Vă rog a răspunde la următoarele întrebări, pentru Revista Română de Versuri și Proză, a Societății Scriitorilor Români sau a altor publicații, unde colaborez, inclusiv în Foaia mea literară ION sau suplimentele sale:

1.Nume literar, data și locul nașterii.
Silvia Butnaru (pseudonim-Sylvi Jean )

Interviu cu romancierul Vasile Moiș, autorul romanului fluviu ”În spatele ușilor deschise”, care va cuprinde, în final, douăzeci de volume

Domnule Vasile Moiș, aș începe interviul nostru cu o întrebare clasică: cine este Vasile Moiș, de unde vine și cum a ajuns să se implice, la vârf, în politica României, după evenimentele din decembrie 1989?
Provin dintr-o familie cu adânci rădăcini în istorie, foarte bogată, cu domenii întinse în dreapta Tisei, până în Munţii Tatra. Voievodul Moiş a ajuns Palatin al Ungariei pe vremea regelui Béla al IV-lea.

Oamenii sunt întâmplări, la fel și cărțile pe care, dacă le descoperi la timpul potrivit, te pot schimba pentru totdeauna. Vă invităm să-l descoperiți pe Sorin Mircea Vasilescu, de profesie inginer constructor specialist în proiectare, și să pășiți alături de el într-o călătorie nu numai în Bucureștii de altădată, ci și a celui recuperat în fotografii galante ce vorbesc mai mult decât o pot face cuvintele, în jurnale și memorii ce păstrează încă vie în ele frumusețea și freamătul anilor trecuți. Sorin Mircea Vasilescu, un personaj pe care dacă l-ați fi întâlnit la Capșa anilor interbelici l-ați fi găsit „de-al casei”. Sorin Mircea Vasilescu, un om care își ia bucuria din lecturi, din plimbări la pas prin Bucureștiul magic sau de la oamenii pe care îi întâlnește la evenimentele care-l cheamă la ele.

O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989).  Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi revista de organizaţie (de Centru, de „Uniune”).

Eram în liceu, la „Meșotă”, prin 1983, în timpurile cele mai cenușii ale comunismului. Făceam liceul de matematică-fizică şi, pentru că eram talentat la desen, ai mei mă duseseră să fac ore de arta grafică cu un pictor din Brașov. Omu’ era foarte bătrân... Avea aproape 90 de ani. Locuia într-o casă veche, care urma să fie demolată. Undeva pe lângă Piața Kogălniceanu, pe unde trece acum bulevardul… Barițiu parcă îi spunea străzii... Foarte supărat, Vlădăreanu - așa îl chema pe pictor - a și murit de inimă rea. În casa cu pricina, stătea în chirie o mătușă de-a mea. După moartea proprietarului, zice: „ia du-te în  pivniță că are niște schițe și e păcat să se piardă. Poate le folosești tu, să desenezi după ele. Ia cheia asta de la lacăt”.