Ai observat cum ai inceput să uiti să trăiești cu adevărat? Tu spui că trăiești, însă faptul că respiri  nu înseamnă neapărat că și trăiesti în adevăratul sens al cuvântului. De multe ori ți-ai asumat roluri diferite: de mamă, de soție, angajat, director, etc. Toate acestea sunt însă doar niște roluri temporare, poate necesare la un moment dat, dar te-ai identificat atât de mult cu ele încât ai uitat complet cine ești, undeva în adâncul tău. Tu nu ești doar mamă, soție, soț, director sau altceva. Ești în primul rând o ființă umană, dotată cu spirit și conștiință.

Aflată pentru prima dată în Munții Măcinului nu aveam așteptări de niciun fel, ci doar o curiozitate fără margini. Îmi doream de mult timp să ajung în astfel de locuri despre care tot auzisem și citisem pe Internet. Mă atrăsese în primul rând istoria celor mai vechi munți din România și, după cum văzusem din fotografii, frumusețea sălbatică a peisajelor.

Cea mai mare comunitate de italieni din România

Am ales ca punct de plecare spre rezervația Munții Măcinului localitatea Greci (72 de km de resedinta de judet, Tulcea), unde aveam de gând să întindem cortul pentru o noapte.

Mergeam într-o zi pe străzile orașului, într-o după-amiază friguroasă și, obosită fiind, m-am gândit că tare bine mi-ar prinde o cafea caldă. Am început să mă uit în stânga și în dreapta, căutând cu privirea ceva ce ar fi semănat cu un bar sau o cafenea.
După îndelungi căutări, când tocmai eram pe punctul să renunț, zăresc în dreapta mea o cafenea. Practic, mai mult am intuit că ar fi vorba de o cafenea după firma de deasupra intrării, unde stătea scris ”La o cafea cu Avedis”.
Ceva din cuvintele inscripționate m-a făcut să intru cu un soi de curiozitate, pentru că  firma suna prietenos, ca o invitație amicală la o cafea.

    Capcana fusese săpată pentru animalele numite pil, create de magia unui stat dispărut de mult de pe harta lumii. În urma războiului ce distrusese și fărâmițase țările din sud, animalele acestea greoaie scăpaseră, iar treptat habitatul li se lărgise până în sudul Regatului, unde clima era ceva mai blândă. Deși mari și periculoase, aveau carne foarte gustoasă și de aceea, cei din zonă  le vânau în special la sfârșitul toamnei, când migrau spre zone mai calde.
     Pe Mikel îl atrăseseră strigătele celor strânși în jurul gropii, așa că-și oprise kannul, un animal mai mic decât un pil, cu picioare subțiri și cap alungit împodobit cu coarne scurte.

Viața înaintează cu pași mari și puternici, jocul continuă în diferite faze. Se pare că se fac și poteci vizibile și cine vrea le urmează cu încredere că vor ieși la liman. Încet, sau poate mai repede, învățăm mersul prin viață și în timp ce ne scriem povestea ne cântăm cântecul preferat...cu, sau fără voce. Nu contează. Contează să ai un motiv să cânți, contează să ai un motiv să urmezi poteca vieții, contează să ai încredere în tine, contează să ai un scop în viață pentru care merită să trăiești, chiar și atunci când viața te dezamăgește.