Dragă prietene Vasile Gogea,

Îţi mulţumesc pentru telefonul frăţesc. Ai vrut să lămureşti incidentul (pentru mine regretabil) de la Sibiu, de la festivalul ce poartă numele lui Mircea Ivănescu, iniţiat de o asociaţie (Artgothica), de care eu nu auzisem – se mai întâmplă, sunt atâtea manifestări literare în ţară (şi se acordă atâtea premii) de care nu am auzit, şi atâtea de care am auzit şi la care nu am fost invitat, normal (îndeosebi în Transilvania şi Banat).

Într-o zi din 2013 am primit telefon de la poetul Adrian Suciu (o prezenţă credibilă) că sunt premiat la festivalul ce poartă numele lui Mircea Ivănescu (poet pentru care eu am avut o adevărată slăbiciune) şi că preşedintele juriului a fost Al. Cistelecan, îţi dai seama cât m-am bucurat (cu atât mai mult cu cât îl simţeam pe Al. Cistelecan tot mai îndepărtat de mine; era opţiunea lui să nu mă mai susţină moral de la un moment dat după Revoluţie, puşi poate şi pe baricade publice adverse, nimic de comentat; l-am iubit de când a apărut în critica de poezie, l-am considerat cel mai bun, mai sensibil şi mai aplicat pe text – şi?). M-am uitat pe Internet să văd ce înseamnă fundația Artgothica şi ce e cu acest festival, acolo am descoperit că mai avusese loc o ediţie, în 2012 (când a fost premiat Paul Vinicius), habar nu aveam. Nu am cum să cuprind tot fenomenul literar şi, sincer, sunt manifestări literare şi premii care nu mă interesează şi le ignor, nu le conştientizez importanţa, n-au decât să funcţioneze în legea lor… Am venit la Sibiu să întâlnesc prieteni  – şi la premiere am descoperit că-mi sunt duşmani. Membrii juriului au spus ce au avut de spus (mai puțin Ion Mureşan, care a refuzat să ia atitudine), Al. Cistelecan m-a atacat, deşi eu eram premiatul (sau poate de aceea). Nefiind microfoane, nu l-am auzit decât pe sărite pe Al. Cistelecan, am înţeles în mare că n-a fost încântat că m-a premiat, fiindcă versurile mele îi transmit energie negativă. Sic! Am fost surprins neplăcut. Nu poţi glumi pe seama unui premiat aşa, totuşi. Ion Mureşan, membru al juriului, repet, nu a vrut să aibă vreo intervenţie, deşi a fost invitat de organizatori în câteva rânduri, normal ar fi fost, colegial, să-mi ia apărarea, fie şi aluziv (mai apoi am luat seama că el a votat la juriu împotriva mea, de fapt şi nu era nimic de spus). Pune-te în pielea mea, să fii premiat şi să auzi că „Premiul național de poezie Mircea Ivănescu”  (pentru volumul Substanţe interzise, apărut în 2012 la Editura Tracus Arte) îţi e contestat chiar de preşedintele juriului. Am plecat de la premiere tăcut, subconştientul meu a lucrat şi mi-a dat de gol că am avut parte la Sibiu de o execuţie sumară a prietenilor Al. Cistelecan şi Ion Mureşan. Motiv să părăsesc Sibiul fără să-i salut, umilit. Cum să-mi ridic nivelul de toleranţă?

Am hotărât să nu includ acest premiu de la Sibiu „Mircea Ivănescu” în biobibliografia mea şi să închid capitolul. M-am resemnat că sunt eu exagerat şi că prietenii Al. Cistelecan şi Ion Mureşan au vrut să-mi dea o lecţie de… modestie. A trecut timpul, am mai uitat. Am citit în revista Cafeneaua literară o înregistrare a discursului lui Al. Cistelecan la premierea mea (făcută de Virgil Diaconu; ai reţinut, nefiind microfon, eu nu l-am auzit pe Al. Cistelecan la premiere decât fragmentar, rar) şi mi-am amintit prin ce am trecut. Am reacţionat prosteşte, prea târziu după consumarea „evenimentului”, întrebat de Virgil Diaconu ce mi s-a întâmplat, „de drept”, la Sibiu, scriindu-i un e-mail (publicat de Cafeneaua literară). Puteam să mă abţin, nu mai conta ce mi se întâmplase… Trist, am citit mai apoi în două reviste, la „revista revistelor”, în Familia şi Mişcarea literară, două luări peste picior a mea, semnate Al. Seres şi Virgil Raţiu, de parcă eu nu mai am drept la opinie şi la reacţii personale (fireşte, am hotărât să nu mai colaborez de aici înainte cu aceste reviste, n-am altă putere; nici o pagubă pentru aceste reviste; trebuie totuşi să iau o măsură împotriva revistelor în care sunt atacat pe nedrept, inamical). Acum îmi telefonezi tu, dragă Vasile Gogea, şi mă condamni pentru e-mailul infamant apărut în Cafeneaua literară, prin care mă despart de Al. Cistelecan şi Ion Mureşan. E vina mea?

N-ai să mă crezi, dar „în mintea şi inima mea” Al. Cistelecan şi Ion Mureşan mi-au rămas aproape. Mai e însă cineva în mine care nu se învaţă cu gândul că i-am transformat pe cei doi „juraţi” din prieteni în duşmani… În definitiv, mereu am declarat că m-am învăţat cu antipatia colegială (în public şi în particular) şi că numai eu pierd dacă blamez acest gen public de comportament, că trebuie să iau realitatea aşa cum e, nu cum îmi place mie. Degeaba stau în banca mea, dacă până şi când primesc premii sunt înjurat (şi nu de oarecine, ci chiar de preşedintele juriului). Fără doar şi poate am greşit declarând sus şi tare că Al. Cistelecan e depăşit de situaţie şi că Ion Mureşan (cel din juriu; nu poetul vedetă) nu mă suportă. Le cer de la înălţimea tribunei tale scuze celor doi, creştineşte. Merit să fiu călcat în picioare. Nu mi-a rămas decât să mă retrag de peste tot din literatura română, în care nu sunt bine venit (se înmulţesc atacurile la adresa mea, tot anul trecut am aflat că sunt „supraevaluat” – e o declarație apărută în revista Apostrof, într-un interviu; nu voi mai colabora de aici înainte nici cu Apostrof, nici cu cel care i-a luat interviul lui Alex Ştefănescu, prietenul Iulian Boldea, de la revista dragă Vatra, de care de asemenea sunt obligat să mă despart). În 2014 am oprit colaborarea la revista Contemporanul. Voi continua pe acest drum, al însingurării şi izolării. Aşa, sper să le fac pe plac tuturor celor care mă trimit la groapa de gunoi a istoriei literaturii române, înainte să mor, liniştit.

Te îmbrăţişez cu drag şi-ţi mulţumesc iar că mi-ai dat ocazia să mă mărturisesc spăşit,

LIS

https://vasilegogea.wordpress.com/2014/01/31/o-scrisoare-de-la-liviu-ioan-stoiciu-sau-despre-insingurarile-unui-mare-poet/