Atâtea anotimpuri

Atâtea anotimpuri
mi-au trecut prin tâmplă
fără tine,
atâtea anotimpuri
m-au recompus,


m-au transformat în răsărit,
în apus...
Atâtea anotimpuri
mi-au şters amintirile,
mi-au îngheţat cuvintele,
mi-au dat picuri şi
dimineţi senine...
Atâtea anotimpuri
mi-au făcut nopţile albe,
străine,
m-au clădit, cărămidă cu cărămidă,
cu lutul tău m-au zidit...

Atâtea anotimpuri
am retrăit
cu tine...


Împarte totul cu mine

Împarte totul cu mine
de la apus la răsărit,
trece-mă prin filiera morţii,
a vieţii,
închide-mă într-o peşteră,
într-o clepsidră,
aruncă-mă pe o cale ferată,
într-un tren ruginit,
dar înainte,
împarte totul cu mine,
de la apus
la infinit...




Te-am scris, te-am rescris

Te-am scris, te-am rescris
cu voie şi fără voie,
punct cu punct,
literă cu literă,
la fiecare pas,
în aerul văratic,
chinuitor...
Te-am scris pe un pergament
al luminii,
pe piatra calcaroasă
de izvor,
între două zâmbete
chinuite,
între două bătăi
ale inimii...



Să-i dăm un nume verii acesteia

Să-i dăm un nume verii acesteia,
să-i dăm nume de râu,
de pasăre,
de floare,
să-i dăm ce avem mai frumos
în noi,
tu, izvorul zâmbetului,
eu, din trupul meu,
din străfundurile mele,
poemul paşilor tăi...

Să-i dăm un nume verii acesteia,
poate numele tău...



Spune-mi...

Spune-mi...
unde să găsesc loc
pentru a reinventa şi
a pune nume ploilor
noastre ?
Unde se sfârşeşte
şi unde începe poezia
nopţii albastre ?
Paşii noştri prin nisipul umed,
rana ta de la piciorul stâng,
disconfortul zilei
dulce- amărui,
pescăruşii şi marea,
catargele fumegânde,
unde să le pun,
cui să le dau,
cui ?...
Spune-mi...
unde ai atins tu cu zâmbetul,
va creşte cer albastru,
senin,
dimineţi de vară,
ramuri de brad,
sau un hău adânc,
înfricoşător,
în care-o să cad ?...




Ochiul meu străveziu

Ochiul meu străveziu, lacrima mea
străvezie,
tăcerea ce-adie
în semiîntunericul sângeriu,
toate acestea te ştiu,
te reinventează, în timp...
Nu mai e spaţiu în ring,
nu mai e spaţiu în mine,
nu mai e spaţiu în vid !...
Vreau un instantaneu cu tine,
o răbufnire a destinului,
un curcubeu răsărind,
atunci, când,
ochii îi deschid !...



Spune-mi ceva

Spune-mi ceva,
orice...
Ceva să-mi coloreze înserările,
să-mi aşeze mările
învolburate
în matca lor...
Spune-mi ceva,
orice...
Ceva să-mi schimbe traiectoria
gândului,
să-mi accelereze bătăile
inimii,
să-mi dea aripi
să zbor...



Străinul din mine

Străinul, necunoscutul din mine,
te cunoaşte şi el
aşa de bine,
ştie în ce colţ al cerului
îţi fixezi privirea,
de câte ori clipeşti,
ce culoare au irişii tăi,
seara,
dimineaţa,
în amiezile senine...
Cunoaşte fiecare cuvânt
ce-l despică
buzele tale...
Străinul, necunoscutul din mine,
îţi cunaşte zborul,
îţi aude paşii
în bătăile inimii sale…



În  scurgerea clipelor

În dezbinarea clipelor,
îţi unduieşti braţele, uşor,
deasupra norilor,
deasupra mărilor,
deasupra frunţii mele...
Ca o adiere de vânt,
ca o mângâiere,
ca o cădere din înalt
spre pământ,
îţi laşi privirea să cadă
în cascadă,
peste visele mele...




Eşti o necesitate perpetuă

Eşti o necesitate perpetuă,
alfa şi omega,
fascinantă fantă
de lumină
în dimineţile pulverizate
de Timp...
Eşti o necesitate perpetuă,
al cincilea anotimp,
începutul şi sfârşitul
meu,
pasul spre mine,
eul din eu...