seara încep
să crape munții

n-a curs niciun râu
pe nicio vale

doar un pumn de carne



***
ce toamnă vine
cu insule goale
rotindu-se
în jurul femeii
care a băut
apa mării

un pescar bătrân
se roagă
pentru peşti


***
,Dar eu umblu lângă ape cântătoare
şi cu fața îngropată în palme - mă apăr:
eu nu! Amin." (Lucian Blaga - ,,Tăgăduiri”)

eu nu iubesc decât poeții morți
îngenuncheați în mâlul năpădit
de cucută

mie nu mi-e dor
decât de interiorul cămăşii
din care lipseşte tata
şi de rochia
mirosind a ceapă tocată mărunt

eu nu am altă moarte
decât în copilăria mea
eu nu am viață
decât în naşterea copilului meu
eu nu Amin








***
de ceva vreme îmi car trecutul
într-un apartament
în care a locuit un câine
îmi pun zgarda şi mă gudur
pe lângă picioarele scaunelor
latru la obiectele rămase deschise
la vreo pagină
împing cu botul uşa balconului

locuitorii oraşului privesc în sus
sunt atât de singuri încât dimineața
îşi scot la plimbare
câinele mort


***

din plânsul acestor animale mici
cu suflare de viață
din negrul acesta de rândunică
aciuată la umbra cerului
se va naşte
a doua oară într-o singură zi - tăcerea
se vor mira mirările de mirări
visurile de realități
privirile vor coborî pe străzile aglomerate
în mall-uri dantelate abstract
cu figuri de animale mici
îmbrăcate la bonheure des dames
în mătăsuri albastre
suflarea de viață se va ridica
pe două picioare
ca un armăsar viu
nepotcovit
iar oamenii vor râde
într-o zi
de bucurie














***
când oamenii nu sunt lăsați să iubească
vine o fată
cu părul albastru
ca metafora
care ascundea uneori lumina
în mijlocul pădurii

tăcerea ei s-a făcut femeie
are pielea sărată
şi mâini de sticlă
se vede prin ele distanța
până la strigătul înfundat
de sub coaste

nu vă vreau
a spus ea în cele din urmă
şi toate frunzele s-au transformat
în pământ de flori




***
poeta care nu a scris în viața ei
nicio poezie
azi a murit
s-au adunat la cimitir
toți cei pomeniți în poeziile
pe care ar fi vrut să le scrie cât a
fost în viață
unii ar fi dorit să recite ceva
dar niciunul nu-şi mai amintea
vreun vers
aşa că au tăcut cu toții
au mâncat puțină colivă
au băut un pahar cu vin
s-au dus acasă
şi au vrut să scrie o poezie
despre poeta care nu a scris
în viața ei nicio poezie
dar s-au gândit că
dacă ea nu mai e
ce rost are
aşa că s-au dus la
cârciumă şi s-au îmbătat




***
sunt obosită uite o să mă
opresc puțin pe banca aceasta
la poarta bunicilor
o să aştept să vină bivolițele de la păscut
unchiul o să le deschidă poarta
se va însera ne vor ciupi tânțarii
vom bea lapte nefiert
bivolițele negre ne vor aduce somnul




***
poezia este o vrabie

când eram copil
prindeam fluturi porumbei
n-am prins niciodată o vrabie






***
îmi plăcea să mă duc la circ
doar ca să ghicesc
ce se întâmplă în spatele arenei
într-o zi tata mi-a spus
că pentru un zâmbet
se plătesc o mie de bice
atunci m-am îndrăgostit de
dresorul de peşti














***
o moarte modernă s-a întins
până la marginea oraşelor mari
cu o cursă locală subvenționată de primărie
la ore fixe
toată lumea stă jos
o țesătorie ambulantă de smartphonuri
o moarte atât de obişnuită
că îți vine să caşti

write a message...
ajung imediat




***
poemul
în această îmbrățişare
brațele sunt doar nişte umbre
ale unor aripi
ce-au învățat singure
să zboare
prin aerul greu din interior

știi
senzația aceea
că încalți un picior amputat



***
punem foc

şi ce e o avalanşă
decât un munte
în care strigătul nu s-a stins




***
 pe o scară de la unu la cer
deshidratarea
e undeva între inchizitor şi eretic
într-o chestiune a apei
care spală trecutul
până la orgasm
şi sfârşeşte
într-o rugăciune



***
dacă laşi femeia să reînceapă lumea
din dragostea ei
va face în prima zi întunericul
va fi bine
vei fuma până dimineață
femeia
va face întunericul mai bun şi mai încăpător
vor încăpea în el toate ferestrele
din toate cele nouă
zile
pentru foamea ta întinsă
până la marginea oraşului
acolo unde
şi-l va naşte pe-al ei
din pietre




***

exilul mă rupe de primele definiții
ale zborului
păstrez în rucsac desprinderea
şi o parte considerabilă din gravitație
e un bagaj de-mprumut
pe care nu ştiu cum îl voi înapoia vreodată
acelei ore când plutirea
avea aerul cald şi mecanismul uşor
al unui balon

***
autoportret cu murakami
viul şi moartea
coboară
pe aceeaşi cumpănă
de fântână