departe. Am iubit Dobrogea, de atunci de când toţi fugeau de colbul ei. (...) Iubersc migraţia păsărilor toamna şi mai ales primăvara...Şi să nu uităm toată viaţa de atădată a acestor cetăţi în care Ovidiu scria Tristele şi Ponticele şi acele pierdute poate pentru todeauna versuri în limba tracilor.”

Pentru a putea citi mai multă literatură caută să scape de regulamentul sever şi trece la alte şcoli. Urmează la Dorohoi trei clase liceale, unde se petrece un prim debut în poezia lui Gheorghe Chivu. Chivu scrie o poezie pe care o încredinţează directorului pentru a fi publicată. Poezia apare în revista şcolii, dar sub semnătura nepotului directorului, coleg cu autorul.

Ultimul an de liceu îl petrece la Galaţi, unde promovează examenul de bacalaureat. Acum va citi pe Panait Istrati, Jean Bart, Mihai Sebastian şi face cunoştinţă cu Geo Bogza, Gherasim Luca, Gellu Naum. Citeşte şi traduce din literatura străină, îl preocupă „Getica” lui Pârvan şi arheologia împrejurimilor.

Gheorghe Chivu se va hotărî să urmeze Artele Frumoase, lucru care se va întâmpla mai tarziu.

In anul 1934 are încurcaturi cu armata şi în cele din urmă va fi încorporat după ce încercase şi reuşise să amâne încorporarea de vreo şapte ori. In acest an va fi încorporat în locul unui frate decedat, ca fiind născut la 2 decembrie 1912, dată ce va fi trecută de atunci ca valabilă în toate actele (Gheorghe Chivu născându-se la 15 iulie 1914).

Gheorghe Chivu a fost singurul dintre copiii lui Dobre Chivu care s-a bucurat ca a putut sa înveţe carte, tocmai datorită şederii la Internatul Orfanilor şi Văduvelor de Război.

Prof. dr. Ioan Dorel Todea

 

Bibliografie selectivă

  1. Ardelean Ioan Pruncu, „Am rămas al acestui pământ”, interviu cu poetul în „Maramureş”, decembrie 1972
  2. Barbu Eugen, Gheorghe Chivu în „O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini si pâna azi”, volumul „Poezia contemporană”, pg. 61
  3. Ignat Dragomir, „Gheorghe Chivu” manuscris 1977(căruia autorul îi mulţumeşte pentru manuscrisul pus la dipoziţie din anul 1978)
  4. Got Petre – „Dialog cu poetul Gheorghe Chivu”, în ziarul judeţean „Pentru socialism”, 17.02.1974
  5. Autorul are la dispoziţie documente inedite şi informaţii directe de la poetului şi pictorul Gheorghe Chivu