Festivalul se încheiase!  Totuşi am ramas la Sighişora încă câteva zile, nu mă puteam desprinde de atmosfera tinerească, de voie bună, îmi făcea bine să mă plimb, hoinăream pe străzile înguste, priveam casele vechi şi încercam să-mi imaginez cine au fost locatarii, cine sunt locatarii! De ce nu ma puteam desprinde de orasul lui Vlad Ţepes, de ce rătăceam ca o umbră? Am vizitat Turnul cu ceas, îmi plăcea să urmăresc firul zilei, să măsor timpul, parca eu eram orologiul cetăţii, bing, bang, dădeam ora exactă! Cutreieram oraşul în lung şi-n lat, mă opream la câte o cafenea aflată între zidurile vechi,  îmi imaginam vieţi trecute de domni şi de domniţe, turniruri, cavaleri îmbrăcaţi în zale, coboram zecile de scări până în piaţă, târguiam câte ceva, mă cunoşteau până şi precupeţii. ...

Într-una din zile am descoperit o mică librărie, probabil că trecusem de mai multe ori pe lângă ea, dar n-o observasem..., bineînţeles că am intrat, atmosfera îmi era atât de cunoscută,  se simţea mirosul proaspăt al tuşului, cărti de tot felul: Cele mai frumoase poezii de Goethe, Ion Minulescu,  Esenin,  volume de poezii de dragoste de Adrian Paunescu, Mihai Eminescu, albume de artă, carţi cu subiect istoric, filozofic, frumos legate, editii de lux, le rasfoiam si uitam cine sunt! Librarul, un bătrânel simpatic îmi zâmbea, nu mă întreba nimic, mă lăsa să scotocesc printre cărţi de parcă eram la mine acasă, pe semne mă cunoştea de undeva sau mă confunda cu cineva. Lângă geam era o masuţă rotundă din lemn de nuc, de multe ori mă aşezam acolo, citeam câte un rând, răsfoiam un album de pictură, iar uneori privirea îmi aluneca de-a lungul străzii, parcă aşteptam pe cineva...
     Treceam zilnic pe la librărie, devenise ceva obişnuit, într-o dimineaţă  librarul mi-a întins un pacheţel frumos legat cu o panglică roz, avea un parfum deosebit, căpşuni sau zmeură, mi-am dat seama că e o carte, dar ce carte, de la cine? N-am întrebat nimc, dar privirea bătrânelului  mi se părea plină de semnificaţii, ce voia să-mi transmită? Avea un zâmbet ciudat, nu aveam curajul să-l întreb nimic, de altfel nu schimbaserăm niciun cuvânt, ne înţelegeam din priviri, eram şocată de atitudinea lui...,n-am luat cartea, nici măcar n-am deschis pachetul, am întâlnit privirea plină de repros a librarului...A doua zi am intrat din nou în librărie, în locul simpaticului librar a apărut un tinerel, mi-a zâmbit şi m-a invitat să iau loc la măsuţa  de lânga geam, cartea era tot acolo, nu se atinsese nimeni de ea.
 La un moment dat s-a auzit de undeva un pian şi o vioară, Valsul florilor de Ceaikovski parcă era un semn, am deschis pachetul, “Împletirea cuvintelor”, un volum de poezii,., era si o dedicatie: Pentru D.! Iubirea nu poate exista fără credință, nici credința fără iubire! "R.R." Am ieşit din librărie, ploua! Ploaia mi se prelingea pe obraji, pe gât. Zâmbeam ploii, unui gând, cine stie?