În condiţii poligrafice de excepţie  - hârtie kunstdruck mată, marmorată, 88 de pagini full color, coperte cartonate şi celofanate - a văzut lumina tiparului antologia, în două volume, cu titluri surâzătoare: Printre boabe de cafea (vol. I), respectiv,  Printre aburi de cafea (vol. II), ce reuneşte 39 de autori şi totalizează 408 pagini.
Frumoasă şi ispititoare ca o cutie cu praline de ciocolată sau ca o zână ce tocmai ridică de pe flacără ibricul cu cafea aburindă şi miresme de femeie la 33-44 de ani -, această antologie este realizată de Daniela Tiger şi gerată de o editură cu nume de vitamine (de tip Kavit): Vital Prevent Edit (Drăgoteşti, Dolj, România, 2016). ISBN 978-606-92697-3-2.


Criteriul cantitativ este cel avut în vedere, cu prioritate, de autoarea antologiei, în sensul că – după ce şi-a ales eşantionul de autori: 39 – a hotărât să aloce efectiv fiecărui coautor câte zece pagini, la care s-au adăugat paginile de gardă, coperţile interioare, câte o imagine finală de escortă, Cuprinsul şi ,,Ultimele apariţii în cadrul Editurii Vital Prevent Edit”, dintre care reţinem: Poezii de Mihai Eminescu (ediţie limitată, de lux, ,,liliput”: 3.30 x 4.70 cm), Umbra din noapte de Helene Pflitsch, Presagio del miracolo/ Prevestirea miracolului de Mario Luzi (celebru scriitor italian, nominalizat pentru Premiul Nobel în 2003), Attese/ Aşteptări de Valeria di Felice.
Cunoscutul ecuson latin Ut pictura poesis se potriveşte, din plin, acestei antologii – primul volum reunind poezie, grafică, pictură, muzică, iar cel de-al doilea: poezie, grafică, pictură. Sintagma provine dintr-un vers al Artei poetice scrisă în antichitate de Horaţiu şi a devenit – de la Renaştere încoace – un item inconturnabil al criticii literare şi artistice, vizând corespondenţele din/ dintre arte.  
Specialiştii cunosc detaliul conform căruia mărturia cea mai veche a ideii corespondenţei artelor este atribuită lui Simonides de Ceos, din care Plutarh a citat: ,,poezia este o pictură vorbitoare/ vorbindă,  pictura – o poezie mută/ pe muţeşte”.
În Poetica sa, Aristotel afirmă că poeţii şi pictorii au în comun imitarea oamenilor şi acţiunilor acestora. De reţinut că în perioada Renaşterii a fost elaborată o autentică doctrină asupra corespondenţelor în arte, care va domina lumea literar-artistică până în veacul al XVIII-lea. Sintagma lui Horaţiu: Ut pictura poesis va rezuma această teorie, căreia i se vor da o greutate şi un sens care n-au existat în Arta poetică a poetului latin – se înţelege, în fapt, că pictura se aseamănă poeziei.
Găsim de cuviinţă să menţionăm că, în ultimele două decenii, genericul Ut pictura poesis a fost utilizat ca titlu al unui film realizat, în 1997, de Stewart Home, dar şi al unei expoziţii a artistului plastic Frederique Loutz, în 2013, la Centrul Internaţional de Poezie din Marseille.
Revenind la antologia Printre boabe de cafea, publicată în ,,Luxury colection”, se cuvine să evidenţiem că, prin forţa împrejurărilor, fiecare dintre cele două volume are, în secţiune transversală, dispunerea armonioaselor forme de relief ale României. Cei mai mulţi dintre autori pot fi încadraţi într-o prelungă şi ondulată câmpie – ce se constituie, totodată, într-un soclu al piramidei. Din primul volum, încadrăm aici – în bărăganul numitei antologii - pe: Ioana Antonache (n. 4 XI 1962, în judeţul Ialomiţa), licenţiată în Drept la ,,Spiru Haret”, care a debutat în 2012 cu volumul Suflet de femeie – versuri delicate, romanţioase pe alocuri, cu ecouri (binevenite pentru orice debutant tânăr) din Adrian Păunescu (chiar primul poem: Actorul, calchiază nu doar tema, dar şi titlul unui bulversant poem al acestuia, devenit cântec de mare audienţă), Mihai Eminescu (Putem? – imită distihurile bine ritmate ale Poetului Naţional, însă în alt registru: ,,eu sunt apă, tu eşti foc,/ niciodată la un loc…// eu sunt rouă, tu eşti brumă,/ niciodată împreună...”), din …Ştefan Hruşcă, reînviind un superb colind (Mai dalbă: ,,Linu-i lin şi iarăşi lin,/ Îţi colind cu flori de crin…/ Dalbă cu trupul de ceaţă,/ Pe gene sclipiri de gheaţă…”). Dacă ar fi fost pus de Ion Iliescu, acest titlu putea deveni Măi, dalbă! Sau – şi mai şi: Măi, halbă!
În vecinătatea Ioanei Antonache se situează Elena-Valeria Ciură (n. 8 II 1949, la Câmpeni, judeţul Alba), absolventă de Litere la Cluj-Napoca, intrată în arena literară în 2013 cu volumele: Debut întârziat, Poezii pentru cei mici, mămici, tătici şi bunici, Exerciţii de dor. Semnificative asupra blândei sale detente poetice sunt - inclusiv prin expresivitatea involuntară, cum s-ar exprima Eugen Negrici - şi titlurile celorlalte trei volume ale sale: Labirintul meu liric, Oglinda copilăriei, Nostalgii lirice, toate publicate în 2015. Prima poemă: Lună Nouă dă seamă despre chemările romantice ale autoarei: ,,Lună, tu mister celest,/ Când te oglindeşti în apă/ Mă cuprind – cum să îţi spun?/ Nu fiori, ci dor de-agapă”. Prin anii ‚’60, la debutul său editorial, Ioan Alexandru se întreba Cum să vă spun (Ed. Tineretului,  colecţia Luceafărul, Bucureşti, 1964)m dar forţa sa lirică, de titan al poemelor trăite la intensitate divină, irumpea în versuri antologice precum: ,,Beau lapte din şiştar şi-mi pare/ Că beau lapte amestecat cu soare…”. Evident, lui Ioan Alexandru nu-i era, netam-nesam, ,,dor de agapă”…
În aceeaşi categorie, a creatorilor de versuri ce dau, în această antologie, nu doar din coadă, ci caligrafiază chiar înălţimea câmpiei lor lirice, tânjind după zona colinară şi, uneori, făcând primii paşi spre/ pe aceasta, se înscriu:
-    Ioniţă Lucian (n. 27 X 1950, în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău, absolvent al Filologiei din Iaşi, profesor în judeţul Suceava), autor a trei volume de poezie, ,,cu ISBN”, după cum, corect, precizează;
-    Nicuţă-Ioan Lungu (n. 2 XI 1949, în comuna Cetăţeni, Argeş, stabilit în Călimăneşti, Vâlcea), care – după primele două culegeri din 2015: Ochi de lumină, Surâsuri înlăcrimate – se alintă cu Versuri pentru istoria literară …de mâine: ,,De se va stinge astăzi dorul…/ Şi munţii se vor prăvăli în văi,/ Se-nchide lumea cu zăvorul,/ Iar cerul se va pârjoli-n văpăi”; ,,Şi-om trăi, pierduţi, în vise…/ Peste-o pajişte de dor,/ Robiţi de plăceri aprinse/ Şi speranţa din amor.”; ,,Când lumina se întinde/ Peste nuferii din lac,/ Foc de vise se aprinde/ Şi se varsă peste veac.”. Păcat de ecourile eminesciene, care sfârşesc ca într-o inscripţie tombală: ,,Printre gânduri şi cuvinte/ Rătăceşte, azi, un dor/ Şi se-aşază iar, cuminte,/ Peste-un suflet muritor.”;
-    Petre Prioteasa (n. 28 I 1943, în Vişina-Olt), licenţiat al Universităţii din Bucureşti, profesor de franceză la Corabia, care este, se pare, onorabilul decan de vârstă al antologiei.
Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial.
Altă mostră, din Adagiu nocturn, cu frenezii gen George Topârceanu: ,,Rămâi iubirea mea finală./ Să-ţi fie bine unde pleci,/ Ultimul fulg de vremuială/ Ce-aduce anotimpuri reci.”. Bacovian sună poemul Iarnă (,,Ninge prin mine/ C-un gând monocrom/ Şi iarna devine/ Teribil sindrom.// (…) Frigul ca osândă,/ Nici un şemineu,/ Gânduri ce abundă/ Fulguiesc mereu.”. Şi tot în ramă bacoviană putem încadra poema Ploi răzleţe. Dincolo de sintagma ,,Bieţi cusurgii” (citată mai sus) – care ne duce cu gândul la ,,Bieţi lampagii”, cu care lui Adrian Păunescu îi plăcea să încheie, de cele mai multe ori, superbele spectacole de duh românesc ale instituţiei de cultură naţională botezată Cenaclul ,,Flacăra” -, spiritul Semizeului din Bârca transpare şi din ultima strofă a poeziei Astenice vremuri: ,,Şi nu pot să tac, răzvrătit mi-e versul,/ Prin talaş de oase trase la rindea,/ Strigătu-mi sălbatic frânge Universul,/ Unde-i viaţa mea…, ce-aţi făcut cu ea?!”. Grupajul celor nouă poeme scrise de Augustin Jianu se încheie cu un vers memorabil: ,,Alt Prometeu în veşnicul nesomn.”.
În  aceeaşi secvenţă de relief literar – colina ce urcă spre munte – putem plasa versurile doamnei Silvia Râşnoveanu, cu debut literar în Revista Centrului Militar Sibiu RAPSODIA, în anul 2009, autoare care publică frecvent în mediul online (14 grupuri literare). Sub semnul romanţei şi romanţiozităţii se situează multe dintre creaţiile sale lirice. În cele şase strofe, în vers alexandrin, din Lacrimi de iubire ne frapează vocativul ,,iubite” (utilizat de trei ori) şi cuvântul ,,lacrimi” (tot de trei ori). Tudor Arghezi îşi fixase regula de foc de a nu repeta acelaşi cuvânt, în publicistică, decât după minimum 33-44 de rânduri.
Bineînţeles că din recuzita şi butaforia acestei poeme, în care protagonista îşi imaginează că dansează cu iubitul său - care-i pune stele pe frunte, ,,ce strălucesc în noapte, frumos (n.n. cum altfel?!), ca o tiară…” - nu putea lipsi gingaşa vioară: ,,Ajunge să-nchid ochii şi văd… noi doi valsăm/ Şi din înalt, încet, ne cântă o vioară”. În Mitul oglinzii, îi promite iubitului, ca într-un cântec de of şi de aoleu: ,,…te voi iubi cu-nfrigurare/ Până când soarele din nou răsare”. Brrr! – ce ispită carnală năvalnică! Piei, Iacacui!...
Aşchii diamantine licăre, destul de des, în versurile doamnei Silvia Râşnoveanu: ,,Sunt între două lumi, în fin balans”; ,,Din visul tău, un înger a căzut”; ,,frigul a-ngheţat iubirea noastră”; ,,Mă vei găsi în haine de vestală/ Ce-aprinde focul sacru. Voi fi muză.”; ,,De timpul va voi să ne despartă/ Şi să dividă-n două un întreg,/ Eu n-am să-l las şi, chiar de nu mă iartă,/ Am să-l încui, cu lanţuri am să-l leg”. În acest din urmă exemplu, este întrutotul lăudabilă capacitatea de a da materialitate grea de tâlcuri (,,cu lanţuri am să-l leg”) unui concept imaterial (,,timpul”).

În arcul de cerc al cotei celei mai înalte o colinei ce trece, imperceptibil, în munte – în muntele în care Subcarpaţii de Curbură ai antologiei Printre boabe de cafea se lasă resorbiţi cu o deloc disimulată plăcere feciorelnică a penetrării, în sfârşit a penetrării, dincolo de vălul himeric/ himenic – se înscriu grupajele doamnelor Mariana Rogoz Stratulat şi Daniela Tiger.
Membră a Ligii Scriitorilor din România, a Ligii Scriitorilor din Vrancea, a cenaclului ,,Mioriţa” şi redactor la revista Salonul literar -, Mariana Rogoz Stratulat a publicat în răstimp de numai şapte ani (2009-2016) nu mai puţin de 12 plachete şi volume de versuri: nouă la Iaşi, două la Râmnicu Sărat şi unul la Târgovişte. Dacă Gheorghe Drăgan depistează, în tonul liric firesc şi delicat al acestei autoare din Ţara ,,Mioriţei”, trimiteri la Sapho, Magda Isanos ori la poetesele Extremului Orient din Veacul de Mijloc -,  noi ne rezumăm la a sublinia că toate cele nouă poeme prezente în antologia Printre boabe de cafea sunt citabile. Este o poezie de notaţie adevărată, de calibru incontestabil, cu multe secvenţe demne de interes: ,,Astăzi ştiu că iarba creşte/ peste ochii din poveste…”; ,,În timpul zborului meu/ m-am întâlnit cu/ Pasărea Phoenix./ (…) Ea a renăscut din cenuşă,/ eu m-am îmbrăcat cu surâsul/ copacilor”; ,,dragostea învinsă/ de frigul/ din oase”; ,,Numai cuvântul pluteşte pe marea/ ce arde în flăcările/ înnodate/ de gâtul meu”; ,,Zbor!/ Nu am nevoie de aripi!/ Ţi-am spus, oare,/ că sunt Pasărea din Visul tău?”; ,,Ciudat mai înfrunzesc copacii -/ ca omul/ când se plimbă prin timp…”; ,,O pasăre trece/ prin timpul zgribulit…”; ,,O pasăre se-ascunde/ în dorul din copac…”; ,,Am răsărit ca o poveste/ în strai omenesc/ şi am ars neobosit.// Trăiesc…// (…) Voi apune ca un sărut/ în strai de cenuşă/ visând mocnit.// Zâmbesc…”. Fără să ştie, poate -, atitudinea şi filosofia de viaţă a doamnei Mariana Rogoz Stratulat se întâlnesc şi intră în consonanţă cu acelea ale înţelepţilor din lumea chineză, care au ca deviză asumarea profundă şi manifestarea cvasipermanentă, cu putere, a surâsului, a zâmbetului – cu toată fiinţa – considerat/ considerate ,,cheia longevităţii”.
    Versanţii de Vest şi de Est ai muntelui liric din antologia Printre boabe de cafea  sunt asiguraţi de grupajele de versuri semnate de Ilorian Păunoiu (retras intempestiv, în veşnicie, la început de septembrie 2016), Daniela Tiger şi Marilena Tiugan.
Chipul de Sud al masivului muntos imaginat de noi este asigurat de pictura doamnei Rodica Rozalia Jianu: nonfigurativă, energică, bine tensionată, cu străluciri cromatice fastuoase, obsesie a verticalităţii (ca în tablourile Pădurea, Noapte de ianuarie, Ploaia) şi ţâşniri spre nadir (Calea, Păsări şi, dincolo de paradox, Armonie, Abis – care-i mai degrabă un cer răsturnat decât o Groapă a Marianelor, insondabilă).
Lirismul păstos – miere a spiritului însetat de esenţe – al picturilor doamnei Rodica Rozalia Jianu rezonează, pe corzile sale acute, cu universul poematic vibrant, specific creaţiilor semnate de Marilena Tiugan şi Daniela Tiger.
Deloc neguros şi deloc înfrigurat, versantul nordic aparţine domnului Tudor Şerbănescu (născut în Teleorman, la anul 1956), autor al mai multor lucrări de grafică, presărate ici-acolo, în primul volum al antologiei,  aidoma unor seminţe năzdrăvane, dar şi al unui număr de şase portrete, care sunt tot atâtea capete de expresie: patru domni (unul seamănă cu parlamentarul liberal Mihai Voicu) şi două doamne. Acestora, plasticianul Tudor Şerbănescu le alătură: 1.  corola unui iris în albastru oceanic sau ultramarin; 2. un frapant, prin semeţia-i de purpură, şirag de ardei iuţi – roşii de crapă Talpa Iadului strigând lozinci bolşevice; 3. o compoziţie modernistă – decupaj cvasi-oniric din vârtejul vieţii: o pârtie imaculată, spre Luceafărul de dimineaţă, drapată de ciudate eflorescenţe, ciorchini de culoare oranj, pârtie pe care poţi zări minuscule siluete de bărbaţi şi, la aceleaşi dimensiuni, o umbră de femeie.
Un curcubeu sonor insolit desfăşoară muzicianul Mircea Suchici: compozitor, dirijor şi virtuoz al violoncelului, solist al Filarmonicii ,,Oltenia”, profesor la Liceul de Artă ,,Marin Sorescu” din Craiova. În paginile ce-i sunt rezervate întâlnim un segment semnificativ din medalionul Mircea Suchici – Poezia unui violoncelist, caligrafiat de Marilena Tiugan, patru fotografii-document (decupate din diverse recitaluri muzicale ale acestuia), partiturile a cinci crochiuri muzicale, eclatante precum Capriciile lui Paganini, provocate de patru poeme create de Daniela Tiger, Ilorian Păunoiu, Spiridon Popescu, Ion Popescu-Brădiceni şi de un fragment din romanul Trenul de zăpadă al doamnei Marilena Tiugan. Regretăm faptul că, măcar pentru aceste mici bijuterii muzicale, volumul nu este însoţit de un CD.
Păcat că autoarea antologiei nu s-a gândit să includă măcar trei-patru pagini, cu fotografii-document şi eventual mici partituri, dedicate rapsodului popular Cornel Popescu, laureat al Festivalului-Concurs Naţional ,,Maria Tănase”, unul dintre cei mai consecvenţi membri ai cenaclului ,,Cafeneaua literară Cetatea Băniei”.
Piscurile muntelui ce domină antologia Printre boabe de cafea  poartă două nume. Primul este al fremătătoarei doamne Camelia Radulian (n. 4 XII 1967), personalitate complexă, cu debut în revista Ramuri (1984), pe când avea vârsta de 17 ani, încununată – la 35 de ani –, în Manchester (Marea Britanie), cu premiul I pentru scenariul de televiziune al documentarului Augustina. În anul 2007, regretatul Romulus Vulpescu i-a prefaţat şi i-a publicat Cameliei Radulian, în secret, volumul de debut: Rănile cuvintelor (Editura Semne, Bucureşti).
Risipitoare de diamantine mărgăritare, Camelia Radulian probează un spirit sprinţar în descântecul Din Lună, din humă, din brumă, forţă lirică în poemul Şi vor veni nopţi, ştiinţă a gradării tensiunii lirice şi artă a construcţiei în poemele Ca un vers într-un schit, Ochii, mâna şi nebunii, Oraşul unde tace Dumnezeu.
Celălalt pisc îl constituie grupajul semnat de alt craiovean cu carte de vizită impresionantă şi extrem de bogată: Mihai Firică (născut în zodia Leului, la 26 iulie 1970, în Craiova), cunoscut de publicul larg mai ales ca teleast la Digi 24 Craiova. Casa Regală a României i-a acordat, în 2011, lui Mihai Firică ,,Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”.
De la primele poeme ale grupajului ales de Mihai Firică: Lacrimi gemene, Am scris şi-am tăcut, Ziua în care am înţeles că voi muri, După-amiaza când s-a sfârşit, Biografii sterpe, iubiri pe sfert, până la ultimele: Pe dinăuntru, Pământ şi iarbă verde, Ea vine întotdeauna la şapte, transpare buna asimilare a primului val al avangardismului, de acum 100 de ani, şi a post-post-modernismului, un abia mascat scrâşnet existenţialist, cu propensiuni hieratice, vagi ecouri urmuziene, cu o, parcă, tandru maladivă chemare spre spaţii doldora de sânge, ca morga unui institut de medicină legală: ,,spune-mi că vezi şi tu/ chipul meu hăcuit pluteşte în chiuveta/ plină cu sânge oglindă-oglinjoară// ce s-ar fi ales ce/ şi atunci/ el nu spuse nimic”.
Jocuri de glezne inocente, jonglerii funambuleşti, zgoande olteneşti şi mai ales probe de virtuozitate prozodică denotă cele trei poeme de dimensiuni mari semnate Dan Lupescu, care ilustrează, printre altele, că este posibil inclusiv să scrii un poem din şase versete substanţiale (De ce-aş fi singur, Doamne?...), ori din 48 de strofe în care este dezlănţuită cavalcada unei singure fraze lirice (Urare de Crăciun).


DAN LUPESCU despre…
22 de autori în tomul secund
al antologiei:  Printre aburi de cafea
Promiţătoare sunt, înainte de toate, în volumul al doilea al antologiei: Printre aburi de cafea, grupajele unor foarte tinere autoare:
-    Iulia Băleanu (elevă la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Galaţi, în vârstă de 16 ani),
-    Livia Tiron (n. la 1 IV 1998, elevă la Liceul Special ,,Moldova” din Târgu Frumos, judeţul Iaşi),
-    Claudia Ţilia (n. 25 XII 1997, la Botoşani, elevă în clasa a XI-a la acelaşi liceu din Târgu Frumos).
Grupajele de versuri cele mai consistente din acest volum secund al antologiei aparţin bucureştencei Daniela-Mariana Zaharia şi  craiovencei Cristina-Mariana Bălăşoiu (n. 12 VI 1979). Iată două eşantioane din versurile celei de-a doua: ,,(…) cocoşii îşi înghit cântecul zorilor./ Oraşul este mut şi e tăcere”; ,,Minge de foc/ aruncată-n miezul zilei/ topind pendula timpului.// Stai aninată de toarta Lunii/ legănată de stele…”.
Celelalte creaţii din acest volum sunt semnate de:
-    Cristinel Badea - ofiţer la Poliţia de Frontieră Calafat, n. pe 15 IV 1967, în Bălăciţa, Mehedinţi, comuna natală a scriitorului Nicolae Dan Fruntelată; atleticul şi longilinul ofiţer scrie, cu sincope (care se resimt!), de la vârsta de 14 ani;
-    
-    Viorel Birtu-Pîrăianu - autorul a şapte plachete şi volume de versuri, publicate în viteză supersonică: trei în 2015, patru în 2016; el mărturiseşte mucalit: ,,M-am născut undeva, locuiesc pretutindeni…,/ uneori mă regăsesc nicăieri,/ de ce scriu?... ca să pot respira…,/ cine sunt eu/ un om ce de o viaţă încearcă să trateze trupul şi sufletul/ sau poate sunt o pană ce visează pe o coală albă,/ nu sunt nici far şi nici lanternă/ sunt doar o scânteie/ viaţa mea e o pagină deschisă pentru cei ce vor veni…”;
-    
-    Doina Bonescu – leat cu Adrian Păunescu, născută în Alba Iulia, farmacistă, stabilită de mai multe decenii în Craiova, autoare a patru cărţi de versuri (2015-2016), despre care, în prefaţa volumului Petale şi gheizere din Pasărea de Fum a vieţii, notam: ,,Fervoarea trăirii instantanee, vibraţia de nestăvilit a sensibilităţii sale reale, nevoia de a comunica imediat ceea ce simte în străfundurile fiinţei (…) constituie motorul primordial al versurilor semnate de Doina Bonescu. Dar şi, indiscutabil, acel modus vivendi – ce-i este definitoriu”;
-    
-    Claudia Bota – profesor de religie, titular, gradul I didactic, la Şcoala Gimnazială ,,Luceafărul” din Bucureşti, consultat în carieră (G.C.D.F. – USA), cu o bogată activitate publicistică, pe teme, în special, educative, care-şi caligrafiază un graţios autoportret, din care spicuim o unică tuşă : ,,Lumină, lin, lumină,/ Sădind cuvânt şi nu neghină”;
-    
-    Rodica Ciora – cu chip marmorean de rusoaică viforoasă şi ţinută de discobol în elan nestăvilit, smulsă parcă din zăpezile siberiene, care se autodefineşte drept ,,o gorjeancă get-beget, născută în comuna Stăneşti. Face parte dintre intelectualii cei mulţi care, actualmente, doar scriu… Este singura terapie ocupaţională, care o ajută să nu se mai gândească la tot ceea ce este dizgraţios şi deplorabil”; semnatară a trei volume de autor: Florile sufletului meu (2014), Şi dorurile vin şi trec, Te poţi îndrăgosti pe net? (ambele publicate în 2015); domnia sa glosează cu nonşalanţă satirică: ,,La cafeaua aburindă/ Stam la bârfă c-o vecină,/ Priveam aburul cum iese/ Cu aroma-i feminină.// Ieri, am auzit, la pâine,/ Despre domnul procuror/ Cum că şi-a lăsat soţia/ Pentru c-a fost la coafor…// Dar şi Doamna Magdalena,/ Finanţistă, ce să-i faci,/ A plecat cu ofiţerul/ Ca să nu-şi mai facă draci.// (…) Dac-ar fi să-ntoarcem anii,/ Să fim tinere femei,/ Zău, că n-am mai sta pe gânduri,/ Am iubi, la fel, ca ei!// Cu regretele în suflet/ Că am fost femei de casă;/ Vremurile se tot schimbă…/ Cine le apreciază?!...”;
-    
-    Mihaela-Doina Dimitriu – ,,Leoaică tânără, iubirea…”, născută la Târgovişte, în miezul verii, la 24 iulie 1986 (în cea mai tare zodie europeană: a Leului), licenţiată a Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii ,,Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca, profesoară la Braşov, cu o droaie de premii; debut editorial cu volumul Ochi de safir (Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2004), premiat atât de USR, cât şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Mihaela-Doina Dimitriu baleiază inocent şi ispititor, cu paşi micuţi, de gheişă, parcă în umbra Insulei de fum şi a Palmyrei lui Ilarie Voronca, gâfâind sacadat, în stilul prozei sud-americane, dacă nu, de-a dreptul, cu şuierături orgasmice, de locomotivă cu aburi încinsă până dincolo de incandescenţă, gata să explodeze: ,,fumăm din pipe arse Trecutul/ decupăm prin vânt de oţel tangoul./ e un condens acerb între ţărână şi Eu./ e un clocot sterp între Artă şi Dumnezeu./ ne ţinem de mână continuând să tragem din pipe./ scrumăm pe sânii timpului ca nişte nimfe./ e vânt de platină între ţărână şi Eu./ e un dans concentric între paşi şi Zmeu./ suflăm greu prin parbrizele speciei./ ni se adaugă faruri noi feţei./ e viu mirosul pietrei./ e spart curcubeul Terrei”;
-    
-    Flori Gomboş a debutat în octombrie 1978 în revista Orizont (Timişoara), este prezentă în şase antologii colective şi face – de două ori în nouă poeme – recurs la ,,viaţa boemă”; se confesează dezarmant: ,,Geometria mea/ e sacră pe/ altarul templului…/ Paşii-mi sunt/ cântec,/ sărutând pământul…/ Nu mă striviţi în/ elogiul zilei,/ când sculptez/ cuvintele…” – desigur, respectăm cerinţa imperioasă a doamnei Flori; din ale cărei versuri mai reţinem: ,,Scânteiază liniştea,/ istovită, pe o/ pernă de catifea”, ,,Se clatină/ iubirea,/ se face ţăndări visul…”, ,,cu şaizeci de condeie/ scriu despre/ trecut,/ prezent şi/ (nu ştiu care)/ viitor…”; din poema Mi-ai smuls dorinţe, notăm ligamentul (intenţionat?!?), din antepenultimul vers: ,,timpul e lipsit” ;
-    
-    Gabriela-Maria Ionescu – mărturisiri dezarmante: ,,…sunt o fire optimistă şi romantică, chiar visătoare, deseori. Am 54 de ani, sunt mamă, soţie şi bunică. Scriu poezie de aproape patru ani când, în urma unui accident rutier, am fost imobilizată în ghips mai mult timp. (…) Scrisul a venit ca o mare împlinire! Vă mulţumesc celor care mă citiţi!”; alegem frânturele din poema Incantaţie: ,,Iubeşte-mă azi, căci mâine e prea departe,/ mai avem încă destul timp, o zi şi o noapte./ (…) Iubeşte-mă azi, căci e solstiţiu şi ziua mai lungă,/ iubeşte-mă noaptea când nu e nimeni să ne audă./ Iubeşte-mă luni, să ne meargă aşa toată săptămâna,/ ţine-mă în braţe aşa strâns, până apare plină Luna./ Iubeşte-mă şi marţi, rogu-te, într-o zbatere prelungă,/ Iată, în sfârşit, şi timpul ţine cu noi, să ne ajungă!” …Se subînţelege că acest galop al actului iubirii cabaline nu avea cum să omită ziua de miercuri (,,chiar de este o zi de post”), apoi: ,,Iubeşte-mă când vrei tu, dar mai ales în zi de joi,/ putem afla şi ce este cel mai important pentru noi!”; după aceea, fireşte, vineri, sâmbătă… ,,Căci timpul e de partea noastră să ne iubim în neştire,/ fără să ne pese de nimeni,/ în secret,/ asta e un fel nemurire…”;
-    
-    Ioana Lăpuşneanu – n. 6 septembrie 1964, în comuna Leşu, judeţul Bistriţa-Năsăud, absolventă a Universităţii de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, care, în penultima strofă a poemului Nunta cerbilor, realizează o cacofonie …perfectă: ,,Timidă îşi pleacă capul spre izvor”, după care, în ultima creaţie a grupajului său, conchide: ,,Cum ştiu iubirile să tacă,/ Închise-n pagini zeci şi mii,/ Suflete, ce-odihneşti în umbra vieţii,/ Ai să-nţelegi iubirea, doar atunci…/ când vei citi.”;
-    
-    Constantin Manolache - (n. 12 mai 1950, Craiova) ne invită la o călătorie cromatică, prin universul celor nouă picturi ale sale, alese pentru această antologie, urmat fiind, îndeaproape, de Maria Mârza (din Turda) – patru tablouri: vase cu flori, altele patru cu peisaje şi o natură moartă, scăldată într-un roşu incendiar; în timp ce un alt artist plastic: Florin Dibluş diseminează două duzini de picturi şi lucrări de grafică de-a lungul celui de-al doilea volum al antologiei;
-    
-    Mihaela Moşneanu – mehedinţeancă, născută la 7 septembrie 1971, la Orşova, ne zâmbeşte ştrengăreşte din colţul paginii 135 (dreapta sus), asigurându-ne că scrie proză şi poezie din anii de liceu; cele opt inscripţii lirice selectate pentru volumul Printre aburi de cafea sunt scrise în vers liber (heterometric);
-    
-    Tamara Negură s-a născut la 13 XII 1961: ,,Pe atunci, iernile erau foarte grele, tatăl meu m-a adus sub palton de la maternitate… De mică mi-a plăcut să cânt, să recit şi să particip la activităţile extraşcolare, concursuri literare. Din clasa I am început şcoala de muzică, la vioară, iar din clasa a V-a – pianul. Liceul de muzică l-am făcut la Bacău – violă şi pian. (…) Poezia este viaţa mea şi fără ea nu pot trăi…” Reproducem poemul Decor: ,,Cu dragoste/ şi/ ură/ ne hrănim/ citind în Lună/ şi stele/ destine amăgitoare…/ semafoare iluzorii/ de la colţul străzii 666/ dirijează o circulaţie/ pământeană/ oameni robotizaţi/  trec pe sub fereastra/ casei mele/ la aceeaşi oră…/ pe drumul fără întoarcere/ al prostiei/ implementată/ de un TV/ halucinant!”;
-    
-    Ion I. Părăianu – născut la 1 aprilie 1949 în comuna Nenciuleşti, raionul Olteţ, regiunea Craiova, stabilit în comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea. A absolvit Filologia (1973). Debut editorial în 1997, cu volumul de versuri Sub protecţia Marelui Înţelept. De atunci, a mai publicat încă şase volume (unul de proză scurtă). Este un şarmant profesor retras la obârşii; stră-stră-stră-nepot, din nobila stirpe a poetului simbolist Al. Macedonski, al cărui tată, primul ofiţer înălţat de Cuza Vodă la gradul de general, a fost otrăvit pe când viitorul scriitor iconoclast avea 15 ani. Ion I. Părăianu îşi doreşte să fie Liant: ,,Vreau să fiu curcubeul,/ să leg un spaţiu de celălalt,/ să leg cele două vieţi!/ Să fiu un liant!”;
-    
-    Ion Sorescu nu este fratele cel mic al laureatului Premiului Herder: Marin Sorescu, nominalizat de două ori pentru Premiul Nobel. Ci un bărbat, în toată puterea cuvântului, născut la 11 iulie 1959, în satul Mălureni, Argeş. Mărturiseşte cu multă degajare: ,,Copilărie superbă, hoinar rebel prin pădurile satului. (…) Îndrăgostit de natură, sport, pescuit, muzică, teatru şi lectură. Am activat în brigăzile artistice din întreprinderea unde eram angajat. (…) Căsătorit cu cea mai înţelegătoare femeie din lume, Geta, care mi-a dăruit şi trei copii minunaţi. Actualmente… hoinar prin viaţă. Convingere… nimic fără Dumnezeu. Iubesc oamenii necondiţionat.”. Grupajul său se încheie cu strofa: ,,Cu amintirile de-a valma/ Mă pierd, pribeag, răpus de timp,/ O frunză veştedă pe câmp/ Pe care plânge, tristă, toamna.”;
-    
-    Daniela Tiger – autoarea antologiei îşi rezervă privilegiul de a-şi posta – şi în volumul al doilea al antologiei – un nou grupaj de poeme (opt în versuri clasice/ izometrice şi unul în versuri libere/ heterometrice), scrise în rodnica tradiţie a liricii româneşti din perioada interbelică: ,,Sunt o balanţă în deşert,/ Nu ştiu ce cale să apuc,/ Încerc, acum, doar să mă iert, / Aştrii în suflet să-mi aduc.”; ,,Nicio secundă nu-i eternă, / Pe semne, se va sparge-n două…”; ,,Doar amintirea stă la pândă/ Prin adierea care muşcă,/ Din stropi de vis face osândă,/ Iar iluzoriul ne e cuşcă”; ,,Un înger, azi, pe umăr mi s-a pus…”; ,,M-ai privit prin caleidoscop/ culorile se arcuiau/ în forma unui curcubeu/ contrariat de uimirea/ din adâncuri/ timid/ le-ai unit în cercuri polare/Ana şi Caiafa închipuiau un fulg…”;
-    
-    Cezar C. Viziniuck – bucovinean din Gura Humorului (judeţul Suceava), născut la 22 mai 1978; din 2005, locuieşte în Botoşani şi frecventează Cenaclul Ion Pillat; din poemele sale în vers liber reţinem, pentru forţa sugestivă certă, metafora: ,,cuvintele sunt pumnale” şi începutul unui cvasi-requiem pentru Mama: ,,am cules răsăritul de lângă drum/ l-am aşezat pe masă într-un ghiveci/ ca atunci când florile de Mai vor înflori să mă întorc la/ tine mamă…”;
-    
-    Daniela-Mariana Zaharia (Dana F. Zaharia) – absolventă a Facultăţii de Filologie (română-engleză) a Universităţii din Bucureşti, în 1988, apoi a Facultăţii de Psihologie, în 2003, membră a Cenaclului de Luni ,,Nicolae Manolescu”, retrasă din viaţa literară, revine, acum, cu un grupaj de poeme insolite, de tăria unor himerice litanii în piatră: ,,Cu toate durerile zburând/ ca nişte fluturi spre lumina Învierii…”; Confuză, însorită şi…/ Binecuvântată…/ Ca un şirag de mătănii/ în mâna unui bătrân de demult,/ ca o podoabă sfinţită a tăcerii înţelepte şi/ în rugăciune…/ aşa priveam zorii pe care mi I-ai dăruit Tu…/ Eram…/ în ruşinea tulburătoare şi candidă/ a primului/ gând/ pios!”; ,,Nu pot să te scot din mine,/ Mumă a lumii,/ decât într-un cântec.”; ,,Am săpat o fântână,/ nenuntită de oameni, nepământeană, ca un …vârtej/ abstract, urcând spre stele!/ Peste munţi am plecat!/ (…) Catedrale ale Spaimei! Ce de cuvinte goale, pustii,/ aşteptând Reîntoarcerea! Ca nişte copii ai tăcerii Tale!/ Focurile ardeau, trosnea pădurea… vietăţile toate fugeau/ împreună cu mine, toate fugeau spre Muntele-Arcă!”; o excelentă poemă de notaţie poartă titlul Sentimente alpine şi se încheie aşa: ,,Undeva, mai sus, muntele -/ strâmbătura expresivă a versanţilor/ În refuz – începea/ nunta de piatră…”.
-    
Într-o bună rânduială a lui Dumnezeu, volumul al doilea se încheie (la pag. 222) cu poemul Reforma începuturilor candide (sau Fresh Reginnings) al aceleiaşi Daniela-Mariana Zaharia – poem de o densitate pilduitoare, cu virtuţi antologice, poem din care selectăm: ,,(…) fără timp pentru vindecare… De unde atâta timp,/ Dumnezeule?!/ Cu toate rănile în vânt, ca nişte steaguri zdrenţuite,/ mărşăluieşti/ vibrând de neliniştea aş-tep-tă-rii/ Aceasta e doar … o igienă a zorilor… a începuturilor/ proaspete,/ de fiecare zi… O Pâine a Speranţei!/ Ai zice că Reforma Spirituală îşi culege Roadele;/ Ai deschis şi ai închis Prăpastia,/ ai făcut cu Ochiul Metafizic,/ (ai văzut… de văzut!)/ Cine poate şti ce ne aşteaptă?/ Cine poate a-dul-me-ca Istoria care se repetă… sau/ nu?/ Roadele se culeg singure!”.

 Conchidem. Iniţiată şi realizată de Daniela Tiger, conducătoarea cenaclului ,,Cafeneaua literară Cetatea Băniei”, Printre aburi de cafea este o antologie meritorie, în două volume, în care sunt reunite creaţiile a 35 de autori nu doar din Craiova sau Oltenia, ci din toate ţinuturile româneşti de la nordul Dunării. Autorii antologaţi au profesii diferite şi vârste cuprinse între 16 şi 73 de ani.
Din nefericire, mulţi dintre semnatari nu şi-au propus să atingă, fie şi cu sfială, pragul metaforei (lamura poeziei), necum să-l treacă… Au rămas în stadiul comparaţiei desuete, boală a copilăriei veleitarilor întru poezie. Ei ignoră, în grup compact, sfatul tranşant – de acum trei sferturi de secol!!! – al celui mai mare poet de expresie germană din secolul XX: Gottfried Benn (1886-1956),  percutant reprezentant al curentului literar expresionist european, care cerea, în termeni ultimativi, eliminarea ,,ca”-urilor (deci, a comparaţiei) din poezie, pentru a lăsa, astfel, cale liberă metaforei – regina, pe veci încoronată, a genului liric.
Despre cultură filosofică, mitologică şi biblică, despre aprofundarea studiilor de referinţă din estetică şi teoria literaturii, critică şi istorie literară nici nu poate fi vorba în cazul multora dintre cei 33 de autori de versuri (ceilalţi fiind plasticieni – patru şi unul – muzician).
Excepţiile le constituie – pentru că, din fericire, există şi excepţii pozitive – Camelia Radulian, Mihai Firică, Daniela-Mariana Zaharia... Aşadar, vreo 10% din totalul celor ce semnează în antologiile Printre boabe de cafea şi Printre aburi de cafea. Tocmai de aceea, antologiile redutabile sunt alcătuite fie de critici şi istorici literari consacraţi, de vocaţie şi autoritate incontestabilă, fie de autori adevăraţi, care au survolat piscul maturităţii creatoare, impunându-se printre vocile distincte ale generaţiei lor.

De reţinut că aproape toţi autorii născuţi la jumătatea secolului XX ori în preajma acestuia (grupaţi masiv mai ales în cel dintâi volum) au debutat editorial abia după anul 2.000, adică după ce au scăpat de chingile obligaţiilor profesionale. Aşadar, până la începutul noului mileniu ei s-au dedicat serviciului, tăinuind pasiunea, poate chiar vocaţia lor, pentru creaţia lirică – rămasă doar în plan secund, asemenea unei violon d’’Ingres… E, totuşi, rezonabil. Cu maaare indulgenţă. Mai bine mai târziu, decât niciodată.
Sănătate şi virtute – tuturor!