Cândva, am regretat că m-am născut într-o familie săracă, că am crescut într-o familie dezbinată, într-o familie unde nu exista iubire, că am fost lipsit, flămând, înfrigurat, exploatat, am regretat că am renunțat să mai sper.
   Până când Dumnezeu m-a cules din văile de plângeri, nu am înțeles că familia nu noi o alegem, că familia are doar un înțeles, dar omul prin păcat, a distrus acest nucleu bine instituit de Dumnezeu, că cine nu Îl are pe El, nu știe ce înseamnă iubirea jertfitoare, că unde nu conduce Dumnezeu, conduce diavolul și omul nu propășeşte, că toate aceste neorânduieli duc la faliment, sărăcie, suferință, că fără Dumnezeu, nu există compasiune, iubirea pentru aproapele, altruismul, că nu există preocupare pentru fericirea celui de lângă tine.

Era într-o zi de sâmbătă după-amiază, când Petrică al Mărgăretii lui Mogoş coborî transpirat din  maşina încărcată de călători până la refuz.    
           Venise cu RATA, un autobuz anume destinat să fie cursă, ce făcea transportul călătorilor de la gara târgului până în comuna sa natală şi… mai departe. După ce-şi primi de la şofer cele două geamantane, aduse  de  pe portbagajul aflat pe acoperişul maşinii, fiindcă erau grele, se hotărî să le lase la magazinul sătesc al cooperaţiei, urmând să le care ulterior acasă, cu vreo ocazie. Erau pline cu de toate cele trebuincioase mamei şi neamurilor din sat. 

   Toma e înalt, slab, chel și mai mult credincios.
   Prietenul lui, Goma, e mărunt, burtos, cocoșat, cu plete și mai puțin credincios.
   Toma, deși n-a citit Biblia, nu agreează internetul.
   Goma citește însă mai des decât el etichetele sticlelor cu vin și iubește calculatorul.
   Toma are probleme existențiale, în sensul că-și dorește o casă iar prietenul lui are probleme familiale fiindcă-și dorește o nevastă.

Asa a început
„Ploua. Ploua infernal de două zile. Priveam natura înecată de stropii grei și reci, cufundată în lumina de toamnă. Geamul autocarului s-a aburit, dar eu am șters cu degetele reci doar atât cât să fac un cerc de geam limpede, să pot privi afară.
Pe obraz curgeau lacrimi de suferință, de teamă și îndoială. De ieri, de când am plecat de acasă, timpul parcă s-a scurs cu încetinitorul, de parcă două sau chiar trei zile au trecut de atunci. Făcusem patru pași să mă depărtez de casă, apoi m-am întors să mai privesc o dată căsuța cu geamuri și uși albe, cu acoperișul jos, dând impresia unei locuințe mici și intime. Cine știe când aveam să revăd locul acela? Cine știe ce surprize avea să-mi ofere călătoria aceasta într-o lume necunoscută, mirifică?...

Orice om are dreptul să fie vesel, sau trist. Să fie plin de viaţă, sau obosit.
Orice om are dreptul să-şi exteriorizeze sentimentele, sau să se închidă în sinea lui. De ce i-ar deranja pe cei din jurul lui?
Orice om are dreptul să greşească, să fie, sau nu înţeles.
Orice om are dreptul la o opinie personală şi are dreptul să îşi exprime în mod liber opinia.