Copil fiind, fredonam ,,Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii". Nu înțelegeam prea bine mesajul, până într-o zi, când totul a devenit realitate.
    Din curtea casei copilăriei până la şcoală, mergeam pe jos vreo douăzeci de minute. Trezit mai devreme de corul vrăbiilor, alergam din fața casei până la poarta, lovind cu picioarele o minge dezumflată. Pe aleea proaspăt pavată, o piatră zgrunțuroasă, desprinsă de la locul ei, imi incomoda vizibil driblingurile imaginare, încălțat cu tenişi noi chinezeşti, albaştri.

1.
„Când Cosmin terminase de povestit câte se adunaseră pe capul tatălui său, hotărârea mamei sale era deja luată.
- Dacă nu are cine, îl voi însoţi eu la operaţie, spusese ea cu fermitate.
- După toate câte au fost...încă mai eşti în stare să faci asta? nu ai nici o obligaţie...putem angaja pe cineva...
- Dragul meu, nu-mi spune că tu îl îngrijeşti din obligaţie, este vorba de... tata.

În gara care trece accelerat pe lângă trenuri, șed tolănit pe pătuiagul de ani. Căpătâi îmi este snopul copilăriei. Aranjat așa... pe maldărul de ani, în vagonul aglomerat foarte, gânduri rebele mă trag de urechi.
De gaica ultimului an mă simt ancorat și zguduit  precum barja de vasul tractator. Întorc capul speriat și... ce văd? O băbuță cu un șorț mare, plin, mă zgâlțâia de brâu. Cu tot respectul pentru cei în vârstă, întorc capul în cealaltă parte, spre ce este frumos, spre geam, spre... senin.  O și mai mare zdruncinătură se produce la gaica anului de-abia-nceput - 67.

Târziu, în noapte flămândă, am fost chemat în sala ,,blândei” judecăți.
Erau prezente durerea, singurătatea, suspinul, oftatul, viața, timpul, ora, clipa, necazul, bucuria, sărăcia, bogăția, seara cu amurgul în brațe, dimineața cu soarele înfășat la piept, prânzul ce face umbra mică, iar într-un colț stăteau chirciți anii duși.
Atât de mulți și de multe erau, încât nu aveau loc la prezidiul unde se executa … judecata și … sentința, iar sala prea mare pentru mine… unul singur.

   Trecusem de Târgu Lăpuş, drumul se îngusta, drum de animale, pe unde călcaseră roţile atelajelor apa mîncase pământul lutos, roşietic. Pe unele porţiuni trebuia să fii  mai atent decît pe şosea pentru că roţile trebuiau să ruleze numai pe tăietura făcută de roţile carelor.
Cînd aţi ajuns în satul Larga nu era ţipenie de om.