30 aprilie 2015, Ioan Groşan, Boema 33 – Piaţa Romană în lucru, ambianţă picamere, excavaţii, atmosferă etern lucrativă, ca înainte de 1 Mai.

Ars Amatoria a fost un grup pe care l-am format în anul I de facultate, la Filologia clujană, împreună cu regretatul meu prieten Radu G. Ţeposu, cu Lucian Perţa – cel mai bun parodist din ţară la ora actuală, cu George Ţâra din Prundu Bârgăului, cu Ioan Buduca, mai mare cu doi ani ca noi şi, în trupa de teatru – făceam teatru în primul rând, cu Emil Hurezeanu, care, ulterior, a fost, după cum bine se ştie, unul dintre cei mai activi redactori la Europa Liberă. Interesant este că numele grupului l-a dat Ţeposu, chiar în anul I de facultate, când noi am intrat cu Latina – trebuie specificat asta.

Simona-Ioana Cucuian[1]: Cum funcţiona sistemul U.A.S.C.R (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România)? Care este istoria reală a acestei Uniuni, în calitate de editor principal al revistelor studenţeşti (Viaţa studenţească, Amfiteatru, Convingeri comuniste, Universitatea comunistă ş.a.)?

Călin Vlasie: Nu cunosc exact cum funcţiona. Ca şi acum, şi atunci exista o entitate juridică în calitate de  editor. Doar că pe atunci exista şi cenzură.

Simona-Ioana Cucuian: Cunoaşteţi care erau ierarhiile/criteriile asunse pe traseul publicaţie (revistă/ziar) – tipografie - cenzori?

Călin Vlasie: Eram atât de naivi pe atunci – nu ne puneam aceste probleme. Eram bucuroşi că puteam publica.

Simona-Ioana Cucuian: Cum v-aţi petrecut copilăria în comunism?

Marian Ilea: Pe când împlinisem doi ani şi un sfert, mă băteam cu gâștele bunicii prin curtea casei din Mireşu Mare. Îl aveam ca aliat pe Lupu, un câine adus de taică-meu de pe Gutâi, unde lucra ca sondor. Slab colaborator. Nu se putea mişca în voie. Din pricină de lanţ. Lătra amărâtul în vreme ce gâștele mă fugăreau până-n baltă lor plină de căcat verzuliu, diareic, urât mirositor. Îmi ajungea până la brâu. Adio hăinuţe curate. Ieşea bunică-mea din bucătărie, de la rântaș, sărea câte două trepte, se ştergea de zadie la mâini, se apleca înspre mine. Eram recuperat. Lupu schelălăia. Eu mă aşezam în ligheanul cu apă caldă. Smălţuit. Mâinile bunicii miroseau frumos. Hainele mele erau aruncate pe trepte. În sobă duduia focul. Pe sobă fierbea ciorba de fasole cu ciolan afumat. În pătura curată, amirosind a sodă şi rântaș, era bine.

Cînd ați știut, sigur, că Papa Ioan Paul al II-lea va veni în România?

Când mi-am început misiunea, ca ambasador, citisem materialul disponibil în Centrala MAE cu privire la relația bilaterală România-Sfântul Scaun. Era o legătură veche, de pe vremea monarhiei, întreruptă brutal de comuniști. Ea se reclădea după decenii de Război rece. În acele decenii de ostilitate a statului român sovietizat contra catolicilor de ambele rituri din țara noastră, orice memorie pozitivă a fostei relații fusese ștearsă. Noua Românie, declarat și aspirațional democratică, avea de umplut cumva această prăpastie. Trebuia să transformăm atât cultura anticomunistă a Vaticanului cât și cultura anti-catolică a Bucureștiului într-un ”nou început”.

Ambasador al Vaticanului în România din ianuarie 2016, monseniorul Miguel Maury Buendía (62 de ani), a acordat un scurt interviu în exclusivitate cotidianului Adevărul cu ocazia unei vizite efectuate la Piteşti.
Monseniorul Miguel Maury Buendía a fost numit Nunţiu apostolic în România (Ambasador al Vaticanului) de către Papa Francisc pe 5 decembrie 2015. Concret, acesta este reprezentantul diplomatic permanent al Sfântului Scaun pe lângă un stat şi are rang de ambasador.
Monseniorul Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid, în Spania, la 19 noiembrie 1955. A fost hirotonit preot la 26 iunie 1980 şi încardinat în Arhidieceza de Madrid. A obţinut licenţa în Teologie Dogmatică la Universitatea din Salamanca (1985) şi doctoratul în Drept Canonic la Universitatea Pontificală San Tommaso, din Roma (1987).