Citesc despre castelul din Sânzieni, un loc unde se desfăşoară multe din acţiunile romanului:

„De-a lungul secolelor castelul a fost în proprietatea mai multor moşieri şi familii de nobili. În zilele noastre este cunoscut sub numele Tarnóczy, după familia cu acelaşi nume, legenda fiind legată de răpiea unei fete. Povestea văduvei şi fiicei lui Tarnóczy Sebestyen l-a inspirat şi pe scriitorul Kémény Zsigmond.” (sanzieni.ro)

Mioara Bahna – „Dublin – miracolul normalităţii”, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2017

Parcă tocmai pentru a demonstra că ideea preconcepută conform căreia autorii jurnalelor de călătorie sau memoriale sunt simpli oameni care scriu mai mult pentru ei înşişi, pentru a nu uita, pentru a fixa în timp şi spaţiu existenţial o idee, o trăire, o emoţie s-a apucat Mioara Bahna să scrie cartea „Dublin – miracolul normalităţii”.
Tocmai de aceea Mioara Bahna supune atenţiei o aparenţă de jurnal născut pe tărâmuri irlandeze, în fapt o carte cât o confesiune, stârnită tocmai de emoţia (re)găsirii fiului aflat departe.

Emilian Marcu – Tărâmul inocenţilor, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2017

Cu o (nouă) carte complexă ne întâmpină şi ne provoacă acum scriitorul ieşean Emilian Marcu, o voce literară bine definită în peisajul editorial contemporan, o carte complexă, cu o scriitură în care abordează multiple planuri, o carte evident a introspecţiei, a punerii sufletului pe tavă.
Romanul „Tărâmul inocenţilor” apare sub atenta îngrjire a mai multor „moaşe” literare, daniel Corbu fiindu-i redactor, Florin Dochia i-a făcut coperta, iar lector de carte i-a fost Mioara Bahna, cea care a şi semnat, recent, la Editura Rafet din Râmnicu Sărat volumul de critică „Zidiri”, în întregime închinat lui Emilian Marcu.

Adrian Ţion – Nostalgia călătoriei, ed. Napoca Star, 2017

Cu o carte în care-şi pune sufletul pe tavă ne provoacă prietenul Adrian Ţion de această dată, o carte în care clujeanul cu vechi state de plată pe câmpia literelor ne poartă printr-un întreg univers.
Marcat evident de plecarea de acasă, de depărtarea de aceasta mai bine spus, Adrian Ţion pune acceptul pe trecutul efemer şi ne provoacă la lecturarea unei cărţi răstignite-ntre un trecut tumultuos şi un viitor marcat de incertitudine.
Astfel răstignit autorul ne poartă printr-o lume „dinafară”, împingându-ne la o despărţire de trecut şi la o convieţuire în vis.

Voltaire e un nume uriaş al literaturii universale. Au trecut mai mult de 230 de ani de când existenţa sa umană s-a terminat. Şi tot atâta timp de când a devenit nemuritor ca scriitor, ca filozof, ca om de cultură. Nemurirea aceasta poate fi demonstrată, poate fi înţeleasă şi argumentată probabil prin fiecare povestire, roman, sau tratat filozofic scrise de autorul francez. „Zadig” confirmă cele afirmate mai înainte.
Autorul povestirii spune multe adevăruri care nu pot fi puse la îndoială nici acum şi nu vor fi niciodată contestabile. Eroul principal este Zadig, care a trăit în vremea Babilonului, pe vremea regelui Moabdar. Interesante trăsături de caracter avea acest personaj:
„Deşi tânăr şi bogat, ştia să-şi înfrâneze pasiunile. Nu se silea să pară ce nu era.”