Cineva cunoscut care mi-a văzut podul palmei a început să se mire:
-    Cum acestea sunt mâinile unui scriitor de factură romantică? Mâini care vor să mângâie?
-    De ce nu? Contează că sunt pline de răni de la muncă?
-    Cum mai poate o parteneră să simtă fiorul dragostei când peste corpul său se plimbă o mână plină de bătături și răni?


-    Partenera peste al cărui corp se plimbă asemenea palme, iubește. Ea iubește cu sufletul, deci iubește și cu trupul. Ea nu simte că trece peste finețea pielii sale ridurile unei mâini muncite, cu bătături provocate de coasă, de mistrie, sau de orice altă unealtă folosită de cel pe care-l iubește, pentru a-și câștiga existența, deoarece prin gândirea sa îl vede numai pe cel ce i-a cucerit inima și de care s-a îndrăgostit. Nu neapărat prințul din Pădurea adormită care salvează prințesa, ci omul de rând ca și ea ce-i poate fi alături toată viața.
-    Bine, bine, și totuși?
-    Și totuși ce?
-    Nu le simte asprimea? Mai trăiește cu intensitate momentul, sau asta se întâmplă doar în romanele dumitale pe care le-am citit. Recunosc că descrii bine anumite trăiri.
-    Mulțumesc. Îți dau doar un exemplu din natură. Fiind de ani buni martor al acestui fenomen, cred că pot trage o concluzie care să te mulțumească.
-    De exemplu?
-    Ai fost de multe ori la mare, da?
-    Desigur.
-    Când marea este liniștită, nisipul de pe mal, fie că este o plajă, sau un golf, este nemișcat, uscat, aspru la călcat și mai ales deranjant prin scoicile care-și arată asperitățile în tălpile celui ce le calcă. Corect?
-    Corect.
-    Când marea este înfuriată, învolburată, își poartă cu putere valul peste întinderea de nisip, ce rămâne în urma sa după retragere????
-    Ce să rămână? Tot ce aduce de pe fundul mării. Scoici, alge, mizerie.
-    În afară de acestea mai rămâne ceva. O plajă netedă, răcoroasă, primitoare, cu un nisip fin, moale și condensat, care la trecerea pașilor produce doar plăcere. Am dreptate?
-    Da, așa este, trebuie să recunosc.
-    De ce se întâmpla acest lucru știi?
-    De unde să știu!
-    Pentru că nisipul provine din adâncurile mării. El a fost adus de frenezia valurilor înspumate și pentru el întâlnirea cu valul este ca un sărut al iubitului plecat într-o călătorie, fericit de reîntâlnirea cu iubita. La rândul său, nisipului îi este dor de întâlnirea cu valul ca oricărei femei îndrăgostite, cu iubitul său. Ea nu-i simte asprimea și violența forței cu care se repede spre trupul său, ci simte doar dorința lui de a fi din nou împreună, de a se întâlni și a se iubi ca și atunci în cazul mării, când nisipul stătea liniștit în adâncuri, fiind un tot unitar.
-    Și totuși crezi că folosind asemenea palme plină cu răni, cineva mai poate simți fiori în stomac cum se spune?
-    În stomac îi poartă de când s-a îndrăgostit. Ea nu vede oriunde s-ar uita decât chipul Lui. El este unic oricum ar fi. Este al ei ca o avere de preț  și-l dorește indiferent cum va arăta din cauze ce nu depind de el. Ea îl are în minte, în suflet așa cum l-a văzut prima dată, nu cum apare la ultima lor întâlnire și întâlnirea va fi una de dragoste, de dăruire, pentru că numai la acest lucru se gândește, fiind singurul care contează. Asprimea bătăturilor din palme chiar dacă va trece ca un șmirghel cu o granulație mai mică peste finețea pielii sale, nu va simți decât fiori de dragoste, senzații pe care poate nu le-a trăit niciodată cât erau la începutul relației. Ai aflat desigur că sunt și femei cărora le place ca bărbatul să fie un pic mai dur în timpul sexului, în sensul metaforic desigur. Așa și asprimea mângâierilor unei mâini muncite și cu asperități, poate fi o nouă senzație erotică, așa că despre cum va fi, voi afla la timpul oportun.
-    Succes.
-    Mulțumesc. Nu-ți voi povesti cum a fost desigur.
-    Normal. La revedere.
Așa s-a desfășurat dialogul imaginar dintre scriitorul cu palmele pline cu bășici sparte de la munca în grădiniță casei copiilor săi dragi, unde plantase peste cincizeci de bulbi de lalea. Dorea să-și realizeze în primăvară propriul său festival al lalelelor multicolore, ca să-l concureze pe prietenul său din Afumații de Belgiq, cum își numea sătmăreanul glumeț satul belgian unde locuia de ani buni, sat care de fapt purta numele de Tongrinne.