s  La Filarmonica Pitești, of course. De astă dată, semicronologic. Așa că-ncep cu Silviu Deaconescu și Mihai Pintenaru. Primu`, consultant artistic al colectivului argeșean, e specializat și în dirijat. Și mi-am dat seama c-a muncit mult pentru apariția asta la pult. Mai cu seamă c-a optat pentru lucrări mai deloc auzite-n în urbe. Preponderent din contemporaneitate. Halvorsen, Rotaru, Milhaud, Weill, autori. Solist la clarinet, Mihai Pintenaru, de la Ploiești. Modernitate, de la un capăt la altu`. Interesantă, da` nu pentru toți din sală. Neîndoios, necesară pentru cultura muzicală la ordinea zilei...

Detalii

s  La origine timișorean, astăzi bucureștean, acesta l-a evocat, în principal, pe Alexandru Paleologu. Trecut, cu consecințe nefaste, prin gulagu` românesc. Se știe că plebea bolșevică avea o satisfacție anormală în a chinui pe cei cu carte. Așa o-ndemnau conducătorii și politrucii, nemernici, ai epocii de tristă amintire. Călăii distrugători de vieți în chip necruțător. E drept că Paleologu a apucat și-o parte din perioada postdecembristă, când și-a mărturisit, până la urrmă, o vină. Dar nu poate fi neglijată capacitatea sa intelectuală de nivel. Acumulările culturale incontestabile și scrierile sale-n domeniu.

Detalii

Cu mii de ani în urmă, Socrate punea bazele gândirii antropocentrice prin celebrul său „Gnothi seauton” (Cunoaște-te pe tine însuți), convins fiind că numai cunoscându-și sinele, omul are posibilitatea să se autoperfecționeze și să cunoască adevărul. Or, cunoașterea de sine este axul central al Zen-ului japonez, iar cunoașterea adevărului (firește, a Adevărului absolut) constituie piatra unghiulară a creștinismului, după cum suntem încredințați în Evanghelia după Ioan 8/32: „Adevărul vă va face slobozi”!

Detalii

p    Tare plângăcioși au ajuns românii. Îndeosebi de la Decembriadă încoace, de când toate s-au dus pe sfârlă și de muncitori și țărani nu mai are nimeni trebuință după ce fabricile s-au închis, iar supermarketuri s-au tot deschis unde cu gândul nu gândești, de lumea-ntreagă la români privește și-nvață cum totuși consumul poate fi mărit printr-o justă corelare a trebuințelor celor mulți cu sporul disponibilizărilor și al impozitelor, a activului devenit pasiv cu pasivul ajuns catastrofal, a pozitivului aproape inexistent cu negativul omniprezent și omnipotent.
    Firește, o asemenea performanță nu este la îndemâna oricui. Ea este opera descurcăreților, acea pestriță și-ntinsă tagmă, care a luat locul defunctelor clase, marea mândrie și masă de manevră pentru regimul bolșevic, și în care intră cam tot ce mișcă-n țara asta – de la vlădică până la opincă, de la ales până la boschetar.

Detalii

s  Nimeni altu` decât Radu Paraschivescu. Autor c-o stivă de cărți ce-i poartă binevenit semnătura. Grație condeiului său scormonitor copios în realități, mentalități, activități, insanități criticabile-n veci...
   Trei* le-am dat gata și eu cu frenezie în câteva nopți. Fiindcă n-am putut să le las din mână, pur și simplu. Forța satirică etalată îmbelșugat dovedindu-se cuceritoare fără limite. Sarcasmul îndreptățit cu care biciuiește oameni și entități instituționale.  Politica, presa, minciuna, înșelăciunea. Incultura, prostia, trufia. Îndeosebi agramatismu` crunt, neferice. Temeiurile de fond ale scrierilor sale. Justificate matur, chibzuit pe fila de hârtie.

Detalii

  1. Neoamenii s-au înmulțit că nu mai e chip de trăit...
  2. Muzica zilelor noastre | Ce fuse-n februarie vecin?
  3. Muzica zilelor noastre | O baghetă de admirat oriunde, oricând