Rearanjarea acelei realităţi care a sugrumat prezentul unei generaţii, a interzis trecutul alteia şi a pus sub semnul îndoielii viitorul celei care urma. Aceasta, după o radiografiere aproape involuntară, pornită din automatismul memoriei care îşi revendică repetabilitatea lucrurilor şi a faptelor.
            Lumea încremenită în alb-negru pare luată de undeva dintr-o glumă pitorească în plan emoţional, şi dramatică în plan fizic. Semantica ar putea să pară pură ficţiune pentru oricine din actualul ’nG’, acela despre care avem percepţiile cunoaşterii în timp ce însă ne-a luat-o cu mult înaintea viului conştient.

Stă în esenţa firescului libertatea, doar că aceasta are gradele sale, precum am măsura valorile ce definesc existenţa, pe multiple scale, nu toate fizice. Mai mult spus, la fiecare turbulenţă ori răsucire, de la ideatice la faptice apoi programatice, intervine nevoia unor legi. Şi astfel, din angrenajul propriu entropic, ajungem la oarecare ordonare. Dincolo de cumulul legilor universale şi de acelea apăsătoare prin amalgamarea şi încrucişarea lor, considerate ca factori stabilizatori în societate, adeseori tindem a ne institui propriile legi care să ne ofere confortul propriei personalităţi.

Eugeniu Botez, cunoscut în literatură sub pseudonimul de Jean Bart (marinar francez din secolul al XVII-lea), a fost elevul celui mai mare povestitor român, Ion Creangă şi a fost ofiţer de marină unde a ajuns până la gradul de comandor. A fost în activitate şi pe atât de binecunoscutul bric „Mircea”. Două elemente esenţiale din viaţa lui Jean Bart care ne fac să înţelegem mai bine cea mai importantă operă a sa, „Europolis”.

Titlul romanului e surprinzător de actual în actualul context european din care facem şi noi parte. Să ne gândim că avem parte cât e „ziulica de mare” (Ion Creangă - „Fata babei şi fata moşneagului”) de ştiri de la UE venite, de euro-bani, euro-hoteluri, euro-de tot felul.

Fantastică vrajă, poezia prinde în mrejele ei alunecoase şi pline de lumină oameni mari şi mici, retori şi sfinţi, cărturari şi diaci, creştini şi păgâni; toţi se supun şi se angajează în dulcea robie a căutării de nestemate lingvistice, fonetice, comori sufleteşti descoperite cu ajutorul acestei frumoase rugi care ne clatină cumpănit, dar ne înalță cu sufletele în miresme.
Sătulă de un tărâm al incertitudinilor, Daniela Mărginean s-a hotărât să păşească într-o ţară a iluziilor, zona în care eul devine un tu răsfrânt din celălalt în sine, ca într-un joc de oglinzi înălţate ca zmeie de copii frumoşi şi zglobii, poeţii.

Codruţ Radi – „Ecoul dintre umbre”, Editura „Detectiv Literar”, Bucureşti, 2017

Cu o carte cu multiple registre lirice ne provoacă poetul pictor din Sinaia, Codruţ Radi, o carte în care trece-n revistă stări, radiografiază emoţii cu naturaleţea celui care ştie că imaginea în sine este un rezultat final al culorilor mângâiate şi amestecate cu pensula.
O uşurinţă dezarmantă încifrează experienţe personale pe care le ridică la valoare de esenţial, iar acest proces artistic devine unul al căutării, o provocare la introspecţie, o plonjare în apele interioare ale unui eu déjà trecut prin furcile caudine ale experimentului literar.