Voltaire e un nume uriaş al literaturii universale. Au trecut mai mult de 230 de ani de când existenţa sa umană s-a terminat. Şi tot atâta timp de când a devenit nemuritor ca scriitor, ca filozof, ca om de cultură. Nemurirea aceasta poate fi demonstrată, poate fi înţeleasă şi argumentată probabil prin fiecare povestire, roman, sau tratat filozofic scrise de autorul francez. „Zadig” confirmă cele afirmate mai înainte.
Autorul povestirii spune multe adevăruri care nu pot fi puse la îndoială nici acum şi nu vor fi niciodată contestabile. Eroul principal este Zadig, care a trăit în vremea Babilonului, pe vremea regelui Moabdar. Interesante trăsături de caracter avea acest personaj:
„Deşi tânăr şi bogat, ştia să-şi înfrâneze pasiunile. Nu se silea să pară ce nu era.”

N-ai zice că este vorba despre o carte de debut, dincolo de granița tăcerii. Semnatarul, Valentin Irimia, membru al Grupului de la Ploiești este, în același timp, un bun cantautor ce m-a dus cu gândul la mișcarea Flower Power, în mod special la manifestul artistic al lui Bob Dylan. Însăși poezia lui vine ca un astfel de manifest al ideii, într-o construcție fără cusur, fără opintelile formale sub presiunea imediatului înconjurător.
Pentru că temele abordate vin, desigur, din această zonă existențială, pe care Valentin Irimia o explorează într o manieră originală, proprie adevăraților poeți, care ridică eşafodajul poeziei peste rugul veșnic aprins al simțămintelor omenești.

Cu acest al doilea volum de poeme, apărut în 2017 („Fiecare vede altceva”, Ed. Rafet, Râmnicu Sărat), Mircea Teculescu se așază cu adevărat în matca poeziei. Poetul, se știe, este o fiinţă determinată ontologic să fie diferită de omul obişnuit, fără ca această diferență să constituie neapărat un privilegiu pentru el, uneori primește laudele confraților și ale publicului, alteori este criticat de primii și ignorat totalmente de cei din urmă.

         Există un moment prielnic ori dimpotrivă, dar tot moment fiind, determinant în încăpăţânarea firii spre a se înţelege pe ea însăşi. Uitând de obicei de subiectul principal căruia îi este atribuită firea. Acesta fiind omul mereu nelămurit de ce l-a ales tocmai pe el dintre atâtea suflete în aşteptare, naşterea, trăirea, moartea.
          În cazul poetului, naşterea e o formă neconcludentă, cel mult interesantă.

           Fără îndoială, e chiar îndeobşte ştiut, că nu există o singură geometrie, avem de-a face cu conceptul transpus prin puterea minţii în construcţii greu de imaginat şi care pot duce efectiv la infinit. În perspectiva extrafizică, acolo unde înţelesul remodelează după bunul plac absolut toate formele, avem parte de puritatea libertăţii, cea care există.