Adie vântul

  Cer şi luceferi se-ngână în noapte...
  Căldura pământului trezeşte chemări
  Spre margini de galbene lanuri,
  Vântul şi apa albastre-s visări.
  Pe umerii-ţi  goi pogoară şoapte...



     Uniţi cu pământul ,privim către boltă
     Şi-o ploaie de stele se scurg peste noi.
     Cu gust de vară tăcerea ascultă.
     Adie şi vântul pe sânii tăi goi...


Agale ,pe formele-ţi ronde
Mâna dezmiardă a ta fină piele,
Prin părul moale ce mă cuprinde
Aud galaxii printre stele.

       Doar greierii cântă şăgalnic
       Pe câmpul aprins de dorinţă.
       Iar maci de culoare încinsă,
       Pe trupuri suspină năvalnic.


Pe sâni şi pe pântec,
Pe coapse pietroase,
Mirosul de vară persistă pribeag
Natura vibrează prin cântec,
Şi trupuri ce se atrag.

    
 
                                                             Alerg Timpul


  Pas cu pas,
  Zi de zi,
  Alerg Timpul.
  Încerc să i interzic să mă alerge el.

            Pare că fug de mine însumi...
            Încerc să mă ascund
            De hâda  realitate.
            Călcâiul meu striveşte Trecutul
            Şi sădeşte seminţele cele bune.

  Câteodată chiar imi reuşeste!
  Închid lumea într-un strop de rouă,
  Pe care-l ocolesc cu grijă,
  În goana mea nebună,
  Încercând să mă înving...


          Praful străzii-coleg de suferinţă,
          În dimineaţa rece mă face mai atent
          Să nu cad iaraşi în ceea ce am fost....
          NU!Eu nu vreau asta!Voi fi mai vigilent....

 
                                                             Linişte


   Petale albe cad pe roşul trandafirilor,
   Contopindu-se efemer...
   Caii sufletului au poposit la marginea sentimentelor,
   În sunetul ploii ce acoperă domol oraşul,
   În depărtările speranţelor înmugurite.....


 
Sfârşit de vară

  A încolţit uitarea
 Şi au amuţit cosaşii....
 Pe miriştea cea tristă
  A mai trecut un an....
  Fântâna-i goală, plânsă,
  De vorbe spuse-n van,
  În  adâncimi rotunde,
  Sorbite an de an.

               Plecat au iar cocorii
               Spre depărtări albastre,
               Lăsând în urmă vise
               Ori vechi iubiri plângând.
               Au amuţit cosaşii,
               Şi a mai trecut o vară....
               Nimic nu-i nou sub soare,
               Şi nu va fi nicicând....

 
                                                         Haiku de toamnă

 




                                                      Copacul uscat,
                                                      Miros final de vară....
                                                 Apus de soare.

 
                                                                  Nomad

   E noapte ,vânt şi ploi,
   Spre neguri pustii ne indreaptă...
   Dar pasul ne face mai goi,
   Din vis coborând înc-o treaptă.

          Alerg prin stepa cea rece
         Pe glie de oase călcând....
          Mirosul  de iasomie
          Vibrează în simţuri ,pulsând.

 Mă opresc şi adast,tăceri ascultând
 În lanul de grâu pârguit,
 Cumplit paradox mistuit
  De foamea din suflet pulsând.

             Pustiu loc,de oameni şi viaţă.....
             Rostesc ancestral legământ:
             Trăieşte ascultă şi-nvaţă
             Căderea din vis pe Pământ .

 
                                                     To the unknown man


  This is not about a greek song.
  It's not about that at all.
  It's more like a message for all.....
  To all of you who walk along.


     Who walk along the Milky Way,
     In search for something magic.....
     And hope there is one way,
     And life is not that tragic.

Mistakes are made and still we live...
We choose to lie in search for freedom...
We have a lot of things to give
So in the end,release them!

 
                                                         Declaraţie

      Doar în şoaptă
      Vin spre tine...
      Mă divid absurd,
      Tinzând spre dragoste.


       Cât de departe pot alerga,
       Tot n-ar fi destul
       Să mă pot nega.....

        Curat de iubire în suflet!
        Minunata reţetă de a fi al tău,
        Din nou şi din nou....

       Până când?
       Până când ne vom contopi
       Etern....

 
                                                 Decor aparent


   Înspre rostul lucrurilor
   Ne îndreptăm privirea,
   Continuând să ne pierdem în noi
   La apusul zilei....

         Decor aparent pe scene efemere,
         Cuvinte rostogolite spre nori în van...
         Pare un joc candid repetat
         Până la sfârşitul timpului...

 Măşti şi haine peste suflete nude
 Se întrec spre a ne seduce,
 Într-un ritm tăcut şi dual
 Periculos de universal...

        Spre echilibrul lumii înclină greu balanţa...
        În albastrul luminii de ieri,
        O clipă se renaşte  într-un Phoenix etern
        Colorând şi mişcând din nou viaţa.    

 
                                                            Mare

  Fir de nisip,
  Într-un ocean de gânduri,
  Rostogolit mereu de mişcătoare valuri...
  Sfârşit de lume parcă,
  Pe o sanda albastră,
  Ce bântuie pe ţărmuri
  Ca un tăcut Oedip.

                       Să fie dar tăcere
                       Pe verzi luciri de valuri!
                       Doar scoici în patru colţuri
                       Rămănă azi pe mal,
                       Ca martori morţi de-a pururi, aduşi din nou de val,
                       Strivind Eternitatea
                       Încet și triumfal...

   Doar pescăruşii parcă, înclină spre mişcare
   A vieţii lin balanță.....
  În strălucirea clipei
  Se naşte-o nouă viață,
  Ce va să fie iarăşi,
  Şi-Apus şi Răsărit de Soare.