A te naşte nu e o întâmplare ci este un mit.[1] Complexul de practici care însoţesc naşterea este legat nu numai de naşterea propriu- zisă ci şi de perioada sarcinii şi a lehuziei. Femeia însărcinată este supusă unui sistem întreg de interdicţii. Aceste interdicţii aparţin magiei negative şi sunt de tipul să nu faci[2] ca să se producă ceva nedorit, ele au rolul de apărare atât a mamei cât şi a copilului care urmează să se nască. A. Van Gennep leagă aceste interdicţii de credinţa primitivă în conformitate cu care femeia însărcinată este impură şi această stare se transmite şi copilului.

[3]

Femeia gravidă să nu poarte floare la ureche, să nu aivă coptilu' sămn pă corp. (De la Anica Butcure, 78 ani, Cupşeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Să nu ieie aşchie în zadie când mere la tăietor, c-apoi zice că face coptil mucos. (De la Anica Butcure, 78 ani, Cupşeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Femeia grea să nu mănânce fructe îngemănate să nu facă gemeni, să nu poarte floare la ureche sau în şorţ c-api a avea coconu' semne. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Când ridică paos la beserică, femeia gravidă să nu să ţână, de haina altuia, ştii cum să ţân, că zice că nu naşte până nu vine acela de care s-o ţânut la paos şi să vină să să ţână iară. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Să nu se mire de lucruri urâte, ca să nu-i fie urât copilul; în cazul în care totuşi uită şi se miră, trebuie să spună pentru a anula efectul: Doi vedem, doi ne mirăm. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Femeia să nu poarte nimic în buzunar, ca să nu aibă copilul semne pe faţă. (De la Ileana Drăguş, moaşă, Onceşti, Maramureş, 2002)

            Să nu mănânce fructe îngemănate ca să nu nască gemeni. (De la Ileana Drăguş, moaşă, Onceşti, Maramureş, 2002)

            Femeia însărcinată să nu privească iepuri, pentru a nu naşte copil cu buză de iepure. (De la Ileana Drăguş, 67 ani, moaşă, Onceşti, Maramureş, 2002)

            Femeia gravidă să nu se uite la morţi, ca să nu fie copilul galben la faţă. (De la Ileana Drăguş, 67 ani, moaşă, moaşă, Onceşti, Maramureş, 2002)

            Să nu-şi pună floare-n piept, ca să nu aibă copilul semn pe faţă. (De la Ileana Drăguş, 67 ani, moaşă, Onceşti, Maramureş, 2002)

            Dacă femeia gravidă este pofticioasă şi vede ceva ce doreşte să mănânce, să ceară ca să nu piardă sarcina. (De la Maria Lupuţ, 65 ani, Şomcuta, Ţara Chioarului, 2002)

            Când să gată tiara, când nu mai este numa' de vo două palme, scoţi fuşteii şi închizi ochii. Pui fuşteii între pticioare şi ieşi afară. Deschizi ochii. Dacă vezi coptil, fecior, bărbat, api îi naşte băiat, dacă vezi femeie ori fată, api îi avé fată. (De la Maria Rednic, 60 ani, Onceşti,

Maramureş, 2002)

            Între semnele prevestitoare se consideră că: dacă femeia gravidă se află la râu şi-n acest timp vine ploaia, atunci va naşte băiat; dacă gravida este “curată” la faţă, va fi băiat; dacă burta este este mai ascuţită va fi băiat; dacă gravida “pofteşte acrituri”, va fi fată; dacă are “greţuri” după nimic, va fi băiat; dacă o dor şelele înainte de naştere, va fi fată; dacă-i pune cineva, pe ascuns, sare după cap şi femeia îşi duce mâna la frunte, va avea băiat. (De la Anica Buhai, 84 ani, Şomcuta, Ţara Chioarului, 2002) În perioada de graviditate, grija femeii şi a familiei sale era ca aceasta să nu piardă sarcina, să nască un copil viu şi sănătos. Multe obiceiuri şi superstiţii legate de naştere ne duc cu gândul la o lume arhaică, a cărei complexitate s-a transmis de-a lungul veacurilor până în zilele noastre. Este interesant de remarcat că unele gesturi rituale din cadrul nunţii, au semnificaţii puternice pentru naştere, ele având menirea să influenţeze bunul mers al naşterii. Ca să naşti uşor tre să te rogi la Maica Sfântă. Da' şi când să mărită şi mere la cununie să-şi pună femeia un ou în sân. Şi să-l ţâie acolo tătă cununia. Şi când zine acasă de la beserică să-l facă aşé să ptice pă sub tătă legăturile, câte le are. Aşé să nască de uşor, cum o ieşit ou' de uşor. La biserică te gândeşti cam câţi coptii vrei să ai. Şi câţi vrei, atâtea jedite să pui pă uşă, vrei, unu', doi, tri, pui mâna acolo. Sau dacă nu vrei să ai coptii vo doi ani, ori tri după ce te-ai măritat, api pui atâtea jedite pă uşa de la beserică câte vrei. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Ciclul obiceiurilor de la naştere este anticipat de elemente incluse în ciclul nupţial; e vorba de riturile de fecunditate. Astfel, se consideră că este bine ca mireasa, în prima dimineaţă după nuntă, să mulgă vacile ca să aibă copii şi lactaţie bogată. (De la Maria Petruş, 65 ani, Şomcuta, Ţara Chioarului, 2000)

            Dacă nu vrea să aibă copii repede, atunci, în timpul ospăţului nunţii, să-şi ţină mâinile sub şezut. (De la Viorica Buda, 62 ani, Şomcuta, Ţara Chioarului, 2000) Înainte de a naşte femeia, veneau tri ursâtori. Una ursă că vei naşte la data cutare, altazâce dacă îi avea coptil sau fată.

            Ursâtorile nu le vezi, numa' le auzi. Să face cruce pă masă. Fac cruce în lemn, de-s ursâtori de diavoli, api de cruce nu să aproptie. Sau pot fi ursâtori de credinţă. Cele care-s de credinţă ursăsc câte tri, dacă-s de diavoli ursa numa' una, o dată. Cum ai făcut crucea pă masă, o dată s-o dus cele de diavol. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008) Api le pune masă încărcată, din fiecare câte un ptic, tăt ce-ţi aminteşti şi horincă, că aşé de bine să sie servit pruncu' acela în viaţă. Când vedeai sus pară lungă de foc şi tăt ardea şi când merei lângă ié dispărea, ştiei că acele o fo' ursâtorile. A tria o zâs că de va fi coptilu' cu buricu' învîrtit pângă grumaz va muri. Api descânta ursâtoarea că unde să-l ducă între hotare şi să-l îngroape şi să-l ungă cu oloi de pământ să nu să întoarcă coptilu' la casă. (De la Anica Butcure, 78 ani, Cupşeni, Ţara Lăpuşului, 2008) Dacă se naşte copilul cu buricul învârtit pângă grumaz, moaşa taie din el, îl duce păstă hotară, cu tămâie, busuioc şi cu agheazmă, şî-l ţâpă unde cocoşii negri nu să aud cântând:

 

Pui, sătană, amu' te văd, amu' te du,

Pui, diavole, amu te văd, amu' te du,

Pui, ucigă-te crucea,

Să nu te aproptii de Ion,

Ori de femeia ce-o născut.

De femeie şi de prunc.

Pui, du-te la duhuri, în munţi, şi-n văi şi-n stâni,

Unde cocoş negru nu cântă,

Unde vaca neagră nu mujeşte,

Părăseşte-ne, ucigă-te crucea.

(De la Anica Butcure, 78 ani, Cupşeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Buricul pă când ptică, să usucă, îi tare. Acela îl pui într-o batistă frumoasă şi curată şi ai grijă să nu-l roadă ceva până la 7 ani. La 7 ani tre să deznoade coconu' aţa ceie tătă. Şi acela care deznoadă aşă, îi învăţat de carte, şi tăte le ştii, tăte le învaţă. (De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului,2008)

 

Prima scaldă

 

            Un rol important ocupă prima scaldă. Multe credinţe sunt legate de acest prim moment din viaţa copilului şi multe dorinţe sunt exprimate acum. Se aduce apă neîncepută de izvor sau de la fântână, înainte de asfinţitul soarelui. În apă se pun unsoare de vacă pentru a avea pielea fină, flori din cununa de mireasă a mamei, să fie copilul frumos, un bănuţ de argint, ca să fie curat. (De la Maria Rednic, 60 ani, Onceşti,

Maramureş, 2001) Apa nu se aruncă decât a doua zi dimineaţă într-un singur loc dacă copilul era băiat, pentru a avea noroc din prima încercare la căsătorie şi în mai multe locuri dacă era fată, pentru a avea mai mulţi peţitori la casă. (De la Ileana Drăguş, Onceşti, Maramureş, 2001) Femeia când spală întâie pruncu' în ciupă, pune agheazmă în ciupă şi apa ceie să aruncă unde-s mai mândre florile şi zâce:

 

Să sii iubit ca florile!

Să sii după masă cum să pun florile-n păhar!

Să sii văzut cum îs văzute florile!

(De la Raveca Hereş, 70 de ani, Costeni, Ţara Lăpuşului, 2008)

            Apa ceie nu-i voie ţâpată seara că zice că zdiară coptilu' într-una şi îl schimbă Fata Pădurii. Nici scutecele nu să lasă afară păstă noapte, numa' cît îi Sfântu Soare pe cer îi voie să le laşi, că vin şi ţâpă vrăji şi fac descântece. Că atâtea vrăji ştiu oaminii şi ţâpă apă di pă oamini morţi. (De la Dochia Buda, 77 ani, Ungureni, Ţara Lăpuşului, 2008) Apa primei îmbăieri se arunca într-un loc unde să nu fie călcată în picioare, sau se arunca pe flori, dacă era fată, ca să fie frumoasă şi să fie dragă feciorilor, sau la rădăcina unui pom (“oltoan”). Aruncarea acestei ape la rădăcina unui pom ar putea însemna şi înfrăţirea copilului cu copacul. Aceasta înfrăţire se bazează pe credinţa generalizată că în vârful arborelui era scrisă soarta copilului. Înfrăţirea între om şi plantă, pe planul relaţiilor biologice, ţine de un străvechi mit natal al dendrolatriei locale4

 

[1]    Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1982, pag. 229;

[2]    I. G. Frazer, Creanga de aur, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, pag. 48;

[3]    A. Van Gennep, Riturile de trecere, Editura Polirom, Iaşi, 1998, pag. 56;

[4]            . Romulus Vulcănescu, Arborele de naştere, În coloana cerului, Bucureşti, Edit. Acad. 1972, p. 54)