1)  dansul negru al memoriei

tot ce nu poţi să spui locuieşte în afara ta ca ghilotina aşteptând la colţ un semnal ca să cadă peste primul cuvânt declanşat de mecanismul incert al memoriei

în fiecare dimineaţă
şarpele negru îmi rescrie pe piele acelaşi poem

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi Timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Am stins în ramuri luna

Iar am uitat de mine și-am stins în ramuri luna,
Iar îmi cuprinde ochiul dojana rătăcirii.
În carne-mi simt păcatul și pare că-i totuna,
De vine sau de pleacă primejdia iubirii.

Floare de colț

Pe un colț de rai stâncos,
Zâmbind cerului duios
A rasărit de soare iubită,
Floare rară şi frumoasă.

întrucât
azi e deja ieri
când încă nu căzuse frunza
de sub talpa ta
nesărutată
pe urmele toamnei