Trebuie să se întâmple astfel, deodată, ştiut-neştiut, ieşirea din spaţiul strict personal, pentru a scruta orizontul imediat al diversităţii creaţiei; acela mai amplu, mai dens, decât alte orizonturi participative la matricea universalităţii. Putem spune că avem de-a face cu fericita căutare a sinelui în reflexiile pe care sufletul însuşi le doreşte aduse din lumea dinafară în lumea dinăuntru. Ar fi dar n-ar fi doar o introspecţie, în sensul propriu acela care presupune înţelesul cunoscut ca omologat fiind, depăşind cu mult această ipostază. E mai mult o transcedere în grozăvia inerentă care însoţeşte mintea şi spiritul mergând până la umanizarea unor vii sclipiri generatoare de energii alternative programaticului.

           Undeva la mijlocul timpului se află un anotimp mai greu definibil şi declarabil. Doar atunci când atingi cu pana sâmburele său magic, simţi că e împlinire a visului cu realitatea. Vigoarea tinereţii grăbite se îmbracă de gală cu înţelepciunea predefinită, subînţeleasă, motivată.
           De la idee îndelung lucrată la imagine indivizibil reflectată şi refractată e acel pas care odată şi odată trebuie făcut. Se nemureşte trecerea inevitabilului prin viaţă şi reciproc categoric. Aşa cum este firesc, dimensiunile sunt altele decât erau ieri, alaltăieri, împrumută ceva aproape mecanic din mâine, poimâine.

Faptele istorice au trecut, au lăsat urme adânci pe obrazul Europei, urme care s-au cicatrizat de mult, dar care pot fi vizibile şi azi, şi mâine, pentru totdeauna. Dictatori au fost şi cu 70 de ani în urmă, dictatori mai suportă încă planeta şi în mileniul al treilea.

Autorul ne prezintă în cartea sa aspecte necunoscute din viaţa lui Hitler, o persoană sinistră până la urmă (nimeni nu se îndoieşte de asta), care a avut şi mici urme de om normal, din ce în ce mai şţerse pe măsură ce ruşii şi americanii se apropiau de Berlin. Tocmai aceste aspecte (oarecum) inedite din carte m-au determinat să o prezint cititorilor.

           Iubirea în sensul ei întreg, definită prin fluiditate, trăită în toate felurile posibile; unele dintre acestea conceptual universale, altele unic caracteristice; de la pur elementare la clar năucitoare. Pornind perceptiv de la diversitatea cu care suntem binecuvântaţi creativ, suntem în mod inductiv la rândul nostru tentaţi să ne dedicăm însăşi creaţiei astfel cum ne îndeamnă sufletul şi ne îndrumă mintea.
           În spiritul acesta tânăr şi liber şi frumos, neînvăluit încă de prejudecăţi care ţin de explicitarea existenţialităţii, Ada Beraru vine să contrazică spusele multora potrivit cărora o următoare generaţie poetică nu va mai exista; scriitori de marcă, lingvişti, critici, esteticieni, academicieni chiar s-au exprimat în acest sens – unic sens.

Auzim si citim deseori expresia – "Europa se sinucide"! Nu e o expresie noua si a fost scrisa, rostita si repetata de mai bine de o suta de ani de catre politicieni, scriitori si dictatori si din perspective filosofice si ideologice diverse. Nu se stie exact cine a conceput fraza ori notiunea, dar ele apar si reapar frecvent in multe din cartile despre Europa care au fost scrise in Secolul XX ori se scriu astazi, se arată într-o analiză a Alianței Familiilor din România, preluată de Romanian Global News.
Fraza pare a fi repetata tot mai des mai ales in cartile publicate in ultimii ani. Ultimul exemplu e cartea tocmai publicata a britanicului Douglas Murray, The Strange Death of Europe – Immigration, Identity, Islam ("Moartea stranie a Europei – imigratie, identitate si islam").