Cartea, nici nu am socotit a câta, ,,Împlinirea cuvintelor”, apărută în 2017 la Editura Grinta  Cluj- Napoca, sigur este alcătuită după concepţia poetului şi nu încerc a contesta structura şi tematica, tehnicile ei, dar observ o continuare a conceptelor ideatice din cărţile anterioare,  ceea ce înseamnă că poetul are multe de spus în acest proiect şi sursele rămân inepuizabile. Experienţa sa de viaţă, relaţiile interumane, capacitatea sa intelectuală permit  o activitate creativă specifică în jocul cuvintelor şi folosirea unor noţiuni ample pentru formarea de tablouri descriptive pline de metafore.

Creaţia este pregnată de noţiuni conceptuale dragi poetului şi repetabile până la epuizare, naşterea, viaţa, moartea, renaşterea, sufletul, florile, femeile, iubitele, plecatele sau părăsitele care îi împânzesc şi stăpânesc fiinţa până la transformare în energie creativă totală prin frământări inepuizabile ale poetului la fiecare poem: Repetabila poveste cu flori frumoase şi femei frumoase/ vreme de o secundă florile şi femeile îşi iau obolul/ dintr-un trup prea grăbit să le observe zbaterea inutilă/ dintr-o vreme pe drept cuvânt insensibilă/ la frumuseţea femeilor  şi  a florilor  ,,Pledoarie împotriva florilor”,  dar şi a femeilor.  Sau despre viaţă, lupta cu viaţa, speranţa renaşterii după fiecare cochetare cu iubirea. Poemele sunt construite pe fundamente şi percepte tradiţionale spirituale, credinţele şi conceptele naşterii, sorţii, morţii şi renaşterii şi a existenţei luminii sufleteşti ce suferă, doare şi plăteşte.  Iată în ,,Icoană din suflet” ,,Ochiul scrutează întunericul cată o umbră/ de desperecheta mintea clădeşte în suflet/ icoana iubitei ce doarme-n cearceafuri de-azur şi de ziuă/ ea plânge cu lacrimi de rouă iubirea pierdută/ în noapte visarea-i rotundă şi grea”. Sau ,,Se face seară în şoaptă/ în oraşul cu cincizeci de biserici/ în el cu toate credinţele lumii arzînd/ sufletul meu e la plimbare cu gândul/ viaţa mea stă în continuare la pândă/ până ieri nu-mi era teramă de moarte/ astăzi mi-e mai mult decât ieri/ mai puţin decât mîine îmi e ,,Sufletul e la plimbare cu gândul”. Portret frumos, o împlinire a cuvântului, un artist al cuvântului. Şi iată ce sperase poetul de la viaţă ,,în sufletul meu credeam mereu că renasc şi că pot/ dintre ape de ceţuri să-mi fac o mireasă târzie/ să îmi fie prin vremuri de noapte lumină/ prin dâre de rouă zenit şi căldură să îmi fii ,,Poem despre o viaţă care se scurge prea repede”. Şi speranţa iubirii veşnice: ,,Eşti atât de frumoasă-n ăste ceasuri/ încât îmi pare că stă până şi timpul în loc/ să te privească/ adie în sufletul meu mireasma surâsului tău / ca o binecuvântare/ catapeteasma privirii mele sunt pletele tale/ umbra îmbrăţişărilor tale bântuie-n carnea-mi/ înfiorându-mi dulce existenţa ,,Declaraţie de dragoste”.   Ca orice lumină şi ca orice iubire, ele nasc, se îngustează şi mor, vin şi depărtările şi vămile şi plăţile ,,pe roţi se sprijină trupuri cu suflete-n ele” ce codifică singurătate. ,,În inima mea până şi drumul de noapte e greu/ se îngustează lumina creşte-n întuneric/ neliniştea mea şi spaimele mele cresc/ tăcerea-i mantie de învelit sufletul/ tăcerea-i mantie de protejat sufletul gol ,,În inima mea se îngustează lumina”.  Poetul se simte dator să exprime sentimentele şi stările celor părăsiţi îndureraţi cu sufletul plin de iubire în raport cu sufletele fără trăire şi recunoştinţă: ,,Pe deasupra sufletului tău trecea vântul/ şi tu-ţi numărai în palmă arginţii/ cu care n-o să cumperi cândva Fericirea ,,Pe deasupra sufletului tău vântul”.   Şi cum poetul creatorul de sentimente ştie că nu e bine să forţezi lucrurile: ,,Ai plecat într-o dimineaţă cu noaptea în ea/ erau franjuri de vrajă între margini de stea/ ai plecat şi-am rămas să aştept/ să te-ntorci în odaia cu iluzii în ea/ să te întorci în pustiul din tristeţea mea ,,Declaraţie de despărţire”.  Şi totuşi suferinţa e Doamna. Ea nu se sperie de Nimic. ,,Nu-mi este  frică de tine dragă Moarte/ n-ai nimic nou ce să-mi mai iei/ doar tu şi Dumnezeu exişti în inima mea/ numai voi sunteţi certitudini într-o lume incertă!” ,,Nespaima de Moarte”. Dincolo de această exprimare soluţionară a sacrificiului, autorul este un priceput mânuitor al cuvintelor, pe baza unei culturi solide are în mână asul cuvintelor, este un jucător al tehnicii cuvintelor bogat ornamentate cu noţiuni, idei, metafore, el are conştiinţa împlinirii cuvintelor ce ne duc la împlinirea poemelor prin realizarea mesajului dorit către cititor, adică frământările sale, iubirea mai înainte de toate, sufletul rănit, la sufletul rănit care nu trebuie să fie monedă de schimb. Volumul a apărut în ediţie bilingvă româno-italiană şi este însoţit de ilustraţii grafice valoroase realizate de Vladimir Negoiţă.